Dragostea în vremea cancerului - De vorba cu David Servan Schreiber
Povestile adevărate, chiar cele de dragoste, nu încep cu a fost odată. Încep cu oameni obisnuiti aflati în situatii iesite din comun, asa cum s-a întâmplat cu David Servan-Schreiber când a aflat că are cancer, la vârsta de 31 ani. O veste devastatoare ca aceasta poate răvăsi pe oricine si David nu a făcut exceptie. Pe vremea aceea tânărul medic era divortat de putină vreme, avea o prietenă si se afla în Pittsburgh, Statele Unite, oras în care am locuit si eu în ultimii cinsprezece ani. L-am contactat, rugându-l să îmi dea un interviu pentru cititorii români , ceea ce a acceptat cu plăcere. David este autorul cărtilor vândute în peste un milion de exemplare, "Vindecare fără Freud sau Prozac" si "Anticancer - un nou fel de viată", unul din membrii fondatori ai grupului "Medicins Sans frontieres" în Statele Unite si profesor la facultatea de psihiatrie a Universitătii din Pittsburgh. Când a fost diagnosticat însă, era un simplu medic rezident. Departe de familie, la început de carieră, si proaspăt divortat, s-a văzut dintr-o dată pe marginea prăpastiei la o vârstă la care cei mai multi oameni de abia iau viata în piept. Cu toate acestea o voce interioară i-a soptit să aibă încredere. Multi oameni sunt diagnosticati cu cancer si nu întotdeauna e fatal. Din această convingere, dublată de revolta în fata unei sentinte absurde, s-a născut dorinta lui de a trai; s-au născut orele petrecute citind studii de specialitate despre cancer, tratamente si nutritie. Rezultatul este cartea "Anticancer", un remarcabil manual de luptă împortiva bolii si o veritabilă sursă de informatii prevenirea lui. Autorul însusi mărturiseste că acum e mai sănătos decât înainte de a fi diagnosticat si că boala i-a schimbat complet viata. Dacă înainte era numai un tânăr cercetător, usor înfumurat si dornic de afirmare, un om care privea ca pe o corvoadă lucrul cu pacientii, preferînd să-si dedice timpul cercetărilor în laborator, după ce a fost diagnosticat, devenind el însusi pacient, optica lui s-a schimbat. Preferă, spune el, să fie în contact cu oamenii, să aline, să ajute. Fiind medic si având acces la publicatii de specialitate, David a început să citească totul despre boala sa. Asa a ajuns la concluzia că alimentele pe care le consumăm joacă în biologia noastră rolul degetelor unui pianist pe clape. Aceasta este cartea pe care autorul însusi ar fi vrut să o aibă în urma cu 16 ani, când a descoperit că are o tumoare pe creier. Dupa 4 ani de la acest episod, crezînd că s-a vindecat complet, a descoperit că boala a revenit. După o interventie chirurgicală si 11 luni de chemoterapie l-a întrebat pe medicul oncologist ce ar putea face ca să evite reaparitia tumorii. "Nimic", i s-a răspuns, numai consultatii din sase în sase luni pentru a vedea dacă totul e în regulă. Acesta a fost punctul în care David si-a luat soarta în propriile miini si descoperirile nu s-au lăsat asteptate.
David Servan-Schreiber s-a născut pe 12 aprilie 1961 în Neuilly sur Seine. Este fiul celebrului jurnalist francez Jean Jaques Servan Schreiber. Si-a petrecut copilăria în Normandia, jucându-se în apropierea lanurilor de porumb stropite cu atrazină - un insecticid atât de puternic încât schimbă sexul în pestii din râurile pe care le contaminează. L-am intervievat la putin timp după traducerea în limba română a cărtii sale si a mărturisit că toată viata a mâncat numai legume crescute cu insecticide si carne provenită din animale hrănite cereale stropite cu atrazină.
A: Care credeti că sunt cauzele cancerului dumneavoastră? D: Substantele toxice din mediu. În ultimii 50 de ani insecticidele au luat o amploare fără precedent. Cercetătorii americani au identificat într-un studiu 148 de substante chimice în sângele si urina pacientilor de toate vârstele. În ultimii 30 ani Organizatia pentru Sănătate Mondială si Agentia Internatională pentru Cercetare în Cancer a testat 900 de substante chimice din mediul înconjurător si a descoperit că doar una singură nu e periculoasă; 95 au fost identificate ca substante cancerigene cunoscute; 307 sunt posibile iar 497 sunt neclasificate. Multe dintre aceste substante sunt foarte răspândite, de exemplu benzenul, materialele plastice, substantele de lipit, lubrefiantii si vopselurile. Un număr semnificativ de tumori, ca a mea, sunt foarte sensibile la xenoestrogeni, de genul pesticidelor din copilărie. Două verisoare de-ale mele, cu care am copilărit în acelasi mediu infestat de atrazină au făcut cancer la sân. Discutăm apoi despre legumele crescute cu pesticide. Undeva în carte autorul sfătuieste bolnavii de cancer să elimine toate substantele cancerigene din viata lor, în acestea incluzînd pesticidele din legume (recomandă legume biologice), produsele de curătat (recomandă otetul si bicaronatul de amoniu), produsele cosmetice, cremele, sampoanele, lotiuni de corp, deodorantele (recomandind variantele acestora preparate cu ingrediente naturale). Chiar si parfumurile, precizează, contin phtalati, cunoscuti agenti cancerigeni. În locul lor e de preferat folosirea apei de toaleta, mult mai săracă în substante cancerigene. În mod similar hainele ar trebui aerisite după ce sunt luate de la curatătorie. Ani de zile, ne mărturiseste, le-am pus la loc în dulap, înhalînd fără să stiu substantele acelea toxice ori de cite ori le-am îmbrăcat. Mediul înconjurător este foarte nociv, precizează, continuînd cu exemplul unei tinere cercetătoare, Cyntia Curl , de la Universitatea din Washington, care a făcut un studiu pe copii în vârstă de la 2 la 5 ani. Părintii acestora au tinut evidenta alimentelor consumate de copii înainte de a li se măsura nivelul de insecticide în urină. Astfel s-a ajuns la concluzia că cei care consumaseră alimente nestropite cu insecticide aveau nivelul acestora cu 75% mai putin decât limitele stabilite de Agentia de Protectie a Mediului, în timp ce ceilalti copii, cu o dietă obisnuită, aveau de 4 ori mai multe insecticide în urină decât limitele superioare "normale", stabilite de agentie.
A: Se stie de ceva vreme că mediul înconjurător, viata de zi cu zi, fumatul, reprezintă tot atiti factori de risc pentru a contracta cancer. Mai există si alte cauze? D: Dieta traditională vestică, dulciurile, zăharul rafinat, produsele din faină alba, carnea de vită provenită din crescătoriile industriale, uleiurile bogate în acizi omega-6 (porumb, floarea soarelui si soia), laptele integral provenit de la vacile din crescătoriile industriale, ouăle găinilor hrănite cu soia si porumb, stressul, deprimarea, poluarea atmosferică si produsele de curatat de uz casnic. Fac un inventar mental al frigiderului meu, al raftului din baie cu produse cosmetice si al lucrurilor lăsate la curatătorie acum câteva zile. Aceasta este fără îndoială, situatia în care se află majoritatea oamenilor: expusi fără voie. Adăugând la aceasta că unii dintre noi fumează si sunt stresati, e usor să ne explicăm înmultirea alarmantă a numărului de bolnavi de cancer. Cu toate acestea, boala nu se manifestă la fel în toate tarile, avînd o preponderentă mai mare în vest. David vede o singură explicatie: dieta, regimul de viată. Ca membru al organizatiei "Medicins Sans frontieres" a călătorit în Asia, unde a luat contact cu medicina naturistă, practicile yoga, meditatia, si nu în ultimul rând, cu stilul de viată si alimentatia lor. Concluzia lui e clară. Asiaticii nu sunt protejati de mostenirea lor genetică ci de stilul lor de viată. Indienii de exemplu, mănâncă foarte putină carne si sunt mult mai sănătosi decât europenii sau americanii. De fapt, spune David, în momentul actual în lume, cancerul este privit cumva precum holera. Numai 3% din bugetul alocat anual cancerului este destinat depistării surselor acestuia, în timp ce 97% se cheltuie pentru cercetarea a noi tratamente. Similar, în 1800 când Anglia si America s-au confruntat cu epidemii de holeră, nu antibioticele au fost solutia pentru că nu se inventaseră încă. Pe vremea aceea nu se cunostea notiunea de microb, însă au existat oameni practici care au făcut imediat o legătură între apa contaminată din împrejurimi, si, elucindîndu-se motivele ecologice, holera a încetat. D: Gânditi-vă că dacă antibioticele ar fi existat atunci si oamenii s-ar fi bazat numai pe ele, ne-am fi confruntat cu epidemii de holeră si în ziua de azi.
A: Din fericire în momentul de fată există mult mai multe date despre cancer decât existau la 1800 despre holeră. D: Desigur. Există nenumarate dovezi că stilul de viata vestic este cel ce alimentează epidema de cancer. De exemplu, un studiu publicat în 2007 de Fondul de Cercetare Mondiala pentru Cancer, a aratat ca 80% din cazuri din tările dezvoltate puteau fi evitate astfel: 40% din ele prin schimbarea stilului de viată (dietă si exercitiu fizic, mai multe legume si fructe, mai putin zahăr si carne de vită), 30% prin renuntarea la fumat si 10% prin reducerea consumului de alcool. De asemeni, evitarea pe cât posibil a contactului cu substantele cancerigene cum ar fi pesticidele, benzenul, tot felul de estrogeni, fenolii din produsele de curătat, parabenii din cremele de fată si sampoane ori phtalatii din parfumuri si materiale plastice, descreste si mai mult sansele cuiva de a se îmbolnavi de cancer.
A: Referitor la lucrul acesta există în Statele Unite un grup numit Environmental Working Group (Grupul de lucru pentru mediu) care a făcut mai multe studii despre influentele produselor cosmetice asupra adolescentelor, ajungînd la concluzia că există o legatură între substantele cancerigene din cremele de fată ori ojă si incidenta cancerului de sân, de exemplu. D: Din păcate nici măcar sugarii nu sunt în totalitate protejati fata de toxinele din mediu. Considerati numai că rata cancerului la copii creste în fiecare an cu 1,5%. De mici copiii sunt expusi factorilor cancerigeni din mediu, începînd de la biberoanele de plastic care, încălzite, eliberează o substantă numită Bisfenol A (BPA) care e extrem de nocivă. Aceasta poate fi găsită si în sticlele de apa plată care au stat în soare sau în containerele de plastic în care multă lume încălzeste mâncarea în cuptorul cu microunde. Daca acestora le adăugam mai târziu substantele cancerigene din cosmetice, aveti un tablou complet a ceea ce se întimplă în prezent în societatile de consum.
A: Să vorbim putin despre nutritie. Cartea dumneavoastră face o sinteză a legumelor si fructelor care joaca un rol foarte important in stoparea cancerului. D: Există alimente care actionează ca o frână împotriva cancerului. Acestea sunt cele folosite în dieta mediteraneeană, asiatică sau indiană: pâinea si pastele integrale, carnea provenită de la animale hrănite cu iarbă, uleiul de măsline, ouăle si laptele animalelor hrănite în mediu natural.
A: În ceea ce priveste legumele si fructele, puteti să ne enumerati câteva foarte eficace în lupta împotriva cancerului? D: Ceaiul verde, curcuma si ghimbirul, usturoiul, ceapa, prazul, pentru că normalizează nivelul zahărului din organism, promovînd moartea celulelor canceroase. Este stiut că aceste celule au nevoie de zahăr pentru a se dezvolta. Urmează apoi ciupercile, care stimulează înmultirea celulelor sistemului imunitar, si legumele bogate în substante carotenoide, cum ar fi morcovii, cartofii dulci, dovlecii, rosiile, caisele, sfecla de zahăr si toate legumele colorate, bogate în vitamina A. Acestea sunt în stare să inhibe dezvoltarea celor mai agresive canceruri. Nu ultimele pe listă sunt ierburlie aromate, busuioc, mentă, rosmarin, cimbru, bogate în uleiuri capabile să stopeze cresterea tumorilor canceroase, precum si citricele, lămâi, portocale, grefuri netratate chimic, a căror coajă e bună de conusmat în infuzie sau salate. Stressul joaca, de asemeni, un rol foarte important. Singur, stressul nu produce cancer, însă un articol publicat în revista "Nature" în 2006, mentionează că stresul produce hormoni care accelerează înmultirea celulelor canceroase.
A: În cartea dumneavostră vorbiti pe larg despre rolul meditatiei si al medicinei alternative în combaterea cancerului. Există vreun tratament naturistcapabil sa îl vindece? D: Singurele metode eficace de tratament cunoscute în prezent sunt cele stiintifice, radiatiile, chemoterapia. Ele mi-au salavat viata. Medicina orientală însă foloseste de mii de ani ierburi tămăduitoare care contribuie la lupta împotriva cancerului. Îmbinînd cele două tehnnici nu avem decât de câstigat.
A: Toti prietenii mei medici, se distantează de medicina orientală. Dumneavoastră sunteti unul dintre putinii care îmbinati vestul cu estul, considerînd că medicina naturistă, alternativă, poate convietui cu tratamentele documentate stiintifice. Cum ati ajuns la aceasta concluzie? D: Totul s-a întâmplat în timpul unei vizite în nordul Indiei, acum 12 ani, când am fost trimis de "Medicins sans frontieres" ca să tratez refugiati tibetani. Acolo am văzut medicina tibetană în actiune. Diagnosticele erau puse examinînd pulsul, limba si urina pacientului. Remediul era acupunctura si ierburile. Asa am observat că tratamentele tibetane, cel putin pentru bolile cronice, aveau aceeasi rată de succes ca si cele vestice, însă cu mai putine efecte secundare.
A: Puteti să ne descrieti o zi din viata dumneavoastră înainte si după ce ati fost diagnosticat cu cancer? D: La 31 ani, pe vremea când eram un simplu medic rezident în Pittsburgh, mâncam aproape în fiecare zi mâncare mexicana, chilli cu carne, un covrig si beam o cutie de coca cola. Acum îmi încep ziua cu 20 de minute de meditatie yoga, mănânc un măr cu ghimbir si un iaurt la micul dejun si am înlocuit cafeaua cu ceai verde pe tot timpul zilei. De asemeni, merg foarte mult cu bicicleta, atât în Pittsburgh cât si în Paris.
A: Ati mărturisit mai devreme că boala v-a schimbat complet viata. Multe persoane care i-au supravietuit consideră că au trecut prin "a doua nastere". Dumneavoastră doriti să nu fi avut cancer? Ce credeti despre această boală? D: Cancerul este un fenomen fascinant si pervers care împrumută inteligenta functiilor vitale ale organismului pentru a le corupe si a le învinge. Studii recente au arătat care sunt mecanismele de dezvoltare ale cancerului. Pe scurt, cancerul imită functiile regenerative ale organismului uman. Este reversul sănătatii, dacă vreti, opusul vitalitatii, însă nu este invulnerabil. De fapt, sistemul nostru imunitar îi stie punctele sensibile. Asa se face că stimulînd sistemul imunitar (prin nutritie si exercitiu fizic) si opunîndu-ne dezvoltării cancerului, îl putem stopa. Unindu-ne fortele cu metodele medicinei moderne, nu avem decât de câstigat: devenim mai puternici în fata bolii. Pretul pe care îl plătim este o viată mai sănătoasă. Cu toate acestea, insă, am momente în care îmi doresc să nu fi avut cancer niciodată.
A: Ce credeti despre telefoanele celulare? Cauzează sau nu cancer? D: E foarte posibil ca situatia telefoanelor celulare în prezent să fie similară cu cea a azbestului din anii '50: până s-a demonstrat legătura cu cancerul a fost prea târziu. Până la obtinerea unor date concludente as sfătui pe toată lumea să cumpere căsti cu microfoane conectate la telefoanele mobile si să nu expună copiii în mod inutil. Cei mici sunt foarte vulnerabili.
A: În legătura cu România, aveti cumva în proiect implementarea vreunui program anti cancer? D:Voi vizita România în toamna aceasta pentru a lansa două proiecte. Primul este “Prevenire si Vindecare”, un program destinat să ajute publicul să ia decizii corecte si informate privind alimentatia si sănătatea. Cel de-al doilea se adresează companiilor care vor să îsi informeze subalternii despre nutritie si alimentatie. Acest program se numeste “Insitutul de Prevenire si Vindecare” si este exclusiv on-line.
A: Ce impact vor avea aceste programe în viata omului obisnuit? Cum se vor manifesta ele? D: În primul rind oferind publicului produse sănătoase care vor purta marca “Prevenire, vindecare” . Este vorba de legume, fructe, peste dar si biscuiti, prăjituri sau mâncăruri gata preparate. Cel de-al doilea program este deja functional în Franta si este se adresează companiilor care îl pot implementa pentru angajatii ei, pentru a-i ajuta să ia decizii corecte în ceea ce priveste alimentatia si o viată sănătoasă. Se adresează deopotrivă celor bolnavi de cancer cât si celor sănătosi. Este, daca vreti, un fel de ghid de prevenire a cancerului.
A: As încheia cu un citat din cartea dumneavoastră: cu totii avem celule canceroase în organism însă numai în unii dintre noi acestea vor ajunge să se dezvolte. Cum putem să prevenim ca acest lucru să se întâmple? D: Ducînd o viată moderată, fără excese. Cancerul se iveste când există dezechilibre puternice în organism, fie că e vorba de alcool, tutun, grăsimi, substante chimice sau depresii. Petrecînd mai mult timp în aer liber, înconjurîndu-ne de prieteni, râzînd, iubind.
Cumva am senzatia că David Sevran Schreiber mi-a schimbat viata. Cartea lui m-a făcut să-mi reevaluez existenta; m-a apropiat de cei dragi. Dragostea lui pentru oameni, vitalitatea sa, mi-au arătat că suntem fragili, dar dispunem de puteri pe care le putem folosi. Întâmplător, aruncindu-mi ochii pe stirile mondene primite în email, mi-au căzut privirile pe un articol despre cântaretul David Cook, câstigătorul editiei trecute a concursului "Idolul American". Fratele lui, avocat, în vârstă de 37 ani, a decedat în urma unui cancer la creier, cu care se lupta de mai bine de 10 ani. Mi-l amintesc de anul trecut, când l-am văzut la televizor, aplaudînd: un bărbat în cârje, extrem de slăbit, care venise la concurs însotit de o asistentă medicală, care îi supraveghea tot timpul. În articol, sotia lui, îndoliată, a declarat că era foarte slăbit si ca a renuntat la tratament, care oricum devenise ineficace: chemoterapia nu a mai putut opri răspândirea tumorii. Urmau apoi comentariile cititorilor, condoleantele si dragostea lor. Cineva mentiona cartea “Anticancer”. In vremuri ca acestea, e tot ce putem face.
|
Adriana Popescu 5/22/2009 |
Contact: |
|
|