Cu Melania Cuc
Scriitoarea Melania Cuc picteazã pe ferestre de la case vechi, în sitlul vechilor iconari de la Nicula
Cu scriitoarea si jurnalista Melania Cuc, viata s-a dovedit generoasã. Chiar dacã nu i s-a oferit sansa de a-si începe cariera de scriitor ca la carte, nu a regretat niciodatã, nimic. Si aceasta pentru cã a fãcut doar ceea ce a crezut cã meritã cu adevãrat. Drumul pe care l-a parcurs a fost unul sinuos, dar a acumulat astfel, o experientã diversã, utilã mai târziu, ca romancier. Ca jurnalist, s-a situat întotdeauna printre cei mai buni, stiind din instinct, sã stea pe verticalã. La începutul anilor ’70 devine colaborator la Radio România si la cele mai importante reviste literare ale vremii. Tot în aceeasi perioadã, scriitoarea începe cursurile Universitãtii „Ioan Dalles” din Bucuresti, la Sectia Literatura Românã si Universalã si debuteazã în Luceafãrul, la... rubrica „Posta redactiei”. Autoare a douãzeci de volume, printre care „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusã”, „Graal”, „Dantelã de Babilon”, Melania Cuc s-a nãscut pe 22 iunie 1946, la Archiud, un sat micut din Câmpia Transilvaniei, într-o familie de tãrani înstãriti.
- „Numele scriitoarei Melania Cuc... este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, însemnãri, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o în peisajul literaturii române contemporane ca pe o scriitoare originalã si înzestratã cu multiple disponibilitãti creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu, în „Sãptãmâna” din 21 aprilie 1989, fãcând referire la volumul dvs. de debut, „Peisaj launtric”. Vorbiti-ne despre acest debut, in ce circumstante s-a produs? Cât de simplu era sã scrii si sã publici în timpul regimului comunist? Cum ati descrie cu ochii de acum, peisajul launtric din sufletul dvs. de atunci?
- Prima carte, primul copil… Îmi amintesc cã am primit cele 30 de exemplare „semnal” ale cãrtii mele si le-am dus acasã, le-am asezat pe rafturile bibliotecii si nu mã mai sãturam sã le privesc. Eram fascinatã de miracolul care schimbase sensul pomelor mele odatã ce intraserã într-o carte.
Era o perioadã în care debutul editorial se fãcea cu mare greutate atunci când nu doreai ca în cartea ta sã intre si poeme care sã preamãreascã sistemul politic, presedintele în functiune. Eu nu am scris niciodatã astfel de versuri. De ce? Nu stiu. Nu eram ceea ce se numeste un dizident, nu eram nici un activist de partid. Îmi trãiam viata firesc, asa cum îmi era datã. Sã nu uitam cã eu nu avusesem prilejul sã învãt istorie adevãratã, fãceam parte din generatia cãreia i se inoculase încã din fasã, picãturã cu picãturã, ideea cã socialismul este benefic.
În lumea literarã de atunci, poetii care preamãreau sistemul erau cât sã-i numeri pe degete. Redactorii revistelor serioase îi solicitau la fiecare numãr, le publicau textele pe prima paginã. Printre numele acelea se strecurau si numele noastre. Era între noi, autori si redactori, o întelegere tacitã. Scriitorii cu adevãrat talentati debutau, publicau, chiar dacã nu chiar pe prima paginã.
- Sunteti o scriitoare prolificã, ati scris si ati publicat numeroase cãrti de versuri, eseuri, tablete, poezie pentru copii, romane, prozã autobiograficã. Vã rugãm sã ne enumerati câteva dintre cele mai importante titluri si sã faceti o scurtã descriere a temelor abordate.
- E greu sã povestesc despre toate cele 20 de cãrti ale mele. Fiecare are viata ei, destinul si vibratia care am considerat cã i se potrivesc. De referintã pentru opera mea mi se par a fi cãrtile de prozã, dar si cele cu tablete. În romane, fiecare carte are etapa sa cronologicã, epoca istoricã, personaje care se deosebesc între ele sau se aseamãnã, dupã cum merge firul „povestii”. Dacã în „Impozit pe dragoste” mã cantonez în perioada imediat premergãtoare Marii Uniri a României, undeva într-o Transilvanie care dupã sute de ani iesea de sub stãpânirea strãinã, în „Fructul oprit” scot în evidentã starea de fapt din Bucurestiul anului 1989. Iau pulsul societãtii românesti de dinaintea Revolutiei din decembrie.
Istoria mã fascinezã si în romanul „Dantela de Babilon” încerc sã redau starea de fapt acutalã, reverberatiile unui mãcel uman fãrã frontiere, terorismul. În „Femeie în fata lui Dumnezeu” mã aplec spre civilizatia Samizegetusei si credinta bãtrânului Zamolxes, dar fac si trecerea spre conditia femeii în lumea de azi. „Graalul”… este un graal al meu, personal. O cãutare prin destin si obârsie a unei lumi pe care sigur cã am avut-o, dar am pierdut-o din nestiintã sau nepãsare.
- La lansarea volumului „Tablete contra disperãrii”, Constantin Cublesan afirma cã „tablete nu pot scrie decât cei care au în ei talentul de a mânui cuvântul si Melania Cuc are acest talent”, iar Artur Silvestri, în „Mãrturisire de credintã literarã”, adãuga: „Melania Cuc este autoarea unui tip singular de tablete”. De ce sunt atât de speciale tabletele în general, de ce nu se aflã la îndemâna oricãrui scriitor? Ce formulã specialã au „Tabletele contra disperãrii” ale Melaniei Cuc, încât devin „un tip singular de tablete”?
- Cred ca tablete mele sunt „speciale” prin formã si continut în ideea cã sunt lãsate slobode sã iasã în lume. Fapte cotidine sunt trecute printr-un filtru poetic, printr-o geanã de meditatie si tehnicã literarã proprie, pentru a deveni un soi de poeme. Poate curajul de-a veni cu ceva nou, socant pe alocuri, face ca acest gen de literaturã sã fie considerat unul nou si care îmi apartine.
- Douã dintre romanele dvs. de referintã sunt „Fructul oprit” si „Miercurea din cenusã”. Vorbind despre primul, Lucia Verona spunea: „Atmosfera bine reconstituitã, personaje memorabile, iatã numai douã motive pentru care va fi gustat de cititori”. Cum ati reusit sã recreati, sã simtiti atmosfera, prin ce devin memorabile personajele acestui roman?
- Perioada aceea am trãit-o pe viu. Nu mai era literaturã. Sigur, în roman totul este fictiune, personaje complexe care au ceva de ,,divulgat,, despre etapa respectivã. Oamenii mei sunt ca si reali, nu sunt tragicomici, nu sunt eroi, nu sunt trãdãtori, sunt oameni normali în adevãratul sens al cuvântului. De aici credibilitatea cãrtii. Ei nu se lamenteazã, nu dau test de curaj, pur si simplu îsi trãiesc viata ca indivizi, ca societate.
- „Un roman tragi-comic care reprezintã alegoria conditiei umane contemporane în marsul ei triumfal spre apocalipsã”, astfel caracteriza Lucian Gruia, „Miercurea din cenusa”. Despre ce apocalipsã este vorba, ce înseamnã aceastã abordare tragi-comicã într-un astfel de context? Sã tragem de aici concluzia cã în viziunea Melaniei Cuc, apocalipsa este în mod obligatoriu luminoasã si sângeroasã, tocmai pentru a nu fi întunecatã si sângeroasã?
- Da, aici e altceva. „Miercurea din cenusã” este romanul în care încerc sa redau marasmul care face sã-i creascã adrenalina omului modern. Un drog cu care ne obisnuim, ne desfãtãm facând uz de tot apanajul unui modernism ieftin, de mucava, ne întrecem în a ne exploata unii pe altii, fãcând abstractie de mediul înconjurãtor, lumea care poate exploda din neglijenta noastrã, în fiecare secundã.
- Cum ati defini volumul „Graal” – este prozã autobiograficã, jurnalism, o simplã confesiune sau câte putin din toate? Unde se aflã Graal-ul Melaniei Cuc si ce valente „conspirative” si „esoterice” are? Nicolae Baciut vede „Graal-ul” ca pe „o carte despre travaliul/ aventura/ bucuria scrisului’’. Ati reusit odatã cu acest volum sã vã gãsiti propria identitate în scris, sã lãsati în urmã cãutãrile?
- În Graal, cele douã componente ale fiintei mele - tãranca nativã si citadina fãcutã, nu nãscutã, ajung la o oarecare întelegere. Scrisul se dovedeste a fi liantul care tine cele douã emsifere ale eului, ale întregului care sunt pe bucãtica asta de tinã denumitã Terra.
Cât despre cãutãri, identitate… sunt doar notiuni despre care stim extrem de putin. Atunci când crezi cã ai descoperit, sti totul despre tine ca ins, constati cu stupoare cã de fapt, nu sti nimic. Omul, scriitorul este un Ceva extrem de complex.
- Ce înseamnã în conceptia dvs. sã scrii despre un „Destin”?
- În „Destin” am scris despre o voce de aur a cântãrilor transilvane, despre Valeria Peter Predescu. Între timp, Vali, cum îi spuneam eu, a plecat sã le cânte o „târã” si îngerilor. Pe pãmânt, semn cã a trecut pe aici au rãmas 60 de CD-uri si cartea „Destin”. Am scris-o pe când Valeria nu credea sã învete si a muri…sã parafrazez Poetul.
- „Cinând cu Dracula” – un titlu misterios, într-o abordare clasicã, goticã a celebrei povesti sau din contrã, legendara cruzime a personajului principal este atacatã dintr-un unghi cu totul nou?
- Aha, de acest roman uitasem! L-am scris dupa ce am revenit dintr-o vacantã în Canada. Voiam sã fie un roman „americãnesc” sã fac prin el promovare zonei Bistrita-Piatra Fântânele, unde si-a plasat Bram Stoker actiunea romanului lui celebru. Nu sunt foarte mândrã de aceastã carte, putea fi si mai reusitã. Prea i-am dat în partea a doua, o turnurã comercialã, horror… care nu mi se potriveste. Oricum, pecetea medievalului întunecat, transilvan, îsi spune si acolo cuvântul.
- Ati primit pentru acest roman Premiul Special al Juriului, în 2001, la Saloanele “Liviu Rebreanu”, Bistrita. Prin ce s-a remarcat cartea dvs.? Ce a însemnat acest premiu pentru cariera dvs. literarã ulterioarã?
- Sunt om si premiile mã bucurã întotdeauna, dar nu îmi iau mintile. Am circa 30 de premii, distinctii pentru literatura, din tarã si din strãinãtate. Unele sunt pe merit, altele... asa s-a nimerit sã fie. Pentru cãrti mult mai bune, care meritau fie si numai o mentiune, nu am primit diplome, nici cine stie ce elogii. Critica literarã de azi nu este întodeauna pe receptie din varii motive.
- Sunteti membru al Asociatiei Internationale „Dracula” care doreste sã contribuie la dezvoltarea turismului în zona Bistrita, prin promovarea mitului Dracula-Bram Stoker si reabilitarea mitului istoric al lui Vlad Tepes. Cât din ceea ce v-ati propus ati si reusit sã realizati? Ati primit sustinere din partea autoritãtilor în aceastã activitate? Ati participat la vreunul dintre congresele internationale Dracula?
- Din pãcate, ca în multe alte domenii si aici s-a pornit cu surle si trâmbite, apoi, oamenii au obosit sã se mai tot lupte pentru ceva anume. Ideea nu a fost sustinutã de autoritãti si cred, nici de cetãteanul de rând. Asimilarea lui Dracula cu duhul rãu este încã evidentã, nu este doar literaturã. Totusi, turismul zonei Bistrita mai atrage câteva duzini de turisti cu apetentã pentru legendã, ei vin de peste Ocean dar si din opulenta, bãtrâna si plictisita Europã. Mi-as fi dorit sã traduc aceastã carte, s-o adpatez. Cine stie, poate viitorul va fi de partea ei. Pânã atunci, sã nu uitãm cã a fost prezentatã în cea mai celebrã emsiune nationalã de promovare a Cãrtii, drept Cartea sãptãmânii.
- „Vine Mos Crãciun”, „Versuri scrise pe zãpadã”, „Cãsuta cu povesti” - de ce având atâtea volume serioase, adevãrate piese de rezistentã, ati simtit nevoia sã scrieti si literaturã pentru copii? Cât de dificil este sã te adresezi acestui segment de vârstã, în asa fel încât sã nu devii prea familiar sau sã fii acuzat cã desi initial, ai creat pentru copii, totusi, cãrtile tale sunt considerate ca fiind pentru adulti?
- Am scris pentru copii sporadic si sub influenta bucuriei de a fi bunicã. Nu stiu altii cum scriu, eu când scriu pentru copii, mã transpun categoriei de vârstã respective. Încerc sã gândesc cum ar gândi un copil.
- Sunteti detinãtoarea a numeroase nominalizãri, distinctii, diplome, premii, medalii, printre care Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literaturã „Mostenirea Vãcãrestilor”, Târgoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I, acordate la Concursul national de prozã „Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. Ati primit anul acesta Diploma si Titlul de Femeia Europeanã, pentru Muncipiul Bistrita pentru Culturã europeanã. Care este distinctia cea mai dragã dvs. si de ce?
- Indiferent dacã sunt recunoscutã sau sunt doar o anonimã, continui sã fiu eu însãmi, eu cea obisnuitã. Nu ma influenteazã nici un titlu, onor, sau faimã efemerã. Responsabilitatea pentru ceea ce fac ca scriitor si om al cetãtii îmi apartine. Tot ce derivã de aici, fac din bucurie si cu bucuria creatiei. În viitor, din perspectivã, cãrtile mele vor pleda, vor vorbi despre mine.
- Vã pasioneazã de asemenea, pictura. Cum v-ati descoperit acest talent? Când si unde ati expus? Ce pictati cu precãdere?
- Pictura mã relaxeazã, este un „altceva”, si totusi este o parte din creatie. Pictez pe ferestre de la casele vechi, pictez în sitlul vechilor iconari de la Nicula. Asta mã apropie de traditia din zona mea natalã. Mai pictez la sevalet - diverse. Nu sunt un pictor cuminte, nici tenace, fac acest exercitiu spontan si temele vine ele singure, nu mã cantonez într-un singur spatiu de creatie, nici într-o tehnicã anume. Tot ce lucrez dãruiesc prietenilor. Recent, am avut un vernisaj cu picturã pe sticlã la Casa România din Barcelona, Spania. Lucãrile, toate, le-am donat acelui locas de culturã, cu speranta cã românii care vor trece pe acolo vor vedea icoanele lucrate de mine, sã îsi aminteascã de acasã, de traditiile pe care trebuie sã le ducem mai departe, fiecare cum poate.
- Cine poate face parte din Clubul Amazoanelor Bistritene? De când sunteti membrã a acestui club si în ce activitãti caritabile ati fost implicatã?
- Oricine doreste sã sustinã, fie si numai prin prezenta sa, lupta împotriva cancerului, oricine poate fi membru al acestei organizatii. Eu particip la activitatile de la Bistrita de câtiva ani încoace si le-am donat amazoanelor bistritene toate lucrarile din expozitia de picturã pe care am avut-o la Bucuresti, în ianuarie 2008. O activitate similarã a avut loc si la Brasov, în 2007.
- Vorbiti-ne despre Kilometrul Zero al ecologiei, activitate initiatã la Bistrita, în anul 2000. În ce constã? Ce rol are Melania Cuc în aceastã muncã de voluntariat? Cu cine colaborati si ce realizãri ati avut pânã în prezent?
- Gata cu ecologia! De ceva vreme, liderii ecologisti au devenit oameni politici sadea. Au abandonat acest tronson si fac politicã durã, adevãratã. Cine mai are timp de ecologie în România? Glumesc cu amãrãciune nedisimulatã. Mi-e dor de etapa aceea în care ieseam în parc, cu mic cu mare, adunam hârtiile, pliveam florile...
- V-ati demonstrat interesul fatã de valorificarea patrimoniului cultural local, prin înfiintarea unui Muzeu tãrãnesc în satul Archiud, judetul Bistrita Nãsãud. Ce presupune sã „clãdesti” un muzeu, sã îl pornesti si apoi sã îl pui pe roate? Cum ati rezolvat problema finantãrii? Cum ati promovat acest proiect?
- Am pus Proiectul pe hârtie, apoi, cu sprijinul celor de la Inspectoratul Scolar, s-a gãsit si finantarea, prin concurs, desigur. Sansa a fost ca locatia respectivã sã fie chiar în spatiul scolii din sat. Un castel medieval cu ziduri groase si ferestre înguste, numai potrivit pentru un astfel de muzeu. S-au implicat dascãlii, copiii, pãrintii… Am umblat cu cãruta de la o casã la alta, am adunat vechi costume populare, obiecte care tineau de vechiul habitat. Comori. Istorie. Lectie civicã.
- La ce lucrati în prezent?
- Am încept o lucrare care... mi-e si fricã s-o spun, as vrea sã fie o trilogie, o saga, poveste de familie pe mai multe generatii, din secolul 14 spre 21... Stiu ce as vrea, dar nu stiu cum se vor lãsa ispitite personajele sã mi se alãture în acest demers. Eu lucrez fãrã schite, notite, etc. Totul vine, se aseazã, îsi face loc în întreg. Vorbim peste un an despre acest proiect. Sper sã nu mã dezamãgesc singurã. Vrei si un titlu? Hersen! Este numele de familie al bunicilor mei dinspre mamã. De aici am pornit. Oare poate un nume singur sã spunã povestea, una europeanã, a unefi famiii, fie si doar imaginar? Nu stiu, dar sper.
- Cum aratã viitorul pentru Melania Cuc?
- Viitorul meu personal tine de copiii mei si de cãrtile mele viitoare. Daca ei vor fi bine, sunt fericitã si eu. Sã am sãnãtate, sã nu-i trag pe cei dragi dupã mine în deznãdejde, la greu. Altminteri, viitorul personal se integreazã în viitorul general, comun. Va trebui sã facem exercitii de iubire de semeni. Chiar dacã nu ne stã în fire, sã încerãm sã zâmbim în fiecare zi. Uneori, stiu pe pielea mea cã si zâmbetul doare. Doare ca orice lucru pe care îl faci de mântuialã. Eu cred în oameni, dacã nu as crede, nu as fi aici!
- Ce recomandare ati dori sã le faceti celor care abia acum încep sã scrie?
- Sã citeascã mai întâi! Meseria de scriitor e mai mult fiere decât miere. Asta as vrea sã constientizeze si dacã vor constata cã pentru asta au fost trimisi pe Pãmânt, sã biruie lenea, comoditatea, sã scrie, sã scrie...
- Ce hobby-uri aveti?
- Sunt un om fãrã nãravuri. Nu colectionez chibrituri, servetele, nici clopotei... Nu practic nici un joc de societate. Nu am nici tabieturi pe care sã nu mi le pot înfrânge la timp. Sunã banal? Normal. Asta pânã mã asez la tastaturã, scriu.
Octavian Curpas
Phoenix, Arizona
|
Octavian Curpas 8/9/2009 |
Contact: |
|
|
