Generatii : Vorbe ale părintilor
Vă rog să nu vă supărati pe vorbele părintilor spuse uneori cu brutalitate. Să stiti că ele sunt o reactie la unele observatii nemeritate la adresa lor.
N – ar trebui să uitati că părintele este si rămâne părinte în orice situatie si nimeni din copii n-are
dreptul să –l dojenească fiindcă v-a dat viată, v-a crescut, educat si la timpul cuvenit el v-a dogenit,v-a mângâiat, va învătat să deosebiti binele de rău si v-a sfătuit cum să procedati în diferite momente dificile si situatii critice…
Au făcut tot posibilul ca să cresteti cuminti. Să posedati o cultură înaltă pentru a păsi peste pragul adolescentei cu mândrie, spre a deveni cetăteni adevărati ai societătii noastre: destepti, harnici, cinstiti, onesti, activi în toate.
Să fiti altruisti si nu egoisti, invidiosi, indiferenti si ca în orice situatie să reactionati critic, pentru a evidentia adevărul de minciună si dacă ve-ti avea de ales asupra unei decizii importante să nu vă temeti de răspundere, puneti-vă tot timpul întrebarea: -Dacă eu nu voi putea, atunci cine?..
Aflati-vă totdeauna în avangarda colectivului cât si în cea a evenimentelor.
Deci, dacă nu eram eu cum am fost, atunci nici voi nu erati azi asa cum sunteti, ca să mă mândresc cu voi.
Tineti minte: Bunicii si străbunnicii vostri au fost agricultori legati de pământ. N-au avut absolvite universităti, dar au întruchipat în sine tot ce elucidează notiunea de Om, fiecare avăndu- si mândria, onoarea si chiar slăbiciunile sale.
Toti au muncit la pământ dar n-au dat de rusine notiunea de tăran.
Nici eu nu m-am rupt de la pământ, cu toate, ca de mic copil am îndrăgit cartea. In clasa a opta nu era carte necitită de mine în biblioteca scolii si nici in cea sătească. Vinoveti, că m-am rupt de la brazda pământului pe un timp o găsesc pe bunica voastra si mama mea, care mi-a insuflat de mic copil dragostea fată de carte, cat si pe bunicul vostru, care a fost o „enciclopedie pe picioare”.
Cunostea bine poezia noastra nationala: pe M.Eminescu, G.Cosbuc, Gr.Vieru s.a. Datorită influentei lor si bunilor mei profesori am plecat din sat sa ajung la scoli , cu un geamandan jerpelit, dăruit de cineva, pe care l-am umplut cu cărti în locul hainelor de schimb.
Vazând, că nu mă rătăcesc în ele, am tot mers pe această cale, devenind ce-l care sunt azi: dar m-am intors la casa parinteasca, la satul meu cu dealuri si coline,cu hartoape si ponoare atat de drag sufletului meu… Merg pe campul lui si cant, mândrindu-mă, că mă primeste la sânu-i si mă hrăneste din roadele sale. Eu îl răsplătesc prin munca de toate zilele…
Mi-am dorit totdeauna să ajunge-ti mai departe decât mine: să fiti mai destepti, mai învătati…
Pentru aceasta mi-am depus tot efortul si stăruinta, si nu mi-i rusine să recunosc că am făcut mult, ca să pot contribui din plin la educatia fiecărui din voi, pentru ca să deveniti acei, care sunteti azi si cu care mă pot mândri.
Chiar mergând prin viată, pas la pas cu toate succesele, insuccesele si slăbiciunile mele, cred, că n –am gresit drumul…chiar neavand pe cine ma sprigini în momentele grele. Carma e una – si-i multumesc pentru atata:ca mi-a daruit cea mai mare bogatie pe care o poate avea un Om – pe voi, copii…
Da! Eu mă mândresc cu voi, si vreau să urcati cât mai sus posibil si să nu vă opriti la cele realizate, ca ai vostri copii si ai mei nepoti să cuprindă cât mai multe orizonturi ale stiintei si culturii, dragostei fata de meleagul natal si stramosii nostri, atat de necesare astazi…
Pentru a ajunge la cele spuse, trebuie să predomine întelegerea si dragostea în familiile voastre. Să lăsati ura, tristetea si tot răul în pragul casei, ca niciodată să nu treacă peste el.
Tine-ti minte: Dimineata bună începe cu zâmbetul sotiei, iar seara frumoasa, cu zâmbetul sotului…
Dacă, vă pare, că vorbele mele nu va sunt pe plac, ori sfatul nu e potrivit – nu-l primiti, dar… nu va condamnati părintii, pentru că: să oprească lacrimile părintilor nimeni nu poate, ci numai să i le steargă. Numai unul: Dumnezeu le poate opri…
Să stiti, că vă iubesc pe toti ca pe „un tot întreg”, si vreau să nu fi-ti supărati pe mine…
Sunt si eu un muritor de rând, cu meritele, slăbiciunile si greselile mele, căci nimeni nu e ocrotit de ele. Dar vreau să stiti: I-mi voi duce crucea mai departe. Chiar de nu voi izbuti sa cuprind în brate tot Universul, o mică stelută o voi răpi din el pentru voi, copiii si nepoteii mei, să vă lumineze Speranta si Drumul vietii, pe care astăzi păsiti…
Iacob Kazacu - Richmond Hill
Nota Observator :
Iacob Kazacu este profesor de lângă Chisinău.
Pe perioada vacantei ( iarna, primăvara, vara) vine la copii si nepotii lui din Canada.
Nu ca să se odihnească ci ca sa muncească acolo unde găseste si unde poate câstiga un ban.
Aici a si citit , la intâlnirile grupului de la Observatorul, din poeziile sale de suflet si dragoste pentru limba română
|
Iacob Kazacu 8/28/2009 |
Contact: |
|
|
