Probleme : Căldura mare, mon cher
Căldură mare, neamule! Căldură mare, mon cher, si pe strada Sapientei, observa nenea Iancu! Căldură mare a fost întotdeauna vara. Această generatie, de fapt, nici nu a avut de-a face cu cele mai mari călduri care au existat în această tară. Diferenta este aceea că respectivele generatii erau normale psihic, gândeau normal: adică vara trebuie să fie cald-cald, iarna să fie frig-frig etc...
Noi? Dacă e soare normal de iulie, lesinăm, întâi psihic: „Extraordinar, ce căldură! Insuportabil! Ce secetă nemaipomenită!”. Dacă plouă două zile: „Domnule, ce potop! E prăpăd! E jale!”. Dacă îngheată apa în castronul pisicii: „Ce iarnă, domnule! Ca în Siberia!”. Si tot asa. De e bine, de e rău, noi nu stim decât să ne plângem. Noi nu suntem în stare decât să bocim! Noi suntem, de fapt, niste generatii depresive, lipsite de sânge în..., incapabile de a lua lucrurile asa cum sunt ele în natura lor (adică de a gândi normal), de a sti să ne bucurăm de fiecare clipă asa cum ne este ea lăsată.
Avem datoria de a ne bucura si nu avem dreptul de a nega totul, mistificând si blasfemiind. Cei mai în vârstă îsi aduc aminte că pe asemenea căldură populatia se ducea la seceris, de dimineata până noaptea, sub acelasi soare, la fel de arzător. Se lucra toată ziua si nimeni nu se plângea, nimeni nu lesina. Asta pentru că viata nu permitea fofârlicării. Ori erai sănătos si întreg la minte, ori, dacă nu, stăteai pe tusă, scos din circuit, nimeni nu-ti dădea ajutor de handicap, tot felul de ajutoare sociale etc. Dar acest fenomen extraordinar de negativ, autopierzător, este un alt subiect.
Să ne întoarcem la căldură si la gândirea negativă de tip depresiv. Azi avem cod galben. Ce idiotenie! Cuscă cu pahare de apă! Păi, domnilor, peste 50% din populatie locuieste la tară si doar aceia sunt cei care lucrează fizic în soare si căldură. Exact lor nu le duce nimeni nicio cuscă cu apă! Demagogie politică nerusinată! De ce îmi permit aceste vorbe dure? În primul rând, cei care se deplasează prin orase si sunt cardiaci o fac din proprie initiativă, cunoscând riscul pe care si-l asumă. Au si ei, totusi, o responsabilitate fată de ei însisi. Nu vorbesc cu răceală si neîntelegere. Sunt cardiac, mai mult, sunt operat pe cord, deci stiu exact la ce mă refer: indivizii trebuie să îsi asume responsabilitatea propriilor pasi si initiative. În al doilea rând, zecile de mii de custi de prin orase nu au salvat până acum pe nimeni! Au dat unor trecători apă minerală! Si pentru aceasta se cheltuie bani publici din sărăcia care ne ustură! Dar ce contează în fata demagogiei? A scoate asistente sau medici din cabinete si de pe sectii, unde personalul este insuficient este... A rezolva problema fraierilor care stau în custi, asteptând să lesine cineva, cu sugestii de voluntariat, adresate celor „mici, mărunti si fără grai în fata celor care le sugerează” este cultivarea minciunii si ticălosiei în sufletul noilor generatii. „Asa au abuzat ei de noi, asa vom abuza si noi de altii”. Dacă ar fi după temperatură, jumătate din omenire ar trebui să-si ducă viata de la nastere până la moarte sub cod galben. Dar ei nu sunt bolnavi de boala demagogiei ordinare.
Până când? Pentru Dumnezeu, ne-a intrat minciuna în sânge, ne-am obisnuit să mintim si atunci când nu ne obligă nimic să o facem. Cum s-a ajuns aici? Păi cine influentează cel mai mult mentalul colectiv? Televiziunile, desigur! Acestea deformează totul, transformă tot ce pot în senzational, deschizând poarta minciunii, inducând un mod incorect, emotional si fals de a gândi. De aici este suficient să mai faci azi un pas, mâine doi si ajungi să gândesti negativ. Să dau exemple. Mă uitam la stiri la TVR1. Trenul întârziase bine. Călătorii, obositi, tracasati si iritati, coborau din trenul încins si se grăbeau spre iesire. O reporterită handicapată umbla după ei să le ia interviuri: "Cât ati întârziat?... Vi se pare normal?" (autentic!). Dobitoaca nu realiza că la temperatura zilei trenul nu poate avea regim normal de viteză, că cel mai important este ca oamenii să ajungă întregi la destinatie, că ceea ce se întâmpla era o normalitate dictată de caniculă. Ea insinua prin întrebare că cineva este de vină, că lucrurile sunt prost organizate, că se putea si fără întârziere, oboseală în căldură.
Ea inducea nemultumire, spirit de revoltă si gândire falsă. Nu o condamn, pentru că, asa cum o vedeam, nu era în stare de mai mult. Îi condamn pe cei care angajează asemenea neajutorati pe astfel de posturi. Nu mă pot întinde. Pe acelasi canal, la aceleasi stiri, încă o hahaleră transmite ceva asemănător. Deci două pe seară. Zi de zi, pe toate canalele de televiziune se lansează semnale senzationaliste si false, care fasonează strâmb gândirea oamenilor, o falsifică, o pregătesc pentru „sfânta” demagogie politică. Asa ajungem să gândim cu totii într-un mod demagogic. Văicăreala de tip „căldură mare, mon cher!” este o gândire demagogică. Doar putini oameni au puterea de a se sustrage acestor nefaste influente ale televiziunilor.
După cum merg lucrurile, sunt sigur că, în viitor, criteriul suprem de selectie pentru asemenea posturi în televiziuni va fi lipsa de discernământ. Cred că trebuie si că pot fi create măsuri care să asaneze acest viciat domeniu mediatic. Este o mare necesitate socială si natională! Chiar toti factorii de decizie socială sunt atât de iresponsabili încât să nu le pese?
Prof. univ. dr. Gavril CORNUTIU
Oradea
august 2009
|
Prof. Gavril Cornutiu 8/11/2009 |
Contact: |
|
|
