Autoportret
Nu poti trăi fără frumusete pe pământ
când porti o comoară: inocenta mamei,
cu o pană de vultur aduci în versul sfânt
cântecul de ciocârlie la venirea toamnei.
Am trimis fosnetul de frunze ostenite
cu iubirile fără puncte cardinale,
peste murmurul de izvor care admite
oda zâmbetului lacrimii universale.
Lângă copilăria mea mi-au stat părintii
si am înteles mereu raiul lacrimii lor,
privirea mamei mi-a dat seninul fruntii
cu rimele păstrate într-un vechi pridvor.
Cântecul văzduhului neatins din lunci
mi-a rupt aripa surdă a singurătătii
si înseninarea talazului mi-a dat atunci
lumina din beznă si poarta dreptătii.
În oglinzi nu ascund imagini obosite
si nu las soarele să apună niciodată,
colind cerul si pământul prin cuvinte
pe tricolorul ce-mi rămâne viata toată.
Incet
Încet, o furtună răgusită omoară
ecoul ce leagă iubirile de stele,
dar din timpul ce îl am comoară
mai culeg flori pe drumurile mele.
Încet, ceata vrea s-aducă dezastre,
dar stelele n-au ofilit si vor să vadă
zâmbetele de mirare printre astre
pe pamfletul întunericului la paradă.
Încet, norii albi devin analfabeti,
cuvintele ard pe un câmp pustiu,
umbre-s aruncate peste oameni beti,
care nici o rugăciune nu mai stiu.
Încet, se asează o lumină pe lăstari,
umbrele se-amestecă între umbre,
iar simfonia rămasă pe stâncile tari
nu-i lasă pe cocosi să cânte note surde.
Încet, trebuie totusi să învătăm
că în camera luminată, plină de dreptate,
abundând de adevăr si întelepciune,
de multă sănătate si iubire universală,
întunecimea nu are nici un efect.
|
Constantin Rusu 3/13/2009 |
Contact: |
|
|
