Impresii de neuitat : Lalele, lalele... in România si Canada
Mă aflam în timpul frumosilor ani de liceu, când toate topurile muzicii usoare au fost brusc devansate de slagărele interpretate de o voce aparte. Apăruse o tânără sperantă, cu un timbru vocal baritonal, puternic si emotional, care deschidea larg fereastra sufletelor tuturor îndrăgostitilor. Este vorba de celebrul cântăret Luigi Ionescu, născut la 3 aprilie 1927, în localitatea Pâncesti, din judetul Bacău.
Romanticul elev a început să fredoneze compozitiile timpului, încă de pe băncile scolii. În anul 1946 a participat la primul concurs de selectie, unde a fost remarcat de marii maestri ai portativului, Ion Vasilescu, Elly Roman, Henry Mălineanu. Toti acestia au început să scrie pentru el, piese care vor ajunge în scurt timp, slagăre renumite. Tot în acea perioadă de debut, Luigi Ionescu a intrat în vizorul sefului de orchestră, Gelu Solomonescu, redutabilul pianist, care l-a sfătuit să dea o probă de angajare la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. În acest colectiv bine sudat se aflau mari talente, care au lăsat urme adânci în amintirile celor ce au admirat genul revistei si al estradei muzicale.
În urma prestatiei de exceptie, prin care a dat dovadă de calităti de necontestat, în fata unei comisii cu nume grele, tânărul interpret Luigi Ionescu a fost angajat începând cu anul 1951. Invitat la diferite emisiuni radiofonice, a imprimat cu această ocazie multe discuri. După 1956 a avut numeroase aparitii televizate si ne încânta în noptile de revelion. Sălile de spectacol erau pline, turneele se succedau într-un iures ametitor. Cariera sa a fost de o longevitate rar întâlnită, care s-a încheiat în anul 1987, când s-a retras din bogata sa activitate artistică, la vârsta de 60 de ani.
Nu se pot uita slagărele internationale, interpretate în limba română, precum Marina, Marina si altele. Piesele sale de rezistentă au fost Lalele, lalele, Zorile, Turturele, E primăvară în ianuarie, lista fiind lungă. Mă voi opri asupra primei productii muzicale, aparte, de referintă, scrisă de Temistocle Popa, în care sunt scoase în relief frumusetile lalelei, care ne mângâie privirea în fiecare primăvară:,, Lalele, lalele/ Frumoasele mele, lalele/ Cât îndrăgesc aceste flori/ Cu chipul în multe culori.,, La 4 octombrie 1994, Luigi Ionescu ne-a părăsit. A plecat definitiv în grădinile eternitătii pline cu flori, lăsând un mare gol în sufletul îndrăgostitilor, adepti ai melodicitătii.
Întâmplarea a făcut ca, ceva mai târziu, cărările vietii să mă determine să cultiv în grădina proprie din Craiova natală, peste opt culori de lalele, inclusiv negre, satirate si pastelate, care totalizau, în jur de 15.000 de bulbi. De câte ori înfloreau, în luna aprilie, cântam slagărul de vârf al lui Luigi Ionescu, hit, care cu sigurantă, va reveni cândva pe buzele tinerilor îndrăgostiti.
Anii au trecut. Într-o măreată zi de mai, a anului de gratie 2009, am avut ocazia rară să particip la ceva de vis. Pe parcursul a mai multor ore, am admirat ceea ce nu credeam că voi apuca să văd vreodată în această viată, o amplă simfonie de culori, cu ocazia Festivalului Canadian al Lalelelor de la Ottawa. Această manifestare de mare anvergură si de o înaltă tinută artistică a devenit o traditie si, evident, o mare mândrie pentru capitala canadiană. În fiecare an evenimentul este asteptat de peste un milion de turisti, din întreaga lume. Pe o suprafată întinsă, de neimaginat, covoarele exotice de lalele îsi etaleză culorile în alternantă, respectând canoanele stricte ale unei arhitecturi peisajere, unicat.
Începând cu albul pur, imaculat, cu denumiri ca White Dream si Inzel, continuând cu galbenul geloziei, Golden Appeldoorn si Strong Gold, urmat cu rosul purpuriu, precum Ile-de –France si Ben Van Zenten, ce simbolizează dragostea pătimasă, paleta culorilor este deosebit de generoasă. Pe parcursul a câtorva kilometri se succed ronturi de forme surprinzătoare, cu lalele negre, corai, bordeaux, lilas, ca Mistrens, Barcelona si multe alte nuante satirate, precum Carnaval de Nice si Leen Van Der Marc.
Parcelele de flori sunt amplasate, atât lângă învecinatul Gatineau, cât, mai ales la Ottawa, pe Colina Parlamentului si de-a lungul malului vestic al Canalului Rideau, terminându-se în jurul Lacului Dows. Pe aceast traseu, de mare întindere, Parcul Confederatiei, Lansdowne Park si Parcul Comisarilor, reprezintă o oază de revigorare, o reactivare a retinei si o redimensionare a civilizatiei ochiului, o iesire din monotonia si stresul care ne înconjoară, în mod nemilos si demolator. Ca vizitatori am fost fascinati de peisajul din fata noastră. Cuvintele sunt prea sărace pentru a reda realitatea. Aprecierile se făceau în toate limbile pământului, uimirea era totală.
În fata acestor reprezentatii grandioase de sunet si culoare, involuntar am început să fredonez inegalabila melodie, Lalele, lalele, aducându-le un omagiu titanilor Luigi Ionescu si Temistocle Popa, care nu mai sunt printre noi. La Pavilionul International au fost organizate 24 de standuri, pentru a demonstra diversitatea etnică a Canadei. Am văzut obiecte de artizanat, specifice mai multor popoare, cărti, tablouri, discuri si preparate culinare. Pe Scena Prieteniei, din Parcul Lansdowne s-au desfăsurat spectacole de cântece si dansuri traditionale, caracteristice diferitelor popoare de pe glob. Corul de copii din Gatineau, Trupa Hora si alte formatii românesti au prezentat un frumos spectacol, aplaudat de cei prezenti. În jurul orei 14 o orchestră sud-americană a încântat asistenta cu unduirile muzicii latino, nelipsind ritmurile Samba si Salsa. Instrumentistii s-au întrecut pe sine, intrepretând un potpuriu, cu melodii din tările de unde proveneau. Festivalul s-a încheiat marti, 18 mai, când s-a celebrat Ziua reginei Victoria, născută în 1819. Suverana a ocupat tronul Marii Britanii timp de 64 de ani, între 20 iunie 1837 si 22 ianuarie 1901.
Pe toată durata festivalului autobuzele transportă turistii gratuit. Aceste mijloace de locomotie au forme ciudate. Unele etajate, altele parcă erau scoase din muzeu, caroseria respectând linia patriarhală de la începutul secolului 20. Pe Canalul Rideau vaporasele circulau la un interval de cinci minute, pline cu turisti, care fotografiau necontenit avalansa coloristică a lalelelor, care se revărsau asupra privirilor, pe lungul traseu.
Provenienta lalelelor datează din anul 1945, când printasa Juliana, devenită ulterior regină, a trimis la Ottawa 100.000 de bulbi, în semn de multumire fată de rolul hotărâtor al trupelor canadiene, care eliberaseră Olanda, de ocupatia germană, precum si, ca recunostintă pentru găzduirea familiei regale, aflată în exil, pe pământ canadian. Tot în acea perioadă, în anul 1943, Juliana a născut-o, la Ottawa Civic Hospital, pe printesa Margriet, soră cu actuala regină Beatrix. În semn de înaltă pretuire, în anul 1946, prientesa Juliana a expediat spitalului mentionat un număr de peste 20.000 de bulbi de lalele.
În anul 1953 s-a organizat primul festival al lalelelor. În 1967, regina Juliana a participat la cea de-a 14-a aniversare a evenimentului si, în 2003, printesa Margriet a fost prezentă la celebrarea a o jumătate de secol de la debutul organizării acestei manifestări de un înalt nivel emotional si sentimental. Începând cu anul 2007, festivalul a început să promoveze, din ce în ce mai mult, prietenia între natiuni. În acel an s-au organizat la Pavilionul International, 15 standuri, ca, în prezent să ajungă la 24. Prin trecerea timpului, lalele s-au înmultit, în prezent depăsind cifra de trei milioane de bulbi.
Amintind de regina Victoria, trebuie să precizez câteva repere istorice despre cum a devenit Ottawa capitala Canadei. Initial capitala a fost la Kingston. În anul 1843 a fost mutată la Montreal, după care a alternat între Toronto si Quebec City. Cu toate că regina Victoria a Marii Britanii a propus în anul 1857 ca Ottawa să fie capitala Canadei, Parlamentul a continuat încă nouă ani să se plimbe între Toronto si Quebec City. Abia în 1866, Ottawa a fost recunoscută drept capitală de către taberele rivale, având loc prima sesiune parlamentară în noul palat construit. S-a considerat că asezarea are o pozitie strategică, este amplasată în centrul tării, loc situat la vechea frontieră dintre cele două foste mari provincii, precum si acces usor din toate regiunile limitrofe. Până în 1853, Ottawa s-a numit Bytown. În prezent poate fi denumită capitala de necontestat a lalelelor.
Revenind la marea sărbătoare a lalelelor, îmi revin în memorie versurile neuitatului slagăr despre care vorbeam la început: Lalele, lalele, frumoasele mele, lalele/ Cât îndrăgesc aceste flori/ Cu chipul în multe culori.
|
Antony Greffy 5/24/2009 |
Contact: |
|
|
