De dor - poeme
MĂRTURIE
oameni buni, eu vin de niciunde
si nu m-am născut niciodată,
am crezut că timpul nu rugineste
si că viaţa-i o fată...
din isteţ negustot de idile
am ajuns, prin străini, să vând ani,
dau si carne din trup cui îmi cere,
luaţi tot...n-am nevoie de ani.
nu regret c-am trăit într-o floare
si că evul parsiv m-a durut,
dar de ce nu mi-aţi spus ce e dorul
oameni buni - dacă voi aţi stiut ?
nu-i acesta poemul din urmă.
rugăciunea din sânge si glas
o voi spune prin cârciumi si-altare
si ori unde voi face popas
si-as mai vrea să se-audă pe-acasă
cum pe rime de doruri suspin
blestemat să iubesc neodihna ;
iartă-ti măicută hoinarul - amin !
PUNCT CARDINAL
cine stie...hop-la-hop,
unde plec, de unde vin
si de ce plânge pământul
când adorm pe flori de crin ?...
din ce apă sorb răcoare
si cu cine mă iubesc
din amiaz până poimâine,
pui de om, dumnezeiesc
izvorât din pleoapa tatei
cu pieptul bătut în zale,
să las prin omătul vârstei
urme vesnic neegale...
mama mi-a-nfiat pe dig
rădăcini adânci de brad
si mi-a dat caii sălbatici
să-i iubesc ca un nomad,
până va sfârsi corida
si ospătul va începe,
pentru sărbătoarea
să uit fetele firepe
si să-mi zacă gându-n teacă
până va trăzni potop,
să rămân în dorul vostru,
cine stie ?...hop-la-hop...
DOR
Dor...mi-e dor de glasul mamei
si de toti ce-mi sunt departe,
Dor de plumb în piept mi-apasă
când primesc de-acasă carte.
Toti îmi spun că-s bune toate
dar eu stiu că plicul minte
dup-o lacrimă prelinsă
peste bietele cuvinte.
Stiu că maica e bătrână
si-o să plece-n cer ca mâine,
stiu că doina nu mai sună
si că Tara n-are pâine.
Dor...mi-e dor de maica-Tară,
doine, fluvii, munti, fecioare;
arză-l focul pă-l de bate
românul cu-nstrăinare !
SĂ ZBURĂM...
S-a brodit să fie an bisect.
nimeni nu privea spre îndărăt.
timpul lacom,putred si abject
se împotmolise prin omăt.
Vii, poetii ning poeme iar.
versul ne e frate si străbun.
se va scrie-n fiece zir
c-a mijit, la noi, un veac mai bun.
Galopează vremea ca o râmă.
pe acasă e democratie.
pravilele rosii se dărâmă,
vin românii demni, din vesnicie.
Iar vom scrie imnuri pentru Tară ?
Iarăsi vom surâde cu toti dintii ?
Iar - democratia va da sfară ?
Iarăsi vom ucide presedintii ?
Măscăricii urlă în turbare.
Poate-am învătat să cugetăm.
Verticala Tării urcă-n soare:
Sus TRTAIANE ! - haideti să zburăm...
TESTAMENT
cine îsi înjură Tara
fie blestemat - să fie
apăsat cu munti de doruri
până-n neagra vesnicie !
neamul cine-si ponegreste,
ars de ură si de patimi,
când o fi si-o fi să plângă
să n-aibă-n pupile lacrimi !
cine limba lui si-o uită
si-n felii de dor o-mparte,
să nu aibă loc de-o cruce
si de prunci să n-aibă parte !
...glia, limba, neamul, TARA,
Tara, neamul, limba, glia
si-un popor ce nu se frânge
niciodată : ROMÂNIA !
FERICIREA
când a fost să plec în lumea largă
si destinu-n cârcă să mi-l port
fericirea mi-a rămas acasă,
fericirea n-are pasaport,
că asa-i în glia nimănuia,
vamesii prin sânge-ti scotocesc
să nu iasă clandestin din Tară
nici-un strop din ce e omenesc.
numai dorul s-a ascuns în mine
si blestemul de a fi poet,
de aceea umblu printre oameni
scotocind prin suflet - indiscret :
lume bună, unde-i fericirea ?
dorul greu în suflet de ce-l port ?
Fericirea ne-a rămas acasă,
Fericirea n-are pasaport...
*
george FILIP
-versuri de dragoste-
SĂ TE IUBESC
ieri am făcut popas prin ratiune
lângă vulcanul stării de a fi
si-am poruncit fiorilor - Diana
să te iubesc în fiecare zi
si vulturi vii mi-au poposit pe umeri
femelele purtau în uger zer
lângă gorgane concertau brotacii
iar puii lor visau să zboare-n cer
azi am ales o nou-aniversare
era un semn că mă voi pârgui
si m-am legat pe fructulîmplinirii
să te iuibesc în fiecare zi
odihna mea cutreieră prin viată
toamnele noastre zboară pe cocori
natura-ntinde pledul hibernării
si vom porni spre alte vânători
mâine voi fi mai scurt cu înc-o noapte
iar frunzele-mi din trup s-or ofili
de-aceea mă grăbesc lucid - Diana
să te iubesc în fiecare zi...
ADU-MI TRUPUL
cântecul tău sufocă salonul
în serile în care binevoiesti
să-ti deschizi mănăstirea sufletului
să ne blagoslovesti
fereastra gândului ars e închisă
iar eu în cascada noptii te chem
si-n trandafirii ce ti-i zvârl la picioare
ascund iartătorul blestem
ninge DIANĂ cu vorbele tale
trandafirii îsi scutură spinii
iar tu spală-ti degetele sfinte
în cascada luminii
te faci val si furtună si floare
si fântână înversunată de sete
Luna sculptează în ciuturi de dud
frumoase chipuri de fete
DIANĂ, în psamlul de taină
dacă gusti vreo stamină de stea
să stii că în cântecul fără flacără
arde vesnic inima mea
esti acum si mereu de-altădată
de-aceea m-ascund într-un flaut
si ca un prunc toropit de iubire
plec printre puste de dor să te caut
te-am pierdut pe cărările lumii
sau ti-e trupul tăiat de secure ?
este Marea prea mică iubito
sau te-ascunzi ca mireasma-n pădure ?
adu-mi trupul purtat în brătară
si coboară-mi pe umăr din zbor
diamant într-o cruce dianică
îmi sunt buzele arse de dor...
DIANA DIN LACRIMĂ
...si-ai plecat sub valurile Lunii
să te scalzi în lacrimă de zeu
si sub pasii nuzi ti-au nins lăstunii
un stergar tesut din curcubeu
nu stiai că dintr-un colt tomnatic
dorul meu de-a pururi te pândea
liric, blând, cu sete de sălbatic
ca o rază smulsă dintr-o stea
te-ai zvântat cu stele căzătoare
trupul de femeie-ti era dor
ochii mei fugeau din sfântul Soare
să îti fie paji - ai sânilor
o oglindă ti-a soptit sfioasă
ca un prunc timid si inocent
nu te teme Doamnă esti frumoasă
iar eu sunt de mult - adolescent
si când curse noaptea-n azimuturi
Doamna mea - în taină am visat
că au nins troiene de săruturi
peste o femeie si-un bărbat...
STIMATĂ DOAMNĂ
stimată Doamnă, sunt un Terrian
cu-n pas mai vechi ca luna lui Armindeni
nu sunt etern - precum lumina voastră,
si mă renasc oricând - pe pretutindeni
sunt doar un pui de om - cu cinci simtiri
care culeg metafore din Soare
lumea îmi zice că-s poet nebun
dar gluma prea marxistă nu mă doare
convivii mei au dat cu pietre-n cer
si L-au bătut în cuie pe Hristos
când ai copii, cămile si femei
la ce-ti mai e credinta de folos ?
cu Dumnezeu nu m-am văzut prin cer
dar simt că El mi-a pus pe frunte semn
să cânt femeia-n versuri - printre oameni
si nu-I pun eu tăgadă la îndemn
femeia mea - te-am arestat în versuri
că te-am simtit - te văd si m-ai uimit
după ce-nchei si mă semnez pe carte
adoarme-mă-n lumini de infinit...
PASTEL
dorm în cuibul noptii vârcolacii
atârnati pe false simetrii
lumea doarme si ea - doar săracii
lângă lampa stinsă fac copii
noaptea-i oaza clipelor incerte
caii se visează printre iepe
muntii râd cu fruntile-n alerte;
dau cu bobii fetele sirepe
doar poetii pasc melancolie
soldăteii pleacă la războaie
macii nuzi se scaldă-n feerie
bratul a-nceput să mi se-ndoaie
si atunci mă smulg dintre cosmaruri
pălăria mă asteaptă-n poartă
strig lumina si DIANA vine
si mă-mpacă iar cu doamna soartă
mâna-i invizibilă - de fată
trage-n tragedia mea cortina
si din bezna vietii foarte plată
eu mă scald prin vise cu LUMINA.
FEMEIE
să fii pasăre
să fii
vesnică si prigonită
prin ungherele luminii
să fii umbra mea rănită
un magnet îmi bea ciclopic
măduva-n care mă strâng
eu în dreapta strâng pumnalul
tu îl tii în bratul stâng
am păstrat vreo două gânduri
zeii jertfe cer la drum
de ti-au obosit genunchii
hai să le-mpărtim acum
bate toaca si răsună
clopotele Sfintei-Vineri
tu arunci pumnalu-n moarte
eu îl prind
mai suntem tineri
e atât pământ femeie
iată
cerul se contractă
hai să coborâm pe-o scară
într-o lume mai abstractă
corbul negru se asează
pe o casă - nu intrta
stai să facem rugăciunea
sorbind droguri curara...
George Filip - Montreal
|
de George Filip 7/15/2009 |
Contact: |
|
|
