De vorba cu marele actor Christopher Plummer
Nascut la 13 decembrie 1929 in Toronto, Ontario, Canada, Christopher Plummer este fara îndoiala unul din cei mai buni actori din generatia de aur a Hollywood-ului, dupa al doilea razboi mondial. Cu toate ca n-a fost niciodata propus pentru renumitul premiu Oscar, s-a evidentiat ca unul din cei mai buni ai timpului. Pe urma pasilor lui John Barrymore, este considerat un expert in rolurile Shakespearene. Dar nu mai putin in roluri ca cel al baronului Von Trapp din clasicul film Sound of Music cu Julie Andrews in l965, un film pe care totusi il dispretuieste din motive nelamurite. Dar iata c-a sosit.
RA: Hello, hello, Chris, de necrezut cat de putin te-ai schimbat dealungul anilor.
CP: Cred ca pot sa-ti intorc complimentul. Imi spui si mie secretul?
RA: Daca mi-l spui pe al tau! Dar, hai, sa fim seriosi... inteleg ca esti str?nepotul fostului prim-ministru canadian Sir John Abbott. Intre noi doi, a ajutat sau ajuta la ceva asta?
CP: Ha! Ma rog, mai mult sau mai putin, depinde din ce unghi te uiti. E adevarat c-am avut o copilarie mai protejata decat altii, dar nu fara problemele tipice unui baiat care creste si e dotat cu o curiozitate feroce.
RA: Dar asta te-a ajutat la scoala mai tarziu, nu?
CP: Probabil. Crescand insa intr-o atmosfera privilegiata cit de cat si daca esti sensitiv la ce se-ntampla in jur, nu se poate sa nu fi afectat.
RA: Ai crescut intr-un orasel din Quebec, care este partea Franceza a Canadei. Sa atribui asta elegantei care te inconjoara?
CP: Uite vezi, nici nu m-am gandit la asta... dar poate ca ai dreptate, te referi la acel je ne sait quoi?
RA: Exact! O aureola pe care nu multi o au daca nu sclipesc atat ca talent dar si ca inteligenta.
CP: Ah, precis ca vrei ceva de la mine, Ray, prea esti magulitor!
RA: De loc! Ce e al leului, al leului ramine, e o zicala veche ceeace s-a si dovedit prin premiile pe care le-ai capatat delungul anilor. Cat de greu ti-a fost sa te decizi ca actoria a fost si este cea mai buna meserie care sa ti se potriveasca?
CP: Adevarul este ca nimic altceva nu m-a atras sau provocat - sti cum e cu familia - te vrea sa fi doctor, inginer, avocat, etc., dar nu m-am vazut ca atare...mi-a placut actoria si abilitatea de a interpreta roluri diferite si intra sub pielea acestor caractere ceeace nu-i chiar asa usor. Aceasta profesie reprezinta o atractie extraordinara pentru mine: nu e deloc usor sa ghicesti si sa redai un caracter, pe cat de aproape de adevar: cine este, ce gindeste, cum se comporta, etc Nu cred ca poate sa fie o meserie mai interesanta ca actoria.
RA: Chiar daca nu sunt roluri principale...
CP: Exact! Ce mi-e daca rolul este primar sau secundar cand portretul pe care-l redai e un fapt major care-ti cere maximul abilitatii actoricesti ca interpret!
RA: Preferi filmul sau scena de teatru?
CP: Adevarul este ca actoria este cum este, ori unde. Numai ca pe scena vie trebuie sa-ti sustii caracterul dealungul piesei, si asta nu-i usor timp de doua ore, iar in film, dupa cum sti, se filmeaza pe bucati, depinzand de locatie si trebuie sa ai abilitatea sa-ti aduci aminte in ce cadru esti si cat de intens ai fost in scena precedenta care poate s-a turnnat cu o saptamana inainte, ca sa ai continuitate. Iar asta nu-i usor de loc chiar daca regizorul iti aduce aminte si chit ca unii pretind ca daca te obisnuiesti, devine ceva mecanic ca tehnica de interpretare.
RA: Totusi performantele tale sunt exceptionale si studentii de actorie te studiaza ca atare dat fiind varietatea rolurilor pentru care ai fost premiat de atatea ori.
CP: Intr-un fel e ceva reciproc mai ales daca sunt intr-un teatru unde sezizezi suflul audientei care variaza de la performanta la performanta asa ca si eu invat permanent unde sa fac o pauza mai mare si unde nu. Iar in film, din cauza asta regizorul prefera sa turneze aceeasi scena de cateva ori ca sa-ti dea posibilitatea sa interpretezi rolul cu nuante diferite din care sa aleaga.
RA: Si, esti de acord cu ce alege el in final?
CP: Asta este o intrebare foarte buna, Ray, pentruca e una cand te uiti la scena ca actor si alta ca regizorul care are in vedere dinamica filmului si autoritatea sa reduca sau nu din scene fara sa dauneze subiectului. Asa ca, dai din umeri si speri ca a avut dreptate. Iar asta nu se poate vedea decat cand filmul e deja pe piata. Plus ca depinde si de natura audientei.
RA: De la tara la tara sau de la oras la sat sau de la trib la trib!
CP: Sau chiar de la om la om. In unele cazuri anglo saxonii inteleg una si latinii, chinezii, japonezii sau indienii, total alta. Si aici intra in joc umorul sau romanticismul piesei.
RA: Stiu, caci chiar in conversatiile zilnice se intampla asta mai ales intr-o tara cu atatia imigranti.
CP: Exact. Putini sunt cei care se pot desbara de cultura in care s-au nascut si crescut.
RA: Dar sa nu uit...felicitari atat pentru cartea "In Spite of Myself: A Memoir" care a aparut anul trecut cat si numirea de Companion al Ordinului Canadaian.
CP: Dar asta a fost cu ani in urma, cred ca in'68.
RA: Ma rog, cert e ca ai fost numit, ce conteaza anul?
CP: Ai si tu dreptate! Ramane in posteritate!
RA: Vezi? Imi pare bine ca-ti dai seama.... si pentru-ca veni vorba, acum cativa ani ti s-a acordat si diploma de Doctor Onorific la Universitatea din Western Ontario. Asta pentru-ca avocatii sunt considerati si actori buni?
CP: Uite inca ceva la care nu m-am gandit. Mai sti?
RA: Dar serios, cum te-a afectat?
CP: Ceremonia sau diploma? Glumesc. Este o onoare pe care, daca au gasit de cuvinta sa mi-o acorde, dece as fi refuzat-o?
RA: Unii chiar spun ca daca n-ai fi fost de origina Canadian/American, si te-ai fi nascut in Anglia, ai fi fost numit de mult Lord cu Ordinul Reginei.
CP: Intre noi fie vorba, premiile sunt premii prin care societatea iti acorda ca recunostiinta si ca admiratie ca ai ajuns la un stadiu aparte pe care nu multi il pot atinge si atunci te premiaza, ca in orice meserie. La Francezi e Legiunea de Onoare si fiecare tara isi are premiile ei pe care le acorda celor alesi dupa cum cred de cuviinta. M-i se pare c-ar fi copilaros sau ingrat sa refuzi asemenea atentii chit ca mai tarziu le pui in sertar. Adevarul este ca da loc la o multime de conversatii, unele bine venite, si altele nu.
RA: Cred insa ca ajuta cand e vorba de ales pe cineva cu renume si acolade.
CP: Probabil, dar as vrea sa vad ca se evidentiaza asta si la salarii, atunci cind vine vorba de retribuire.
RA: Poate ca ajuta si la asta din cauza prestigiului publicitar... ceeace ma face sa intreb in ce masura te-a ajutat cand te-ai casatorit? De trei ori nu-i asa?
CP: Am stiut ca n-o sa-ti scape ...
RA: Nu ca tabloid, ci ca influenta...
CP: Nu cred ca premiile astea au influentat prea mult deciziile personale ale sotiilor mele.
RA: Dar felul in care canti jazz la pian, le-a influentat?
CP: In special! Chiar m-am intrebat de multe ori daca nu cumva m-au luat numai din cauza asta?
RA: Inteleg ca ai fost coleg dar si in preajma maestrului pianist Oscar Peterson?
CP: Sigur, ca muzica e muzica in ori ce fel mai ales daca e bine delivrata si nu atit tehnic cit cu suflet. Dar trebuie sa admit ca antrenamentul clasic ani de zile m-a ajutat mult sa inteleg inima si sufletul jazz-ului.
RA: Si ce te-a facut sa-l abandonezi ca sa devii actor?
CP: Cine spune c-am abandonat? Cand te dedici unui instrument muzical e o treaba foarte solo, intima, o poveste de dragoste cu acel instrument pentru ca daca nu e asa, nu va suna bine. Numai ca temperamentul meu m-a impins mai mult catre actorie unde relatiile intre actori si corespondenta dintre caractere, atat de diferita de la poveste la poveste, de la piesa la piesa, mi-a dat o satisfactie si mai mare. Asa ca am alunecat in dirtectia actoriei si nu regret de loc.
RA: Dealungul anilor, insa, ca noi toti care ne maturizam pe parcurs, ai castigat si o filosofie aparte.
CP: De unde sti?
RA: Ma rog, dat find ca ai scris cartea "Diavolul este mai interesant decât Dumnezeu" care a facut vilva!
CP: Spune-mi un actor caruia nu-i place sa joace mai mult roluri negative, dracesti cum ar veni, pentru-ca sunt mai gustoase si mai usor de interpetat, cred eu!.
RA: Uite inca una: "Cu excep?ia cazului în care putem s? ne înconjuram cu cât mai multe lucruri frumoase dupa cum ne putem permite, nu cred c? via?a are foarte mult sens." Numai lucruri?
CP: Aha! Aici m-ai avut! Cand ai dreptate, ai dreptate!
RA: Si inca una... "Sunt plictisit cu întreb?ri în leg?tur? actoria"... sper ca nu te-am plictisit eu cu prea multe?
CP: Daca ar fi fost asa nu ti-as fi raspuns, iar cele cateva la care ai facut aluzie, felul in care m-ai intrebat sau mai trisat ca sa voluntariez un raspuns, denota ca esti foarte indemanatic intr-o conversatie...bravo!
RA: Ei nici chiar asa! Mai bine spune-mi cum ti-a placut sa pui vocea in dosul unui caracter animat cum este in filmul recent in care ai lucra, ‚UP"?
CP: Situatia e foarte nostima si impune sa te concentrezi puternic petruca vocea sa denote nuantele caracterului vizionat
chit ca e un desen sau o papusa animata. Ca sa-ti gasesti inflectiile necesare dialogului respectiv cere o disciplina actoriceasca chiar mai mare decat normal, deoarece trebuie sa spui ce ai de spus in cadrul unui timp fix caci daca vorbesti mai cu cateva secunde sau mai putin, nu coincide cu ce au pus ei pe pelicula asa ca e foarte important sa ai notiunea de timing caci altfel regizorul te face sa repeti ce spui mai repede sau mai incet fara sa pierzi insa inflectiile rolului. Dar ma rog, noi toti trebuie sa platim chiria.
RA: Ha! Uite cine vorbeste! Vad ca a trecut ora etrem de repede, chiar mai mult decat am crezut asa ca iti multumesc pentru interview, caci stiu cat de ocupat esti si sa te las sa pleci.
CP: Placerea a fost a mea ca intotdeauna... ai un umor deosebit. A tout a l'heur!
RA: A bientot et merci, Christopher Plummer (Doar nu era sa ma las mai prejos!)
Ray Arco L,A.
pentru Observatorul
|
dela Ray Arco, corespondentul nostru la Holywood 6/13/2009 |
Contact: |
|
|
