Remember : Episcopul Grigorie Leu
La 1 martie 2009, se împlinesc sase decenii de la martirizarea celui care a fos arhiereul vicar al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, episcop la Curtea de Arges si Husi, Grigorie Leu, deoarece, ca si patriarhul Nicodim, s-a ridicat deschis si hotărât împotriva transformării Bisericii Ortodoxe Române Autocefale în Sovrompatriarhie.
Îndată după masa protocolară oferită de primul ministru Petru Groza, episcopul Grigorie Leu s-a simtit rău si si-a dat seama că a fost otrăvit [i].
Înaltul prelat român era constient că, în scurt timp, va muri, chiar din momentul coborârii sale din tren, la Crasna, când a cerut sefului gării să telefoneze la Medgidia pentru a veni, imediat, un medic al familiei.
Sosind, la chemarea de urgentă, cumnata sa, dr. Valentina Leu, a constatat că "din sputa recoltată rezultă, la observatie, urme de arsenic" [ii], după cum apare consemnat într-o scrisoare t rimisă dr. Găitulescu, directorul spitalului din Husi.
În scurtul timp, cât i-a mai rămas de trăit, Vlădica, cu pacientă si luciditate, în pofida suferintelor groaznice provocate de arsenic, si-a adus la zi testamentul spiritual si pe cel material, iar fiului său i-a lăsat insemnele ierarhice si odăjdiile scumpe pentru a-i continua lupta împotriva antihristului cominternist în ofensivă.
De îndată ce s-a răspândit vestea nefastă, medicul husan, care se ocupa de sănătatea episcopului Grigorie Leu, s-a făcut nevăzut, laboratorul unde se executau analizele criminalistice a fost închis si, din această cauză, probele recoltate pentru investigatia oficială, nu au fost făcute.
Procurorul Parchetului Tribunalului Husi, care urma să primească o sesizare făcută de familie, în legătură cu crima comisă [iii], era de negăsit.
Stranii coincidente!
În mai putin de treizeci si sase de ore de la îngurgitarea otrăvii la masa protocolară, prezidată de Petru Groza, episcopul Grigorie a închis ochii în zorii zilei de 1 martie 1949, "în mijlocul rudelor si a tuturor slujitorilor episcopiei, vorbindu-le si îmbărbătându-i el pe dânsii, subliniindu-le mereu speranta că omenirea crestină nu se va lăsa prea multă vreme pe mâna Antihristului si că sacrificiul său nu trebuie plâns, ci doar urmat"[iv], rememora un membru al familiei ce se afla de fată.
Vlădica Grigorie, pe patul mortii fiind, a transformat suferinta atroce într-un mesaj de îmbărbătare, din care rezulta, cu certitudine, că Răul ce-a îndoliat o bună parte din Europa Răsăriteană nu va avea sorti de izbândă.
Moralul ridicat si fermitatea încrederii în izbânda adevărurilor pentru care se jertfea, erau alimentate si de schimbul de scrisori dintre vlădica Grigorie si fiul său trimis de Grupul de Rezistentă al Episcopilor Anticomunisti dincolo de Cortina de Fier.
Din misivele primite pe căi ocolite, el aflase că Vasile ajunsese în Occident si demarase lupta împotriva Antihristului cominternist, preocupându-se, între multe altele si de pregătirea armatei, ce urma să elibereze România.
Suntem îndreptătiti să afirmăm aceasta, deoarece, din mărturiile arhiepiscopului Victor Vasile Leu aflăm că primise scrisori de la părintele său, pe căi numai de ei stiute, ce le purta la sine si le recitea adesea, împreună cu o epistolă a reginei Ana.
Slujba de despărtire a episcopului Grigorie de enoriasii săi a fost oficiată de prietenul si confidentul său, Chesarie al Tomisului, de episcopul Antim Nica, de arhimandritul Teoctist Arăpasul si de preotul Constantin Nonea.
Multi au fost opriti sau intimidati de Securitate să vină si, fiind slabi de înger, nu au mai participat la despărtirea solemnă. Episcopul Buzăului a fost întors din drum.
Ca si în cazul lui Maxim Gorki, căruia, după otrăvire, i s-au făcut funerarii nationale si de data aceasta guvernul lui Petru Groza si Ministerul Cultelor au trimis câte un delegat [unul dintre ei se numea Fârserotu] care să exprime părerea de rău după pierderea suferită de familie si tară si să-i oprească de a-i face autopsia, pretextând că Biserica nu permite disecarea rămăsitelor pământesti ale unui prelat.
La putin timp după încheierea funerariilor oficiale, însă, a început arestarea, încarcerarea, torturarea si condamnarea, la ani grei de puscărie, a membrilor familiei Leu si a sustinătorilor ei, avându-i în vedere, mai ales, pe acei care au semnat plângerea către procuratură.
Asasinii KGB-eului, pentru a fi siguri că s-a executat sentinta comandată de la Moscova si pentru a-si completa dosarul întocmit în situatii de acest fel, au trimis, împotriva vointei lui, pe un fotograf evreu, din Husi, spre a fotografia, pe Martirul Credintei în Hristos întins pe catafalc, după cum rezultă din dovezile aduse si mărturiile acestuia, făcute, după mai multi ani, în fata avocatului Ion C. Leu.
Că a fost o crimă politică pusă la cale de KGB, ce l-a martirizat pe episcopul Grigorie, o confirmă nu numai ferparul difuzat de BBC sau unele anunturi făcute în presa Occidentală, ci si următoarele mărturii ale Părintelui Galeriu, un bun cunoscător al situatiei socio-politice din acel moment de răscruce a României si a ortodoxiei:
"În urma acestei vizite făcută la invitatia lui Petru Groza, deoarece, în sarcina si calitatea pe care o avea în Sf. Sinod, de a conduce sectia misionară cuprinzând si parohiile Ortodoxe ale românilor din emigratia ce sporea mereu, i s-a cerut, atunci, de guvernul comunist aservit Uniunii Sovietice, să consimtă la intrarea acestor parohii sub jurisdictia canonică a Patriarhiei Ortodoxe Ruse [v], pentru a se trimite de acolo "misionari".
Episcopul Grigorie a apărat, deopotrivă, o dreaptă cauză si bisericească si natională si n-a acceptat să semneze un asemenea act.
Această hotărâre, pe lângă întreaga lui tinută jertfelnică, i-a oferit cununa martiriului.
În numai câteva zile se mistuia sub asasine actiuni "tainice", trecând pe celălalt tărâm al existentei, din întuneric la lumină, în împărătia Domnului vietii" [vi].
Îndată după suprimarea înaltului prelat român, în martie 1949, postul de radio BBC, din Londra, îsi anunta ascultătorii:
"Urmare a terorii comuniste, trecerea în nefiintă a episcopului Grigore Leu subliniază, opiniei publice internationale, o dublă crimă:
-si fizică, prin martiriul unui înalt prelat ortodox,
-dar si morală, prin anihilarea unui mare propovăduitor al adevărurilor nationale românesti" [vii].
Tot acum, agentia de presă Cortina de Fier, din Paris, confirma această stire că în România, episcopul Grigorie a fost asasinat de cominternisti.
În tară, la Husi, Cernica, Arges, Sfântu Spiridon, din Iasi si în alte locuri, pe unde se aflau cei ce l-au cunoscut, s-au oficiat slujbe de taină pentru pomenirea martirului întru Hristos, iar Chezarie al Tomisului i-a scris si un epitapf pentru a fi încrustat pe piatra de mormânt.
Eliminarea brutală a Vlădicăi Grigorie, martirizat de asasini cominternisti, coordonati de Emil Botnăras, nu a fost singulară, ci ea s-a desfăsurat în lant, după cum rezultă si din informatiile existente în dosarele întocmite de Securitate, deoarece era coordonată direct de la Moscova.
O întreagă generatie de intelectuali autentici a fost strivită, atunci, de tăvălugul rosu.
Stalin le ordonase cominternistilor să-i strivească, ca pe păduchi [mimând gestul strivirii insectelor parazite cu unghiile mâinilor], pe acei ce stau în calea expansionismului sovietic.
Patriarhul Nicodim, nu se sfia să-si arate, adesea, în public, ostilitatea fată de intentiile Patriarhiei de la Moscova.
În timpul slujbei din 1 iunie 1947, oficiată în catedrala patriarhală din Bucuresti, Alexei I, întronizat de I. V. Stalin, "si-a exprimat bucuria de a fi în România, sfârsind cu invitatia ca, în toamnă, patriarhul Nicodim să meargă la Moscova pentru ca, împreună cu sefii celorlalte Biserici Ortodoxe, să rezolve problemele bisericesti ecumenice.
Patriarhul Nicodim ridicând mâna repede si, arătând cu degetul spre Alexei, zise în limba română:
-Dar de ce la Moscova?
Patriarhul Alexei va fi înteles, cu toate că nu i s-au tradus aceste cuvinte" [viii], se preciza într-o notă a Serviciului Special de Informatii, subordonat nu primului ministru Petru Groz a, cum ar fi fost normal, ci lui Emil Botnăras.
Enervat de replica patriarhului român, supraveghetorul KGB-ist Emil Botnăras, care era printre asistenti, si-a desconspirat, involuntar, intentiile de profesionist al crimei în fata unor clerici, amenintând:
-"Lasă, Înalt Prea Sfintite, nu te teme, căci nu mai ajungi să participi la acest sinod, indifiernt unde s-ar tine el!" [ix], după cum stă consemnat în documentul SSI, pomenit mai sus.
După numai opt luni, "la 28 februarie 1948, patriarhul Nicodim a murit într-un mod total misterios ca si alti doi demnitari ortodocsi, dispăruti ca urmare a actelor de teroare comunistă: fostul mitropolit al Moldovei, Irineu Mihălcescu si episcopul Grigorie Leu al Husilor" [x], remarca un cercetător, după aproape patruzeci de ani de la funestele evenimente.
Însă nu toate asasinatele comandate de KGB si-au atins tinta.
Actele criminale, puse la cale în ascuns, de politia politică a PCR, s-au desfăsurat din ordinul, sub supravegherea consilierilor sovietici si conform metodologiei folosite de asasinii KGB-isti autohtoni instruiti la Moscova.
Pe când înfăptuiau suprimarea episcopului Emilian Antal, nepotul patriarhului Miron Cristea, pentru că a protestat împotriva executării unui fruntas al PNT din Bucovina, tortionarii cominternisti au avut si unele surprize.
Trimisul lui Botnăras l-a fortat pe călugărul, ce servea zilnic masa epscopului Emilian Antal, să-i dea bucatele fatale.
Acesta însă a îngurgitat otrava menită înaltului prelat, zicând:
<- Mai bine mor eu, decât să ucid un episcop !> [xi], după cum îsi amintea patriarhul Teoctist, în timpul scurtei sale penitente de la Mănăstirea Sfânta Treime din Sinaia.
Ne aflăm în plin Război Rece declansat între capitalismul democratic si comunismul totalitar.
Prin comunicatul BBC-ului, Lumea Liberă era avertizată că Uniunea Sovietică, în ofensiva ei declansată pentru înfăptuirea obiectivelor globale, este necrutătoare, iar jertfa deliberată a episcopului Grigorie dovedeste că în fata uraganelor, stejarii se frâng trosnind, dar nu se înclină.
O soartă asemănătoare cu cea a prelatilor ortodocsi au avut-o toate fetele bisericesti, de diverse confesiuni, oameni politici, intelectuali cinstiti, tărani, muncitori, circa trei milioane de persoane au fost arestate, indiferent de clasa sau categoria socială căreia apartineau, chiar si cei săraci lipiti pământului.
În ultimele decenii, Vlădica Grigorie intrase în conflict deschis si cu regele Carol al II-lea si cu legionarii, dar acestia nu au procedat ca asasinii teleghidati de "Marele prieten de la răsărit".
Toti, de la Vlădică până la Opincă, care s-au opus politicii hegemoniste si expansionismului Uniunii Sovietice, exercitate, în România, prin intermediul asa zisul P. C. R., ramură a Cominternului, importată de la Moscova, au fost privati de libertate, terorizati sau exterminati, într-un fel sau altul, cum sunt si cazurile ce le analizăm.
În discursul de receptie, din 4 februarie 1925, tinut cu ocazia primirii sale în Sfântul Sinod a Bisericii Autocefale Ortodoxe Române, distinsul ierarh se întreba retoric:
"Putea-voi duce austeritatea persoanei mele după pilda Prototipului nostru, măcar până la drumul arzător al apostolatului zilnic, cu resemnare la auzirea vorbelor de ocară si chiar la primirea de lovituri si scuipări pentru învătătura Evangheliei?...
Căci de o încoronare cu spini si de întinsul mâinilor pe cruce... e prea greu să mai vorbim noi, muritorii de astăzi!...".
Atunci, episcopul Grigorie Leu nici nu-si putea imagina că timpurile prigoanei păgâne, a catacombelor, de acum 2000 de ani, se vor mai întoarce cu si mai multă vigoare.
Dar s-a înselat. Numai după un sfert de veac de la enununtarea crezului său arhieresc, misionar, Justinian Marina i-a pus în fată alternative: mitropolit la Iasi sau temnita, iar el, împreună cu fiul său, au ales martirajul.
Arhiereul martir a luptat, până la ultima suflare, împotriva dusmanilor enoriasilor săi, cu armele crestinului, cu sabia duhului si puterea cuvântului, rezistând cu dârzenie si curaj în fata amenintărilor si opresiunilor cominterniste, dirijate de politia politica a Uniunii Sovietice.
Viata si activitatea episcopului Grigorie Leu a fost si este un model pentru ierarhii ortodoxiei române. Datorită comportamentului său exemplar, episcopul Grigorie Leu ar trebui beatificat si nu ignorat sau marginalizat, cum se întâmpă în prezent, pentru a se dovedi că BOR nu a fost populată numai de slujitori obedienti, nevrednici, ci si de modele demne de urmat.
Din păcate, negarea adevăratelor valori se continuă si în zilele noastre, prin intermediul nonvalorilor instruite în fosta Uniune Sovietică, ajutate de colaborationistii din rândul unor ierarhi, ce au dirijat si încă mai influentează unele hotărâri ale BOR
________________________________________
[i]. Paul Leu, Martiri ai Bisericii Neamului, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Fundața Episcop Grigorie Leu, București, 2006, p. 94 --105.
[ii]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciați, Editura Realitatea, 2001, Scrisoarea, din 2 martie 1949, a dr. Valentina Leu, către directorul Spitalului din Huși, dr. Găitulescu, p. 117.
[iii]. Ibidem, Plângerea familiei, depusă la Procuratura județului Fălciu, p. 117-118:
[iv]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciați, Editura Realitatea, 2001, p. 102.
[v]. Patriarhul din acea vreme avea gradul de colonel KGB, după cum afirmă presa rusă. Informația nu a fost desmințită
[vi]. Părintele Galeriu, Pagini de martirologie: Episcopul Grigorie Leu, în România liberă, din 31 iulie 1993, p. 2.
[vii]. Corneliu Leu, Cartea episcopilor cruciați, Editura Realitatea, 2001, p. 102. .
[viii]. Cristian Vasile, Biserica Ortodoxă Română în primul deceniu comunist, Editura Curtea Veche, București, 2005, Colecția Istoria timpului present, p. 201..
[ix]. Ibidem.
[x]. Sergiu Grosu în Calvarul românilor creștini, Edition France Empire, Paris 1987
[xi]. Carol Hârșan, Cumpăna Patriarhului, în România liberă, din 2 august 2007.
Paul LEU
Kenmore, Washington, USA
|
Paul Leu 2/25/2009 |
Contact: |
|
|
