Imagini aburite : Condorul singuratic
Atunci când ne simtim singuri, este bine să ne luăm tovarăs gândul cel bun, la cele mai frumoase amintiri ale noastre, să facem abstractie de răutătile din jur si să ne facem plapumă din geana zorilor de pe vremea când zburam nestingheriti în ale lumii, fără nici un păs.
Când vom învăta de la păsări zborul lin peste toate apele învolburate ale unui segment de viată si să ne asezăm pe piept platose ,vom vedea că pasul înainte va fi mai sigur.
Niciodată nu am vrut de la viată saltul, nu am vrut să depăsesc anumite bariere, dar am cerut, cel putin, pasul înainte, oricât de mic ar fi fost acesta. Câteodată l-am avut, de multe ori, nu, dar m-am multumit cu mine însumi si nu am încercat să fiu altul.
Când vrei să fii pe placul tuturor, sfârsesti în a nu fi nici pe al tău, asta dacă esti prea sever cu tine. Viata unui om este aidoma un zbor de condor care scrutează pământul pentru a-si anina privirea, pentru a-si odihni oscioarele, sau pentru a sta de vorbă cu el însusi, deasupra celorlalti, înm singurătatea lăsată de Dumnezeu doar celor care au curajul să si-o asume.
Am revenit la această temă cu condorul, deoarece, ori de câte ori ămi intră în simturi viersul melodiei arhicunoscute, mă încearcă sentimentul înaltului, singurătătii si , de ce nu, al optimismului încă nevindecat după atâtia ani de pribegie.
Culoarea sa albă, sau poate asa ne place să-l vedem, se regăseste în puritatea gândurilor ce ne mai populează mintea, înaltul, este visul la care aspirăm, dar când vine vorba despre melodie, ea este când lină, ca o asteptare resemnantă a vremurilor viitoare, când tragică , asa cum sunt momentele când nu ne mai regăsim pe noi însine.
Când vrei să stai de vorbă cu altcineva decât cu cei din jur, condorul este un bun tovarăs de discutie, el te înaltă, el te aduce cu picioarele pe pământ, fără să-ti ceară nimic în schimb, poate doar un pic de sinceritate, un pic de curaj si, de ce nu, un pic de poezie.
Poate cineva să afirme că nu s-a simtit deasupra realitătii, atunci când a trecut prin momente grele? Poate cineva să nu recunoască faptul că, atunci când ne pierdem încrederea în oameni, privim în sus a rugă, iar ochii se reazămă în zborul condorului singuratic?
Acesta ni se pare altfel decât în vremuri obisnuite, dorul de libertatea de a sta pe pământul reavăn al lui aprilie de dinaintea Pastelui, dorul de a chiui si a înjura în limba alor tăi, dorul de a-ti strânge la piept copiii rămasi dincolo de zare, dorul de a zbura prin gânduri ca printr-un lan de pâine, plângând un azi la gândul lui mîine, sunt asezate pe linia frântă în zare de zborul condorului.
Cum calul alb, în vis, este frumusetea si statornicia, zborul comdorului rămâne stacheta între ceea ce visezi si ceea ce poti.
relatare din Madrid de la Marin Trasca
|
Marin Trască 1/15/2009 |
Contact: |
|
|
