Capodopere universale : Epopeea Kalevala
Intreaga istorie a poporului finlandez, renumit prin vrednicie, tenacitate si modestie, demnitate si statornica aspiratie spre libertate si progres, a fost deosebit de zbuciumata, marcata de dependenta seculara fata de Suedia, apoi de luptele dintre suedezi si rusi pentru care a servit adesea drept camp de razboi si care s-au soldat cu instaurarea, din 1809 a dominatiei tariste care avea sa dureze peste o suta de ani. Daca apropierea de Suedia a ramas, in multe privinte, benefica pentru dezvoltarea economico-sociala si culturala a Finlandei, relatiile cu Rusia au inregistrat si momente tensionate, mai ales spre sfarsitul secolului al XIX-lea, in timpul tarului Nicolae al II-lea, care a cautat sa suprime relativa autonomie finlandeza, garantata de predecesorul sau, Alexandru al II-lea.
Momente de cumpana s-au inregistrat si in timpul celui de-al doilea razboi mondial cand, implicata in evenimentele nefaste ale acestuia, Finlanda a fost nevoita sa-i cedeze Rusiei unele teritorii din trupul tarii si sa reia de la capat efortul tenace, indelungat si trudnic, al reconstructiei economice si de normalizare a vietii sociale.
Pare un adevarat miracol faptul ca acest popor, cu mai putin de 5 milioane de locuitori, cu un teritoriu de 337.000 km2, acoperit, in cea mai mare parte, cu lacuri si paduri intinse, cu un climat aspru, a izbutit sa construiasca, in cele cateva decenii postbelice, o economie moderna, sa-si faureasca o viata demna, la parametrii cei mai inalti ai civilizatiei si bunastarii. Pentru finlandezi si cei ce le-au urmarit indeaproape “istoria contemporana”, acest miracol se cheama munca fara menajamente si concesii, o admirabila activitate de angajare in depasirea vitregiilor naturii si destinului, tenacitate si rabdare, initiativa si pricepere in chivernisirea si valorificarea inteleapta a resurselor materiale si umane, coeziune morala, constiinta patriotica si deschidere catre lumea civilizata. In acest context general, se inscriu si stiinta, cultura, invatamantul, inflorirea libera, nestanjenita a literaturii si celorlalte arte, a educatiei fizice si sportului, a turismului intern si extern, grija deosebita pentru sanatatea oamenilor, a naturii, pastrarea stravechilor traditii cultural-folclorice, stimularea legaturilor cu culturile altor popoare.
Literatura finlandeza, in general, deci si poezia, sunt, probabil, mai putin cunoscute peste hotare, insa pentru initiati, ca si pentru cititorii interesati, e un prilej de reala desfatare sufleteasca prin farmecul, mestesugul artistic, sensibilitatea, delicatetea si vraja cuvantului, asemenea naturii mirifice din aceasta misterioasa lume a Nordului, patrie a celebrei epopei “Kalevala”. De fapt, pentru finlandezi, aceasta remarcabila opera poetica, tradusa deja, integral, in 36 de limbi si partial in alte 70, realizata de Elias Lönnrot (1802 – 1884), e socotita temelia literaturii moderne a acestei tari, punctul de plecare in consacrarea limbii literare, a sentimentului national, sursa de inspiratie pentru toti marii scriitori, artisti ai tarii. Aniversarea, in 1985, a 150 de ani de la publicarea pentru prima oara a “Kalevalei” s-a transformat intr-o autentica sarbatoare nationala, menita sa reimprospateze interesul publicului pentru folclorul national, pentru creatia unor mari poeti ca Eino Leino, sau pictori precum Akseli Gallén, compozitori ca celebrul Jean Sibelius care s-au inspirat din aceasta capodopera a liricii universale.
Inainte de a recurge la cateva exemplificari din text, precizez ca in cele 50 de poeme cu 22.795 de versuri culese de Lönnrot, publicate in 33 de volume ale editiei complete (“Vechi poeme ale poporului finlandez”), sunt abordate teme si motive ca : geneza lumii, etnogeneza poporului finlandez, evolutia lui istorica, poeme despre rapsozi si vraci, despre cei plecati in calatorii de petire ori de rapire, ori de cautare a unui refugiu in tara de dincolo de mare. Povestea “Kalevalei” e povestea a doua popoare – cel al Kalevalei si cel al Pohjolei –, iar ca element important, povestea despre minunata si misterioasa Sampe.
“Faima de care s-a bucurat inca de la aparitie “Kalevala” – singura epopee cu adevarat populara din cate se cunosc –, a deschis, pe neasteptate, un nou capitol in viata finlandezilor – constata Iulian Vesper in “Prefata” traducerii in romaneste a celebrei opere (din care vom reproduce si unele versuri mai semnificative). Aproape necunoscuti pana atunci, se vedeau dintr-odata ridicati in randul popoarelor de aleasa cultura. Iar timpul n-a facut decat sa confirme acest verdict... cu intensul ei patetism, cu modalitati epice din cele mai variate, “Kalevala” se situeaza in randul capodoperelor umanitatii care, inspirandu-se din viata, o transfigureaza, indicandu-i in acelasi timp un drum ascendent, tot mai luminos” (Elias Lönnrot, Kalevala,epopee populara finlandeza, traducere, prefata si note de Iulian Vesper, Editura pentru literatura, 1968).
Uite ma apuc-o pofta,
Mi-a venit deodata gandul
Sa-mi incep acum cantarea,
Sa dau drumul unui cantec
Despre-a neamului poveste,
Despre-a noastra semintie,
Vorbele se moaie-n gura,
Cad incetisor cuvinte ;
Lin se-nalta de pe limba
Printre dinti roiesc in aer,
Frate scump, iubit prieten,
Prea frumos, din tinerete,
Vino si-i canta cu mine,
Te apropie mai iute,
Ca sa basmuim ca, iata,
Ne aflam doar iar cu totii
Adunati din patru vanturi ;
Rar ne intalnim si trudnic
Ne gasim din nou pe-a’noastre
Jalnice, sarace locuri
De aici din miazanoapte.
Mana intr-a mea ti-o lasa,
Degetele-ntr-ale mele,
Sa-ntonam alese canturi,
Cele mai frumoase basme ;
Asculta-ne-vor prieteni,
Ne vor urmari tovarasi
Din ast tineret ce creste,
Din ast neam ce se ridica ;
Sunt cantari din vremi carunte,
Vorbe vechi de prin chimirul
Vajnicului Vãinãmöinen,
De prin vatra covaciei
A lui Ilmerinen, – smulse
Sabiei lui Kaukomieli,
Arcului lui Joukahainen,
Din campiile Pohjolei,
De prin codrii Kalevalei.
Tatal le canta pe vremuri,
Coada la topor facandu-si ;
Ma-nvata aceste canturi
Mama cand torcea din caier ;
Eu, un tanc, jos, pe podele
Ma-nvarteam pe la genunchii-i,
Pusti cu lapte pe barbie,
Cu smantana pe la gura.
N-a fost Sampe fara vorbe,
Fara vraji ciudate, Louhi ;
Sampo se-nvechi-n cuvinte,
Lochi-n farmece pierit-a,
{n cantari muri Vipunen,
Lemminkainen, in petreceri.
Sunt si astfel de cuvinte,
Vorbe tainice, aflate
Pe la margine de drumuri,
De prin ierbarii desprinse,
Scoase din maracinisuri,
Ridicate de prin cranguri,
De pe firele de iarba,
De pe lungi carari pe vremuri,
Cand, cioban, in tinerete,
{mi manam cirezi si turme
Prin livezi de miere pline,
Ori pe colnice de aur
Cu Muurikki, neagra-n urma
Si cu Kimmo cea baltata.
Va continua in numarul viitoral Observatorului
Prof. Florian VLADICA
|
Prof. Florian Vladica 3/17/2009 |
Contact: |
|
|
