Pomul cunoasterii : Despre bunul-simt
Am aniversat anul acesta 150 de ani de la crearea României ca stat modern, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei reprezentând ocazia lui Mihail Kogalniceanu de a tine cel mai frumos discurs la întronarea unui principe român.
Model memorabil în care se concentrează trăsăturile esentiale ale stilului oratoric, claritatea si concizia, discursul lui Kogălniceanu este un veritabil elogiu adus ratiunii: „Fii, dar, omul epocii, fă ca legea să înlocuiască arbitrariul; fă ca legea să fie tare, iar tu, Maria Ta, ca domn, fii bun, fii blând, fii bun si mai ales pentru acei pentru care mai toti domnii trecuti au fost nepasători sau răi. [...] Fii simplu, Măria Ta, fii bun, fii domn cetătean; urechea ta să fie pururea deschisă la adevăr si închisă la minciună si lingusire” .
Discursul este concentrat, înscriindu-se în solemnitatea unică a momentului, subliniindu-i importanta prin cuvinte simple, idei clare si concise, fiind în fond o definitie aplicată în viata publică a bunului-simt.
Termen filosofic antic, reintrodus în secolul al XVII-lea, odată cu răspândirea cartezianismului, bunul-simt a dobândit o largă varietate de sensuri de la prima definitie a lui Descartes – „puterea de a judeca bine si de a distinge adevărul de fals, care este tocmai ceea ce se numeste bunul-simt sau ratiunea, este în mod natural egală la toti oamenii” .
Adesea, bunul-simt este confundat cu simtul comun, acesta din urmă implicând ideea unei facultăti comune tuturor oamenilor, care s-a dezvoltat în noi pe parcursul acumulării succesive, empirice, a adevărurilor primare, ajungând să fie redus la media valorilor unei societăti.
Bunul-simt nu este un dat primar, nu este un atribut al fiintei sale. Bunul-simt merge mai departe, este o sinteză de aspiratii ce implică o în sine o întreagă filosofie de viată care îmbină dimensiunea cunoasterii cu cea etică, cerând si promovând un cumul de virtuti morale precum întelepciunea, onestitatea, echitatea, compasiunea etc. Bunul-simt amendeză întotdeauna aberatiile inteligentei precum infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienta, intoleranta.
Alexandru Paleologu definea astfel conceptul: „Bunul-simt nu e, cum crede lumea, o formă primară a inteligentei, un succedaneu inferior al acesteia. Există (si cât de adesea) inteligentă fără bun-simt, dar bun-simt fără inteligentă nu. Se confundă mai totdeauna bunul-simt cu simtul comun; e adevărat că merg o bună parte de drum împreună, pornind de la constatări elementare. Dar simtul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul simt îsi urmează drumul ajungând la descoperiri senzationale...” .
Concept filosofic si etic al culturii clasice, bunul-simt e solidar cu ratiunea, cu care a fost de altfel asimilat. Este deci normal ca bunul simt să nu fie o normă de conduită în epocile de profunde transformări, când vechea ordine e distrusă, fără însă ca cea nouă să fie încă realizată. Ratiunea este astfel golită de orice continut etic, fiind asimilată cu gândirea mecanicistă, ce presupune o bună organizare a intelectului, însă aduce specializarea excesivă, îngustarea orizontului, opusă gândirii intuitiv-creatoare .
Lăsând la o parte valoarea morală a bunului-simt, interesul pentru acest concept în cultura română are si o justificare practică. Din păcate, acest ideal nu face parte din etosul autohton, fiind primit târziu, odată cu influenta franceză, asimilată superficial, care a pătruns greu în profunzimea societătii românesti . Se vorbeste de bunul-simt traditional, de cuviinta si respectul omului simplu fată de obiceiuri si traditii, criteriile de evaluare reducându-se numai la evidentierea calitătilor, fără a pomeni nimc despre defecte. Dar dacă se întelege bunul-simt ca un concept filosofic mai complex si specific, asa cum l-am prezentat mai înainte, atunci lucrurile stau putin diferit.
Consideratiile de mai sus vorbesc însă despre necesitatea asumării bunului simt, în primul rând de către elite, căci spectrul falimentului etic si profesional al acestora determină confuzia valorilor si, implicit, a criteriilor de apreciere în toate domeniile vie\ii sociale ale unei tări. Idealul merită însusit din tot sufletul, cu atât mai mult cu cât fundamentele culturale ale bunului-simt ne îndreaptă spre
originile civilizatiei europene moderne.
.......................
Alexandru Zub, Mihail Kogălniceanu, arhitect al României moderne, Editura Institutul European, Iasi, 2005, pag. 76.
René Descartes, Discurs despre metoda de a ne conduce bine ratiunea si a căuta adevărul în știinte, (traducere de Daniela Roventa-Frumusani si Alexandru Boboc), Editura Academiei Române, Bucuresti, 1990, pag. 114.
Alexandru Paleologu, Bunul-simt ca paradox, Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1972, pag. 10.
|
Doru Liciu 7/8/2009 |
Contact: |
|
|
