George Enescu ( 19 August 1881 - 5 Mai 1955 )
..”Timpul nu te indeparteaza de noi,ci te apropie,ca sa te cunoastem mai bine,ca sa te pretuim mai mult”,scria Mihail Jora, care n-a uitat niciodata ca in timpul primului razboi mondial cand era grav ranit a fost vizitat de George Enescu. Dupa ce au vorbit putin, Enescu cunoscandu-I pasiunea pentru muzica i-a cantat la vioara.” El, Enescu, mi-a redat in clipele acelea dorinta si vointa de a trai pe care o pierdusem.Mi-a dat puterea de a lupta impotriva raului si m-a inviat din morti “…
“Ca sa vorbesti despre Enescu ar trebui sa-ti inmoi pana in lumina,eclipsa si roua” scria contele de Saint Aulaire despre muzicianul roman, care s-a bucurat de admiratia celor mai mari oameni de cultura.
Venirea lui pe lume a luminat casa parintilor sai Maria si Costache Enescu,care dupa tragica pierdere a 8 copii din cauza unei epidemii de rubeola,umblau disperati de la doctori la biserici pentru a se ruga sa fie ajutati sa aibe din nou un copil .
Ambii parinti erau foarte credinciosi,provenind din familii de preoti.Chiar Costache Enescu a urmat seminarul dar nu s-a facut preot.A preferat sa se ocupe de agricultura,fiind convins ca in acest fel va asigura viitorul familiei sale.
Cele mai multe informatii le-am avut de la muzicienii care-l cunoscusera,care colaborasera cu el si apoi din cartea scrisa chiar de Enescu, dupa seria de convorbiri radiofonice pe care le-a avut cu reputatul muzicolog Bernard Gavoty, carte pe care a intitulat-o “Amintiri “ si care incepea asa :
..”Povestea incepe acolo departe, pe plaiurile moldovenesti si se incheie aici in inima Parisului Pentru a ajunge de la satucul meu la marele oras,in care imi inchei cursa, am luat-o pe un drum prafuit marginit de copaci care se duceau… se duceau,la nesfarsit. A fost lunga aceasta cale,desigur,dar cat de scurta mi s-a parut.
Am ramas, in ciuda atator kilometri distanta, micul baiat duios si incapatanat care vazuse lumina soarelui acolo, departe.”..
Enescu a fost un om de o sensibilitate deosebita,vulcanica,dar bine stapanita. Cand s-a nascut in 19 august 1881,parintii sai de frica de a nu-l pierde si pe el ca pe ceilalti copii, sa nu se contamineze de vreo boala a copilariei,l-au tinut izolat.
“.. In primii ani ai vietii nu mi-au fost dati nici tovarasi de joaca,nici colegi de scoala. Neputand sa-mi descarc starile sufletesti le-am pastrat pentru mine. Ele ajunsesera sa freamate ascunse in adancul sensibilitatii mele, de timpuriu “ ..
Acestor stari li s-au adaugat necazurile parintilor.
Enescu a aflat ca mama sa, care-l insotise la Viena pentru a-l inscrie la Conservator,clasa de vioara a prof. J.Hellmesberger jr. – in casa caruia a si locuit –s -a operat de cancer uterin.Cum la vremea aceea cancerul era socotit o boala molipsitoare,parintii sai au hotarat sa locuiasca separat. Tatal a ramas la Liveni iar mama a plecat la parintii sai din comuna Mihaileni. Avea 7 ani in 1888 cand s-a petrecut tristul eveniment.Noroc ca mama sa ii angajase o guvernanta deosebit de cultivata care se ocupa de el cu foarte mare grija si care-l insotea si in vacantele petrecute pe rand cu tatal si cu mama sa. Viata a mers inainte. Din l895 s-a mutat la Paris pentru a-si continua studiile la Conservator unde a avut profesori deosebiti si colegi care au ajuns celebri cum a fost M.Ravel .
In 1898, la 16 ani, a uluit Parisul lansandu-si prima creatie “Poema Romana” cantata de orchestra dirijata de Edouard Colonne, o lucrare in care se recunosc multe melodii populare.A fost un succes deplin. Lucrarea a dirijat-o personal la Bucuresti un an mai tarziu.
“..Muzica populara romaneasca,emana o melancolie stranie.Pentru mine,spunea Enescu, aceasta muzica este inainte de toate ,o muzica a visului… a visarii nostalgice “..
Dupa doua Sonate pentru vioara si pian au urmat celebrele Rapsodii.Prima in 1901 si a doua in 1903. Aceste creatii fac parte acum din tezaurul culturii universale reprezentand poporul roman si trasaturile sale spirituale. Din cand in cand le puteti auzi si pe posturile de radio canadiene.
A fi compozitor,era dorinta cea mai mare a lui Enescu,desi facea parte din grupul celor trei violonisti socotiti cei mai mari ai epocii sale :alaturi de Fritz Kreisler si Jacques Thibaud. A fost un pianist,despre care Arthur Rubinstein spunea ca a fost mult mai bun ca el si nu o spunea din amabilitate. Dealtfel, Enescu cunostea toate instrumentele, iar ca dirijor era asteptat cu nerabdare de toate orchestrele.Ca pedagog se stie ca a pregatit multi violonisti ajunsi celebri, in plus trebuie sa adaug cursurile de compozitie pe care le-a tinut la cunoscuta Universitate Harvard –America si totusi, visul sau era de a compune. Adesea declara cu sinceritate ca activitatea de interpret o indeplinea pentru a avea posibilitatile materiale cand se va retrage sa compuna in liniste.
Mi-ar trebui intregul jurnal pentru a vorbi despre marele compozitor. Voi pomeni doar cateva lucrari care au pe langa valoare si semnificatii deosebite. In 1926 a prezentat in tara – la Oradea – prima auditie a Suitei a III-a in caracter popular romanesc ,lucrare care a ramas in arhive prin inregistrarea pe care a facut-o impreuna cu Dinu Lipatti. A lucrat la opera Oedip aproape un sfert de secol, terminand-o in 1931.Premiera a avut loc la Paris in 1936. Si-a retrait copilaria in Suitele : “ Sateasca” si” Impresii din copilarie”.
Ca sa ajute la desvoltarea muzicii din Romania a infiintat in 1912 premiul de compozitie ,care-I purta numele si pe care-l finanta din propriile-I venituri.
A scris lucrari in toate genurile:muzica simfonica,de camera,sau vocala ..” N-au existat niciodata granite intre viata mea si muzica.A trai,a gandi,a respira toate acestea le-am facut intotdeauna prin muzica “...
Iata ce scria muzicianul Pascal Bentoiu in cartea sa “Breviar enescian” despre creatorul de care s-a ocupat cu mult atasament :..” Enescu nu a scris putin,cum ii placea sa afirme, ci mult,chiar foarte mult,daca luam in considerare si numarul de proiecte neduse la capat.Tipologia sa artistica nu e diferita de cea a lui Mihai Eminescu de la care ne-au ramas sumedenie de lucrari neterminate.
Acestor imensi artisti,fantezia lor debordanta le-a oferit mai mult decat puteau desavarsi “…
Celebrul violocelist , Pablo Casals, intrebat fiind , ce loc I se poate acorda lui Enescu in cultura Sec.XX,a spus : “ Enescu mi-a inspirat intotdeauna o dragoste sincera si-l consider fara sovaire ca fiind unul dintre compozitorii de frunte ai epocii noastre, una dintre personalitatile cele mai minunate si mai atragatore ale timpului nostru.Pentru violonistul Enescu,care este genial,admiratia mea nu cunoaste margini.Culmea pe care era a fost ametitoare “..
Fara a termina astazi sa vorbim despre Enescu inchei cu ce spunea celeebrul sau elev Lordul Yehudi Menuhin :..” Pentru mine, Enescu va ramane una dintre veritabilele minuni ale lumii.Caracterul si figura sa sunt gravate in sufletul meu ca un arbore sau un munte din Sinaia.Radacinile puternice,nobletea sufletului sau sunt provenite din propria lui tara,o tara de o inegalabila frumusete “…
Intotdeauna m-am intrebat de ce oare oamenii deosebit de inzestrati traiesc mai putin sau in grea suferinta… Nu pot uita cat de mult m-au impresionat informatiile legate de viata marelui musician. Sa ai o copilarie fara tovarasia altor copii, fara veselia jocurilor in grup, sa-I privesti de la ferestra cu invidie si sa te multumesti doar cu cantatul la vioara,iar anii care duceau la sfarsitul vietii sa-I petreaca singur,fara sotia plecata in Elvetia la Vevey. Putinul noroc pe care l-a avut a fost ajutorul dat de catre unii dintre fostii elevi : Ida Haendel, Yehudi Menuhin si regina Elisabeta a Belgiei care-i angajau infirmiere pentru a-l ingriji.
Pentru ca stiam ca in adolescenta a fost artistul favorit al Reginei Carmen Silva care-l invita sa-si petreaca vacantele la castelul Peles, ori decateori aveam vreo filmare acolo, cu solistii de opera, mergeam la etajul al doilea pentru a vedea camera in care locuise.Acolo,la castel a compus cele doua Rapsodii in anii 1901 si 1903. Si-a construit apoi pe Cumpatul o casa pe care a numit-o vila “Luminis”. Dupa plecarea sa din tara,in 1946,casa, nefiind locuita ,ajunsese o ruina. A fost renovata dupa 1990 si remobilata pentru a fi destinata unui muzeu si partea de jos pentru tinerii muzicieni care doreau sa faca muzica in casa lui Enescu.
In timpul festivalurilor internationale “G.Enescu” am strans foarte multe “marturii” si am inregistrat-filmat, lucrari ale lui Enescu . Am realizat filme cu lucrari de Enescu interpretate de fratii Gheoghiu –Stefan si Valentin- Ion Voicu, Stefan Ruha si altii. Ori de cate ori mergeam in nordul Moldovei vizitam locurile legate de viata marelui muzician
In 1980 terminasem scenariul inspirat de Suita simfonica “Sateasca”, in care, dupa marturiile compozitorului isi descrisese copilaria.Pentru realizarea filmului l-am asociat pe operatorul Viorel Sergovici in care aveam incredere pentru ca mai lucrasem cu el. In 1981 filmul a fost prezentat la Festivalul si Concursul International “Praga de aur” unde a fost distins cu Marele Premiu,Juriul considerandu-l ca cea mai frumoasa transpunere in imagini a unei lucrari simfonice. Acelasi mare premiu l-a primit din partea Uniunii Cineastilor din Romania. Nici nu mi-am imaginat ca dupa asemenea succes va urma o situatie ingrozitoare pe care nici acum n-o pot uita. Madam Ceausescu a interzis filmul pe motiv ca nu reprezenta satul romanesc si mai ales pentru prezenta preotilor [era o secventa cu o petrecere la o aniversare a copilului Enescu cu parintii si bunicii care erau preoti ] In plus a fost suspendat din functie D.Morosanu care era seful sectorului musical. Norocul lui a fost interventia unor oameni de cultura,astfel ca a fost reprimit, dar filmul nu a mai fost difuzat pana dupa revolutia din 1989,desi era cumparat de multe televiziuni streine.
Dupa 1990, cand si cultura a fost eliberata de apasatoarele restrictii, mi-a revenit dorinta de a merge iar pe urmele lui Enescu. Doream sa realizez un amplu documentar. Am scris televiziunilor din tarile in care stiam ca a avut concerte pentru a gasi secvente de film realizate acolo si existente in arhive.Atunci am scris si Lordului Yehudi Menuhin care mentionase in cartea sa “Inceput de calatorie”, ca, in 1946 ar fi sustinut un concert la New-York ,sala Carnegie Hall,care ar fi fost transmis de patru televiziuni. Marea surpriza ,ce s-a produs atunci, a fost enorma. Yehudi Menuhin mi-a raspuns spunandu-mi ca ar fi interesat de proiect si daca pot sa-I trimit sumarul scenariului. I-am trimis materialul cerut si raspunsul sau a fost o invitatie la Londra pentru filmare. Doamne,cu cata emotie am plecat in Anglia…
In dumineca “Floriilor” 1993 eram cu operatorul George Pascaru in somtuasa sa casa din Chester Square nr.65 ,unde ne-a primit cu caldura ,semn al uriasei pretuiri pentru maestrul sau. Sa fac un film despre Enescu cu celebrul sau elev, era mai mult decat oricare vis al meu. L-am emotionat profund cand l-am filmat ascultandu-l pe Enescu vorbind despre cum s-au cunoscut,despre lectii si concertele lor. Atunci s –a uitat la mine cu caldura,semn ca-i facusem o mare surpriza.
Dupa Londra a urmat Parisul de care se lega foarte mult relatia lor.Studii la Ville d`Avrey si Meudon,concerte in marile si renumitele sali ale orasului “Lumina”
…” Sa faci muzica cu Enescu era un privilegiu de care putini s-au bucurat si datorita acestui fapt sunt astazi poate ceva mai mult decat un simplu violinist,pentru ca, aduc, tuturor lucrarilor pe care le dirijez sau pe care le cant la vioara, aceiasi calitate invatata de la Enescu.El este cel care mi-a daruit cheia adevaratei muzici “.. spunea Y.Menuhin
Am filmat toate cladirile in care Enescu a locuit,toate salile pariziene de concert. Numai casa in care s-a stins din viata n-am putut s-o filmam decat din afara
Dupa Franta a urmat America, orasele unde sunt sediile marilor orchestra simfonice. Am inceput cu Philadelphia pentru ca aici in ianuarie 1923 a fost invitat ca dirijor si violinist de catre Leopold Stokovski directorul orchestrei, pentru cateva saptamani. L.Stokovski il admira fooarte mult pe compozitorul roman si-i inclusese in programele concertelor sale rapsodiile inca din 1912.Cate documente sunt in arhiva acestei Institutii,nici nu va puteti inchipui, toate pastrate in conditii atat de bune incat ai putea crede ca au fost timparite cu o zi inainte
Au urmat Washington si apoi New York. In celebra sala de concerte “Carnegie Hall” si-a sustinut concertele orchestra simfonica din New Yok in perioadele cand Enescu se afla in America.Orc hestra respectiva are sala proprie numai din 1965. Multimea de programe de sala,afise de concert,cronici elogioase insotite de fotografii ,toate sunt tinute cu mare grija..In stagiunea 1939-40 Sir John Barbirolli care era directorul orchestrei din N.York i-a cedat conducerea orchestrei .
In afara celorlalte orase americane cel mai mult am dorit sa ajung la Cleveland unde exista cea mai-puternica comunitate de romani. Aici, exista un cor care poarta numele lui Enescu, are statuie pe aleea artistilor din parcul orasului,documente in foarte ingrijitul Muzeu de langa biserica Sf.Maria. Aici locuiau doi preoti care-l cunosteau de multi ani pe artistul roman. Preotul Vasile Hategan il cunostea inca din perioada studiilor sale la Seminarul din Bucuresti pentru ca si-a facut pregatirea in tara parintilor si este cel care l-a intampinat pe Enescu la New-York in septembrie 1946.I-a fost preot confesor in toata perioada americana, pastrand cu mare dragoste amintirile din zilele petrecute impreuna. Traia atunci ,dar era foarte batran preotul Chiriacescu,sper ca nu i-am pus un nume gresit ,care-I fusese confesor la Paris. El i-a dat ultima impartasanie si i-a facut slujba de inmormantare in cimitirul Pere Lachaise.
Dupa ce a vazut filmul si si-a exprimat multumirea, Sir Yehudi Menuhin a dat libertatea ca acest film sa fie vizionat la orice manifestare legata de Enescu . In America,la Northampton- Massachusetts, la Pella statul Iowa. La Des Moines in pauza concertului orchestrei din localitate ,cu lucrari enesciene,un mare admirator englez al lui Enescu,Noel Malcolm,a lansat cartea sa despre compozitorul pe care- admira foarte mult si pentru cunoasterea caruia a calatorit de cateva ori in Romania.
Filmul “Enescu in inima mea” a fost distins cu multe premii. Cea mai importanta distinctie a fost primita din partea Juriului Concursului International de productii Radio si Televiziune in 1996 la Monte Carlo, care a mentionat pe Diploma ca” aceasta lucrare prin contributia si uriasa sa valoare documentara in sfera muzicii clasice a Sec.XX,trebuie sa figureze in toate arhivele muzicale ale lumii”.
Florica Gheorghescu / Toronto
|
Florica Gheorghescu 8/15/2009 |
Contact: |
|
|
