Ana Butulescu - “L-am văzut pe Brâncusi, lângă schele…”
Martori oculari ai ridicării Coloanei au rămas putini, astăzi, la peste saptezeci de ani de la consumarea evenimentului. Amintirile lor sunt cu atât mai pretioase. Unul dintre acestia este mama mea, Ana Butulescu, femeie simplă din Preajba, care a intrat neinhibată în al nouăzecilea an al vietii. E cel mai vârstnic locuitor nativ al satului Preajba, devenit între timp localitate componentă a municipiului Târgu Jiu.
Mama, ca orice om foarte bătrân, are unele probleme de memorie, când e vorba de întâmplările recente. Dacă o rugati să vă enumere toti ministrii din guvernul Tăriceanu, pe unii cu sigurantă nu-i mai tine minte. Dar evenimentele, mari sau mici, înregistrate în copilăria, adolescenta si tineretea ei par săpate cu dalta, adânc, în memorie. Poate să vă spună data nasterii, a căsătoriei si a mortii pentru un număr impresionant de prejbeni, poate reconstitui arborii genealogici stufosi ai unor neamuri de ciobani locali, precum Năgăra, Lăgut, Ciocăzanu, Serban, Sâiu, Luculescu, Moianu etc, fiind una din sursele cele mai prolifice ale lui Al. Doru Serban, istoric neobosit al meleagurilor prejbene.
Despre ridicarea Coloanei fără Sfârsit stie lucruri interesante si inedite. Inedite, pentru că aceste aspecte erau minore pentru marii exegeti ai lui Brâncusi, care nu le-au acordat importantă. A fost aproape, participând efectiv la lucrările de amenajare a santierului, în vara anului 1937. Am socotit interesantă imaginea Coloanei, asa cum se răsfrângea ea atunci, în ochii unei adolescente de la tară, relatată în limbajul neaos al tărănimii gorjene. Asa s-a născut acest interviu, singurul acordat de mama, în lunga si zbuciumata ei viată:
Valeriu Butulescu: Mamă, as vrea ca pentru început să ne vorbesti despre locul unde se ridică astăzi Coloana. Cum arăta înainte?
Ana Butulescu: Cum să arate! Era loc gol. Izlaz. Pe acolo păsteau caii tâganilor…
Valeriu Butulescu: Dar acolo era Târgul de fân…
Ana Butulescu: Sigur că era! Acolo Stefan Popescu si-a adus presa. Umbla prin sate, aduna fân de pe la oameni. Acolo, mai la răsărit de locul unde-i Coloana, era plin de clăi…
Valeriu Butulescu: Cine era Stefan Popescu?
Ana Butulescu: Un negustor priceput. De loc, din Monesti. Capul dinspre apus al Drăgoienilor se chema Monesti. Apoi venea satul Vărsături. Monestii tineau de Drăgoieni. Aveau si ei cramul de Rusalii. Vărsăturenii aveau cram de Sf. Dumitru…
Valeriu Butulescu: Stefan Popescu era bogat?
Ana Butulescu: Păi, vezi tu bine că era bogat! Avea presă de făcut baloti. Avea si batoză de grâu. Îsi luase si muiere bogată. O fată de-a lui Gorcean, din Drăgoieni. A avut cu ea doi băieti, dar până la urmă a lăsat-o. Nu s-au înteles. Unul din băieti, Victor, lucra cu noi la presă…
Valeriu Butulescu: Ai lucrat la presă, în Târgul de fân?
Ana Butulescu: Am lucrat. Si eu si Ioana lu’ Andrei. Aia care mai târziu s-a măritat cu unu’ Dină, în comuna Rosu, de lângă Bucuresti. Multe fete din Preajba au lucrat la Târgu de fân. Eu am lucrat prin luna iunie, 1937, imediat după coasă. Nu era greu. Luam fânul în furcă si dădeam cu el în presă. Din presă ieseau baloti. Apoi luam balotii, îi urcam în car si-i duceam la gară. Chiteam balotii lângă calea ferată. Ne plătea cu ziua…
Valeriu Butulescu: Cine vă plătea?
Ana Butulescu: Stefan Popescu. Ne plătea cu un pol pe zi. Un pol, adică douăzeci de lei. Erau bani buni. Atunci kilu’ de vin era cinci lei. La nuntă, o familie plătea dar cincizeci de lei. Nasul dăruia trei sute…
Valeriu Butulescu: Pe-atunci nu era nici urmă de Coloană…
Ana Butulescu: Ba era. În locul unde s-a ridicat Coloana, când lucram eu la presă, în Târgul de fân, era o groapă mare. Si din groapă iesea un mot de fier. De jur împrejur erau numa’ plaste de fân. Si presa aceea de făcut baloti. Cu Stefan Popescu era asociată una Anica lu’ Magherescu. Presa era a lor. Era presă mare si grea. Am fost odată cu Ion al Mărinii si-am adus presa cu caru’ de la Borăscu. A fost nevoie de trei perechi de boi.
Valeriu Butulescu: Cum se ajungea la Târgul de fân?
Ana Butulescu: Pe Soseaua Mare. Vine, cum să-ti spun, diladeal de Coloană. Veneai dinspre Drăgoieni, pe la Regiment, apoi coteai la dreapta, pe lângă Scoala de Comert. Ajungeai la Cismeaua lu’ Ilie Grecu, unde pe o teavă curgea apă bună de beut. Ilie Grecu avea oi multe. Multi prejbeni mergeau la el, la tuns de oi. Apoi, înainte de calea ferată era birtul lu’ Antonie Iliescu. Acolo se vindea beutură…
Valeriu Butulescu: Dar drumul de la miazăzi de Coloană nu era?
Ana Butulescu: Care drum?
Valeriu Butulescu: Cel ce trece calea ferată peste viaduct.
Ana Butulescu: Viaduct, vezi tu bine că nu era! Viaductul l-au făcut comunistii. Pe-acolo era un drum nepietruit, pe care veneau carăle de peste Jii, cu varză de la Ceauru, veneau oameni cu oi, purcei si vitei, în fiecare joi, dincolo de Regiment, la Târgul de vite. Nu era nici o casă pe lângă drum. Mai târziu, si-au făcut oamenii căsi. Printre ei, si câtiva prejbeni. Ion Stefănoiu, zis Oneci, fost primar de Vădeni, cel mai bogat din Preajba, i-a făcut acolo casă lu’ fiu-su. Acolo a cumpărat sâliste si Ghiorghe Pădureanu, pentru fiu-su, Culită… Apoi, trebuie spus că la apus de Coloană, era o văioagă, destul de adâncă, pe care au umplut-o cu pământ…
Valeriu Butulescu: Când a început lucrul la Coloană, Târgul de fân a fost mutat?
Ana Butulescu: Păi, vezi tu bine că l-au mutat. De Coloană se ocupau oameni mari. Ghiorghe Tătărăscu, care era prim ministru. Cred că a fost singurul fiu al Gorjului, ajuns premier. Era din Poiana, da’ venea si prin Preajba, pentru că avea un conac la Curtisoara. Venea mai ales cocoana lui, cu cumnata ei, si cu doi băieti. Se îmbrăcau ungureneste, cocoanele îsi puneau vălitori pe cap. Asa venerau la horă. Tătărăscu a ridicat judetul. Pe timpul lui s-au făcut primele fabrici: Regia de tâgări, Fabrica de marmeladă de la Vădeni, Fabrica de cânepă, Moara de foc de lângă Regiment…
Valeriu Butulescu: Si unde s-a mutat Târgul de fân?
Ana Butulescu: Departe, la deal, dincolo de Tâgănie, pe Câmpu’ Vădenilor. Dar tot Stefan Popescu aduna fânul. Atunci îsi lăsase muierea. Trăia cu una, Leonora… O fată frumoasă, tot din Monesti…
Valeriu Butulescu: Cum ai ajuns să lucrezi pe santierul Coloanei?
Ana Butulescu: Frate-miu, Vasile Năgăra, era ajutor de primar la Vădeni. El ne găsea de lucru. Cumnatu’ Niculae Popescu, zis Babau, avea cărută… Avea si doi cai frumosi. Pe unul îl chema Puiu, pe celălalt, Cezar. El căra piatră cu căruta de la Jii. Piatra o aduceam la Coloană, dar si pe Calea Eroilor, care încă nu era pietruită. Pe mine si pe Ioana lu’ Andrei ne-a luat Niculae Popescu, să-l ajutăm la piatră. Noi intram în Jiu si scoteam pietre rotunde si turtite, adică lespezi… Numai de astea aveau nevoie pietrarii… Aruncam pietrele pe mal, iar cumnatu’ Niculae le punea în cărută. Apoi veneam cu căruta pe Calea Eroilor în sus, până la Coloană. Si acolo descărcam pietrele…
Valeriu Butulescu: Coloana era ridicată?
Ana Butulescu: Nu era ridicată. Când am început eu lucrul la piatră, groapa de care vorbeam fusese astupată. Se vedea doar motul acela de care vă vorbeam, adică un ciot de fier, ca un stâlp scurt, care iesea din pământ.
Valeriu Butulescu: În ce lună ai lucrat la Coloană?
Ana Butulescu: Nu mai stiu exact. Dar sigur era vara lui 1937. Cred că în august. În toamna acelui an m-am măritat, dar eu am lucrat vara. Apa Jiului era caldă. Intram în apă să căutăm si să scoatem pietre rotunde.
Valeriu Butulescu: Era vara lui 1937 si ai văzut motul acela de fier? În unele cărti se spune că fundatia Coloanei s-a turnat în toamna friguroasă a lui 1937. Atunci a fost încastrat si pivotul portant, din otel, adică motul…
Ana Butulescu: Eu nu stiu de ce fundatie vorbesti tu. Dacă asa scrie în cărti, înseamnă că asa a fost. Cărtile nu mint. Dar motul acela de fier iesea din pământ încă din vară. În jurul acelui mot, pietrarii asezau pietrele aduse de noi, de la Jii. Le puneau în dungă, una lângă alta, în formă de rotund, asa cum ti-am mai spus… Tin bine minte. Iar mărgelele alea mari de fier încă nu veniseră de la Petroseni. Si de jur împrejurul motului de fier era ridicată o schelă de lemn. Cred că se pregăteau să prindă stâlpul, cu suruburi. Noi aduceam pietrele acelea rotunde si turtite, pe care le făceam grămezi, acolo unde ne spuneau pietrarii.
Valeriu Butulescu: Cine erau pietrarii?
Ana Butulescu: Niste oameni care făceau pavaje. Puneau pietrele acelea turtite în dungă, una lângă alta în jurul motului de fier. Peste pietre presărau nisip cu lopata. Făcuseră astfel un rotund, de jur împrejur, cam la doi metri de motul de care ti-am spus.
Valeriu Butulescu: Specialistii, în zilele noastre au turnat ciment în jurul Coloanei.
Ana Butulescu: Păi e foarte bun si cimentul. Se asează mai bine ca pietrele. Si nu se face noroi în jur.
Valeriu Butulescu: Dar Brâncusi a pus piatră de râu, în dungă, si nu ciment.
Ana Butulescu: Nu Brâncusi punea piatra, ci pietrarii. Pietrarii erau harnici, da’ nu toti erau seriosi. Măria lu’ Scoverdea, tot din Preajba, lucra si ea la Coloană. Dădea piatră “la mână” pietrarilor. S-a cunoscut cu un pietrar, unu’ Dănescu, cu care s-a măritat, da’ fără să se treacă în acte. Seara veneau la Preajba si dormeau la Taica, adică la Scoverdea al bătrân. Dănescu acesta a fost un hot… A furat ceva de pe santier, nu se stie ce… Jandarmii l-au legat si au venit cu el la Scoverdea, să caute ce furase… Atunci a aflat Măria lu’ Scoverdea că Dănescu mai avea o muiere, peste munte, pe la Simeria. Iar pe Măria a călcat-o în 1944 o masină militară rusească. A omorât-o, iar soferul nici măcar n-a oprit. Se grăbea să ajungă la Berlin…
Valeriu Butulescu: Unde ati mai dus piatră?
Ana Butulescu: Noi am dus piatră si pe Calea Eroilor. O făceam grămezi, grămezi pe marginea drumului. Iar drumul era drept. Pleca de la ciotul Coloanei, adică de la motul acela de fier, si dădea drept în Grădina Publică, unde puseseră o masă de piatră cu douăsprezece scaune. Lumea era cam supărată. Ca să facă drumul drept au trebuit stricate mai multe căsi. Doamna avocat Papa, la care i-am dus lapte mai târziu, a avut noroc. Calea Eroilor trecea chiar pe sub fereastra ei. Dacă era doi metri mai la deal, i-ar fi stricat casa…
Valeriu Butulescu: Lumea era nemultumită?
Ana Butulescu: Unii, vezi tu bine că erau! Mutaseră Târgul de fân tocmai la Pădurea Vădenilor. Stricaseră atâtea căsi, ca să facă drumul drept. Unii mai înjurau…
Valeriu Butulescu: Pe Brâncusi?
Ana Butulescu: N-aveau ei treabă cu Brâncusi, ci cu Tătărăscu! Lumea vorbea că Tătărăscu comandase Coloana aceea înaltă, ca să-i facă pe plac Regelui Carol. Oamenii erau nerozi. Nu întelegeau de ce trebuia să fie drumul drept. Nu pricepeau ce vrea să reprezinte Coloana. Pe-atunci nu-i spuneau Coloana Infinitului, cum îi spuneti voi azi…
Valeriu Butulescu: Dar cum îi spuneau?
Ana Butulescu: Mi-e rusine să spun. Sunt muiere bătrână…
Valeriu Butulescu: Te rog!
Ana Butulescu: Ti-am spus. Lumea de-atunci nu era ca cea de azi. Era năroadă, fără stiintă de carte. Cei răutăciosi porecliseră Coloana. Îi spuneau “sula lui Carol”. Dar noi, cei care căram piatră, eram foarte multumiti. Ne plăteau bine, pentru fiecare cărută…
Valeriu Butulescu: Câti bani primeai?
Ana Butulescu: Tot un pol pe zi. Atâta era si o zi de sapă la porumb.
Valeriu Butulescu: Ce-ai făcut cu banii?
Ana Butulescu: Mi-am cumpărat material de cămasă. Un metru de pânzoaică, de calitatea a doua, costa cam tot un pol. Sifonul de Novaci era mai bun, dar era scump. Mi-am luat trei metri jumătate de pânzoaică, din care mi-am cusut cămasa de nuntă.
Valeriu Butulescu: Când ai auzit prima dată numele lui Brâncusi?
Ana Butulescu: Atuncea. Umbla vorba că Tătărăscu vrea să ridice un stâlp de fier, dar nu se pricepe. Si a trebuit să cheme un mester bun, care e tot român, dar stă la Paris. Pe unu’ Brâncusi…
Valeriu Butulescu: L-ai văzut pe Brâncusi?
Ana Butulescu: Sigur că l-am văzut. L-am văzut pe Brâncusi lângă schele. Tocmai descărcasem căruta cu piatră, lângă ciotul Coloanei. Pietrarii erau cam speriati. Unul din ei a strigat, nu prea tare: “Bă, vedeti că vine domnu’ Brâncusi!” Se temeau de el, da nu stiu de ce. Că era un om mărunt, mic de statură, cu o barbă prică, si albă, si neagră. Era îmbrăcat într-o haină trei sferturi, de culoare deschisă si, tin bine minte, avea în mână o ruletă de măsurat. Pe cap purta pălărie neagră. Era mărunt, dar bine legat. Mergea repede si da mereu din mâini. Gesticula. Se tinea de el scai o grămadă de domni, bine îmbrăcati, care tot scriau ceva în niste carnete. Nu stiu ce le spunea, da’ îl ascultau cu mare atentie. Atunci a trebuit să plecăm. Cumnatu’ Niculae înhămase caii… Trebuia să mergem înapoi la Jii, să mai încărcăm o cărută…
Valeriu Butulescu: L-ai mai văzut de-atunci pe Brâncusi?
Ana Butulescu: L-am mai văzut o singură dată, în zilele următoare. Făcea poze cu un aparat de pozat. Noi nici nu stiam atunci că acea Coloană este a lui Brâncusi. Nu-i dădeam mare importantă. Nu ne plătea el…
Valeriu Butulescu: Dar voi ce stiati atunci? Cine credeati voi că a făcut Coloana?
Ana Butulescu: Noi stiam că e Coloana lu’ Tătărăscu. Noi asa credeam. Iar cel care făcea Coloana era Ionită Tâganu’. Se cătăra pe schele ca o pisică. Apoi, mai târziu, când schelele s-au ridicat sus de tot, era singurul care se urca până în vârf. De-acolo i s-a si tras, săracu’! A răcit pe schele. A murit de plămâni, în anu’ în care s-a terminat Coloana… Dumnezeu să-l odihnească!
Valeriu Butulescu: Cine era acest Ionită?
Ana Butulescu: Era copilu’ lu’ Mitu Tâganu’ din Drăgoieni. Un tâgan muncitor si frumos. Stătea la părăul lui Mihalache Sorop. Juca înainte în horă, cu rumâncele, de ziceai că-i rumân. A răcit pe schele si a murit. L-au îngropat la biserica de la Drăgoieni. Noi credeam că Ionită Tâganu a făcut Coloana. Despre Brâncusi, lumea vorbea că e inginer…
Valeriu Butulescu: Ai fost la lucru si când s-au montat segmentele romboedrice?
Ana Butulescu: Alea ce mai sunt?
Valeriu Butulescu: Mărgelele acelea de fontă, turnate la Petrosani…
Ana Butulescu: Nu. N-am mai fost. În toamna acelui an, pe 13 octombrie, m-am măritat. Dar de câte ori mergeam la Târg, cu lapte si brânză, mă uitam la Coloană. Era tare frumoasă. Primăria avea grijă. Erau multe flori în jur. Chiar si în timpul războiului, locul acela era îngrijit…
Valeriu Butulescu: Când s-a stricat treaba?
Ana Butulescu: Pe vremea comunistilor ăi dintâi. Pe timpul lui Dej. Atuncea locul rămăsese iar de izbeliste. În jurul Coloanei păsteau iar caii tâganilor. Lumea vorbea că unii de la raion au vrut să o dea jos. Au tras de ea cu tractoru’. Da’ se vede că era bine făcută. N-a căzut.
Valeriu Butulescu: Ce aveau comunistii cu Coloana?
Ana Butulescu: De unde să stiu eu? Lumea vorbea că erau supărati pe Tătărăscu, care fusese liberal. Spuneau că Tătărăscu a stricat banii poporului pentru coloane fără sfârsit, în loc să dea pâine la clasa muncitoare. Trebuie să fi fost ceva adevărat la mijloc. Comunistii îi luaseră lui Tătărăscu, si moara de foc, si casa boierească de la Poiana. Săracu’ om! A murit în puscărie…
Valeriu Butulescu: Cine vă spunea asa ceva?
Ana Butulescu: Era unu’ Firică al lu’ Comănescu. Mare activist de partid. El ne chema seara la scoală si ne punea să strigăm: “Stalin si poporul rus/ Libertate ne-a adus!” El ne îndemna să ne întovărăsim!
Valeriu Butulescu: Dar când s-a schimbat atitudinea comunistilor fată de Coloană?
Ana Butulescu: În 1965, când a venit Ceausescu la putere. Atuncea au aflat si ei că această Coloană e valoroasă. Americanii au vrut să ne-o cumpere. Dădeau pe ea milioane de dolari. Lumea asa vorbea. Înseamnă că era valoroasă.
Valeriu Butulescu: Crezi că era bine dacă o vindeam?
Ana Butulescu: Acuma stiu că nu era bine. A devenit simbolul Gorjului. Da’ atuncea lumea socotea altfel. Era un târg bun, să iei milioane de dolari pe un stâlp de fier. Puteam să o vindem. Scoteam bani frumosi. Si noi făceam alta, la Petroseni. Asa vorbeau oamenii, pe la colturi.
Valeriu Butulescu: Acum Coloana a devenit emblema municipiului Târgu Jiu…
Ana Butulescu: Am auzit. N-am mai fost la Târg de sapte ani. Da’ am văzut la televizor. S-au ocupat de ea, si domnu’ Mischie, si domnu’ Cârciumaru, si domnu’ Călinoiu. Cinste lor! Iar eu, să nu uitati! Sunt cel mai în vârstă locuitor al satului Preajba. Sat de ciobani ungureni. Eu am lucrat la Coloană. Am pus si eu la temelia ei câteva pietricele. Acolo, lângă schele, cu ochii mei l-am văzut pe Brâncusi…
Interviul a fost publicat pentru prima dată în volumul “Infinitul Brâncusi”, apărut în august 2009 la Editura Măiastra din Târgu-Jiu
|
Valeriu Butulescu 9/5/2009 |
Contact: |
|
|
