Interpretări : Uitatul inapoi
Dacă vă amintiti frumoasa legendă despre Orfeu si Euridice, această poveste de dragoste este construită pe un singur detaliu, adică are o poantă neasteptată, o privire aruncată înapoi. Nu cred că toti îsi amintesc exact povestea.
Iar fabula e extrem de simplă. Orfeu, cu naiul lui, stia să vrăjească lumea. Si atunci când a văzut-o pe frumoasa Euridice, a înteles că ea este unica lui dragoste. Nu-si închipuia viata fără ea. Dar asa cum se întâmplă în orice poveste, o fortă rea a încercat să-i facă rău nimfei Euridice. În fuga ei a căzut într-o groapă, unde a fost muscată mortal de un sarpe.
În fata cântecelor lui Orfeu n-au rezistat nici luntrasul Charon, care duce cu luntrea umbrele mortilor pe tărâmul vesnic. N-a rezistat si a luat cu el un om viu – pe Orfeu. În fata lui n-a rezistat câinele Cerber, cu trei capete si care păzea intrarea în tărâmul vesnic. Precum în fata cântecului n-a rezistat marele Hades, stăpânul acelor tărâmuri. S-a lăsat înduplecat si i-a permis lui Orfeu s-o ia înapoi pe Euridice. A pus însă o conditie, o conditie foarte simplă. Până nu iese din tărâmul vesnic, nu are dreptul să întoarcă capul să o privească. Dacă face acest lucru, o pierde pentru totdeauna.
Orfeu a rezistat până aproape de iesire. Erau trei, patru pasi până la lumina soarelui. Un gând, însă, de îndoială l-a făcut să întoarcă capul. S-a gândit că Euridice, mergând în urma lui, poate rătăci drumul. O singură privire înapoi a fost suficient ca ea să se prefacă în fum si să dispară în neant.
Cântecele lui Orfeu au fost extrem de jalnice si moartea lui aproape si-a pierdut semnificatia în momentul când nimfele zeului Dionisos, usor ametite de vin, i-au propus să aleagă pe una din ele în locul frumoasei Euridice. Ele aveau pretentia să creadă că o pot înlocui. Orfeu le-a alungat pur si simplu. Fapt pentru care răzbunătoarele nimfe l-au rupt în bucăti.
Dincolo de frumoasa poveste, dramatică si tristă este o altă morală, un alt adevăr.
Mă gândesc la o situatie mult mai prozaică. Mă gândesc la noi. La noi care ne intoarcem in anii din trecut , la periode triste traite de noi sau de varstnici nostri.
Mă gândesc, totusi, ce ne face să ne uităm înapoi, să ne întoarcem in acele vremuri cu gândul că acolo am fost mai fericiti.
Mă gândesc că este de vină nu numai firea pragmatică a omului, inertă, pusă pe agonisire si pe realizarea unor pofte fiziologice. Vina principală o are, probabil, superfiialitatea in a anliza si compara situatii.
Omul n-a fost învătat să judece în categoriile frumosului, să vadă pragmaticul prin această prismă, să înteleagă că nu poti prin distrugerea altuia să fii tu fericit, să înteleagă că mersul înapoi niciodată nu înseamnă mersul înainte.
Dacă lumea noastră ar avea si o educatie clasică, ca să citească morala mitului despre Orfeu si Euridice, poate si ziua pe care o trăim astăzi n-ar fi fost atât de sumbră si sperantele noastre nu ar fi fost atât de modeste.
Chiar dacă trecem această parabolă de pe câmpul politicului pe cel pur omenesc, întelegem prea bine că ceea ce-am trăit întotdeauna va rămâne numai înapoi.
Iar marele mister al existentei noastre, totusi, trebuie să-l descoperim numai înainte, în necunoscut.
Îmi pare foarte rău de Orfeu. De fiecare dată când mă gândesc la sentimentul lui de dragoste pură, îl cert în gând pentru lipsa de răbdare. Ce însemna să facă încă trei pasi si să nu privească o dată înapoi? Ar fi salvat-o pe Euridice, ar fi salvat dragostea lor si poate în lumea asta era o poveste de dragoste, mai putin tragică, dar cu o pereche mai fericită.
|
Observator 5/27/2009 |
Contact: |
|
|
