Despre umor cu Dorel Schor
Scriitor umorist subtil, rafinat, percutant si energizant. Este publicist si ziarist de anvergură. Volume apărute: „Sarpele si cupa”, „Zmeul cel mic”, „Amărâtul fericit”, „Doctor în humor”, „Consultatii gratuite”, „Înger cu coarne”... Este frecvent prezent în presa de limbă română din Israel, dar publică mereu si în „Observatorul” si ”Semnalul” din Canada, „Lumea interzisă”, „Lumea sub lupă”, „Monitorul cultural” din Australia , „VIP” în Statele Unite ale Americii si, bine înteles, în România la „Cronica”, „Timpul”, „ Crai nou”, revista de humor „Booklook”. Este recent laureat al Concursului International al Uniunii Scriitorilor din România , organizat la Iasi, pentru humor. Zilele trecute a devenit si laureat al prestigiosului premiu pentru cultură – Ianculovici, înmânat personal de prof. dr. Izu Eibschitz, mentorul , conducătorul acestei înalte institutii, în prezenta unei foarte numeroase si selecte asistente. O cpnvorbire cu dr. Dorel Schor e întotdeauna „un regal”.
- Imi permit, domnule „Doctor în umor”, sa încep convorbirea, interviul nostru, invitându-te, contrar uzantei, să pui dumneata prima întrebare... As astepta si ceva, asa, cam de genul celor pe care le-ai spus, recent, la primirea Premiului pe care l-am amintit deja. Spuneai atunci că a-i întrebat o cucoană care te lăuda în culise: „Mă cunoasteti din scris?”, la care ti-a răspuns „Nu. Din citit”...
- Intâmplările acestea, autentice, sunt mai suculente decât orice poantă confectionată. Numai că nu întotdeauna reusim să prindem poanta la timp.Dacă acceptăm jocul si pun eu prima întrebare, iat-o: De ce vrei să pun eu prima întrebare?
- Jocul meu e Joc secund... La urma urmei, îmi propun să subliniez că lumea vrea să stie ceea ce nu se stie. Ce nu se stie despre Dorel Schor?
-Asa cum e normal, multe nu se stiu.
- De pildă?
- De pildă, nu cred că se stie că la 16 ani am vrut „să mă fac” scriitor, dar fratele tatei, care era universitar la New York mi-a scris două rânduri: „Dacă nu ai talent, nici o scoală de scriitori n-o să-ti ajute... Si dacă ai talent, nu-ti trebuie nici o scoală de scriitori...”
- Vorbele unchiului din America s-au adeverit si prin scrisul nepotului din România si din Israel. La urma urmei, a fi scriitor e ceva sfânt. Si mă-ntreb, ai oare ceva sfânt în dumneata? Nu de alta, dar un un scriitor satiric, umorist, ironic, care a scis până si la vestita revistă „Urzica”, nu prea aduce a sfânt.
- Sfintii nu sunt neapărat religiosi... Pe vremea bunicilor, toti erau oameni cumsecade, cu păcatele lor omenesti. Vremurile s-au schimbat, ne-am tehnicizat, ne-am apropiat unul de altul prin telefon si internet, altfel spus, ne vedem la aniversări si înmormântări... Suntem, totusi, din ce în ce mai multi pe aceeasi cantitate de inteligentă. La „Urzica” de care pomenesti, am publicat în adolescentă si tinerete. Am avut satisfactia să-i cunosc pe I. Avian, pe Sadi Rudeanu, pe Rodica Toth si pe Mircea Pavelescu, nepotul lui Cincinat. Aurel Baranga, care era redactorul sef „en titre” mi-a făcut o prezentare onorabilă, pe coperta primului meu volum,”Sarpele si cupa”. Nimeni nu mă vedea un sfânt. Si-apoi, sfintii nici măcar nu se nasc, ei numai mor...
- Cum te implici în viata literară de azi, de aici? Nu prea esti prezent la întrunirile culturale de pe „ulita românească” din Israel.
- E adevărat, nu-s prea implicat. Nu e în firea mea să particip la nici un fel de întruniri sau controverse. Nu le evit, cred că mă evită ele pe mine... Lucrurile se decantează singure în timp. Am „material” pentru zece cărti, de exemplu. Nu mă grăbesc să public. Eu ies cu o carte nouă într-un ritm care mă lasă mult în urma celorlalti...Regret că nu am putut răspunde favorabil invitatiilor cercurilor culturale din Haifa si kraiot, din Naharia, din Tel Aviv... In schimb, colaborez la publicatii din România, Australia, Canada, Statele Unite, Germania, gratie internetului.
- Ce nu se mai stie despre Dorel Schor?
- Păi cred că se stie cam ce-ar trebui să se stie. Sau poate unele lucruri s-au uitat. Sunt convins însă că oamenii, stirile, anecdotele, numerele de telefon sau necazurile pe care le uităm, îsi merită soarta. Nu vreau să mă refer la amintiri care, nici ele, nu mai sunt ce-au fost pe vremuri. Mi-ai spus o dată că nu mai vrei să te superi pe nimeni, pentru ca nu stii dacă o să mai ai când să te împaci... Just. Acum, hotărârile finale se iau, ori cum, de la început... Stii foarte bine că pe aceleasi fapte poti fi lăudat sau condamnat. Si aceleasi sunt si motivele pentru care ai si dusmani si prieteni... Cuscra mea, poloneza, mi-a reprosat odată că nu-s modest. I-am răspuns că dacă eram si modest, as fi fost perfect. Peste câteva zile mi-a dat dreptate.
- Eu nu-s soacra ta si îti reprosez că esti modest, că te păstrezi într-o superioară penumbră, cu o specială încredere în viitor. Dar viitorul e acum. Coboară mai între noi! Cine sunt prietenii tăi? Cărtile tale? Foile celor 10 volume încă necrise? Unii confrati de breaslă? Sau niscaiva admiratori ori oare? Si de aici derivă alte-ntrebări. Ce urâsti? Pe cine? Si de ce? În fine, încă o întrebare: Cum te-mpaci cu tine? Prin scrisul tău zâmbesti dar, de fapt, esti un conflictual. Mă-nsel?
-Nu stiu decă merg împreună modestia si „superioara penumbră”... Poate, totusi, că ai dreptate. Cele sase cărti ale mele au fost bine primite. „Ingerul cu coarne” a ajuns pe patru continente, exceptând Africa... Prietenii mei sunt cei din copilărie, din studentie si cei cu preocupări asemănătoare. Cu Shaul Carmel scriu o istorie de 55 de ani... Cu Zoltan Terner mă îngemănez cerebral si sufleteste. Tu mi-ai reapărut după o pauză de 40 de ani, după ce am fost prieteni la cataramă în Iasul studentiei. Evident, acuma catarama s-a mutat la altă dimensiune. Am prieteni scriitori în România: Mircea Radu Iacoban, Mihai Batog Bujenită... Sunt, de asemenea, oameni cărora le admir scrisul, fără să-i cunosc personal, poetii Bianca Marcovici si Andrei Fishof, prozatorii G.Mosari, Mirel Brates si Harri Ross, publicistii Doina Meiseles, Nando Varga, Zeev Herscovici, I. Stiru, Lucretia Berzintu, Velureanu Gal (pe tine nu te pot aminti, nu-i frumos să i-o spui omului de la obraz, fată-n fată)... Am multi prieteni recrutati de alte muze, cum ar fi familia Miriam si Eli Cojocaru, sotii Liana si Mirel Horodi, sotii Fani si Lazăr Cohn, familiile Martin Blumenfeld, Iosef Weis, Iacov Ostfeld, inegalabilul Andrei Bacalu cu Manuela, sau incomparabilul profesor Andrei Strihan. Mai vrei? Incă de două ori pe-atâtia, care, pe bună dreptate, îmi vor reprosa că i-am omis. Si-atunci te întreb, de ce îmi pui întrebări care-mi pot aduce supărări?! Cât priveste umorul, întotdeauna am preferat un zâmbet subtire râsului zgomotos.
Si tot în legătură cu ce m-ai întrebat: În cartea sa „Generatia confruntărilor” Solo Har mi-a făcut publice câteva păreri. Spuneam că râsul este o formă de luptă pentru libertate. Iar dacă vrei să stii cum se-mpacă doctorul si scriitorul într-o singură persoană, îti spun, de asemenea, că deocamdată colaborăm destul de bine, desi autorul e dator vândut doctorului si si-a scos cărtile cu ajutor medical. Dar ei (ego si alter ego) se iubesc, evident, cu măsură.
M-ai incitat spunând că zâmbesc prin scris, dar, de fapt, as fi un conflictual. La un umorist, în mod firesc, exceptiile de la regulă sunt mai numeroase decât regulile. S-a spus că humorul meu e cumsecade (de aceea si criticile au fost cumsecade). Iosif Petran credea că posed un stil elegant si lapidar, Rodica Grindea că râsul meu e binevoitor si reconfortant, Sebi Costin spunea că mi-am construit o lume a mea. Cu ironie simpatică, Sergiu Levin mă vedea tinându-mă în echilibru pe coarda subtire a zâmbetului fin. Chiar si severul I. Schechter mă acuza că practic un umor de filieră intelectuală, bogat în aluzii, analogii si parabole. E usor de observat că am selectat părerile bune, desi mi-e clar că si complimentele pot fi nemiloase.
-Dacă e să-ti consider vârsta după cum scrii, trebuie să te-ntreb ceva despre amantele tale. Totusi, nu esti tentat să scrii amintiri?
- Amantele exclud umorul, presupun genul de aventuri, chiar romanul politist. La capitolul acesta vorbesc multi, mai ales cei care ar trebui să tacă. Dar nu esti singurul care îmi sugerează să scriu amintiri. Noi doi stim de ce... Uneori chiar stau de vorbă cu amintirile. Cine nu ?! Te înteleg foarte bine. Am pus si eu întrebări. Dar la aceeasi întrebare am primit mai multe răspunsuri. Asta e problema noastră: nu avem destule întrebări. Si, prea adesea, obiceiul de a pune întrebări poate aduce necazuri.Conculzia mea ar fi că depinde de care parte a usii te afli, mai ales dacă e oarecum urgent... Concluzia? Omul e ca usa. Uneori e deschis, alteori e închis, întredeschis sau încuiat de-a binelea.
- Mai întâi, daca-mi permiti, amantele sunt (sau pot fi) si un lucru vesel, deloc lipsit de umor. Depinde cum privesti... Se vede că n-ai experientă. Nici eu n-am. Dar am citit. Chiar si în cartea vietii. Cât despre înrebări, am destule, însă nu le pun la usi pe care le cred închise. Incerc, mai întâi, să le deschid. Un prieten poet stătea, singur si trist, într-o cafenea bucuresteană; afară ploua, si el, privind usa se compara cu ea , căci era mereu izbită de altcineva, care iesea sau intra. Se-nchidea si se deschidea. Ar fi vrut ca el să fie o usă încuiată, dar nu putea. Nu depinde de tine ce fel de usă esti. In ce mă priveste, continui să întreb. Risc. Asa dar, ce usi ti-ar place să ti se deschidă ? Unde ai vrea să ajungi? Dar, te rog - fără modestie...
- Dragă Roni, nu-mi fac iluzii, stii de ce... Am, ca tot omul, câteva gânduri. Pentru că libertatea de gândire nu ti-o poate lua nimeni. Stiu că pentru a obtine posibilul, rebuie să vrei imposibilul. Uite că nu vreau decât să fim sănătosi si să nu uităm că timpul nu asteaptă. Nu putem iesi din labirint, dar încercăm măcar să nu ne rătăcim. Iti multumesc că m-ai obligat să gândesc pozitiv!
- Iti multumesc si eu pentru răspunsurile tale, chiar si pentru cele sugerate.Vreau să încheiem cu cuvintele scriitorului Mircea Radu Iacoban, din noul său volum „Printre cărti”, cuvinte captivante si incitante, la 40 de ani de la înfiintarea Editurii Junimea, al cărei prim director a fost timp de 10 ani: „ Lectura cărtii Inger cu coarne poate oferi, , într-o addenda virtuală, si portretul medicului Schor: un blajin înzestrat cu un ascutit simt al umorului, deosebit de sensibil, capabil să dibuiască cele ascunse dincolo de aparente, moralist „cu mănusi”, care nu apelează la sentinte contondente, ci la terapia subtilă, inteligentă, a umorului fin – până la urmă tot coroziv”.
Acestea fiind scrise, atât mai spun: SĂ NE TRĂIESTI, doctor DOREL SCHOR !
|
Roni Căciularu 7/2/2009 |
Contact: |
|
|
