Steaua Merica !
I. 1 IULIE-ZIUA CANADEI ; 4 IULIE-ZIUA SUA.
Masonii ne spun că nu Amerigo a dat nume noului continent. Christopher Knight si Robert Lomas au scris cărti bine documentate despre Orientul care ar fi vizitat continentul nou, înaintea europenilor. Luceafărul (Luciferul) era venerat în Orient ca Steaua Merica (Venus), reprezentând îndepărtatul tărâm de dincolo de Atlantic. Pe când sumerienii, populatie dispărută, controlau Civilizatia lumii, traversau Oceanul, europenii se adăposteau în pesteri. Lumea Nouă s-a întors la origini, în Iraq, după 6000 de ani, cercul fiind închis. Într-o Mesopotamie în care arabii vin abia în secolul VII e.n. Suprapunându-se unor civilizatii mai vechi, ei nu le-au distrus vestigiile. Urmasi ai sumerienilor, assirienilor, cel putin ca locatari ai aceluiasi hotel, sunnitii , siitii sau kurzii au păstrat cu stimă vestigiile celei mai vechi civilizatii si au contribuit la restaurarea monumentelor obscure, clădite la Începutul Lumii… Masonii britanici ne spun că G. Washington a pus temelia Capitoliului, îmbrăcat fiind în straiele Francmasoneriei, SUA fiind nu numai efect emigrationist, ci, mai ales, creatia masoneriei. Umblând pe urmele Ordinului, cei doi englezi au descoperit în tara lor, apoi în Iraq, Egipt, Palestina, predecesori, din vremuri imemoriale. Simbolul dolarului este “S” de la vechea monedă spaniolă, iar cele două linii verticale sunt stâlpii nasoreeni (Nasyria), “mishpat” si “tsedeq”, cunoscuti în SUA ca “Boaz” si “Jachin”, de la intrarea Templului Regelui Solomon. Dolarul poartă imaginea unei piramide cu un ochi în ea, care este cea mai veche din toate imaginile folosite în mod curent, reprezentându-l pe Dumnezeu sub forma Amen-Re. (Acel “Amen”, mereu rostit în ritul crestin, ducând la Egipt). Pe cealaltă fată a dolarului este Fratele George Washington, iar pe o mai veche bancnotă era Fratele Benjamin Franklin. Probabil că miscarea către Iraq implică un rit mason; mai ales că este o obsesie încă dinainte de “cei doi stâlpi, 11”; “Gemenii” însemnau Boaz si Jachin, probabil.
II. Iesirea Americii din izolationism a fost un act tragic.
Istoricul francez Paul Claval sustine că Wilson si-a dorit o adevărată cruciadă în 1917, pentru instaurarea democratiei pe vechiul continent. Canadienii intraseră în conflagratie pentru a sustine Coroana britanică. Epocala explozie din Halifax a unei nave încărcată cu armament a adus războiul în Lumea Nouă. Militarii canadieni deplângeau carnagiul inutil al războiului si, după autorul scenariului recentului film ce reconstituie explozia, îi detestau pe politicienii britanici care, ostili cererii de capitulare neconditionată a Germaniei, emisă de cinci luni, doreau cu ardoare transformarea unui război defensiv într-o veritabilă agresiune. Blocada britanică a dat un impuls firesc ripostei germane. Eroul războiului cu burii, Churchill, era extaziatul nr.1 al conflagratiei. Descendent al unei combinatii anglo-irocheze(amerindieni din Ontario) si ai unor emigrati de pe vasul „Mayflower”, s-a ocupat de marină si armament, abia în al doilea război devenind premier. A incitat mereu Canada si Statele Unite la iesire din izolationism, pledând totodată pentru marea uniune a englezilor de pretutindeni, indiferent de statutul statului lor. Însă UK a avut prestatii destul de mediocre în ambele războaie, cu toate că de fiecare dată a fost prima care a declarat război...Marele instigator si-a văzut visul împlinit când presedintele Wilson a declarat război Germaniei, pretextând scufundarea „Lusitaniei”, la fel de dubioasă cu afacerea Pearl Harbour de mai târziu. Trebuie mentionat faptul că în prealabil germanii i-au atentionat pe americani să nu navigheze în apele controlate de submarinele lor. Militarii SU au fost înarmati tot de UK si nu au avut prea mult de lucru: cele două mari forte ale Europei se aflau, ca deobicei, cam la egalitate. Poate că imperiile s-ar fi mentinut, după tăcerea armelor. După a doua conflagratie, Roosevelt a decis că „jucăriile” europenilor – coloniile, trebuie să le fie confiscate, pentru a nu mai pricinui zavistie.
Multă lume îsi pune banderolă neagră când vin aniversările celor două state.
Dar aceste generatii dispar si, în schimb, urmasii germanilor, austriecilor, maghiarilor emigrează dincolo de Ocean, spre Steaua Merica, pentru a completa cu mostenirea genetică de exceptie, însăsi cultura si civilizatia unui continent fascinant.
Se estompează, cu toată criza, cu toată recesiunea, prostiile trecutului, fostii inamici intonează beethovenianul „Fiti îmbrătisate, popoare!”
|
Lucian Bureriu 7/3/2009 |
Contact: |
|
|
