Vino să dansăm
DANS DIVIN
vino să dansăm !, e prea frumos.
noi mai suntem tineri Doamnă bună;
stelele discrete trag cu ochiul
când ne văd frumosi si împreună.
vino să dansăm !, ar fi păcat
să fugim din clipa oferită;
doar zburând prin văi de fantezii
vom afla că viata-i infinită.
vino să dansăm !, în trupul tău
se ascunde vesnic o regină;
ți-as rosti poeme dar mă tem
să nu-ti tulbur pronia-ti divină.
vino să dansăm !, frumoasa mea,
pasii-n vals vreau iarăsi să ti-i numeri ;
am simtit c-adorm într-un sărut
si zăpezi de mai mi-au nins pe umeri...
DANS PRINTRE PETALE
vai...cum mai dansa Maria,
ca o pleoapă pe meninge
si-ntre clipe ancestrale
ea stia că ninge...ninge
despre ce neprihănire
să rostim când Ea dansează ?
la steaua Marturisire
Ea ne bine cuvântează.
are fluturii vii pe umeri
netopiți printre ghețari
si o doare si ne spune
unde-s îngerii barbari.
numai Ea ghiceste zorii,
zorii lumii mincinosi
către care - petitorii
lumii se târăsc leproși.
...era clima cam posacă
și zâmbea din Mai vecia
era viața prea săracă ;
vai...cum mai dansa MARIA !
FECIOARA DIN POLEN
are aripi si nu are
peste clipele barbare
nu ni se mărturiseste
fecioara - blagosloveste
timpu-o bate printre cnuturi
ea ne iartă cu săruturi
si când plânge, ea ne minte
cu lacrimi să ne alinte
ceartă-i Doamne bucuria
ce-i fură copilăria
si pe piscuri de-Ararat
îsi zideste un bărbat
un bărbat din seu si sânge
unde si destinul plânge;
face-m-as un prunc nesfânt
s-o tin vesnic pe Pământ
si fecioara mea să-mi fie
lumânare-n vesnicie
poleită în poeme
si-n cele mai sfinte steme
fecioara blagosloveste
si mi se mărturiseste
printre clipele barbare
are aripi...si nu are...
NINGE PRIMĂVARA
Multe versuri încă nu s-au scris.
Altă primăvară-n geam îmi bate.
Mă tot tângui lâng-un manuscris.
Am tot dus poveri prea grele-n spate.
Munții ning cu valuri de odihnă.
Anii - câți au fost, mai sunt puțini.
Primăvară, unge-mă cu tihnă,
Astă seară dorul să-mi anini.
Mâine iar transpiră telegarii.
Astăzi sunt mai blând cu înc-o stea.
Mâine iar mă-mpușcă mercenarii.
Astăzi n-am murit - ursita mea.
Mâine vei dormi printre cuvinte.
Astăzi - Doamnă blândă - respirăm.
Magma din sorgine, ține minte :
A ajuns pe culmea - EVADĂM !
POETUL DIN STEJAR
crestinii m-au ascuns într-un stejar
si m-au scăldat cu multe primăveri.
ploua o tentativă de pojar
si-abia cădeau petalele din ieri
apoi la prînz eu nu m-am hodinit,
prea mă purtau pe șalele lor - șargii.
aveam un punct pe țărm nedefinit;
acolo mă strigau din valuri - magii
și toamna a copt fructele din ram
și strugurii strigau din vrejul crud
și nu dam seamă-n târguri și cântam
și m-adăpam din ciuturi mari - de dud
dar vine iarna - blândă ca o soacră.
ea strânge tot nectarul în pahare
iar muza se scălâmbă foarte acră
sau mi se pare, iar, că mi se pare
...abia cădeau petalele din ieri.
ningea o tentativă de pojar.
eu am păscut prin multe primăveri
și voi m-ați răstignit într-un stejar.
POEM PREDESTINAT
și dacă destinul nu mă salută
prin evul acesta murdar de calvar
nu-nseamnă, iubito, că viața e slută,
așa cum se scrie în A.B.C.- dar.
deschisu-mi-am ochii miopi, de păgân.
închis-ai sub pleoapă un gând răstignit
și n-am plâns la poarta acelui stăpân
ce-l știu din milenii de prinț pervertit.
și cel ce-a ciobit celebrarea din-tâi,
ce ceara ciobește cerșind cerșetor
cireada pronostică de printre gutui
cerșind zațuri false din ceașca de dor
și cealaltă ceară cerșită - cerșind
cenușă la Circe, în grota-i de fum,
când necerșetorul citește dormind
pe-o pagină nouă din vechiul album.
așa cum s-a scris în A.B.C.- dar
nu-nseamă prieteni că soarta e slută.
prin viața aceasta murdară : calvar,
poetul - preaviul, filip, vă salută...
SĂ TE IERT...
desigur - să te iert la azimuturi
cu crestetul turbat de-atâta Soare,
când e fântâna beată de săruturi
si trece ex-poetul d-a călare,
dar tu mă ierti - dacă ar fi să fie
să ne-ntâlnim, cumva, pe false pagini
de paradise si de veșnicie
zidite-n mari istorii - de paragini ?
Domnită, carnea mea îți e datoare,
nu cântări nici cel mai puhav vers;
povestea noastră nu e trecătoare:
Icarii nostri-s pui de univers.
nu pot s-arunc armura ce mă-ncinge,
nu pot să merg târâș pe verticală.
am un soldat de veghe sub meninge
ce vrea să-mpuște zodia-mi fatală.
Maria, fostul print de Danemarka
se va zbura pe vâsle cât mai sus,
dar căpitanul meu, ce-mpinge arca,
unde e sensul...încă nu mi-a spus.
vâslim asa, ca musca-n călimară.
din prea mulți plopi mai viețuiesc doar doi.
eu m-am hrănit din arta culinară
si nu alerg din foame spre-napoi.
acolo-s vârcolacii epidemici.
acolo-s, Doamnă, sfintele bacterii.
acolo-s excremenții academici,
acolo stau la cloacă fariseii.
stai lângă mâna mea fără cerneală
si pune-ți trupu-n ziduri ce nici nu-s;
în arca fără călăfătuială
a traversat si fratele-mi Iisus.
dar mână Tu destinul, ia-l de coarne,
să vezi ce greu e jugul - la galere
si cum mileniul vrea să se răstoarne
către infernul rosu-al altei ere.
desigur : să te iert că nu-s cuminte
și fiindcă scriu si-njur si dau cu pumnii,
Dar Doamna mea Maria - ia aminte :
mai lasă-ma, dusmanii, să-i înjunghii !
|
George Filip 6/4/2009 |
Contact: |
|
|
