Cu Mihaela Leonida despre „Din tainele iconarilor români de altadată”
O: Stimată doamnă Mihaela Leonida este prima întâlnire pe care o aveti cu “Observatorul” si cu membrii cenaclului Nicăpetre.
ML: Da, este prima dată, desi lucruri bune despre revistă si despre grupul dumneavoastră am auzit de mai multi ani. As vrea să vă multumesc pentru că-mi oferiti ocazia de a avea această discutie si pentru interesul arătat cărtii noastre, "Din tainele iconarilor români de altădată", recent aparută la editare Eikon, din Cluj-Napoca.
O: Am in fată cartea pe care ati semnat-o în calitate de coautoare cu domnul Mihail Mihalcu, tatăl dumneavoastră.
Ce reprezinta cartea aceasta pentru dumneavoastră?
ML: Pentru mine cartea reprezintă un moment de pauză necesar după o activitate de mai multe decenii. Ne-am oprit si am strâns în paginile ei rodul unei îndelungi cercetări concretizate în numeroase articole si prezentări. Era timpul să facem “suma”, am facut-o si, eu personal, m-am simtit bine. E o carte frumoasă si “grea” cu rod. Mă uit la ea si mi se umple sufletul. Nu numai de substanta ei dar si de multumirea că sunt strânse pe o pagină numele tatălui meu si al meu, că-mi arată că vin de undeva, că viata mea nu se desfăsoara numai sub semnul unei uriase discontinuităti, emigratia. Mai mult, munca noastră împreună, începută când eu eram încă studentă, a beneficiat de ajutorul si încurajarea constantă a mamei mele (căreia îi este dedicată cartea) iar paginile sunt ilustrate de inspiratele desene ale Adelaidei Mateescu pe care am întâlnit-o în prima zi de liceu când am aflat că preda matematica la liceul Sf. Sava unde de abia începeam viata de licean. Deci, vedeti, cartea este pentru mine o realizare, o sumă dar si o asigurare că nu sunt singură si ruptă de tot ce-a fost.
O: Ne puteti spune în câteva cuvinte care este tema principală a cărtii?
ML: Tema principală este fantastica abilitate tehnică a vechilor iconari români. Odată descifrată, ea aruncă o lumină nouă, inedită, asupra icoanelor ortodoxe create pe teritoriul românesc si asupra mesterilor de la sate, creatorii icoanelor “functionale”.
O: Am înteles că ambii autori au făcut studii de chimie. Care a fost drumul de la laboratorul de chimie la studiul istoriei unui capitol al artei populare românesti?
ML: Tatăl meu a fost inginer chimist si a lucrat multi ani în domeniul coroziunii si al protectiei anticorozive. Admirator de artă si colectionar, el a trecut în mod natural, în timpul liber la studiul efectului produs de “dintele vremii” asupra obiectelor de artă. Obiectele etnografice au constituit un domeniu de mare interes pentru el. Dupa ani de studii în aceast domeniu si-a sustinut teza de doctorat în specialitatea “Conservarea obiectelor de artă si a monumentelor istorice”, în fata unei comisii mixt,e compuse din oameni de stiintă si specialisti în istoria artei. Si as zice că era o dezvoltare logică, că se poate vorbi de o conservare stiintifică cu deschidere largă dacă se cunosc bazele stiintifice ale proceselor distructive si de aici pănă la interesul în celălalt capat, în tehnicile folosite la crearea obiectului de arta si în sursele disponibile de materii prime si materiale nu e decât un pas.
Cazul meu a fost mai simplu. Am crescut intr-o casa plina de obiecte de arta, de icoane, am studiat ingineria chimica, am facut un doctorat in inginerie si unul mai tarziu in chimie dar …era oricum prea tarziu. Luasem “microbul”. Am lucrat cu tata intai pentru o carte de coroziune ce a aparut in 1978 iar apoi tot mai mult in domeniul materialelor si tehnicilor folosite de vechii artizani romani. Primul studiu comun a aparut in 1980 si, cel mai recent a fost publicat anul acesta. Deci sa spunem ca pasiunea ne-a adus aici pentru ca si eu, ca si el, am facut asta in timpul liber, eu fiind professor de biochimie.
O : Nu pot să nu vă întreb dacă ne puteti spune, pe scurt, care sunt cele mai importante “taine ale iconarilor români” ?
ML : În trecut, în special la sate, nu erau prea numerosi cei care stiau să scrie si să citească. În acest context, icoanele îndeplineau rolul de biblia pauperum. De asemenea cunostintele teoretice si practice necesare activitătii pictorilor bisericesti, ca si cele din alte activităti, trebuiau transmise de la o generatie la alta. Această transmitere se efectua pe cale orală si prin demonstratie practică, de la maestru la ucenic. Datorită modului si împrejurărilor în care erau dobândite cunostintele respective si mai ales datorită presupuselor calităti ale produselor realizate de iconari, icoanele, ele erau considerate „taine” si nu puteau fi împărtăsite în afara cercului închis al pictorilor bisericesti. Si dacă în Vestul european aceste „taine” au început să nu mai fie considerate de necomunicat altora cam de prin secolul al XII-lea, în Răsăritul ortodox situatia respectivă a rămas neschimbată până mult mai târziu. Iconarii acestui Răsărit constituiau un segment social deosebit în aria respectivă si era unanim admis că numai ei puteau crea icoana „functională”. Intrarea în cercul închis al iconarilor se considera că poate fi realizată numai după ce un ucenic, în continuarea unei îndelungate ucenicii, era supus unei anumite slujbe religioase prin care el obtinea consacrarea. În cursul ceremoniei respective, un preot (posesor al harului si a posibilitătii de a-l transmite unui tert) solicita si realiza coborârea harului divin asupra ucenicului, adus de către maestrul său, la slujba religioasă respectivă. Mentinerea harului se obtinea, însă, prin anumite exercitii psihice si acte sociale, de-a lungul întregii vieti si a activitătii iconarului.
Unele din „tainele” transmite de la o generatie de iconari la alta se găseau în cărtile de pictură ale iconarilor români, în erminiile românesti. Aceste colectii de manuscrise erau scrise de iconari si circulau în cercul lor restrâns si erau copiate si recopiate de multe ori din cauza uzurii inerente conditiilor de atelier sau santier (la frescă) în care se lucra de cele mai multe ori.
In afara lumii pline de mister si poezie în care se formau si trăiau iconarii, cartea mai dezvăluie si alte „taine” legate de ce stiau si cu ce materiale lucrau iconarii. De exemplu: „balele” melcului erau considerate a fi cel mai bun adeziv pentru cernelurile aurii folosite la scrierea pe hârtie. Stimularea secretiei respective se făcea prin introducerea flăcării unei lumânări aprinse în orificiul de iesire al cochiliei melcului. În carte se face si un studiu comparativ al stimularii acestor secretii la Muntele Athos unde secretiile respective se obtineau picurând ceară topită în cochilia melcului. Secretiile obtinute erau amestecate cu putin alaun (piatră acră, stipsin) sau cu putină gumă arabică. După „frecare” si amestecarea tuturor componentilor de retetă se adauga amestecului pulbere fină de aur si se continuă „frecarea” până la obtinerea unui amestec omogen („cerneală de aur”). După scriere sau aplicarea „cernelei” respective pe parcelele care trebuiau aurite, în miniaturi si ilustratii, urma o „uscare”. După această ultimă etapă literele si parcelele aurite erau ″sclivisite″ cu o sculă specială („osul”) făcută dintr-un dinte de animal.
Ati spus „pe scurt” deci....mă opresc aici sperând că am stârnit curiozitatea si dorinta de a deschide cartea.
O: Din câte stiu, mestesugul vechilor iconari români nu este un subiect des abordat în istoria artei românesti...
ML: Aveti dreptate în privinta primei parti, a mestesugului. Cărti despre icoane s-au scris si se scriu destul de des si au poze frumoase dar aproape toate sunt scrise din punctul de vedere al cercetătorilor de formatie umanistă. Aspectele estetice si iconografice sunt discutate pe larg si comparate. Dar „fata nevăzută″ a icoanei (materialele si tehnicile folosite) cea pe care se bazează „fata văzută” ramăne o arie interdisciplinară în care nu multi cercetători se încumetă. Istoricii artei, etnologii si sociologii nu-s interesati iar printre oamenii de stiintă, desi există destui admiratori de artă religioasă, prea putini sunt interesati în partea ei materială sau în informatia tehnică adâncă si riguroasa care a făcut ca frescele exterioare de la Voronet să reziste climei aspre din Nordul Moldovei timp de aproape cinci sute de ani. Desi interdisciplinaritatea este mult încurajată si inevitabilă în timpul nostru, domeniul de interes al cărtii a fost si este foarte putin explorat. Ce se face este empiric, se face mai ales în interiorul laboratoarelor muzeale si numai atunci când este timpul ca un obiect de artă veche să fie conservat sau restaurat. Studiile sistematice sunt foarte rare, practic inexistente.
O: Mi-ati spus ce reprezintă cartea pentru dumneavoastră. Ce credeti că reprezintă ea pentru cultura românească?
ML: Cartea „Din tainele iconarilor români de altadată” vine sa umple un mare gol din cultura românească, în acest domeniu. Mihail Mihalcu a fost, în Romania, cel care a deschis discutia în precedente cărti despre materialele si tehnicile folosite de artistii populari români. Si, după o activitate de o viată în acest domeniu, putem cita vorbele acdemicianului Paul Stahl care spune în prefata cărtii de fată că „el (M.M.) a impus pe planul stiintific românesc o disciplină stiintifică atât de necesară”. O cercetare aridă la prima vedere si, aparent, departe de punctele de interes ale istoriei artei, cartea este un instrument valoros ce dă informatii referitoare la ansamblul vietii artizanilor români de altadata discutând-o în contextul istoric, economic si geografic al Tărilor Române.
O: Cum a fost primită cartea în România? S-a înteles faptul că ea reprezintă o contributie majoră la cercetarea românească?
ML: Cartea este recent apărută, în iunie 2009, în timp pentru târgul de carte de la Bucuresti. A fost recent difuzată si....asteptăm. E timp de vacante si totusi ceva ecouri s-au făcut deja auzite. O recenzie frumoasă a aparut într-un ziar de la Montreal, semnata de Mircea Gheorghe, si am primit scrisori pline de cuvinte frumoase de la Biblioteca Academiei Romăne, de la Biblioteca Universitătii Bucuresti, de la Institutul de Arte Plastice de la Cluj, de la I.P.S. Mitropolitul Nicolae Corneanu, de la Seminarul din Dorohoi, de la Bibliteca Universitatii din Craiova, de la un conservator de arta de la Florenta si de la Biblioteca Congresului. Academicianul Paul Stahl mai spune că simpla parcurgere a titlurilor capitolelor incluse în carte este suficientă pentru a întelege interesul volumului si necesitatea publicarii lui”.
Cartea se adresează unui spectru foarte larg de cititori: de la studentul de arta monumentală interesat de studiul despre frescă si pigmentii albi, la cercetătorii si restauratorii din muzee, de la bibliotecari si etnologi până la istoricii artei, de la pictori până la chimisti si sociologi, de la cercetătorii interesati în materiale până la studentii la teologie si cei ce lucrează la casele de licitatie. Deci am răbdare si sunt sigură că ...vor mai fi si alte „valuri”.
O: Aveti alte proiecte de continuare a studiilor în acest domeniu?
ML: Editia a doua, revizuită si adăugită, a cărtii „Fata nevăzută a formei si culorii″ se află pe masa mea de lucru si este într-un stadiu destul de avansat. Este un dictionar de termeni vechi folositi de artizani români din alte vremuri. Cartea urmăreste să combată ideea că sursele existente, erminiile românesti si alte documente referitoare la partea materială a icoanei românesti, folosesc un limbaj care astazi nu mai poate fi înteles.
De asemenea pregătesc o conferintă pe tema „Lumea materială plină de taine a vechilor iconari români” cu care sper să trezesc interes pentru acest domeniu de cercetare. Conferinta va fi oferita în română sau engleză, depinzând de interes. Ea va fi continuarea logică a numeroaselor prezentări ce le-am făcut la diverse conferinte si simpozioane si care au fost întâmpinate cu interes si au trezit peste tot discutii aprinse.
O: Vă multumim si vă dorim succes în proiectele ce le aveti.
ML: Eu vă multumesc pentru invitatie si pentru urări.
|
Observator 8/13/2009 |
Contact: |
|
|
