Zilele cele mari : Baraba din noi!
(Intre iisusiaticul chip si dezlanata asemanare post modernista)
“Adanc pe adanc cheama in glasul caderilor apelor Tale” – Psaltire
Adancul creat, cheama adancul necreat in glasul nerostit al caderilor energiilor Tale necreate
Rostind Evangheliile (12) din Joia Mare mi-a venit in gand sa va scriu cateva randuri.
Va intrebati probabil…ce mai vrea si asta, acum cand totul a fost scris si predicat?
Poate aveti dreptate, totul este scris, totul este vorbit, totul in tot si totusi… luminile intelegerilor ne apartin.
Sint daca vreti, chior, unul dintre multi, care se chinuie sa tina faclia sus ca sa vedeti pe unde veti merge, printre smenari, vrajitori, samani, taumaturgi, chemati sau nechemati.
De altfel, nimic nou sub soare, deoarece diabolos (cel ce desparte) nu este creator ci numai scofalsitor al creatiei divine, ba..mai mult, pentru el, portile viitorului sunt cu desafarsire inchise, totusi are intuitie uscatul, doar e duh!
Citim Evangheliile, scrisorile iubitilor, prietenelor, apropiatilor, ziarele, cartile sau E mail-urile mai nou, in diagonala, pe sarite, doar finalul si inceputul….oare de ce? De ce omul recent, postmodernist nu mai are rabdare?
Din nerabdare vine neintelegerea corecta si erezia intr un final.
Unde mai este acel al treilea nivel de comuniune al cuvantului, de care vorbea parintele Rafail Noica, fiul marelui filosof? Vulcanescu vorbea si el de o pierdere a granitei dintre sacru si profan, o inaltare a profanului despicat, extras din sacru de rationamentul dialectic odinioara de conhorda de revolutionari. Sa fie clar, lui Dumnezeu ii plac indraznetii, nu obraznicii…ii plac curajosii nu conformistii, ii plac inteligentii fara viclenie nu mediocrii mandrii! Sa dau cateva exemple: Moise se impotriveste lui Dumnezeu cand acesta vrea sa distruga poporul evreu care se inchinase la vitelul de aur: “…Lasa-Te de raul acesta pe care vrei sa-l faci poporului Tau…” (Exod), sau Iov, care L-a acuzat pe Dumnezeu ca rade la procesul nevinovatului, lasand pamantul pe mana raului (Iov), sau David care se ruga cu disperare: “Pina cand Doamne, ma vei uita neincetat?” (Psalmi), Ilie la fel nu ceda in fata lui Dumnezeu ca sa ridice seceta si atatea altele….cateodata Dumnezeu trebuie “fortat” prin indrazneala sfinteniei sa faca ce vrea omul!
Si Dumnezeu care ne-a chemat zilele acestea cu apelativul “prietene” ne va indeplini daca avem indrazneala si e spre binele nostru totul.
Steinhardt ian vorbind sintem de plans daca noi credem ca numai jumatate de credinta sau intelegere ajunge. “Capul plecat, sabia nu-l taie…dar nici soarele nu-l vede”, sune neamul nostru…si cat adevar sunt in aceste cateva cuvinte, de obicei citate trunchiat dupa cum convine.
Zilele acestea Hristos, Frumosul Cel dincolo de Frumos si Binele cel mai mare decat tot binele a fost batjocorit, care a fost oare atitudinea Lui? Multi veti zice….de umilire, de smerenie….e in parte adevarat, dar o jumatate de adevar este egala cu nici un adevar! Hristos a fost si demn……aduceti-va aminte ce a raspuns in fata iudeului care-l palmuia: “daca am spus gresit, dovedeste, dac anu, de ca ma palmuiesti?”..iata Omul, iata demnitatea, iata ce trebuie sa mai invete si unii crestini…verticalitatea, numai asa vor intelege Crucea, sarutarea maximala dintre cer si pamant! Biciul in Templu e alt exemplu, numai sa fie vazut si inteles correct. La fel, pe al treilea nivel energetic de intelegere (parintele Rafail Noica) al cuvantului evanghelic sta si davarul….grupul de litere din Biblie care inseamna totodata si lucru si cuvant. Asta parca ne duce cu gandul la einsteniana a patra dimensiune… spatiu-timp continuu. Atunci cum sa intelegem cuvintele din acestea zile Mari si cele ale Invierii? Exista peste tot asa numitii maestrii de ceremonii, fie ei unii pastori, preoti sau simplii credinciosi care nu pot da….cofita cu apa vie a intelegerii cuvantului ziditor si-ti ofera troaca rationalismului new-age-ist! De pilda, strigatul lui Hristos: “Eli, Eli, Lama sabahtani”, din evanghelia lui Marcu, tradus indeobste prin “Dumenzeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce m-ai parasit”, poate fi tradus fara probleme si asa: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul meu, cat M-ai proslavit!”, deoarece sabahtani este persoana intai, timpul trecut de la mesabeah, care de fapt e abandonat, dar si sinonim cu a slavi. Si multe alte intelesuri, scapa omului cu internet la bot si cu comoditatea in fire. Pai ce sa mai caute intelectualul de azi care parca a inghitit un bat cand vede un preot pe drum, in biserica sa se aplece, sa l taie transpiratiile stricandu-I mirosul de fresh-stick la o icoana a rastignirii?
Ce sa mai punem daca ar fi vorba sa se spovedeasca, nici pomeneala, nu are el prieteni de pahar, de service, incercati nu gluma… nu acesta amarat popa de cartier, nu are el cabinet de consiliere psihologica, nu are el netul atoatestiutor care sa-I ofere chat si sprijin?
Uita insa, vorba lui Tutea ca va muri ca un dihor, iar baba care vine obosita de la munca cu talpile crapate si isi odihneste tampla si gandurile la poalele Crucii este adevaratul academicioan al vietii acesteia. Si asa, schiopatand trecem prin tenebrele Crucii….brrr, nu ne place, “prea multa violenta ”, imi spunea un coleg de redactie…..apropo de filmul Patimile lui Hristos de Mel Gibson. I-am zis acelui prea sensibil amic: si inca nu poate fi redat toate cate a indurate El!
Trecem cu post fara post cu dieta cu salam de soia care ne gadila papilele cu branza de soia care ne imbolnaveste ficatul, dar cica ne face mai usor postul…trecem…..ca de asta I menirea postului, sa treaca, nu? Trecem ca gasca….prin apa si ajungem la Slavita Inviere. Il dezgropam zilele acestea pe Baraba din noi si-L vinem pe Hristos prin orice gand inchinat aiurea de tinda Bisericii. Fum, par ars, somnolenta, durere de sale, barfa cat se cuprinde…..ce sa mai vada omul recent, ce sa mai inteleaga el din acest unic eveniment? Nimic! Mai stie el de Lumina Sfanta care vine neincetat la Pastile Ortodoxe, ca o boare nematerialnica de peste 2000 de ani si pe care au studiat-o toti oamenii de stiinta mai actuali sau nu si au amutit? Mai stiu ei de simbolul oului rosu din traditie, viata cuprinsa de dragoste care se sparge ca si craparea catapetesmei si lasa bucuria, lumina sa iasa afara din tenebre?
Mai stie cineva de toate acestea?….si totusi, sa nu vedem numai jumatatea goala a paharului….noi care ne bucuram de orice pacat pe care-l descoperim la un adversar, in loc sa invatam de la Marele genteleman - Hristos (Nicu Steinhardt) sa fim discreti sa stam la usa, sa ciocanim, si nu sa intram cu bocancii in sufletul cuiva chiar daca noua ni se pare ca e bine (vezi ispita din dreapta) sau sa ne insusim discretia Bibliei care recurge la eufemisme si tacere cand e vorba de scaderi omenesti.
Hristos Invie, noi cand?
Oricine pentru altii,
Acelasi pentru cei care ma stiu
|
Pr. Iulian Gavriluta 4/18/2009 |
Contact: |
|
|
