Dileme : Hai sã fim seriosi …
“De la Nistru, pân-la Tisa, tot românu plânsu-mi-sa…”
Daca Românul plângea, mai mult ca sigur ca si Eminescu plângea. “Doina” lui a avut si are o semnificatie de seama si nu degeaba a ramas in memoria oamenilor.
Dar nu despre asta vreau sa scriu. Românul nostru a plans in toate vremurile pentru ca vremurile nu sunt niciodata in mana omului, ci bietul om se afla sub vremi.
Românul nostru a plans sub turci, opresati de tatari, de greci, a varsat lacrimi sub nemti si mai apoi sub cisma bolsevica. Viata in România a fost intotdeauna sinonima cu chinul, lupta pentru trai, vaietele si plansul.
Una din tarele societatilor de trista amintire care s-au perindat in Romania, a fost lipsa de libertate in sensul de miscare, de a calatorii, de a scruta alte orizonturi. Cine putea parasi tara? Putini alesi dintre care putini se mai si inapoiau. Cu multi zeci de ani in urma, drumurile m-au purtat intr-una din zile in Slobozia, Ialomita. Impreuna cu foto-reporterul care ma insotea, am fost gazduiti de o familie intr-un sat si nu au taiat gaina din ograda in cinstea noastra. Ne-a servit cu rosii taiate felii si cu felioare dintr-o roata de cascaval. Painea de casa nu chiar scoasa de la cuptor dar gustoasa. Din vorba in vorba, aflam ca preotul satului are un musafir, tot om cu sutana ca si el, sosit din Canada. Si ca mai tot satul s-a adunat sa-l asculte. Mai sa fie !! Din Canada? Sa asculti si sa nu crezi. Minune dupa alta. Automobile, cinematografe, cowboys si mancare? Cornul abundentei.!
Iesiti din casa foarte primitoare dealtfel, pana la tren, fotograful meu nu mai contenea cu vaietele. “Asta a fost mancare?” “Putea sa ne dea cel putin un pahar curat cu apa rece ca gheata.” “Asa l-au primit si pe American?”
Da, ne-am obisnuit sa ne plangem. De toate. De zgomot, de mancare, de scumpete, de copii, de foametea din Africa, de chiria mare, de mama soacra, de ziua de ieri si de zapada de anul trecut. Noi stim ce am lasat in urma si daca incercam sa uitam, presa nu ne lasa. Suntem la current cu totul. Am prilejul sa ma intalnesc cu multi dintre compatriotii mei si fiecare dintre noi a lasat ceva in urma, rude, prieteni, amintiri. Ba unii au lasat si case, terenuri si mosteniri pe care incearca acum, cu un oarecare success, sa intre in posesia lor, conform legilor actuale.
Ajunsi in Canada, concetatenii nostri, chiar toti, nu o duc prea rau. Dar unii dintre ei, nu s-au lepadat de obiceiul de a critica, de a se vaita, de a plange. Nu, nu de viata de aici, pentru ca oriunde s-ar gasi ei, in Toronto, Halifax, Montreal, toti s-au descurcat binisor si asta datorita vredniciei si spiritului gospodaresc pe care l-au mostenit din tata-n fiu.. Nu, ei se plang, se vaita, zugravesc negativ viata din Romania de azi. Uita, nu stiu de ce, ca, la urma urmei, acolo ne-am adapat intelectualiceste si fiziceste cu tot ce stim si facem azi.
-Pai sti ce coruptie e acolo? Sti cat costa un apartament? Du-te la Mamaia daca-ti da buzunarul… Soacra mea mi-a telefonat ca nu toti isi permit sa bea acum un vin bun…Si pensile? Un dezastru! Scumpete mare!
Nu prea numerosi sunt aceia care o sa-ti pomeneasca de noul si ultra-elegantul hotel “Marriot” din Bucuresti, nici ca Brasovul e azi o perla, mai frumos decat capitala tarii, ca la Suceava se deschid lunar noi locuri de munca, cu unelte oglinda a industriei occidentale, Buzau e un oras lumina cu mall-uri in neon, sau ca Lipscanii sunt in constructie si lista viitorilor comercianti e deacum plina. Cine ar fi crezut ca fara “sportul de masse”, Vaslui va participa la jocurile europene de fotbal? Masini particulare ca si ciupercile dupa ploaie, copiii merg anual in calatorii organizate la mare, democratia acolo, ca si un copil nou nascut inca, se zbate in scutece, dar sunt alegeri, oamenii isi spun cuvantul fara frica. Zecile de ziare si reviste ne aduc vesti proaste dar si positive.
Hai sã fim seriosi ! Inainte de a ne plange, de a ne vãita, hai sã vedem de unde am plecat si unde s-a ajuns panã acum si "sã avem putinticã rãbdare" si ceva optimism si se vor inlatura si neajunsurile de care tara mai suferã .
Harry Beer din Thornhill
|
Harry Beer 9/5/2009 |
Contact: |
|
|
