“ O poveste adevãratã “ - Intamplãri din viata muzicianului Constantin Bobescu - ( partea II a)
Ajuns la Iasi am fost inscris in “cohorta” Alexandru cel Bun ca cercetas si lucram ca voluntar prin piete si mai ales la gara unde trebuiau ajutati refugiatii veniti cu vagoanele de vite,nespalati si nemancati. Iasul care avea inainte de razboi 8o.ooo de locuitori ajunsese la 5oo.ooo. A fost o iarna ingrozitor de grea…..
Enescu venise din strainatate [Legea de atunci ii obliga pe toti barbatii sa se intoarca in tara in vreme de razboi ] Pentru a-i scoate din atmosfera apasatoare pe locuitorii orasului,a alcatuit o orchestra simfonica cu ieseni si muzicieni refugiati.M-a luat si pe mine la vioara a II-a. Asa am cunoscut marea si adevarata muzica.
In 1918 Enescu mi-a propus sa fiu solistul Concertului in Mi Major de Bach.Ce infrigurare m-a cuprins.. Pe vremea aceea un solist nu era asa de “dordolat” –rasfatat ca acum.Era instrumentist in orchestra si cand ii venea randul piesei in care era solist,se ridica si iesea la rampa. Desi emotiile au fost coplesitoare am avut success.O, Doamne, ce bine e cand se termina cu bine!!.
A doua zi ,dupa concert, m-a cautat un ofiter basarabean,Vladimir Gladun,care mi-a vorbit cu mare entuziasm despre muzica ce se practica la Iasi si m-a invitat la Chisinau sa-mi vad rudele.Acolo traia matusa mea Bojenia care devenise impresar al artistilor muzicieni.La ea in casa am vazut portretele cu dedicatie ale multor interpreti celebri:
Pianistul Anton Rubinstein,violonistii :Jan Kubelic si Pablo Sarasate,G.Enescu precum si celebrul bas Feodor Saliapin..
M-am intors repede la Iasi pentru a fi alaturi de romanii ce se bucurau de marele eveniment:Alipirea Basarabiei la Romania.
Enescu impreuna cu orchestra au fost invitati la Chisinau ..Salile, unde s-a cantat, au fost seara de seara arhipline de oameni cu lacrimi in ochi.La sfarsit, Enescu ne-a lasat pe cativa:Socrate Barozzi,Fratele Jenica,Flor Breviman si pe mine pentru a infiinta cateva Institutii musicale de orientare cultural romaneasca.: Opera,formatii camerale,etc. Cel care a realizat cele mai multe lucruri a fost fratele meu [Jean Bobescu ] care devenise dirijorul Operei.A plecat dupa ce a venit sa-i ia locul Egizzio Massini.
Aveam 20 de ani cand am revenit la Craiova. La scurt timp, doua doamne instarite carora le placea muzica s-au oferit sa-mi plateasca o bursa pentru studii la Paris pe o perioada de 3 ani. Am organizat in cinstea lor un concert sub patronajul generalului Razu,la Teatrul National craiovean Alaturi de alte piese musicale am prezentat si Poemul meu “El Zorab” Am muncit enorm desi eram bolnav de icter.
La sfarsitul spectacolului mi s-a spus ca am lesinat. Noroc ca aveam fratii alaturi de mine. A doua zi dupa concert Doamnele Izvoranu si Feraru mi-au comunicat ca la inceputul lunii Ianuarie trebuie sa fiu la Paris.Aceasta a fost marea victorie a tineretii mele datorata dragostei pentru muzica
De Craciun , in l920, eram la Bucuresti la fratele Emil care se oferise sa ma conduca la Gara de Nord pentru a lua trenul.
Am ajuns la Paris si am coborat la gara Lyon.Un hamal care m-a ajutat la bagaje m-a
intrebat daca sa-mi cheme un taxi. Eu care stiam –de acasa –ca taxiul la Paris este cam scump,i-am spus ca-i mai bine o trasura. S-a uitat lung la mine ..si mi-a spus ca o trasura este o raritate pe langa gari. Abia mai tarziu am aflat ca a merge cu trasura prin Paris este un lux. Am luat taxiul. . Soferul, afland ca sunt pentru prima oara la Paris, m-a plimbat de m-a zapacit. De unde sa stiu eu ca hotelul Sorbona era foarte aproape de gara Lyon ? ...Nestiinta se plateste…
Prin multe asemenea situatii am trecut la inceputul sederii mele in “Orasul Luminii”,dar m-am deprins si cu obiceiurile locului…
M-am prezentat la l`Ecole Normale de Musique cautandu-l pe violonistul professor Lucian Capet la care eram inscris si mare mi-a fost mirarea cand mi s-a spus ca e plecat intr-un lung turneu si ca ii tine locul altcineva.Cum nu auzisem de persoana respectiva am plecat si nu mai m-am intors desi scoala il avea ca director pe Alfred Cortot prietenul lui Enescu si mai apoi al lui Lipatti.
M-a chemat Enescu sa ma certe dar ,degeaba. M-am dus si m-am inscris la Schola Cantorum,unde pe langa vioara la care aveam ca professor pe Nestor Lejeune,puteam studia compozitia cu Vincent d`Indy.
La aceasta scoala,de fapt Universitate, au studiat foarte multi muzicieni din Romania . Voi mentiona pe cativa : Dumitru Kiriac, Dimitrie Cuclin, Ion Nona Ottescu,Alfred Alessandrescu,Mihail Andricu,Theodor Rogalski,Theodor Lupu, Marcel Mihailovici, Ion Chirescu,George Manoliu si multi,foarte multi altii.
Noi romanii si in special provincialii din Romania , nu ne prea impacam cu viata zgomotoasa a Parisului si cautam refugiu in afara lui “ in banlieuri” in Nogent sur Marn spre exemplu .
Aici s-a format o colonie romaneasca in toata legea . Acolo a locuit prietenul meu pictorul Jean Negulescu care a devenit mare regizor de film in America,
Tiberiu Stoenescu prietenul meu craiovean Stefan Neaga pianist din Chisinau,Marcel Mihailovici,George Boscoff,stabilit definitiv la Paris, precum si Paul Jelescu pianistul cu care am colaborat foarte mult.
Vazand ca vioara pe care cantam era foarte proasta , profesorul meu Nestor Lejeune s-a oferit sa-mi faca rost de o vioara de calitate. Dupa ce i-am spus ca nu am bani mi-a cerut adresa doamnelor care-mi asigurau bursa si a obtinut de la ele suma necesara pentru o vioara construita in Italia de catre Emilio Evasio Guerra.
Am cantat pe aceasta vioara 56 de ani si cand n-am mai putut, i-am daruit-o nepotului meu Cotin care acum este la Paris .
Cat am stat la Paris pentru studii am avut cinstea de a canta cu Enescu si-mi amintesc cu placere de succesul pe care l-a avut Sonata de Cesar Franck,cu orchestra dirijata de profesorul meu de compozitie Vincent d`Indy,cu George Boscoff ,cu Paul Jelescu si altii.
O,daca s-ar putea, as scrie mult despre cei cu care am cantat si despre cei pe care i-am ascultat.
Poti uita pe violonistul Jacques Thibaud pe violoncelistul Pablo Casals,pe dirijorul Paul Paray,pe flautistul Philippe Gaubert cel care era si dirijor de opera.El este cel care a realizat premiera mondiala a operei Oedip de George Enescu in l936 la Paris..
Las amintirile pariziene pentru alta data pentru ca suntem in anul l966, luna iulie.
Sunt cu sotia in vacanta la Baile Herculane. Aici am cumparat un caiet si punandu-l pe masa i-am spus [de fapt am scris]
Dragul meu caiet, te-am cumparat pentru ca trebuie sa-ti incredintez niste taine pe care mai tarziu le vei impartasi celor care te vor deschide.
Trebuie sa stii ca mai ai “frati” in casa noastra din Bucuresti si in cea din Sinaia. Dece trebuie sa scriu ? Pentru ca multe locuri isi schimba infatisarea..unele chiar dispar. Daca cineva intreaba ,cum era pe aici cu multi ani in urma ,tu o sa poti povesti…
In acel an , se faceau mari pregatiri, pentru disparitia celebrei insule din mijlocul Dunarii “Ada Kaleh” Cine mai stie azi de ea ? Cand am vizitat-o, pe insula traiau cam 650 de turci si vreo 120 de romani. Aceasta insula era intre Gura Vaii si Orsova si ca sa ajungi pe ea trebuia sa angajezi o barca. L-am intrebat pe barcagiul nostru :
- Ce veti face ? Va mutati la Orsova ?
- Nu ,a spus barcagiul.Noi vrem sa plecam in Turcia
- Si va da voie ?
- Ne da voie… dar… nu ne lasa!..
Vazandu-l atat de trist ,nu l-am mai “zgandarit”.
Insula Ada Kaleh era un mic paradis..Aici se fabrica celebrul rahat cu nuci si alune “Rahatul Locuum”. Daca n-ai fi stiut ca este un pamant inconjurat de ape,te-ai fi putut crede oriunde pe pamant. Totul era plin de verdeata Fiecare casa avea gradina sa.Ma uitam si-mi ziceam ca asa o fi si-n rai.
Localnicii ii priveau pe turisti fara a-si arata zbuciumul din suflet. Nu se vaitau desi erau nevoiti sa paraseasca locul unde ne nascusera ei,parintii si bunicii lor.
Asta e durere. Durerile mari sunt cele mai tacute….
Micul orasel fusese, de fapt, construit ca o cetate in urma cu 500 de ani. Avea ziduri groase de 10 metri.Se spunea ca pe sub fluviu ar fi existat candva un tunel pe unde se putea fugi daca navaleau dusmanii.Pacat de moscheia de pe insula.Era o constructie demna de admirat.Ni s-a spus ca in acea moscheie o tanara lucrase 11 ani la un covor urias care a ajuns mai apoi la moscheia din Constanta.
Dragul meu caiet sa nu uiti aceasta poveste adevarata…
Sa ne intoarcem la Paris.
Fratele Jenica stiind ca am o sanatate cam subreda ,mi-a trimis o scrisoare prin care ma anunta ca ar fi gasit adresa dr.Levaditti si ca trebuie sa ma duc de urgenta sa-l caut..M-am dus chiar a doua zi la Institutul Pasteur la laboratorul unde lucra si
vazand pe cineva cu ochii intr-un microscop,dupa ce mi-am cerut scuze pentru deranj, am intrebat unde-l gasesc pe dr Levaditti.
S-a intors si mi-a vorbit in cea mai neaosa limba romaneasca.
- Nu cumva esti Bobescu ? O,de cand te caut.. Dta stii cui ii datorez eu faptul ca sunt ce sunt ? Tatalui dumitale. L-am intalnit cand era cu trupa la Bucuresti si nu
mi-a scapat niciun spectacol pentru ca le caram bagajele .Ca recompensa aveam dreptul sa intru in sala, fara sa platesc. Intr-o seara i-am spus :-Domnule director, luati-ma si pe mine in trupa dvs.
- Cu ce te ocupi,m-a intrebat
- Sunt elev la liceu,i-am raspuns
- Ramai acolo si invata. Intr-o zi imi vei multumi.A avut dreptate, pentru ca, daca sunt ce sunt, tatalui d,tale i-o datorez.
Mi-a dat recomandare catre un renumit dr.Hervier si mi-a facut cunostinta cu colegul sau de laborator,tot un roman, Stefan Nicolau,viitor academician.
De-atunci ne-am vazut foarte des fiind invitat la ei acasa,iar eu ii invitam la concerte,recitaluri,etc
Exista ,in vremea aceea, pe bulevardul St.Germain,sala “Societatii numita a
Savantilor “.
Aici, saptamanal, scriitorul Maurice Privat organiza sedintele “Jurnalului vorbit “ ,la care participau: scriitori,jurnalisti si muzicieni.Aici aveam si eu o rubrica cu care se incheiau acele sedinte. Cantam, impreuna cu surorile Malvoisin ,numele nu li se potrivea, pentru ca erau de o amabilitate deosebita, muzica de Beethoven,Borodin,Mendelsohn,etc
Aici l-am cunoscut si m-am imprietenit cu celebrul epigramist roman Cincinat Pavelescu care era prieten cu Maurice Privat. Cincinat Pavelescu era in perioada respectiva corespondent pentru unele din ziarele romanesti.
Acest om era de o spiritualitate rar intalnita. Era casatorit cu Alice Viardot fiica celebrei cantarete Pauline Garcia si a lui Louis Viardot, director al Teatrului Italian din Paris..
Intre marii romani pe care i-am cunoscut la Paris a fost si istoricul Nicolae Iorga care venise sa tina o serie de conferinte.La una din ele, am cunoscut pe Elena Vacarescu , Marioara Ventura, De Max si Silvio Florescu.
In sala “Societatii Savantilor” din Paris Nicolae Iorga a tinut una dintre cele mai aplaudate conferinte in fata unui public foarte numeros. Atunci am cantat Sonata pentru vioara in Re Major de Haendel.
Dupa mai multi ani ne-am intalnit la Bucuresti si atunci m-a intrebat :
- Dle Bobescu, mata ai un fecior la Paris,nu-i asa ?
Nu dle profesor, feciorul pe care l-ati cunoscut la Paris eram tot eu… A ras si m-a mangaiat parinteste pe cap.
Fac o pauza in” amintiri´”
Dumineca l4 mai l978 s-a difuzat la Televiziune in spatiul dedicat “Bucuriilor muzicii”…un medalion dedicat mie ca dirijor,violinist si compositor,realizat de Florica Gheorghescu.Ce sa spun ? Ca am fost emotionat ? Ar fi prea putin….
M-am bucurat cand , la cateva zile prof.Viorel Cosma a scris un articol elogios,subliniind ca acest documentar ar merita sa figureze la loc de frunte in filmoteca de aur a maestrilor muzicii romanesti.
N.A. Revenim in curand… cu alte amintiri… F.G.
|
Florica Gheorghescu 6/15/2009 |
Contact: |
|
|
