Sublinieri : Cenaclul " Nicăpetre " - intâlnire culturală la Toronto
Motto :
«….. nu tu ai ales sculptura, sculptura te-a ales pe tine »….
Nicăpetre
Mă tot gândesc la primăvară, incerc să mi-o aduc aminte – e, doar,
Aprilie si-ar trebui să fie aici – stă cuibărită in memoria aceea
specială, ciudată chiar, pe care o vizităm totdeauna cu intentie, fie
că vrem s-o punem « sub cheie » -asa ca să ii controlăm fiecare
miscare, fie că vrem să-i deschidem largi « portile » si ne lăsăm
invăluiti de intentii ascunse dar salutare.
Nu sunt sigură ce as vrea acum.
Poate prezenta primăverii, iesirea ei din umbra iernii mi-ar calma
indoielile si, sunt sigură, nu numai mie, mi-ar permite să zic :
aprilie e luna reinceperii, redeschiderii, seninul perspectivei
trebuie sa invălue « plecările » in sperante, tristetea să cedeze
si, poate chiar, să dispară.
Cenaclul Nicăpetre al revistei Observatorul isi asumă intentia si la eleganta invitatie a
Consulatului General al României la Toronto, isi propune, nu
comemorarea, ci celebrarea vietii si creeatiei personalitătii al
cărui nume si l-a insusit : Nicăpetre.
E o zi senină acest 10 aprilie 2009, un preambul al unei incursiuni
detasată de prezent, trimitere firească intr-un univers in care intrăm
« pe varfuri » , nu de teamă, ci din respect si, mai ales, de
admiratie ; Nicăpetre-omul, rămas undeva in acel aprilie 2008, se
detasează invăluit in umbrele coplesitoare ale creeatiei lui.
Suntem, nu zic destui, dar destui să aglomerăm spatiul Hall-ului de
ceremonii oferit la Consulat, ne miscăm firesc, ca intre cunoscuti, o
ascunsă satisfactie, implinire, parcă ar fi mai corect, ne permite
aceeptarea calmă, fără traume a momentului, ba chiar a unui Nicăpetre
usor obosit de vârstă, dar viguros incă, privind umbrit către noi ;
portret-fotografie ocazională, de atelier, proectat pe perete chiar
lângă « Eminescu » .
Intr-un fel Hall-ul este transferat intr-o dimensiune neobisnuită,
aparte, arta este constanta imediată, peretii fiind acoperiti de
exceptionalele lucrări ale proaspetei laureată a cenaclului, Ortansa Moraru, către care, sunt convinsă,
Nicăpetre isi aruncă privirea aprobatoare.
Puiu Popescu dă tonul deschiderii acestei sesiuni de exceptie, iar
Domnul Consul General Valentin Naumescu ne urează, cu distinctia unei gazde
desăvârsite, bun venit, exprimându-si dintr-u-nceput regretul că nu
l-a cunoscut personal pe Maestru.
Ceea ce caracterizează sesiunea aceasta, moderată de directorul
Observatorului, este echilibrul consolidării unui program eterogen,
informatia avand rolul temperării unor momente intense, «pauze »
necesare intreruperii alunecării in zonele consumante ale emotiei ;
- Conform traditiei, Puiu Popescu subliniază evenimente istorice,
precum aniversarea a 175 de ani a orasului Toronto, ori
reimprospatează memoria celor 180 de ani de presă romanescă,
-omagiază personalitătile născute in aprilie ori recentele disparitii
-precum cea a Prof. Dr. George Isac din Kingston sau cea a lui Villy
Con din Toronto-si ne atrage atentia asupra unor noi aparitii
editoriale :
« The Passing Joys » de George Băjenaru, din Wakefield,
« Poezii din Pontus Euxin » de George Filip , din Montreal,
« Happiness in our Daily Lives » de George Gherasim din West Orange.
-Cateva prezente noi in cenaclu se cer subliniate :
Prof. Dr. Bologa il prezintă pe Dr.George Freundlich din Timmins ON
doctor si muzician in egală măsură,
Iacob Cazacu, din Chisinău, citeste poezie cu marcă patriotică a
momentului actual,
Ruxandra Sileanu creează un moment muzical, asa ca un respiro ….
« Un an fără Nicapetre » ar fi Leit Motiff-ul interventiilor prin care
incercăm să trecem dincolo de portile inalte ale acelui teritoriu
inchistat dar atrăgător, pe care conventional il numim arta si care,
de fapt, este spatiul exceptiei.
Virgil Untilă este cel care deschide seria interventiilor, expresia
pertinentă intra in lumea lui Nicăpetre cu subtilitatea
cunoscătorului, despre Virgil, Nicăpetre spunand că este cel mai
aproape de transcrierea « misiunii » sale artistice, o emotie
complementară parand a sta la baza ideilor emise de Virgil.
Tea Nicolescu prezintă cateva idei referitoare la opera lui Nicăpetre,
mai intai sculptor-fie in piatra, fie in lemn- si mai apoi desenator
sau pictor, punctata fiind de proectia unor inspirat -alese imagini
ale sculpturilor sau desenelor lui
Dr. Dinu Dimitriu, « degajat » de obligatia secretului profesional
subliniază cateva date biografice mai putin cunoscute, dar mai ales,
provoacă discutii interesante « aruncand » intrebări care zac,
probabil, in mintea multora.
Ne cam rătăcim pe « campia » aceasta cu orizonturi deschise de
intrebările artistului, ne invartim nitel năuci, acceptand doar ideea
ca suntem privilegiati avandu-l aproape, cat intelegem sau nu din
ceea ce EL a vrut sa spună nici nu e important de fapt, ceea ce este
realmente major este « oprirea » in preajma lui si strădania
incercărilor , pentru că nu « intrăm » in artă cu intelegerea ci cu
acceptarea.
Imaginile de la « hambar » reeditează miscarea noastră in jurul lui,
iar « Scrisoarea » către salcam, pe care citit-o cu emotie retinută
Cristian Zamrii ni-l aduce aproape si ranforsează convingerea că
Nicăpetre e plecat pe undeva, prin lume, poate la Brăila, poate la
Skironio, poate stă in fata « Gărzii de noapte » dialogând cu
Rembrandt si, mai ales interogându-i talentul.
Sau poate, vorba lui Marin Sorescu, « s-a dus să moară putin «
|
Maria Cecilia NICU 4/12/2009 |
Contact: |
|
|
