Cu scriitorul Alexandru Mirodan
Am avut deosebita plăcere să-l întâlnesc pe scriitorul special Al. Mirodan la redactia revistei „Minimum” din Tel Aviv, moment emotionant pentru mine, aflându-mă fată în fată cu un mare scriitor, care, s-a dovedit primitor si foarte modest; Modestie ce-mi aminteste de spusele lui Tudor Arghezi : „Toti oamenii de mare calitate din istoria lumii au fost oameni modesti”. M-am simtit onorată că, la rugămintea mea, a acceptat sa-mi acorde un interviu. A precizat însă, că, de regulă, nu-i place să acorde interviuri.
Lucretia BERZINTU: Domnule Mirodan, stiu că timpul dumneavoastră este foarte pretios, asa că mă rezum doar la o parte din multimea întrebărilor pe care doresc să vi le pun. Mai întâi, vă rog să ne relatati cum a apărut „Minimum”.
Al. MIRODAN: Parafrazând o replică din piesa mea „Seful sectorului suflete”, vă spun că „Minimum” este o răzbunare. În primii ani de la venirea mea în Israel, colaboram săptămânal la „Revista mea”, condusă de Adrian Zahareanu, publicând primele capitole din „Dictionarul neconventional...”. La un moment dat, pe la mijlocul anilor `80, Zahareanu a vândut revista unui anume Himmelfarb, directorul trustului de ziare în limbi străine (română, maghiară, germană s.a.) ce apartinea Partidului Muncii. Omul care, trebuie precizat, nu stia româneste (era polonez de felul lui), tăia si spânzura printre gazetari. „Trustul” devenise un adevărat monopol în domeniu: cine se certa cu Himmelfarb era un om mort.
Unde să te duci dacă te dădea afară? Ziarele de vis-a-vis nu existau. Eu eram, cum se zice, colaborator extern. Foloseam paginile ce-mi fuseseră rezervate pentru „Dictionar...” ca să abordez, la rubrica „Posta Dictionarului”, fel de fel de probleme care afectau viata scriitoricească. Într-o zi, enervat de obiceiul unora, ce se voiau a fi Mecena, de a acorda premii literare practic fictive (o seară solemnă, cu donatorul sau donatoarea la prezidiu, o diplomă impresionantă si un plic continând exact cât avea nevoie fericitul laureat pentru a lua un taxi si a invita la o bere, după sedintă, câtiva amici), pe care le numisem premii-bacsis, am lansat, împreună cu umoristul I. Schechter, o anchetă pe această temă în rândul confratilor. Am primit o multime de răspunsuri, oamenii erau bucurosi că pot să-si verse năduful. Pe urmă, am dat rezultatele anchetei la tipar. Cineva din micul establishment cultural-social de la fata locului prinsese de veste si, repezindu-se la Himmelfarb, mă pârî. Temutul patron i-a cerut lui Iosif Petran (care devenise, între timp, redactor-sef la „Revista mea”, în locul lui Zahareanu) să oprească materialul.
Cum spuneam mai înainte, cuvântul lui Himmelfarb era lege, nimeni dintre redactorii de la „Trust” nu îndrăznea să crâcnească. Există ceausesti si în lumea democrată. În plus, el a spus subordonatilor să mă cheme la dânsul, ca să-mi explice care este linia trustului în materie de viată literară. Nu m-am dus, desi prietenii mei din redactia respectivă mă conjurau să nu-l refuz. „Te distrugi”. Atunci am hotărât să scot ”Minimum”. Era un risc calculat. Dacă merge primul număr, îmi spuneam, o să-l scot, din încasări, si pe al doilea. Apoi, numărul trei si asa mai departe. Înseamnă că voi fi reusit să-mi îndeplinesc un vis vechi, din tinerete, acela de a scoate si eu o revistă si, cu prilejul acesta, să public ancheta interzisă. La urma urmei, istoria presei cunoaste mii de tipărituri care s-au oprit la numărul 1. Iar unele din acestea, precum mica revistă de picto-poezie a lui Ilarie Voronca si Victor Brauner, au rămas în amintire.
Îmi amintesc că în zilele acelea fusesem la masă, într-o seară, la Sebastian Costin, în apartamentul lui din Bat Yam, pe malul mării. Erau, alături de el si de sotia sa, Jeny, câtiva de la trust: Iosif Petran, Sadi Rudeanu, poate si altii, precum si Matty, caricaturistul, venit pentru o lună de zile din România. Când am intrat în casă, toată lumea mă privea cu mutre de înmormântare, auzind că vreau să scot „Minimum”.
Himmelfarb nu suporta niciun fel de concurentă, nici măcar un lunar care, în principiu, n-avea de ce să-l deranjeze. Iosif Petran avea umoarea neagră. ”Ti-ai făcut harakiri”, a mormăit el, după primul pahar de vin. Câteva zile mai târziu, „Minimum” se afla la chioscuri. S-au vândut vreo mie de exemplare, am primit câteva zeci de abonamente din Israel, apoi si din străinătate, ne-am ales si cu sapte-opt reclame. Drept urmare, am mers mai departe, scotând numărul doi, după aceea numărul trei. A fost, de fapt, si pentru mine, dar si pentru colegii din jur, o victorie asupra fricii. Lumea întelesese că Bagdadul numit Himmelfarb nu este inexpugnabil si că, la o adică, statuile dictatorilor pot fi doborâte la pământ.
Lucretia BERZINTU: Sunteti un produs al literaturii române. V-ati găsit locul în interiorul acesteia? Care este pozitia dumneavoastră, ca scriitor?
Al. MIRODAN: Eu mi-am găsit locul. Acesta se află printre scriitorii generatiei mele. Rămâne de văzut însă dacă nu se vor găsi unii care, făcând control în marea sală a literaturii române de azi, să nu-mi ceară să mă ridic de pe scaun, pe motiv că nu am bilet.
Lucretia BERZINTU: Ati avut probleme cu cenzura?
Al. MIRODAN: Am avut. Era să zic, bineînteles că am avut. Prezenta cenzurii era un numitor comun în viata literară a timpului. Întrebarea, din acest motiv, mi se pare ciudată: e ca si cum m-ar întreba cineva dacă, pe vremea aceea, trebuia să cumpăr bilet când mă urcam în tramvai... Cu atât mai mult cu cât dramaturgia avea parte de un regim mult mai sever decât poezia sau proza. Teama de cuvintele rostite pe scenă, în fata a cinci sute sau o mie de spectatori în carne si oase, era mai mare, ba chiar incomparabil mai mare decât frica de contactul nevăzut dintre cititor si carte, în fotoliu, la domiciliu. Si mai de temut era efectul cuvintelor rostite la radio sau televiziune.
Îmi amintesc că prin 1957-1958 s-a transmis, la emisiunea „Teatru la microfon”, o adaptare după „Ziaristii”, piesa mea de debut. Piesa trecuse de toate hopurile si se juca la studioul Teatrului National din Piata Amzei. Avusese parte si de câteva cronici bune, inclusiv în „Scânteia”. Totul părea în ordine. Nu era. Directorul Radidifuziunii din acea vreme, ziaristul H. Dona, a tăiat, fără să-mi ceară încuviintarea, câteva replici socotite mai îndrăznete... si mai riscante. Uimit si revoltat, l-am întrebat în biroul său de la Radio: „Bine, domnule, de ce ati tăiat replicile astea? Piesa se joacă la National; e un spectacol chiar si astă-seară!” – „La Radio e altceva”, mi-a răspuns el.
Lucretia BERZINTU: Ce vă caracterizează?
Al. MIRODAN: Teama de frică.
Lucretia BERZINTU: Aveti conflicte interioare?
Al. MIRODAN: Bineânteles, sunt un om normal. Dac-ati auzi cum mă cert cu mine însumi: ca-n piată!
Lucretia BERZINTU: Ce vă place cel mai mult ca scriitor?
Al. MIRODAN: Să aud că cele scrise de mine au plăcut cititorilor.
Lucretia BERZINTU: Cum vedeti creatia literară de expresie română în spatiul israelian, în viitorul generatiilor?
Al. MIRODAN: Când am venit în Israel, la sfârsitul lui 1977, mi s-a spus: literatura de aici, pe româneste, n-are niciun viitor. Majoritatea celor ce citesc ziarele si cărtile noastre sunt oameni de 60, 70, 80 de ani si se duc unul după altul. Copiii vorbesc si citesc ebraica, nu-i mai interesează scrisul nostru. Astăzi, în anul 2003, dacă te duci la chioscuri, vezi două cotidiene, vreo patru săptămânale, plus un lunar, ”Minimum”. Mai există vreo sapte sau opt tipărituri care apar în diferite orase. Pe de altă parte, eu mă trezesc în fiecare zi cu două cărti noi, apărute în Israel sau aiurea si scrise de-un autor de la noi, pe româneste: poezie, proză, culegere de cronici sau articole, memorialistică, din ce în ce mai multă memorialistică.
Vedeti etajera cu cărti din spatele dumneavoastră: e plină cu volume noi care asteaptă să fie recenzate în „Minimum”. Din păcate, nu mai putem face fată, astfel încât cărtile acestea trebuie să astepte luni de zile la „coadă”. Si totusi, dacă mă întreabă cineva cum văd viitorul scrisului pe româneste în Israel, sunt îndemnat să-i vorbesc asa cum mi s-a vorbit si mie acum mai bine de douăzeci de ani: majoritatea cititorilor de la Ierusalim sau Tel Aviv sunt bătrâni, au 70-80 de ani sau chiar 90 de ani si se duc unul după altul, copiii si nepotii lor etc. etc. Dar mă abtin de la asemenea pronosticuri. Am gresit de-atâtea ori încercând să-nteleg trecutul, încât nu vreau să risc nimic făcând previziuni.
Lucretia BERZINTU: Criticul literar Cornel Moraru mentionează în „Dictionarul Scriitorilor Români”, vol. III, că ati „parcurs un traseu asemănător cu al altor scriitori de primă mărime din literatura română: M. Sebastian, B. Fundoianu, F. Aderca”. Constantin Ciopraga afirmă că logica lui B. Fundoianu e mai aproape de cea a lui Andre Gide. „Personalitatea lui Gide - ni se spune - stă în fericirea lui interioară” (Dacia literară, 32/99). Andre Gide îi spusese lui Ilya Ehrenburg că „Omul nu se poate simti fericit dacă vede în jurul său suferintă” si „că religia este dusmanul cel mai înversunat al omenirii”. Ar rezulta că si logica dumneavoastră se apropie de cea a lui Andre Gide?
Al. MIRODAN: Cu prima parte din cele spuse de Gide sunt, fireste, de acord. Cu conditia de a defini precis notiunile, o conditie de care ne lovim în mai toate împrejurările: ce întelegi dumneata prin om, ce înteleg altii... Omul, asa cum îl gândesti dumneata, nu poate fi fericit dacă vede nefericire în jurul său. Dar pentru alti oameni (eventual între ghilimele) fericirea constă tocmai în suferinta altora. Saddam (ca să nu o luăm de la Sade) se bucura nespus privind, în timp ce trăgea dintr-o havană, cum sunt torturati prizonierii din Iraq. Iar numitii teroristi sinucigasi juisează de-a dreptul când se năpustesc într-o cafenea plină de lume, apăsând pe butonul care declansează explozia bombei.
În ceea ce priveste ideea lui Gide despre religie, aici lucrurile sunt mai complicate, desigur, însă dacă tii seama de uraganul dezlăntuit de islamisti la acest început de mileniu, trebuie să admiti, măcar cu jumătate de gură, că observatia merită a fi introdusă în computerul nostru.
Lucretia BERZINTU: Care este deosebirea dintre un scriitor si un grafoman?
Al. MIRODAN: Cred că, asa cum am mai spus-o cândva, cel mai bun răspuns la această întrebare l-a dat, prin anii `30, Thomas Mann: „Scriitorul este un om care scrie mai greu decât altii.”
Lucretia BERZINTU: Care scriitor, din literatura universală, vă atrage mai mult?
Al. MIRODAN: Stendhal, Hamingway, iar din literatura română, Camil Petrescu si Mihail Sebastian.
Lucretia BERZINTU: Pentru că sunteti „un dramaturg de cea mai înaltă clasă”, vorba lui Radu Beligan, vă întreb: ce părere aveti despre ideea de a se reconstrui, după planurie originale, grădina „Pomul verde” la Iasi, unde a fost înfiintat (1876) primul teatru evreisc din lume si unde au avut loc creatiile lui A. Goldfaden? Eu visez la realizarea acestei idei de foarte mult timp! Poate de vreo douăzeci de ani.
Al. MIRODAN: De acord. Vă rog să mă primiti si pe mine în visul Dumneavoastră.
Lucretia BERZINTU: Pentru că la Iasi a existat o cultură evreiască autentică, pentru că la Iasi poetul sionist Naftali Herz Imber (1856 - 1909) a scris Hatikva (Speranta) în 1878, devenind mai târziu Imnul Israelului, mi-as dori tare mult o înfrătire a Tel Aviv-ului israelian cu Iasul românesc. Având în vedre spiritualitatea existentă în cele două orase, ce părere aveti?
Al. MIRODAN: Acelasi răspuns ca la întrebarea dinainte.
Lucretia BERZINTU: Ce ati vrea să transmiteti cititorilor?
Al. MIRODAN: Angajamentul meu solemn de a mă strădui să nu-i plictisesc niciodată.
Lucretia BERZINTU: Stimate Domnule Al. Mirodan, eu vă multumesc pentru bunăvointa de a fi acceptat acest dialog si vă doresc multă sănătate si inspirstie în munca scriitoricească.
Interviu realizat de
Lucretia BERZINTU
Israel
***
Alexandru MIRODAN (Saltman Alexandru Zisu), s-a născut în data de 5 iunie 1927, la Budeasa, Arges. Dramaturg, critic literar si publicist israelian de origine română. A studiat la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitătii din Bucuresti. În România a lucrat ziarist si dramaturg. Publică la revistele: Tineretea, Tânărul Muncitor, Scânteia Tineretului, Gazeta Literară, România Liberă, Scânteia, Contemporanul, Teatrul, Sportul, Informatia Bucurestiului, Flacăra si altele. A fost secretar de redactie la Gazeta Literară, redactor la revista Teatru, si, în Israel, directorul revistei lunare, Minimum.
În anul 1977 imigrează în Israel, unde lucrează la Muzeul Beit Hatefutsot din Tel Aviv. Apoi se dedică revistei sale Minimum (ajungând la nr. 268-269, în iulie-august 2009) continuându-si activitatea de dramaturg si critic literar.
În paralel lucrează la „Dictionarul neconventional al scriitorilor evrei de limbă română”. În anul 2008 a apărut volumul III (G-H-I) al Dictionarului..., ed. Minimum, Tel Aviv. Pe coperta a patra Al. Mirodan notează: „Dictionarul nostru reprezintă cea dintâi încercare de a aduna într-un singur loc tot ceea ce este mai de valoare si semnificativ în universul numit „SCRIITORII EVREI DE LIMBA ROMÂNĂ...” nu numai autori si opere extrase din magma vietii, si izolate, ci si aerul timpului, miscarea ideilor, starea pasiunilor, apoi lumea propriu-zisă a literaturii: reviste, editori, animatori, librari, anticari, cenacluri, asociatii scriitoricesti, cafenele, prieteni ai artei, dusmani ai artei...”
OPERA:
1. Teatru:
• Tito, dusmanul de moarte al tineretului iugoslav (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1950, pamflet;
• Ziaristii (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1956), piesă în trei acte (4 tablouri), care a înregistrat un număr record de reprezentatii (peste 900). Apare si în limba rusă;
• Cele cinci cercuri (Bucuresti, 1960), despre jocurile olimpice, si, apare în colectia Societătii pentru Răspândirea Stiintei si Culturii nr.356;
• Celebrul 702 sau Autorul moare azi (Bucuresti, Ed.pentru Literatură, 1962), piesă de teatru ce apare în traducere în mai multe limbi (spaniolă, engleză, franceză, sârbă, cehă) înaintea aparitiei în limba română. Piesa este tradusă în ebraică (Tel Aviv, Ed. Zirokover, 1981); Prima stagiune a Teatrului de Comedie inaugurat de Radu Beligan (director) la 5 ianuarie 1961 începe cu „Celebrul 702”, regia Moni Ghelerter;
• Într-o zi de primăvară, piesă în colectia Teatru de amatori (Bucuresti, Ed. pentru Literatură, 1964), comedie într-un act. Piesa apare si în traducere maghiară, germană;
• Seful sectorului suflete (Bucuresti, 1966), comedie;
• Seară târzie în tipografie (Bucuresti, 1967), piesă într-un act. Apare si în limba maghiară;
• Mos Gerilă, jocuri si jucării, piesă de teatru scolar într-un act (Bucuresti, 1967);
• Lumea în initiale (Bucuresti, 1968), piesă într-un act;
• Camuflaj (Bucuresti, Ed. pentru Literatură, 1969, piesă cu trei tablouri ce a fost jucată în limba idis la Teatrul Evreiesc de Stat, si, autoritătile n-au permis să fie jucată la nici un alt teatru din Bucuresti;
• Replici sau De dincolo de fileu (Bucuresti, Ed. Meridiane, 1969);
• Noaptea e un sfetnic bun si Transplantarea inimii necunoscute;
• Simfonieta metalică (Bucuresti, 1970), satiră contemporană într-un act;
• Primarul lunii si iubita sa (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1970);
• Despre unele lipsuri, deficiente si neajunsuri în domeniul dragostei;
• Tovarăsul feudal si fratele său, piesă scoasă de pe afis;
• Evreica din Toledo, o piesă după Feuchtwanger;
• Pasiune plus ratiune sau Tema de luptă (Bucuresti, 1972);
• Sedinta (Bucuresti, 1972), comedie didactică într-un act;
• Teatru (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1972), prima colectie a pieselor sale, în două volume;
• Un proces posibil (Bucuresti, 1973), piesă didactică într-un act;
• Teatru (Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1973, trei texte antifasciste;
• întâmplare în sectorul suflete (Bucuresti, 1974), comedie într-un act;
• Examenul de dinaintea examenelor (Bucuresti, 1975), piesă didactică;
După imigrarea în Israel publică piesa:
• Contract special de închiriat oameni (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1983), piesă în care tratează tema antisemitismului. A fost scrisă în România dar a fost interzisă publicarea. A apărut apoi în România, la Ed. Cartea Românească, în anul 1993. Este tradusă în ebraică (Tel Aviv, Ed. Zirokover, 1981).
2. Proză:
• Replici (Bucuresti, Ed. Meridiane, 1969);
• Scene (Bucuresti, Ed. Cartea Românească, 1975);
• Minimum (Bucuresti, Ed. Albatros, 1975);
După stabilirea în Israel publică:
Ocolul pământului într-un surâs (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, parte din texte au fost scrise la Bucuresti, parte în Israel. A apărut apoi si în România, la Ed. Cartea Românească, în anul 1993.
3. Traduceri:
Al. Mirodan a tradus foarte multe cărti, în special romane politiste din seria „Hercule Poirot” scrisă de Agatha Christie, dar si cartea „Cazul Louise Laboine” de Georges Simenon; piese de teatru de Balzac, L. Andreev, Ragev Bouchnot, Jean Anouilh s.a.;
- Carnetul maiorului Thompson de Pierre Daninos (Bucuresti, Ed. Albatros, 1971;
- cărtile lui Georges Simenon, Cazul Louis Laboine (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1969) si Prima anchetă a lui Maigret (Bucuresti, Ed. Tineretului, 1966 si Editura Z, 1992);
- Blocada de Carmen Zidarov (Bucuresti, 1959) piesă tradusă împreună cu Mircea Popescu.
4. Film:
• Celebrul 702, co-scenarist, regia M.Iacob;
• Seful sectorului suflete, co-scenarist, regia G. Vitanidis;
• Steaua fără nume, co-scenarist al filmului franco-român, după piesa lui Mihail Sebastian, regia Henri Colpi.
5. Istorie si critică literară:
• Dictionar neconventional al scriitorilor evrei de limbă română; au apărut trei volume: vol. I: A - C, vol. II: D - F si III: G - I (Tel Aviv, Ed. Minimum, 1986, 1997 si 2008).
PREMII:
laureat al premiului Caragiale al Academiei Române (1962);
premiul Ministerului Învătământului si Culturii din România (1957);
premiul Agentiei Evreiesti, premiul Iacob Groper;
premiul Sion;
A fost bursier al Fundatiei Ford din Statele Unite.
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Alexandru Mirodan are un fiu, dr. Vladimir Mirodan care este director al Facultătii de Teatru „Drama Center” din Londra si presedinte al Asociatiei scolilor de teatru din Marea Britanie. Cu ani în urmă, Vladimir Mirodan a regizat si a predat la Scoala de teatru „beit Zvi” din Ramat Gan.
CÂTEVA OPINII DESPRE AL. MIRODAN:
(culese din volumul ”Ocolul pământului într-un surâs”,
Tel Aviv, Ed. Minimum, 1980, si
Ed. Cartea Românească, Bucuresti,1993)
„Cândva, pe un volum din «Migdale Amare», marele răposat al literaturii românesti, Topârceanu, mi-a scris asa: «Celui mai talentat dintre tinerii mei confrati actuali si celui mai temut dintre rivalii mei viitori». La fel îi voi scrie si eu lui Mirodan pe unul din volumele mele de teatru...” (Tudor Musatescu);
„«Celebrul 702» - rareori am gustat mai mult o comedie neagră...” (Graham Greene);
„Dialog scăpărător” (Nazim Hikmet);
„Mirodan e un Andre Roussin amestecat cu Anouilh, care ne vine drept din Carpati.” (Le Figaro Litteraire);
„Inteligentă exceptională... satiră care, ca tehnică, nu rămâne mai prejos de piesele lui Durrenmatt” (Wolfgang Krauss - StuttgarterZeitung);
„Un maestru de mare rafinament” (Volkzeitung-Klagenfurt);
„Săgeata satirică pătrunde adânc si râsul îngheată pe buze...” (Karntner Tageszeitung – Klagenfurt);
„Stilul Mirodan poate fi identificat prin amestecul organic si suplu, de acid si amărui, de ironie ascutită si sentiment retinut, de vervă curgătoare si lirism intermitent” (Radu Popescu – „România Liberă”);
„... Unda unei inteligente ascutite si un ochi miraculos... Observatii foarte adesea buimăcitoare... Strălucite idei, în montura unor mici texte ca marile bijuterii” (M. Rudich – „Viata Noastră”, Tel Aviv);
„«Primarul lunii» a provocat cel mai recent scandal ideologic la Bucuresti... grave confuzii ideologice, pesimism, amoralism, etc. Rezultatul? Lumea dă năvală si se striveste pentru a vedea «Primarul lunii»” (Le Figaro Litteraire”);
„Un fenomen extrem de dezirabil... un adevărat suflu polemic” ( Ecaterina Oproiu, „Tânărul scriitor” - Bucuresti);
„Intuitia sa este extraordinară... Un mare scriitor” (I. Schechter – „Viata Noastră”);
„Ziaristii” reprezintă un tablou lipsit de idealism, plin de miscare, agitat, contrastant” (Gilberto Mazzoleni, „Il Contemporaneo” – Italia);
„Mirodan este... «ceva special»” (S. Shapiro, „Jerusalem Post”);
„Un dramaturg de cea mai înaltă clasă” (Radu Beligan);
„«Celebrul 702» - De 40 de ani de când merg la spectacole, n-am văzut niciodată o satiră atât de ascutită spirituală si feroce” (Halit Fabri Ozausoy, „Tercuman” – Istanbul);
„Ziarist strălucit” (A.B. Yaffe – „Al-Hamismar”);
„Strălucitor ca o sabie care îsi oglindeste lama în soare înainte de a străpunge” (Florin Tornea – „Contemporanul”);
„Literatura care stie ca, vorbind inimii, să capteze spiritul” (Vusi Suomi” – Helsinki);
„... A creat, creează si va crea, descoperind noi zone umane, ascunse privirii noastre obisnuite” (A. Strihan – „Izvoare”, Tel Aviv);
„Prezentând «Celebrul 702» teatrul grec modern face un serviciu important publicului elen” („To Vima” – Atena);
„Talentul, fantezia si humorul, scânteietorul dialog al lui Mirodan” (Traian Selmaru, „Premiera de o seară”, Ed. Eminescu, Bucuresti);
„Mirodan are propriul său univers si o voce, a sa, de neconfundat” (Eugen Luca, „Secolul 20” - Tel Aviv);
„Contrapunct de comic si tragic” ( Fernando Campoamor, „Havana” – Cuba);
„Versiunea pentru scenă a «Evreicii din Toledo» este ea însăsi o creatie... desprinzându-l pe Al. Mirodan de Lion Feuchtwanger îl putem alătura lui Lope de Vega si Grillparzer, doi dintre ilustrii înaintasi, îndrăgostiti de cronica spaniolă” (Virgil Munteanu – „Teatrul”, Bucuresti);
„... Doi aliati care i-au rămas fideli... Cel dintâi: publicul. Cel de-al doilea: propriul si marelesău talent” (Sebastian Costin – „Viata Noastră”);
„Originalitate... situatii neprevăzute... dialoguri spirituale strălucite” (A. Plotnikov – „Tass”, Moscova);
„Un virtuos al paradoxului pe care-l mânuieste ca putini altii” (Eran Sela – „Izvoare”);
„O sărbătorească dezlăntuire a spiritului” (V. Mîndra – „România Liberă”);
„«Celebrul 702», o comedie... care îsi aruncă săgetile din plin” (Gigi Lunari – „Il Drama”, Italia);
„Un alergător singuratic, într-un maraton în care si-a pierdut plutonul” (Aurel Storin, „Informatia Bucurestiului”);
„...«Seful sectorului suflete»... o rachetă luminoasă...” (I. Rudel – „Revista Mea”);
„Rugul unei creatii în continuu crescendo” (Mircea Schrager - Costin, „Facla” - Tel Aviv);
„Un exeget rafinat si subtil, un comentator pasionat si spiritual... înaltă fortă eseistică” (Bogdan Ulmu – „Teatrul”);
„... Cheamă la desteptarea constiintelor printr-un larg dialog spiritual” („Vradini” – Atena);
|
Lucretia Berzintu 7/19/2009 |
Contact: |
|
|
