Interferentze : Cum iubim cartile
Cartile tiparite, pentru cei din generatia mea, sunt parte a organismului nostru. Astazi se petrec transformari in ceea ce privesc mijloacele tehnice de a “prezenta” o carte, dar, cum cartile tiparite exista înca (si vor mai exista), îndraznesc sa afirm ca iubim cartile la fel ca pe oameni. Asa cum la oameni ne atrage fie aparentza, fie frumusetzea interioara, fie faptul ca sunt prieteni ai prietenilor nostri, tot asa iubim cartile fie pentru ca le-am primit dela cineva drag, fie pentru frumusetzea prezentarii grafice, fie pentru subiectul lor.
Daca-mi recapitulez cartile iubite, constat ca nu au lipsit nici cartile de povesti, nici marile romane clasice, nici culegeri de poezii, nici (mai ales) “Micul Printz”, nici carti de filozofie. Am iubit carti din cele mai variate domenii si fiecare din ele a ocupat un loc special in sufletul meu. Unele carti, de al caror continut m-am îndoit la început, apoi m-au cucerit. Daca m-ar întreba cineva “care este singura carte pe care as lua-o cu mine pe o insula pustie”, n-as sti sa raspund, sau poate m-as rezuma la ultima carte de care m-am îndragostit, care de fapt nu e una, ci sunt trei….
Am aflat despre cele trei carti întâmplator: eram, în octombrie 2008, la spectacolul dat în Toronto de Opera Comica pentru copii din Bucuresti, spectacol excelent, unde d-na Smaranda Otzetea-Bunea, directoarea trupei, a adus publicului câteva numere ale revistei “Melos”, al carei director fondator este, revista de critica si informatie muzicala. Frumusetzea prezentarii ei grafice, ca si contzinutul variat si scris de critici de renume m-a entruziasmat. În paginile ei am gasit un articol despre trei carti scrise de criticul muzical Costin Popa. Am aflat din articol ca d-l Popa este unul dintre cei mai mari specialisti în muzica de opera din Romania - si nu numai. Titlul cartilor era: “Opera Live” (2002), “Opera Viva” (2004) si “Opera in direct” (2008), editura Arvin Press. Articolul elogios mi-a stârnit curiozitatea si am scris un email pe adresa revistei, mentionând ca as dori sa cumpar aceste carti. Mi-a raspuns chiar d-l Costin Popa, redactorul sef al revistei, spunându-mi ca-mi poate furniza volumul 1 si 3, dar ca “Opera Viva” e epuizata. Prietena mea din Bucuresti a cumparat cele doua carti si mi le-a trimis prin cineva.
Primul contact cu cartzile, prin copetzi, una pictata pe fond rubiniu, cealalta pe fond verde, a fost foarte placut. Am fost totusi sceptica în privinta continutului. Ma gândeam: daca o cronica e instructiva dupa ce ai participat la evenimentul despre care trateaza, ce interes poate avea daca nu ai fost la spectacol? Pe copertile din spate am citit cele doua mici prezentari ale cartilor, fragmente din prefetzele scrise, ambele la superlativ, de Samaranda O&eanu-Bunea $i respectiv Elena Zottoviceanu.
Am rasfoit primul volum, “Opera Live” si din acel moment nu m-am mai dezlipit de carte. Fara sa fi terminat primul volum l-am deschis pe al treilea (lipsindu-mi al doilea), descoperind cu bucurie ca o carte de cronici muzicale poate fi complet altceva decât te-ai asteptat. De atunci, citesc si recitesc cele doua volume.
Voi scrie numai câteva cuvinte despre carti, (spatiul nu-mi permite), dar înainte vreau sa mentionez ca m-am grabit, atunci, sa-l felicit prin email pe autor si, pe masura ce înaintam în lectura, de fiecare data simtzeam nevoia sa-l felicit din nou. Nu s-a suparat de “ploaia mea” de mesaje, ba dimpotriva, desi volumul “Opera Viva”era epuizat, a reusit sa gaseasca (pentru un cititor înfocat ca mine), dupa vreo doua luni, un volum ratacit în depozitul editurii. M-am bucurat mult atunci, dar, din pacate, efortul d-lui Popa a facut fericit pe altcineva, nu pe mine: cineva de la posta, iubitor probabil de opera, a furat pachetul si cartea nu mi-a ajuns niciodata. Am ramas deocamdata, numai cu cele doua volume, de care mi s-a lipit sufletul. Spun deocamdata pentru ca poate voi reusi sa recuperez continutul cartii pe cale electronica, daca autorul va avea bunavointza sa ma ajute.
Si acuma, despre carti si cronici: mi s-a parut ca sunt ca povestile din “1001 de nopti”. Este evident ca d-l Popa are un vadit talent literar si ca fiecare cronica e, de fapt, o mica poveste a evenimentului muzical la care autorul a asistat. Sunt descrise cu umor si elegantza tot felul de amanunte: decoruri, costume, ambiantza, public, iar oprirea asupra unor arii sau fragmente muzicale este facuta în asa fel încât parca îti cânta în ureche. Recunosc, poate ca eu, ca iubitoare de muzica, am vibrat la titlurile ariilor (in italiana, sau franceza, sau germana) pe care le citeaza, dar, desi repet cele afirmate de doamnele Otzetea-Bunea si Zottoviceanu, sunt convinsa si eu ca aceste cronici pot fi gustate de orice cititor, nu numai de specialistii în domeniu. Însfârsit, tonul pe care sunt scrise e degajat si, desi “expertul” nu iarta când ceva nu-l satisface, Costin Popa stie sa se strecoare în sufletul cititorului prin supletzea si elegantza vorbei.
Nu conteaza nici ordinea în care sunt citite cronicile si nici timpul: ele pot fi recitite oricand si începând de oriunde. Si nu conteaza ca acele concerte au fost mai demult, felul in care ni le “povesteste” Costin Popa le confera o permanentza si o stralucire aparte. Inchei cu cuvintele d-nei Smaranda Otzeanu-Bunea: “Nu glumesc. Cititi-l pe Popa!”
Veronica Pavel Lerner / Toronto
|
Veronica Pavel Lerner 5/17/2009 |
Contact: |
|
|
