Carpe diem : Să mai si râdem
Surâsul a fost inventat de un om care nu voia sa se certe.
Dany Laferrier
Umorul este definit în dictionare ca fiind: „Înclinare spre glume si ironii ascunse sub o aparentă de seriozitate; manifestare prin vorbe sau prin scris a acestei înclinatii. (prin extindere: veselie, haz). Categorie estetică ce constă în sublinierea incompatibilitătii si absurditătii laturilor unor situatii în general firesti.” (D.E.X. Enciclopedia CARTIER) Desigur eforturile dictionarelor pentru definirea conceptului sunt admirabile, chiar dacă, foarte putin încununate de succes, deoarece un fenomen atât de complex, precum umorul, este greu de cuprins într-o definitie oricât de amplă ar fi ea (amplitudinea fiind de altfel contrară spiritului unei definitii, caracterizată nu numai prin genul proxim si diferenta specifică, ci si, prin conciziune, element indispensabil, cel putin, retinerii).
Iesind însă din domeniul dictionarelor putem aprecia complexitatea abordării anterior definite, analizând-o prin formele de exprimare în vorbire. Apar astfel categoriile de umor: subtire, negru, facil, absurd, prostesc, fin, discret, elegant, subtil, grosolan si cine stie mai câte astfel de catalogări, toate vizând varietatea, diversitatea dar si unitatea fenomenului, considerat specific rasei umane (unele manifestări ale animalelor, oarecum asemănătoare umorului omenesc, sunt doar interpretări strict subiective, asociate jocului, prin urmare, de altă natură!). Si, nu cred că vom întelege umorul dacă îl vom face eliptic de scopul său, râsul, acesta fiind de fapt elementul cheie al necesitătii umorului ca practică socială, pivotul (si al) unei întregi industrii de profil (inclusiv, profit). Râsul ca finalitate a actului umoristic poate defini, la rândul său, un întreg univers emotional, intelectual, atitudinal, relational si comportamental făcând parte din fiinta noastră biologică, psihică si spirituala. Putem afirma de asemenea că relatia umor-râs ne integrează complex si trainic într-o ordine cosmică superioară, noetică, a vietii constiente de sine. Dar, pentru a nu părea deplasată formularea anterioară, să analizăm succint râsul, ca efect al umorului, în măsura în care, tot la nivelul cuvântului, poate exprima situatii si stări extrem de diverse, într-un mod de asemenea foarte concis. Iată cum putem caracteriza sau chiar cataloga persoanele cu care venim în contact, doar constatând că:
Râde: ca prostul, pe sub mustată, în fată, pe la spate, de altul, ia în râs, batjocoritor, de/cu, este de tot râsul, si/sau de batjocora si de râsul lumii; (stări de fapt);
Surâde: blând, parsiv, rece, calculat, cald, învăluitor, îngăduitor. .etc), râde (în hohote, sincer, prefăcut, deschis... etc; (nivelul trăirilor emotionale);
Râde: în silă, de nevoie, din toată inima, cu toată fiinta, ochii râd-inima plânge, gura râde-ochii plâng... etc; (nivelul de satisfactie);
Se sparge de râs, moare de râs, se umflă de râs. ..etc; (exprimări vulgare care dau notă celui care le foloseste);
Râde toată ziua, nu râde niciodată, râde când si când, râde mâine de ce aude azi... etc; (defineste subtil comportamentul uman prin relatia, aparent bizară, dintre râs si unităti de timp);
Sau, are râs întunecat, se luminează cerul când râde, împrăstie norii, apare soarele... etc; (definind firea omului în relatie cu fenomenele naturale)
Dar: nu-i timp/loc de râs, acum te-a găsit râsul, nu-i deloc de râs, ce-ti veni să râzi, ce găsesti de râs aici, nu găsesc nimic de râs la… etc; (instituie sau sanctionează coduri comportamentale);
Pe când: nu râde pentru că nu întelege, nu stie de ce râde, cum să râdă dacă nu pricepe… etc; (se instituie ca un indicator al culturii sau nivelului de inteligenta si educatie);
Iar râsul: nechezat, behăit, ca un tril, grohăit, lătrat… etc; (caracterizează, eficient si drastic, prin valente onomatopeice corespunzătoare).
Nu putem vorbi însă de umor si râs fără să amintim de functiile si atributele sale sociale pentru că, din acest punct de vedere cele două manifestări au implicatii profunde în procesul de formare si întretinere a grupului în limitele profund morale ale socialului uman. Putem aminti despre functiile de:
Liant social: la petreceri, sărbători, oamenii se adună împreună cu principalul scop de a se simti bine, iar acest lucru se petrece, mai ales, râzând, fiindcă acest exercitiu creează relaxare, disponibilitate pentru comunicare, permisivitate, tolerantă, ducând si la cresterea capacitătilor intelectuale. Să nu uităm, chiar si cuplurile de îndrăgostiti râd mult mai des prin comparatie cu alte cupluri în care lipseste afectul, iar această situatie este, în mod sigur, provocată de cresterea nivelului endorfinelor;
Ierarhizator socio-cultural: observăm că oamenii nu râd toti la aceleasi glume si ne putem întreba, ba chiar, deseori, o facem, de ce râde omul simplu (rural, urban, cu specificatiile urban-industrializat si urban-periferic, spre deosebire de omul cult, evoluat spiritual);
Functia educativă: stârnind râsul prin ironie, societatea induce ideea scăderii performantei, cu reflectare în plan social: mai putine sanse la promovări, cuceriri, succese, etc;
Functia coercitivă: râsul ridiculizator provoacă individului, senzatia de rusine activând astfel mecanismele ei mobilizatoare;
Functia socio-morală: aici străvechiul dicton „ridendo castigat mores” este, de unul singur, în măsură să dea importanta acestei functii.
În plan individual, însă cu fermă reflectare în social, exercitiul râsului, fiind eliberator de endorfine, creează relaxare, disponibilitate pentru comunicare, permisivitate, tolerantă, cresterea capacitătilor intelectuale. Si aici cred că un exemplu se impune. În anii saizeci vestul Europei era confruntat, la nivel social, cu actuala noastră problematică de alienare, intransigentă nejustificată în raporturile interumane si o, aparent nejustificată, tendintă spre agresivitate si, implicit, violentă. Numai că, atunci, aceste manifestări, au fost atent studiate de psiho-sociologi, deoarece ele afectau dramatic fundamentele normalitătii sociale si, a fost găsit remediul!
Au fost înfiintate, la sugestia cercetătorilor dar si cu vointă politică, cluburile: Zâmbiti, zâmbiti! (Surriez, surriez, varianta franceză, pentru neîncrezători). În aceste cluburi, oamenii erau învătati să considere zâmbetul un factor sine qua non al comunicării interumane. Prin urmare făceau exercitii de a se adresa unii altora, rostind mai ales banalităti, în orice conditii, cu zâmbetul pe buze. Exista chiar obligatia, ca persoanele care lucrează cu publicul, să fie membri ai respectivelor cluburi. Aproape firesc, în aproximativ un deceniu, tensiunile sociale s-au diminuat considerabil, a scăzut semnificativ rata infractionalitătii, ba chiar si numărul accidentelor rutiere, fiind cunoscută nocivitatea agresivitătii la volan, iar, implicit, a crescut productivitatea muncii, stiindu-se că oamenii relaxati se pot focaliza mult mai eficient pe rezolvarea sarcinilor ce le revin. Ei, da, ar spune cârcotasii, a fost făcut totul pentru ca omul să fie mai bine exploatat de către om si să crească profiturile capitalistilor, asa cum am învătat noi la marxism-leninism. Da! Numai că răspunsul cel mai potrivit la această acuză ar fi, paradoxal, o întrebare: Si ce dacă?
Dincolo de orice dilemă însă, trebuie să avem în vedere implicarea factorului de decizie în rezolvarea unei asemenea problematici sociale, pentru că, în absenta unei implicări energice ale acestui nivel, orice plan este sortit esecului. Iar acum, când multi dintre noi merg în tările Europei Centrale, se mai uimesc încă de faptul că oamenii de acolo se poartă într-un mod care ne încântă dar ne si nedumereste. Credem că este doar efectul bunăstării, fără să ne gândim la interventia decisivă, la un moment dat, a factorului educativ. Iar educatia s-a făcut folosindu-se forta terapeutică a zâmbetului. Deci, precum vedem, se poate! Dar, numai dacă se vrea!
Si, printr-un nou recurs la dictionar vom găsi, desigur, o definitie a râsului: „actiunea de a râde si rezultatul ei; manifestare a veseliei exprimată printr-o miscare caracteristică a fetei si a gurii, însotită de un sunet specific nearticulat” , putem constata, din nou, că o simplă definitie nu poate, si consider că nici nu îsi propune, să cuprindă o atât de largă fenomenologie.
Prin urmare, dincolo de definitii, putem afirma că râsul, ca fenomen complex si specific determinat de umor, defineste un întreg univers emotional, intelectual, atitudinal, relational si comportamental si făcând parte din fiinta noastră biologică, spirituală si psihică, o apropie, cel mai mult, de divinitate. Deoarece, nu degeaba se spune că atunci când râzi esti mai bun fiind mai aproape de Dumnezeu dar, probabil, este valabilă si situatia inversă. Iar controversele istorice referitoare la modul în care înteleptii acestei lumi au abordat râsul, dacă ei însisi au râs sau nu, ba chiar aprinsele si prelungitele dezbateri teologice referitoare la întrebarea dacă Isus a râs vreodată, indiferent de rezultat, dau, fără alte comentarii, dimensiunea fenomenului. Si, ne putem pune, la rândul nostru, întrebarea cât adevăr este oare în spusele abatelui Jorje din „Numele trandafirului”, cu referire la cartea pierdută a lui Aristotel:
- Dar câte minti stricate, ca a ta, n-ar extrage din această carte silogismul cel mai mare, potrivit căruia râsul este scopul omenirii! Râsul îl îndepărtează, pentru câteva clipe, pe omul simplu, de spaimă. Dar legea se impune prin spaimă, al cărei nume adevărat este frica de Dumnezeu. Si, de la această carte ar putea pleca scânteia luciferică, cea care ar atâta lumea întreagă într-un nou incendiu… Omului simplu, care râde, în clipa aceea nu-i pasă că va muri…
Însă, pentru că vorbim totusi despre umor si râs, nu putem să nu luăm în consideratie si modul în care aceste manifestări ne caracterizează. Asta fiindcă putini dintre noi stiu faptul că poti să-ti dai seama de caracterul omului, cu care stai de vorbă, urmărind doar felul în care acesta râde. Desigur nu vom găsi, poate niciodată, o prea mare acuratete a râsului, dar este bine să stim cam ce fel de oameni sunt cei ce râd astfel:
Ha, ha, ha... = deschis, spontan, sincer, activ;
Ho, ho, ho... = vesel, bine dispus, epicurian, putin superficial, bun la suflet;
He, he, he... = nevrotic, zeflemitor, inteligent, ascuns, ironic;
Hi, hi, hi... = meschin, avar, interiorizat, schizoid;
Hâ, hâ, hâ... = rău, răzbunător, ranchiunos;
Hă, hă, hă... = grosolan, găman, demonstrativ, paranoic;
Hu, hu, hu… = prefăcut, mincinos, trădător, intrigant;
Asadar, atentie la felul în care râd cei cu care dorim să avem o relatie si, mai ales, dacă râd!
|
