Interpretari : Rumania, Rumania sau România New York-ului interbelic
Când maestrul Tudor Gheorghe a mentionat la unul din spectacolele sale, dedicate muzicii românesti din pe-rioada interbelică, că: “Muzica românească era în vogă în toată lumea, fiind cântată în original sau în adaptări internationale din Europa până în America”, ochii spectatorilor mai tineri au clipit în sală cu nedumerire. Maestrul a dat exemplul cântecului “Ionel, Ionelule”, pe care l-a si interpretat în acel spectacol.
Dar exemplele abundă, de la “Valurile Dunării” la “Doina” Mariei Tănase, la “Sania cu zurgălăi” cântată de Eidth Piaf - sub numele frantuzit de: “Johnny tu n’est pas un angel”.
Iar la New York? Desi exemplele abundă, cu cântece românesti si/sau inspirate din folclorul românesc, ne vom rezuma aici la faimosul “Rumania, Rumania”.
Evreii New York-ului interbelic savurau România, chiar si atunci când imigraseră în America. Numeau România “o tară asa de dulce si de frumoasă...”. Se băteau turcii si la gura lor când mâncau mămăligă, castraveti murati, salate de pătlăgele, cârnati si brânză de putină, prin restaurantele românesti, evreiesti sau armenesti care preparau asemenea delicii pentru onorata clientelă.
Se dădeau în vânt după “Rumenische wine”. Compuneau poezii despre frumusetea româncutelor. Cântau în ivrit si în româneste despre toate aceste lucruri, aspecte, memorii si sentimente, care aveau un numitor în comun: România.
Asa a apărut si faimosul cântec “Rumania, Rumania.” Cântat initial în mediile restrânse ale tavernelor evreo-române, a fost preluat rapid si transpus pe toate scenele comunitătilor evreiesti din New York, devenind steaua spectacolelor ivrit, un “piece de resistance”, ale cărui refren îl fredonau mari si mici, evrei din România si din restul lumii, aciuti în marea metropolă americană si adunati la spectacolele teatrelor lor de revistă.
“Rumania, Rumania” ajunsese sinonim cu New York-ul comunitătiilor evreiesti. Compus de Sholom Secunda si interpretat inegalabil de către Aaron Lebedeff, cântecul integrează cuvinte românesti si ivrit pline atât de dor fată de România (“România, o tară unde ne lăsau toti în pace”), cât si pline de umor (“Cine îsi sărută numai nevasta, e nebun si cu asta basta”).
“Rumania, Rumania” a suprvietuit nazismului, hortysmului, comunismului si tuturor celorlalte “ismuri”. A fost, este si va fi cântat mereu de către lăutarii evrei, numiti klezmer, de către cantorii sinagogilor, cât si de către amatorii din sălile înflăcărate, unde “Rumania, Rumania”, rămâne favoritul suprem al cântecelor de bucurie.
“Rumania, Rumania” este mai mult decât un cântec, este o istorie.
Muzica românească a fost si a rămas un adevărat sol al culturii românesti. De la “În grădina lui Ion”, fredonat de rusi, la spectacolele moscovite ale Sofiei Rotaru, la “Ciocârlia”, interpretată si rebotezată de unguri, sârbi si polonezi (care si-au si atribuit-o ca si creatie proprie!!), la “Rumania, Rumania” New York-ului, putem spune că tara si poporul nostru au inspirat si inspiră muzica natională si internatională, prin geniul, frumusetea si valorile universale melodice pentru care România este asa de cunoscută.
Rămâne numai ca pe cântecul “Rumania, Rumania” să-l (re)cunoască si poporul care l-a generat, pentru a se bucura si pentru a-l (re)aduce acasă.
de Gabriel Teodor Gherasim, New York
|
Gabriel Teodor Gherasim 1/21/2009 |
Contact: |
|
|
