Prima iubire
LUCRURI VERTICALE
Odată, iubeam toate lucrurile negrăbite, Acum, aproape nu mă recunosc, Fiindcă iubesc doar lucruri verticale.
Pipăi neliniștit peretele, oglinda, Descojesc de pe ele toate visele La care am aspirat, Iar ele cad grămadă pe podea, Le strâng cu mătura, Le arunc în bătaia vântului, Dar ele reintră în casă pe fereastra deschisă Și cu perdelele ridicate.
E o luptă inutilă
Mă întind pe pat. Camera se umple de hohotul nebunesc Al tuturor viselor de copil. Adorm și visez
Mă plimb printre lucruri Și constat că singurul lucru vertical Este sufletul care crește din mine.
PRIMA IUBIRE
Precum un roi de fluturi destrămați, Îmi vine-n minte blânda dimineață, Când ușa sufletului s-a deschis Și mi-ai intrat întrebător în viață.
Păsări măiastre am pictat în noi Și am zburat pe aripi de povești, În cântece cu soare și cu lună, În simfonii de cete îngerești.
Dar azi, e vara-n toi, fuior de raze
M-afund în fumul ei ca-ntr-un balsam, Aud cum sâmburi rotunjesc în roade Și cum se coc incendiar pe ram. TOAMNĂ DE MIERE
Cine sunt eu, să intru în viața ta încă netrăită ? Se întreba cândva poetul, Când toamna își vărsa blidul de miere Peste pădurea vrăjită, Peste obrazul încă fierbinte Al pământului.
Pentru mine, ești aer, apă, foc și pământ
, Răspunse creanga tânără de laur Ce se înălța spre fruntea poetului Cu gând de încununare.
Cine sunt eu, să intru în biografia ta? Se întreba tânăra poetă La gândul greutății ce o simțea pe umeri Numai privindu-și chipul Care nu mai era al ei
Ești frunza de laur fără de care Creanga nu ar fi decât un simplu toiag În care să-mi sprijin bătrânețea La care nu voi ajunge niciodată...
ÎNTREBARE
Clipa, ora, ziua vieții, Pe o frunză nepereche, Cin le-a scris și le mai scrie În cerneli de umbră veche?
Curg în zări mărgăritare, Se întunecă întinsul, Ochiul ars al lumii râde, Din văzduh, veghează plânsul. Înfloresc păduri în mare, Timpul împărțit îl dai Între ape și pământuri Și puțin pe-un colț de rai.
Clipa, ora, ziua morții, Pe o frunză nepereche, Cin le-a scris și cin le scrie, În culori de umbră veche?
ANOTIMPURI
Că este iarnă și foșnesc în șoapte Pădurile cuprinse-n reci văpăi, Că e un dor pribeag cărarea-n noapte, Odată răsunând de zurgălăi,
Că frunze oxidate se cunună Doar în credința mișcătoarei sorți, Că iazul galben s-a albit sub lună Și-n casă e miros de porumbi fierți
E greu să cred c-a mai trecut o toamnă În care ne-am privit în ochi senini, E greu să cred că ne vom stinge, Doamnă, Ca floarea scuturată din grădini
CA ZEI
Ca zei fără griji, Colindam prin cetate, Ne purtau pași timizi Prin lumini și palate,
Ne-am pierdut, ne-am uitat Rătăciți între aștri, Pașapoarte ne-au fost Ochii nopții albastri,
Colindam fără țel, Odihneam pe podele, Cu mintea fierbând De vise rebele,
Te-am știut, m-ai știut, Am plecat împreună, Călători singulari Pe-o felie de lună
Ca om fără timp, Viața vreau s-o înfrunt, Când tu nu mai ești, Și eu nu mai sunt.
CONTRADICȚIE
Starea de bine și starea de rău, Două necunoscute într-o ecuație fragilă, Pe care zilnic încerc s-o rezolv Mai puțin matematic. Când mi-e bine, Zic că nu m-am născut degeaba, Privesc cerul și păsările zburând Ca un echer cu care aș măsura universal, Privesc florile și le mângâi Ca pe o iubire la doisprezece ani, Și, încolțit de starea de bine, Cad într-o tristețe adâncă, Mă ridic bezmetic, abătut, Și pornesc fără țintă, Mai departe, Mereu cu un ochi râzând Și altul plângând
RĂTĂCIRE
Un du-te vino-n fiecare clipă, De colo până colo și niciunde, O ironie ticluită-n pripă, În zarea care tinde să se-afunde
Îmi pare lumea asta-ntr-o aripă.
Ce somn frumos începe să se cearnă Sub pașii mei cuprinși de neastâmpăr, Și-un bob de-argint îmi licăre sub geană, Că globul pământesc aș vrea să-l cumpăr
Și să-l străbat încet cu podul palmei, Peste meridiane, paralele, Și-n fiecare loc de pe planetă Să las puțin din visurile mele.
|
Domnita Neaga 2/12/2009 |
Contact: |
|
|