Interferentze : Despre arogantză, politetze, agresivitate
Mi-aduc aminte ca, la venirea mea în Canada, cineva mi-a atras atentzia sa nu fiu “aroganta” la interviurile pentru gasirea unui job. Acel cineva, român aflat de multzi ani în Canada, îmi spunea ca noii veniti afiseaza un fel de “arogantza” în fatza canadienilor, pe care acestia nu o apreciaza. La vremea respectiva am negat existentza unei asemenea “arogantze”, neîntzelegând-o pe atunci foarte exact.
Dupa zece ani de viatza canadiana, am fost cu fiul meu în România ca sa-l vizitez pe tata. Am surprins o discutzie între tata si nepot, care avea pe atunci 15 ani, în care fiul meu spunea: “Bunicule, nu stiu cât de bine o sa reusesc în Canada pentru ca acolo fiecare trebuie sa-si “vânda” calitatile, adica sa se laude cu ceeea ce face, iar eu nu pot asta!”
Fiul meu a reusit fara a fi nevoie sa se “laude”, iar eu am continuat ani de-arândul sa observ comportarea celor din în jurul meu si sa învatz codul purtarilor pe acest continent. De altfel, cu cât progresul tehnic al comunicatziilor creste, notiunea “pe acest continent” se dilueaza si purtarile au din ce în ce mai multe elemente comune în toate tzarile globului.
Si totusi, as spune ca în America de nord, datorita politetzei impuse de tranzactiile de vânzare-cumparare, agresivitatea si arogantza sunt mai putzin acute decât le-am întalnit pe strazi în România sau în comentarii din diverse ziare românesti.
Care ar fi diferentza dintre lauda de sine si arogantza? Lauda de sine se poate face într-un context de vânzare: cel care vrea sa-si ofere serviciile sau produsele o face cu scopul exclusiv de a arata ca el sau obiectele pe care le vinde pot fi de folos si nu ataca sau insulta o alta persoana, ci se lauda “prietenos”, fara sa violenteaze verbal pe nimeni. Acest fel de a “se vinde” este încurajat pe continentul american. Spre deosebire de modul inofensiv si chiar productiv de a se lauda, exista, în situatiile de competitie, dorintza de “promovare” prin distrugerea celor din jur, când arogantza, violentza verbala, insultele si calomniile sunt cele mai folosite arme.
Toate aceste gânduri provocate, cum spuneam, de lectura unor comentarii din ziare sau chiar de pe un site literar românesc m-au facut sa-mi pun întrebarea: a ajuns atât de departe violentza verbala si arogantza încat nu se mai poate dialoga civilizat? Citisem ca lectiile de politetze sunt date vânzatorilor si în România, dar, dupa ce acestia sunt agresati verbal pe durata unei întregi zile de lucru, mai pot ei zâmbi sau fi politicosi?
E drept ca în ultima vreme, tehnologia avansata a facut ca totul sa se deruleze mult mai repede si ca suntem expusi în permanentza la o biciuire a nervilor chiar si când vrem sa ne relaxam. Unul din exemple este emisiunea de televiziune americana “Entertainment Tonight” prezentata în fiecare seara. Felul în care este editata, în mici fragmente care se suprapun si se reiau cu viteza unei avalanse, demonstreaza ca tehnica emisiunilor calme si lente a trecut, omul actual avand nevoie de un dinamism ajuns la extrema.
Dar, daca la emisiunile TV sau la filme sunt gata sa accept aceasta dinamizare, în viatza de toate zilele, chiar la un ritm mai alert, calmul si politetzea ar trebui sa-si gaseasca locul, nu sa fie inlocuite de violentza si agresivitate,
Ma întreb: ce ar putea cauza fenomenul de agresivitate si violentza verbala de care m-am ciocnit? Îmi spun ca, în primul rând, viteza dezvoltarii tehnice nu e ceva de natura sa calmeze oamenii, ci mai curând sa-i agite. Cel mai vulnerabil la viteza exponentziala a progresului mijloacelor de comunicatzie este tineretul, care “înghite” si “asimileaza” noul cu mare usurintza. Din acest punct de vedere, tineretul de astazi este la un cu totul alt nivel tehnologic decât cel la care erau, la aceeasi vârsta, parintii lor. Despre bunici nici nu mai vorbesc! Si totusi, daca tinerii pot utiliza cu usurintza aceste noi unelte ale tehnicii, de ce se simt amenintzatzi si de ce sunt agresivi cu cei mai în vârsta?
Iata unde intervine, cred, ruptura. E vorba de acea lipsa de securitate pe care o manifesta oamenii lipsiti de caldura dragostei si/sau de nesigurantza zilei de mâine. Noile mijloace de comunicatzie sunt rapide si evoluate, dar…reci. Climatul de competitzie si criza economica dezvolta agresivitatea celor care-si cauta job. Tinerii trebuie sa-si faca loc pe piatza muncii nu prin mijloace delicate, ci, dimpotriva, manifestând o insistentza care, dusa la extreme, poate degenera în violentza. Parintii, timorati de noile mijloace de comunicatzie, nu mai au autoritate asupra tinerilor, iar acestia, lipsiti de “modelul” parintesc, îsi cauta modele în alte partzi.
Poate ca lumea se va replasa în echilibrul pe care în aparentza l-a pierdut. Si poate ca nici cei din generatiile mai “coapte” nu vor mai fi, cum înca mai sunt unii, recalcitranti la tot ce e modern. În fond, cum altfel sa ne apropiem de tineri decat expunându-ne si noi, odata cu ei, progresului neîntrerupt al tehnicii?
|
Veronica Pavel Lerner 3/4/2009 |
Contact: |
|
|
