Ucenici cu Pãrul Alb
Se stie cã dupã o viatã de muncã si eforturi sustinute pentru pâinea cea de toate zilele, când omul ajunge în sfârsit sã fie gratificat cu pensia lui de bãtrânete, pe lângãa beneficiul libertãtii de a face tot ce doreste cu timpul lui, este si acela cã îsi poate permite sã realizeze o seama de proiecte pe care niciodatã nu le-a putut înfãptui înainte.
Multi dintre ei pun în aplicare planuri de grãdinãrie, altii îsi amintesc de instrumentul muzical neatins de zeci de ani si cu migalã si multã rãbdare încep sã-si reeduce degetele cu finetea necesarã atingerii coardelor din instrument. Pe lânga alte proiecte, multi se întorc la pasiunile tehnice din tinerete cum ar fi tâmplãria sau mecanica.
O cunostiinta mai veche culegea masinile vechi ale prietenilor care voiau sã scape de ele pe de gratis si în garajul lui de acasã, cumpãrând cãrti si piese de schimb, refãcea motorul uzat într-unul nou. Apoi vindea masina la un tânãr care nu-si putea permite luxul unei masini noi, pe o sumã de nimic.
Nu putini sunt aceia care au cãpãtat pasiunea excursiilor si dacã din bruma de bani economisiti în anii de muncã se gãsesc putini si pentru o excursie în strãinãtate, aceasta se transformã ad-hok într-un eveniment de vis împlinit aevea.
Eu mã aflu în categoria acelora care preferã sã rãmânã activi într-o ocupatie zilnicã cu rãspundere si obligatii care oferã pe lângã un mic beneficiu material si satisfactia cã în ciuda vârstei înaintate, experienta si munca sunt încã apreciate.
Dacã viata mi-ar fi fost dirijatã dupã partitura plãnuitã de mine, destinul ar fi trebuit sã mã ducã pe alte cãrãri decât acelea pe care am pãsit. Din copilãrie profesorii au descoperit în lucrãrile mele o înclinatie spre poezie utilizatã ulterior de prieteni si colegi în scrisorile lor cãtre iubite. Dar sãrãcia, autoritatea pãrintilor si conditiile sociale m-au îndepãrtat tot timpul de pasiunea mea pentru artã si scris.
Decenii întregi în care a intervenit si imigrarea în Canada, condeiul a ramas uitat cu desãvârsire într-un ungher, pentru cã necesitãti mai importante trebuia sã-i tinã locul. Mi-am adus aminte de el, când fetita mea a împlit saptesprezece ani. Atunci au picurat din inimã câteva versuri pentru ziua ei. Odatã cu ele, izvorul creatiei a reînceput sã adune pe fundul albiei uitate un firicel plãpând de apã cristalinã din care am distilat câteva poeme si mai târziu o carte.
În anii de studentie lucrãrile literare mai izbutite apãreau într-o antologie cu titlul “Ani de Ucenicie”. Cenaclul revistei Observatorul întruneste de fiecare datã multi din imigratia noastrã care dupã o viatã lungã de ocupatii în alte domenii de activitate, s-au regãsit cu condeiele uitate prin unghere, ca sã dea glas frãmântãrilor de azi si din trecut, a dorului, a nãzuintelor si a dragostei pentru scris.
Ne-am retras specialisti din profesiile de-o viatã, dar cu fiecare poezie, schitã sau articol publicat, suntem mândri cã ne putem afirma ca ucenici în arta folosirii cuvântului.
|
David Kimel 7/2/2009 |
Contact: |
|
|
