Scrisorile lui Ady Endre către Octavian Goga
La 27 ianuarie a.c. se împlinesc 90 de ani de la moartea uneia dintre cele mai proeminente personalităti ale literaturii maghiare, poetul ardelean Ady Endre. Născut la Mecentiu (azi localitatea poartă numele poetului), lângă Carei, pe atunci în judetul Sălaj, dintr-o familie cu o situatie materială modestă, care prenumăra între înaintasii ei si iobagi, Ady Endre va urma scoala în satul natal, apoi liceul la Carei si Zalău, iar universitatea la Budapesta. Va avea o prodigioasă activitate ca ziarist, colaborând la diverse publicatii de limbă maghiară din Budapesta si din Ardeal. Va locui o perioadă la Oradea si va lucra în redactia cunoscutei publicatii Nyugat (Occidentul). În jurul acestei publicatii, tineretul si elementele progresiste maghiare vor constitui o lojă francmasonică, având acelasi nume, care se va angaja în marile bătălii social-politice prin care, în primele două decenii ale veacului XX, se urmărea înlăturarea imperiului bicefal si refacerea statului national unitar si independent maghiar.
La Oradea, Adz Endre cunoaste familia unui bogat negustor de grâne, de origine evreiască, a cărui sotie, Brüll Adél (Léda),. va beneficia de atentia specială a tânărului poet. La rândul ei, Leda, căreia îi va dedica numeroase poeme, îl va sprijini, inclusiv financiar, pentru a pleca în Franta, la Paris, unde ia contact cu noile curente si orientări din poezia contemporană franceză si vest-europeană. De aici va colabora, în calitate de corespondent extern, cu diverse ziare si publicatii de limbă maghiară din Ungaria si Transilvania.
Contactul cu literatura si cultura franceză, mai ales cu poezia lui Baudelaire si Verlaine, va fi decisiv pentru propria sa creatie poetică. Sub puternica influentă a noilor curente, îndeosebi a simbolismului, Ady declansează un curent de reformare a poeziei maghiare, de modernizare a acesteia, pentru a depăsi formele estetice si stilistice desuete, pentru a iesi de sub influenta marii creatii lirice a lui Petofi.
După debutul din 1899, la Debretin, cu volumul Versuri, urmat, patru ani mai târziu, la Oradea, de cel intitulat Încă o dată, ambele destul de modeste, departe de a anticipa marea lui poezie de mai târziu, poetul publică, în 1906, volumul Versuri noi, volum care reprezintă un eveniment editorial de mare impact asupra iubitorilor de poezie. Acestea vor fi urmate de Vér és arany (1907) (Sânge si aur), Az Illés szekerén (1908) (Pe căruta lui Illés), Szeretném, ha szeretnének (1909) (As vrea să fiu iubit), A Minden-Titkok versei (1910) (Poezia secretelor), A menekülő Élet (1912) (Viata fugitivă), Margita élni akar (1912) (Marghita vrea să trăiască), A Magunk szerelme (1913) (Iubirea noastră), Ki látott engem? (1914) (Cine m-a văzut?), A halottak élén (1918) (În fruntea mortilor) si Az utolsó hajók (1923) (Ultimele vapoare), fiecare aducând noi elemente si îmbogătind substantial arta poetică a celui considerat, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari poeti ai literaturii universale a secolului XX si poate cel mai mare poet maghiar din toate timpurile.
Asa cum spuneam, Ady Endre a avut si o bogată activitate ca journalist, fapt ce i-a permis să observe realitătile complexe ale vietii social-politice, mizeria si dificultătile traiului de zi cu zi al milioanelor de năpăstuiti, dar si să sesizeze aspiratiile lor, inclusive cele de ordin national, etnic. Aceste preocupări l-au făcut să se intereseze si de personalitătile emblematice ale altor minorităti etnico-lingvistice de pe cuprinsul bicefalei monarhii austro-ungare.
La rândul lui, poezia sa vulcanică, în alte tipare lingvistice si estetice, ca si verbul vaticinar al articolelor lui, n-au scăpat atentiei contemporanilor săi din alte provincii sau zone lingvistice. Asa se face, de exemplu, că la opera sa vor face referire numerosi oameni de cultură români, iar unii, asa cum a fost cazul lui Octavian Goga, vor încerca si s-o traducă, partial, în limba română.
Ady Endre urmărea cu multă atentie si interes intensificarea luptei social-politice, miscările si tendintele nationale din bătrânul imperiu. Treptat, el a devenit constient, asemenea multor intelectuali progresisti maghiari, de inevitabilitatea prăbusirii imperiului, ca si de posibilitatea unor schimbări profunde, care vor influenta destinele popoarelor aflate sub stăpânirea sa. Din această perspectivă, lui Ady Endre a urmărit permanent lupta fortelor politice românesti, cunoscând obiectivele urmărite si asteptările lor.
După cum se stie, Ady Endre, ca numerosi alti intelectuali si oameni politici maghiari ar fi dorit ca imperiul bicefal să dispară, dar vastele teritorii aflate sub stăpânirea lui să revină, în principal Ungariei. Evident ca Ady era constient si de nevoia asigurării unui tratament diferit minoritătilor nationale, inclusiv a unor drepturi economice si chiar politice substantial îmbunătătite. Dar, asa cum s-a dovedit până în ultimul moment al vietii lui Ady Endre nu a putut accepta idea unei totale desprinderi a acestor minorităti, fie pentru a constitui state noi, independente si suverane, fie pentru a se uni cu tările-mamă.
Lupta politică a lui Octavian Goga a fost înteleasă de Ady Endre până la un punct. El i-a propus chiar poetului roman o întâlnire, la o cafenea budapestană, pe parcursul căreia e posibil să fi fost abordate si chestiuni legate de lupta comună pentru grăbirea prăbusirii imperiului.
Conceptia politică a celor doi poeti si patrioti era, însă, diametral opusă. În vreme ce Ady era adeptul înlăturării imperiului, dar milita pentru intrarea provinciilor “eliberate” în structura noului stat maghiar, poetul roman dorea pentru neamului său obtinerea dreptului la autodeterminare, deci inclusive la realizarea unirii cu Vechiul Regat al României.
Pentru înfăptuirea acestui deziderat, Octavian Goga a înfruntat, cu mult curaj, orice obstacol, inclusive amenzile grele si puscăria în temnitele chezaro-crăiesti. Mai mult chiar, în 1914, el părăseste Ardealul, se mută la Bucuresti si militează insistent pentru intrarea României în război si intrarea trupelor române pentru dezrobirea provinciei sale natale. Mai mult, el constituie acele detasamente de voluntari români si bănăteni, exercită constante presiuni asupra autorităilor de la Bucuresti si desfăsoară o neobosită activitate publicistică în favoarea iesirii României din starea de neutralitate.
Toate aceste activităti erau cunoscute, prin intermediul presei, dar si al Legatiei austro-ungare din Bucuresti, atât la Viena, cât si la Budapesta. Unele declaratii politice, ca si majoritatea initiativelor si actiunilor desfăsurate de poetul român preocupă cercurile politice budapestane, stârnesc chiar îngrijorare în rândurile lor.
Ady Endre reactionează si el, prin două scrisori, publicate în ziarul budapestan Vilag, adresând poetului român observatiile si opiniile sale fată de demersurile si lupta sa politică. Le redăm, în continuare, în versiunea românească realizată cu sprijinul doamnei Mihaela Kiraly, considerând că este utilă cititorului de azi cunoasterea acestui capitol important din cronica relatiilor româno-maghiare
Maghiar si Român
Ungurul se adresează românului, pajistea – câmpiei, dar patriotul - patriotului, omul - omului si poetul – poetului, stimate prieten, Octavian Goga. Soarele e rosu în aceste zile de iarnă si cele mai fierbinti si cinstite suflete maghiare sunt în doliu. Acum îmi strunesc si eu cobza, asa cum ai făcut si tu pentru poporul tău, dar nu plâng, ci rostesc cu voce tare preziceri, iar când mă plictisesc, îmi ies pe gură blesteme. Vei fi prezent si tu la marele angajament sau te vei retrage în acel sătuc din Ardeal, unde bunicul tău a văzut soare si mai rosu decât cel de acum? Sau ai pornit cu sufletul împăcat, împreună cu tovarăsii tăi, pentru a pune la cale un complot împotriva poporului tău si al meu? Lăuta si sabia sunt potrivite atât pentru poet, cât si pentru împărat, ceea ce mie îmi place si si fac, adică trăiesc, cânt si lupt, dar mă pot eu gândi că un poet poate trăi printre făcătorii de rele? Asta au făcut si încă o mai pot face papii, patriarhii, împăratii si regii, Machiavelii si mercenarii. Un poet poate ucide, dacă iubeste, dar nu se poate înhăita cu ucigasii iar, dacă, acela care este poet si este strălucitor nu trăieste în castele făcute din baloane de săpun, nici măcar din dragoste pentru neamul său el nu poate ucigasul năimit pentru uciderea altui neam.
Nu este posibila ca tu, Octavian Goga, să te fi gândit la următorul lucru: iată, maghiarii sunt pe cale de disparitie, putem acum să le întindem o capcană. Este imposibil ca tu, cel ridicat si ales din popor, să-ti lasi sufletul condus după principiile beduinilor sălbatici si barbari. Este imposibil ca tu, cu siretenie de sacal, cu ascutimea mintii unor politicieni prefăcuti, să-ti trădezi neamul.
Te-ai uitat împrejur, ai fost oare uluit odinioară, în separeul din cafeneaua Klotilda, acolo unde, cu pieptul scos în fata lumii si cu gândul numai la câstigul de mâine, acela al viitoarelor ridicări necontrolabile la luptă au cuvântat unii oameni, mărunti, mici la suflet, speculanti.
Nu există nici o explicatie pentru faptul că voi, acum, faceti aceeasi greseală pe care au făcut-o strămosii vostri. Voi, urmasii instigatorilor ucigasi, vă aliati din nou, desigur cu sprijinul Vienei, ca să defăimati radicalismul maghiar, democratia si lupta pentru independentă.
Ati exclus oamenii, oamenii nostri, iar ceea ce urmează este că „în oras rămâne doar pustietate, iar din cauza acestei pustietăti poarta se va prăbusi”. V-ati grăbit si, ori v-ati gândit, ori, din dorinta tovarăsilor tăi, nu ati vrut să vă gânditi că, aici, de mai mult de un deceniu, a fost pornită o revolutie de către o grupare, pentru neamul vostru si pentru întreaga Ungarie. Această mică grupare a crescut si a deranjat cele mai sonore nume ale istoriei maghiare.
Eu nu reusesc să stiu si, dacă se poate, nici nu vreau să pot vorbi despre cei cu care negociati voi, sau, poate, nici nu ati negociat. Duceti tratative cu cineva care, acum trăieste o viata de tip Csák Máté, a vechilor domni ardeleni, care vânau orice fel de robi, asa cum acum se vânează vulpile, cu cineva al cărui sistem nervos pare a fi vechi de o mie de ani si care dovedeste o comică degenerare.
Nu mă interesează (dar pe tine?) că din Viena se pune la cale, pentru partea de est, cel putin pentru 20 de ani o stare de asediu si de aceea e nevoie în tara Sfântului Stefan de mai putină libertate decât în Coreea. Stiu doar atât, că ne doare, că sângerăm si de aceea suferă nu numai fratii tăi români din Ungaria, dar si cei din România. Merită ca pentru o himeră îndepărtată să vă expuneti poporul si democratia unei puteri dintre cele mai josnice si brutale?
Se spune că, pe minunatul Maniu, pe care, din păcate, nu-l cunosc personal, îl salutai mai deunăzi în felul următor: „Ei, prietene, vindem bătaia de joc a tăranului?”
Tăranul, atât cel maghiar cât si cel român, nu a asteptat politica tovarăsilor tăi: el moare înainte de a se naste sau creste cu ochi muribunzi si apoi emigrează. El este îndemnat de cei cu care (din cine stie ce motiv) vă asociati doar spre ceea ce este robie, ceea ce este inuman, chinuitor, fatal.
Nu stiu, nu vreau să cred, stimate prietene, Octavian Goga, că nu vei întelege vorbele mele, tu, cel care stii că iubesc orice popor si nu pot urî decât josnicia. Iată ce spune profetul Isaia: „Pământul se strică întru-totul, se distruge si totul se afundă”. Cu sigurantă că tu îti apleci acum fruntea ta de patriot la fel de mâhnit ca mine si ti-ar place ca nu tu să fii cel care rezolvă problemele, deoarece aceasta nu este treabă de poet.
Crede-mă că tin la tine, tin la poporul tău minunat si sensibil ca la al meu si, dă-mi voie să mai scriu ceva aici. Pe Iancu, acest tribun strălucit, poetic, fierbinte, l-a înnebunit, spre sfârsitul vietii sale, esecul, crunta deziluzie. Aveti grijă: să nu cumva să faceti întelegere acum cu cineva care nu s-a entuziasmat niciodată si care, după legea psihopatiei, nu mai poate avea niciodată deziluzii si, mai ales, nu mai poate înnebuni.
VILAG (Natiunea), 1914. ian. 25
În loc de scrisoare, lui Goga
Abia dacă mai pot da mâna cu prietenul meu Octavian Goga, lucru care pe mine mă doare. Dar, Doamne, printre atâtea dureri de care are parte un om ca mine, asta abia dacă mai contează. Astăzi, tot ceea ce vine peste noi sunt doar durere, tristete si răni. În mod sigur, acest lucru îl simte si bravul poet român Octavian Goga. Simt că acest joc nesuferit nu-l pot juca nici ca jucător si nici ca si chibit.
Îl înteleg pe Octavian Goga, pe care îl consider un Kisfaludi Karoly român scârbit si grăbit. Înteleg până si faptul că neamul lui e pus în fata unei încercări cumplit de grele, iar răspunsul la aceasta îl dau vechii romantici, ca Octavian Goga. Înteleg orice si pot să si iert, dacă este vorba despre cineva demn de a fi iertat. Dar prietenul Goga nu este demn de iertare si, de aceea, este imposibil să-i mai strâng vreodată mâna.
Poate că începătorii au multe drepturi, dar atât eu, cât si Goga, ne-am revolta dacă natia română ar fi numită începătoare.
Am si eu nervi. Si mie mi-au dăunat atât Victor Hugo, cât si Jokai, dar un om de cultură maghiar nu poate face pe Garibaldi.
Privesc această comedie a lumii cu dispozitie mereu schimbătoare. Dar mă doare si inima comitagiului sârb, care a fost atinsă de glontul lui Manfred Weiss sau de cel al lui Skoda.
Mă doare mai ales, pe lângă atâtea alte dureri, faptul că Octavian Goga doreste să fie un Deroulede român. Si, mai ales, mă doare că ne conduc oamenii cu idealuri piemontice.
Nu sunt mândru de faptul că sunt maghiar, dar sunt mândru că aceasta mă ajută în asemenea situatii dificile cum este cea de acum. Împovărat si blestemat de faptul că sunt maghiar, îi transmit lui Goga, la Bucuresti, că mie mi-e mai bine. O natiune care permite unuia dintre cei mai buni membri ai săi să sesizeze omul din om, chiar si în această situatie shakespeare-iană, si care în cele mai negre zile crede într-un internationalism măret, nu este o natiune fără viitor. Natiunea care îsi permite un lux de tip internationalist este o natiune care va câstiga. Să fii poet maghiar chiar că nu este un lucru fericit, dar crede-mă, domnule Goga, că nu as face schimb de constiintă cu tine.
VILAG (Natiunea), 1915.ian. 24
După cum se vede, Ady Endre îsi exprimă, fără menajamente opiniile, inclusiv unele dure, care ar fi putut jigni demnitatea sau sentimentele confratelui său român.
Octavian Goga, prea prins în focul luptei pe care o ducea pentru făurirea idealului national atât de scump poporului său, a iertat prietenului său maghiar aceste admonestări, inclusiv expresiile dure cuprinse în cele două texte prezentate.
La începutul anului 1919, scârbit si dezgustat de cele întâmplate, îndurerat chiar de nerealizarea aspiratiei rămânerii teritoriului fostului imperiu exclusiv Ungariei, dar mai ales grav bolnav, Ady Endre moare, în clinica medicului său curant Szabo, la 27 ianuarie, în vârstă de doar 42 de ani.
Văduva lui Bertha Boncza, aflată la Budapesta si decisă să rămână în capitala ungară după unirea Transilvaniei cu România, îi va cere, în cursul aceluiasi an, sprijinul lui Octavian Goga, devenit între timp demnitar al noului guvern român, rugându-l să-i cumpere proprietatea detinută la Ciucea. Însotit de apropiatul său colaborator Alexandru Hodos, demnitarul român, în drumul său spre Oradea, face un popas la Ciucea. Este socat de starea de moment a proprietătii, profund afectată de război, aproape devastată. Dar decide s-o cumpere. La protestele noii lui sotii, Veturia, spune: „Cumpăr proprietatea, chiar dacă va trebui s-o dăruiesc cuiva. Văduva lui Ady Endre nu se refuză”.
După numeroase lucrări de reparare si modificare, Octavian Goga face din Ciucea una din îndrăgitele lui locuri de reculegere, decizând, în final, ca aici să-si doarmă si somnul de veci.
Pretuirea lui Goga fată de Ady mai cunoaste câteva momente elocvente. Astfel, la comemorarea a 5 ani de la moartea confratelui său maghiar, în 1924, el publică în revista trilingvă „Cultura” noi traduceri din poezia lui Ady. Apoi, în 1927, când, la Mecentiu, s-au aniversat 50 de ani de la nasterea lui Ady Endre, ministrul Octavian Goga a fost reprezentat la manifestări de Ion Minulescu, care a citit mesajul poetului român, a depus o jerbă de flori în numele lui.
Octavian Goga a sustinut, de asemenea, demersurile de sprijinire, materială si financiară a părintilor poetului maghiar, mai ales a mamei acestuia.
Din declaratiile Veturiei Goga, poetul a întâlnit-o o singură dată, la Budapesta, pe fosta sotie a lui Ady, Bertha Boncza, recăsătorită între timp cu pictorul Ődőn, dar nu a păstrat legătura cu aceasta.
În anul 1969, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Ady, Veturia Goga, răspunzând, parcă, vreunei dorinti a defunctului ei sot, duce si depune la mormântul poetului maghiar, în cimitirul budapestan Kerepessy, un buchet de 50 de trandafiri rosii, culesi din grădina de la Ciucea.
Era un omagiu peste timp a unei prietenii literare exemplare între doi mari poeti ai secolului XX.
Prof. Dr. Dan Brudascu - Cluj
|
Dan Brudascu 1/26/2009 |
Contact: |
|
|
