(NE)SCHIMBABILITATEA DUMNEZEIRII
(NE)SCHIMBABILITATEA DUMNEZEIRII
Schimbarea la Față a Domnului nu a fost nicidecum o temă ușoară pentru Sfinții Părinți ai Bisericii. Transfigurarea lui Hristos fiind un act inefabil, orice încercare de teoretizare poate părea grosieră în afara vederii ei propriu zise. Totuși, literatura mistică nu încetează sa apară și, ca de obicei, ea este un răspuns al celor experimentați dat specula(n)țiilor fără acoperire din epocă. La teologii moderni găsim încă comentarii valoroase referitoare la evenimentul de pe muntele Tabor. Explicațiile se concentrează în special pe termenii , și iar personajul principal nu este altul decât Dumnezeu.
Ce spun evangheliile despre Schimbarea la Față a lui Hristos?
Evangheliștii sinoptici relatează evenimentul Schimbării la Față cu mici diferențe de la o evanghelie la alta. Cert este că viziunea de pe Tabor a avut loc după mărturisirea lui Petru:Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu(Matei 16,16) și după prima vestire a patimilor. Apoi, Iisus îi pregătește pe ucenici pentru o anume viziune prin cuvintele: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere (Marcu 9,1).
Petru, Iacob și Ioan sunt cei trei ucenici aleși de Iisus pentru a cunoaște lui Dumnezeu înainte de moarte. Locul vizat a fost un munte înalt, muntele Tabor. Aici, S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El (Matei 17, 2-3). Uluit de viziune, Petru îi spune lui Iisus:Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una(Matei 17, 4). Un nor luminos îi umbrește pe apostolii înspăimântați și un glas le spune: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L(Matei 17, 5). Apoi, totul dispare și ucenicii Îl văd pe Iisus singur cu ei. El le poruncește să nu spună nimănui nimic despre ceea ce au văzut până când Fiul Omului va învia din morți.
Spectatori, dar și paticipanți, cei trei ucenicii sunt puși în situația de a vedea ceea ce ei nu au văzut până atunci și de a-L cunoaște pe Învațătorul lor altfel decât Îl cunoscuseră înainte. Hristos le descoperă dumnezeirea Sa ascunsă în trup omenesc. Astfel, Trupul Lui apare ucenicilor înveșmântat în lumină și dezvăluie frumusețea dintâi a primului om care se afla în comuniune directă cu Creatorul. Viziunea îl face pe Petru să-și exprime pe de o parte plăcerea de a se găsi în <împărăție>, de a fi în comuniune cu Dumnezeu și spaima de a o cunoaște. Cuvintele Mântuitorului par a nu fi fost suficiente; Petru, Iacob si Ioan, cad cu fața la pământ în timpul revelației sesizând . Nu departe de ei, Mântuitorul strălucește de lumină.
Vederea de pe muntele Sinai și de pe muntele Carmel își găsește plinătatea pe Tabor. Moise si Ilie, cei doi mari vizionari ai Vechiului Testament, simboluri ale legii vechi și ale profeților, ale morților și viilor, stau lângă Iisus transfigurat și vorbesc despre viitoarea Lui Patimă (Luca 9,31). Legea Veche se află în fața Noii Legi care o succede, o depășește și o împlinește, însă nu o elimină. Dovada o constituie chiar prezența lui Moise și a lui Ilie și discuția pe care Hristos o poartă cu ei. Deși, doar evanghelistul Luca pomenește de ea, fără alte adăugiri, este evident faptul că Patima Mântuitorului îi vizează atât pe cei morți cât și pe cei vii, atât Vechiul Testament cât și Noul Testament.
Ce se poate spune despre ?
În Vechiul Testament Dumnezeu S-a revelat unor oameni aleși de El în diferite feluri: rug arzând, nor și foc. Și acestea sunt numai câteva exemple menite a indica prezența luminii (atribut al focului) în lume înainte de nașterea Mântuitorului. Cu toate acestea, în fața Luminii Noului Testament, formele luminoase prin care S-a revelat Dumnezeu în Vechiului Legământ se eclipsează. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu a fost același și pentru și pentru ci doar că Legea Nouă a fost dată de Hristos Însuși, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Adevărat coborât între oameni. Cum altfel ar putea fi când Hristos Însuși a mărturisit despre Sine:Eu sunt Lumina lumii(Ioan 8,12)?
Despre lumina lui Dumnezeu s-au scris cărți mai ales in Răsaritul creștin unde reprezentanții isihasmului, cu precădere Grigorie Palamas, au îmbogățit tradiția creștină cu învățături referitoare la cunoașterea lui Dumnezeu. Importanța pe care ei o acordă luminii este semnificativă. Ea este nu numai un atribut al divinității ci și o formă prin care Dumnezeu se reprezintă pe Sine în fața oamenilor.
Lumina lui Dumnezeu, așa cum arată învățătura Bisericii Răsăritene, este divină, eternă, necreată, imaterială, infinită, necircumscrisă în timp și spațiu, o lumină care a putut fi contemplată cu ochii trupului. Adaptată puterii lor de percepție, pe Tabor, ucenicii au cunoscut lumina și au contemplat-o, s-au împărtășit de ea și, în lumină, ei l-au putut cunoaște pe Hristos așa cum este El, auzind glasul Tatălui care mărturisea adeverirea Fiului. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că :Dumnezeu este Lumina și cei pe care-i face vrednici să-L vadă Îl văd ca Lumină. Cei ce n-au văzut această Lumină, nu L-au văzut pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Lumina, iar Sfântul Irineu întărește afirmația Sfântului Apostol si Evanghelist Ioan: Întru El era viața și viața era lumina oamenilor(Ioan 1,4) afirmând: A vedea lumina înseamnă a fi în lumină și a te împărtăși de strălucirea ei. Tot așa, a vedea pe Dumnezeu înseamnă a fi în El și a te împărtăși de strălucirea Lui, dătătoare de viață. Astfel, cei ce văd pe Dumnezeu, se împărtășesc de fapt de viață.
Ce înseamnă lui Dumnezeu?
Pe Tabor, Hristos - Chipul Dumnezeului Cel nevăzut(Coloseni 1,15) își revelează dumnezeirea. Însă, revelația Sa nu se desparte nicidecum de revelația Duhului Sfânt și a Tatălui. Duhul Sfânt mijlocește vederea Fiului, iar Fiul se face văzut prin Duhul Sfânt. Orice vedere a lui Dumnezeu este trinitară: în Duhul Sfânt vedem chipul Fiului și, prin El, Arhetipul abisal, pe Tatăl spune Sfântul Grigorie de Nazianz. Când Duhul Sfânt ne dă să-L vedem pe Hristos atunci pentru noi devine evident că El, Hristos, este totul: în El este plinătatea Divinității și plinătatea omuluiafirmă Arhimandritul Sofronie.
Vederea lui Dumnezeu, despre care vorbește atât Legea Veche cât și Legea Nouă, nu implică vederea esenței lui Dumnezeu. Acest lucru se oglindește foarte bine în scrierile Sfântului Grigorie Palamas dar și în alte scrieri ale Părinților Bisericii Răsăritene. Potrivit lor, natura divină rămâne inaccesibilă în ea însăși. Ea este ascunsă chiar și îngerilor despre care se spune că văd pururea fața celui PreaÎnalt. Referindu-se la acest aspect, Sfântul Ioan Hrisostom admitea că înainte de întrupare îngerii Îl cunoșteau pe Dumnezeu prin semne și reprezentări. Apoi, Dumnezeu S-a arătat în trup și a fost văzut de îngeri(1 Timotei 3,16). Sfântul Ioan Damaschin susține ideea incognoscibilității lui Dumnezeu: Nici oamenii, nici puterile cerești, Heruvimii și Serafimii nu-L pot cunoaște pe Dumnezeu altfel decât în revelația Sa. Prin natura Sa, El este mai presus de ființa, deci mai presus de cunoaștere, iar Grigorie de Nyssa spune:Este adevărat, deopotrivă, și că inima curată vede pe Dumnezeu și că nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Și, cu adevărat, Cel nevăzut prin fire se face văzut prin energiile Sale, apărând în cele dimprejurul firii Sale.
Tot Sfinții Părinți sunt cei care au încercat să explice vederea lui Dumnezeu a veacului viitor. În tradiția patristică, Schimbarea la Fața de pe Tabor a reprezentat un preludiu, o anticipare a Celei de a doua Veniri a lui Hristos și a Împărației divine, loc în care Persoana dumnezeiască a lui Hristos este cea care se va oferi vederii, contemplării așa cum S-a descoperit celor trei ucenici. Pentru Sfântul Simeon Noul Teolog aceasta înseamnă că Hristos va fi văzut de toți și El însuși va vedea mulțimi nenumărate de sfinți, privindu-I fără încetare pe fiecare îndeosebi; astfel că Hristos va apare fiecăruia ca și cum l-ar privi numai pe el singur, adresându-I cuvânt și primindu-l. Nimeni nu va fi întristat gândind că Hristos nu l-a cunoscut, că l-a disprețuit
Rămânând fără schimbare, Hristos va fi văzut în mod diferit de fiecare. Va intra în comuniune cu fiecare în măsura în care fiecare va fi vrednic de a-L primi.
Și atunci ce se poate spune despre în măsura în care accentul e pus tocmai pe acest aspect?
Taborul a fost unul din locurile în care Dumnezeu și omul s-au întâlnit. Deși în comuniune, divinitatea și omenitatea se aflau pe poziții diferite. De aceea, evenimentul schimbării trebuie privit din ambele perspective. Mai întâi, Dumnezeu nu suferă schimbare. Hristos n-a devenit ceea ce nu era mai înainte, ci a apărut ucenicilor Săi așa cum era, deschizându-le ochii și dăruindu-le vederea celor ce erau orbi(Sfântul Ioan Damaschin). Analizarea (pseudo)problemei din punctul omului de vedere implică fără doar și poate răspunsul: Da! Hristos S-a schimbat la față. El semăna cu un om obișnuit și acum se arată pe Sine altfel decât era înainte. Omul sesizează diferența, în momentul în care vede altceva decât a văzut înainte. Și, când în fața ochilor lor se arată Dumnezeu așa cum este, înseamnă că ei sunt cei care nu I-au perceput măreția până atunci. Primind lumina, cunoașterea, vălul întunecat care acoperea ochii minții omenești dispare și vederea lui Dumnezeu devine accesibilă omului în părticele corespunzătoare fiecăruia fără ca bogația dumnezeiască să se fragmenteze, să se schimbe sau să se epuizeze vreodată.
Emilia Florea, Cary, NC
Sf. S. N. T. citat în Paul Evdokimov, Arta Icoanei-o teologie a frumuseții, Ed. Meridiane, 1993
Sf. I., Sf.I.D., Sf.S.N.T. citați în Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, Ed. Deisis, Sibiu, 1995
Sf. Gr. de Nazianz și Sf. Gr. de Nyssa citați în P. Evdokimov, Cunoașterea lui Dumnezeu, Ed. Christiana, București, 1995
Arhimadritul S., Mistica vederii lui Dumnezeu, Ed. Adonai, București, 1995
|
Emilia Florea, Cary, NC - USA
Emilia Florea , Cary, NC - USA 8/2/2002 |
Contact: |
|
|
