Presa Românească interbelică văzută de un diplomat spaniol
După anul 1989 perioada interbelică a căpătat în imaginarul colectiv o imagine pozitivă supradimensionată, anii de cosmar ai lungii perioade comuniste făcând ca România dintre cele două războaie mondiale să ne pară miraculoasă, ca orice Paradis Pierdut. Lecturile diplomaților și scriitorilor străini despre România, fie ele rapoarte diplomatice, fie pagini de literatură sau memorialistică, mi-au produs însă revelatia existentei și persistenței în cultura română a unor idealizări generalizate, a unor prejudecăti critice, a unor distorsionări de percepere și interpretare a realităților locale. Având în minte un viitor proiect intitulat Diplomați străini despre România, am strâns de-a lungul timpului o serie de documente diplomatice inedite, sper interesante și valoroase, atât sub aspectul informației dar și al calității scriiturii. Documentul prezentat fragmentar mai jos se află în Arhiva Ministerului de Externe spaniol de la Madrid, fiind o excelentă analiză a presei românești interbelice realizată în anul 1938 de Manuel Lopez-Rey, însărcinatul cu afaceri al Spaniei republicane la București. Departe de prejudecățile ideologice specifice perioadei, diplomatul spaniol a analizat obiectiv realitățile românești, conturând un tablou sumbru ale cărui tușe întunecate persistă încă. Analiza atentă a istoriei relațiilor dintre putere și presă, fenomenologia raporturilor dintre propagandă si presă, permite observarea cu ușurință a dependenței constante a majorității presei române de circumstantele politice. Până la urmă, documentul relevă faptul că presa românească, ca parte a societății în ansamblu, în ciuda unor aparente de stabilitate, nu reusise să-si găsească normalitatea.
LEGATIA SPANIEI Bucuresti, 28 ianuarie 1938 SCHEMA PRESEI ÎN ROMÂNIA
de Prof. Dr. Manuel LOPEZ- REY
După mai mult de un an de sedere în Bucuresti, după ce am făcut o muncă de presă si propagandă, făcându-mi relatii cu destui ziaristi si politicieni, traducând cu destulă usurintă româna, cred că pot oferi cu obiectivitate schema de fată a presei române. Primul lucru care atrage atentia în presa română este numărul considerabil de ziare care se publică în România, mai ales în Bucuresti. Zisă fiind, prima impresie scade destul atunci când se confirmă faptul că mare parte din ele sunt doar „fituici”, adică ziare cu un format redus fată de cel normal si că uneori nu depăseste mărimea unei foi. Numărul mare din capitală se poate explica din motive diferite: 1. Că Bucurestiul, prin centralismul absorbitor al vietii politice si administrative a României, concentrează în el aproape toată activitatea ziaristică. Efectiv în provincii, în afară de rare exceptii, presa este mai mult decât mediocră si se reduce la foi de informare, adică, la ziare mici de o valoarea locală modestă. Pe de altă parte această presă de provincie este în mare parte minoritară si publicată în diverse limbi ceea ce nu facilitează nici expansiunea nici influenta ei. 2. Că toate întreprinderile, afacerile (de orice fel), etc. se află sau se realizează în capitală unde politicienii, care sunt cei ce dirijează i „fac” afacerile, au chiar dacă sunt din provincii, rezidenta lor. Acesti politicieni, dacă au o anumită importantă, fondează un ziar sau un ziărel, care îi facilitează „sarcinile”. Nu este doar un mediu dar si o armă. ... Editarea, în afară de marile ziare care se arată după aceea, este de obicei deficitară. Tipărirea este făcută prost si materialele (hârtie, cerneală, etc.) sunt în general de proastă calitate. Uneori acelasi atelier serveste pentru tipărirea mai multor ziare de ideologii chiar si diferite. Reproduceri, fotografii, etc. nu se pot compara cu ale noastre. Ei însisi o recunosc. Viata economică, în afara celor care depind de o întreprindere sau un grup, este modestă si de multe ori dificilă sau precară. Nu toate ziarele fondate uneori din dorinta personală a unui oarecare politician sau de un grup de prieteni, se poate sustine si asta obligă să se facă aceste campanii care sunt cum sunt din cauza unui al treilea, în fata dorintei de a mentine publicatia. Pentru altele cauza creatiei a fost „santajul” sau căutarea unei metode de a trăi sau de a combate un anumit politician sau partid sau a apăra sau a favoriza o întreprindere, etc. În toate aceste cazuri viata economică este de asemenea precară. Organele de presă ale partidelor politice sunt cam douăzeci (majoritatea fără proeminentă anume în afară de ce se poate da unei atitudini personale izolate sau a unei amintiri istorice) si nici unul din ele, în afară de cel liberal si cele fasciste, contează pe resurse bogate pentru a trăi. Moralitate – Aspectul economic expus permite să se deducă moralitatea redusă a presei române, fără exceptie în ordinea stabilitătii si seriozitătii ideilor, conceptelor, etc. La o astfel de coruptie si versatilitate contribuie în măsură deloc mică psihologia ciudată a românului, punct asupra căruia nu mă voi opri aici dar care apare puternic în activitatea ziaristică, politică si viată de relatie. Abundă, în capitală, ziarele de scandal pe baza informatiilor politice, familiare, etc. Se ajunge uneori la cele mai mici detalii. Chiar si ziarele de solvabilitate si seriozitate nu fug de metoda insultei, si să se tină cont că insulta românească, în ampla acceptie a acestui cuvânt, depăseste în nuante si “bogătie” pe cea a oricărui popor latin. Cu toate acestea, anumite campanii scandaloase, etc. nu provoacă emotii si de abia provoacă interes. Publicul din Bucuresti îsi cunoaste politicienii, presa, etc. si stie la ce să se astepte. Imoralitatea politică este aici ceva natural până la punctul în care functionarul public al unei anumite categorii (în orice caz prost remunerat) care nu se îmbogăteste în câtiva ani este considerat nu ca un exemplu ci pur si simplu ca un incapabil. Ziariștii români primesc în general mită - sume de orice ordin. La Legatia Spaniei s-au primit cereri de orice valoare. Capacitate profesională - În general nivelul este foarte scăzut. Tuturor ziaristilor le lipseste pregătirea si chiar si la cei care se pot estima acceptabili, doar o parte din redactie se ridică la înăltimea muncii sale. Formarea ziaristului este liberă. Azi se desenează ca o consecintă a curentului nationalist, exigenta unei Scoli sau ceva analog, cu viziunea unei prese de stat. Remuneratia este foarte modestă. Conditiile de lucru, fără exceptie, rele si mai ales insalubre pentru că un mare număr de redactii se găseste instalat în apartamente de case, fără conditiile corespunzătoare. Ideologia - În general reactionară si ultrareactionară. Există o presă care se autointitulează liberală pentru că reprezintă acest partid, care nu poate nici cel putin să se considere democrat. Reprezintă interesele marii industrii si marii burghezii concentrate în acest partid si campaniile lui încercând să justifice munca guvernamentală pe timpul a patru ani al acelui partid (până la 27-XII-37) a contribuit puternic să debiliteze curentele democratice nu foarte robuste existente aici. Ca democrate se considerau în străinătate “Dimineata”, “Adevărul” si “Lupta”. Erau cu rezerve. În general se poate spune că presa democratică din Bucuresti este foarte putină în afară de “Reporter” si oricare alt ziar, servind unor interese diverse si obscure. Despre ideologia presei se va vedea mai târziu în fiecare caz în parte. În rezumat, presa reactionară este dominantă. Libertatea presei - Se poate spune că nu există si că în afară de putine ziare nu a existat niciodată. De mai mult de patru ani cenzura politică si militară, uneori împreună si uneori alternând, functionează fără întrerupere nepermitând publicarea a nimic realmente democratic, fiind ca o capă de “pericol comunist”. Asta explică de ce ziaristii si colaboratorii putinelor ziare care se pot estima democrate se exprimă voalat. În ceea ce ne priveste, cenzura a permis publicarea tuturor felurilor de injurii, etc. Decât după reclamatii constante si energice s-a obtinut moderatia care trebuia (care uneori dispare desi trebuie recunoscut că mai putin frecvent ca înainte). Cu toate astea se publică de preferintă informatii ale rebelilor care ne prezintă ca “rosii”, comunisti etc, concepte care cu forta s-au impus aici dar au pierdut printre lumea înteleaptă si informată conceptul dezonorat pe care reactia română voia să le-o adjudece. Azi se gândeste la necesitatea de a nationaliza presa, transformând-o în conformitatea cu modelul hitlerian si italian în presă de Stat. Este dificil să prevedem dacă Guvernul actual va îndeplini o astfel de dorintă. Ceea ce s-a făcut până acum este să se desfiinteze ziarele care se puteau considera ca democratice. Nu se cunoaste numărul ziarelor desfiintate dar se pare că ajunge la treizeci. Cenzura se exercită în toate aspectele: telegraf, postă, receptia presei străine (ziarele de stânga rar sunt confiscate), radio, etc. Aceasta, departe de a favoriza, pune în pericol ceea ce se vrea să se protejeze sau să se apere de cenzură, pentru că lipsa de informatie favorizează zvonurile, mereu nesigure si alarmiste, si pe deasupra tot ce publică presa pierde toată valoarea informativă si adevărată.”
|
Doru Liciu 9/3/2009 |
Contact: |
|
|