Sufletul în grădină
DESPRE FACERE
Tu esti al rănii tale fruct rosu cu ispită
pe creanga de-asteptare ca rodia rodită
deschisă-n miezul fraged cum tipătu-n durere
stând cruce-n răstignire la clipa de plăcere
când frumusetea pare că e ultragiată:
ci-i semn în trupul Firii mereu si fără pată.
(... Ce vânătoare lungă! Si timpul se desfiră
când pasărea de suflet ochită-i ca o liră
ce lasă-n aer chipul de cântec, să nu-l doară
pe Nevăzutul Mare crezut pe dinafară;
împovărat de geniu, ci, neputând s-ajungă
stă Omul de-ntrebare – ce vânătoare lungă...)
Revoltător de simplu de vesnicii se moare:
ca timpul de-ndrăzneală în timpul de uitare
ce naste-vârf de lance – un vis izbind în altul –
istovitoare taine din care pleacă saltul
spre marea înfruntare: abis în transparente
ivindu-se lumina, esentă din esente...
ARTĂ POETICĂ
Frumos e doar Frumosul ce-n ochiul meu rămâne
si botezându-mi firea pe sufletu-mi stăpân e:
sculptându-mă lumina si umbra dându-mi haină
împodobindu-mi clipa si gândul sfânt cu taină
eu trec prin veac de unul, tăcut si fără oaste
cu inima-pedeapsă ritmându-mă sub coaste...
(... Anevoios e drumul la cerul fără scară
si ziduri cad ca alte noi ziduri să răsară
iar Naltul e departe când zodii se devoră
chiar ora de iubire-i o altă fostă oră –
anevoios urcusul, iar steaua, ce subtire!
apocalips de cântec spre care mântuire?...)
E Primăvară, totusi! Frumosul bate-n mine
reînfrunzindu-mi tâmpla, în sânge dând rubine
cădelnitând arome văzduhului de soartă
perechilor de patimi le deschizând o poartă
în lacrima de viată măruntă ca o perlă
si-n vârful de tăcere cu mugur isc o mierlă...
FOTOGRAFIE DE GÂND
Puterea stă-n puterea de a ne-aduce aminte:
erai înmugurirea, c-un pas eram ’nainte;
eu mă iveam din umbră, tu răsăreai din ceată
vuia în mine timpul vibra în tine viată
si ne-am zărit prin clipa-ochean tăcut ca miri
nestiutori de moarte în fragede zidiri.
(... Ce frenezii în dansuri, ce păsări în aripi
mă-nvârtejeau, din tipăt stiai să te-nfiripi
si să-ti ascunzi ascunsul dezvăluindu-l iar
umpleam cu ode muntii iar versul meu barbar
ti se părea alintul suav-diamantin
surâs îti era chipul si surâdeai divin...)
... Ce timp trecut!... Pădurea cu arborii bătrâni
si astăzi e stăpână: noi nu suntem stăpâni
decât pe năzuinta de-a ne topi în noi
de-a ne uni cu-adâncul, de-a fi în unul: doi
si de-a intra-n orândul învesnicind o stea –
o, cum se subtiară a fi si a avea!...
PE MALUL RÂULUI DE GRÂU
... Ah, să mă-nchin, ca-n vremuri, iar lanului de grâu
si el să mă îndemne cu verde-albastru râu
să-mi fie teama dulce si să mă înfior
la chipul de răcoare din chipul unui nor
din care veri s-anuntă în tunete, prelung
să vreau s-ajung acolo – ci nu mai pot s-ajung!...
(... Copil, atunci! iar lanul dansa cu pitpalaci
păstrând iubiri, botezuri si praznice-colaci
în rumeniri rotunde cu-aromitorul miez
când se-mplineste totul, numai să vrei să crezi:
să-noti voinic noianul de grâu cu ochi-nchisi
sub pleoape o mireasmă să-ti râdă în irisi...)
Retrage-te în taine, bătrâne voievod!
Râul de-atunci e astăzi o mare fără pod
când valuri nesfârsite vederilor se sparg
si e adânc adâncul, pustiul larg prea larg;
vor năzui azi altii visând cu ochi deschisi
ca, iarăsi, o mireasmă s-adaste în irisi...
DE VEGHE
De veghe, ca o veghe de noapte fără arme
când îngerul încearcă în suflete să darme
tăcerea nepăsării, spre-aducere-aminte
că somnu-i ca o moarte; tăcutele cuvinte
păstrează-n ele rodul iubirii de iubire
ci fără de putere si fără devenire...
(... Pustiul stăpâneste jur-împrejur si este
în miezul ne-iubirii cu neagra ei poveste
si, nevăzut, clepsidra de duh împarte spatii
de ură si-ntuneric acestor generatii
si-mpins spre nefiintă – un fruct stelar – Pământul
îsi leagănă, de spaimă, pe ramura-i frământul...)
... Cum ne-nteleg acei ce-s de mult plecati din lume
ei: floare, fruct si aer si nu-si mai stiu de nume
zburând atomi ai tihnei totale-n văi de văi!
De veghe, fără arme, la somnul alor tăi
nu te opri din cântec, durerea-ti e puterea
de a-nfruta neantul: mereu reînvierea...
CĂTRE POETI
... Să-mpingem ceasul trudnic al noptii către zi
să-i despicăm adâncul, să-l facem a vui
materia de vise s-o modelăm în chipi
fără asemănare: priviri să-i dăm si-aripi
să nu ne doară umbra, s-o-nsufletim cu trup
din care imnuri calme spre-a vesnici se rup...
(... Tăcerea-i doar tăcere: ea n-are formă nici
hotare spre abisuri, iar dacă-i te dedici
e de tărie foarte în lanturile-i moi
si duhul ti-l împinge spre duhul de apoi
cunună de-ntuneric ti-aduce si Cuvânt
nu vei mai fi: tăcerea te-asează în pământ...)
Când ziua taie-n ceata din care toti venim
cu soarele de-o seamă risipitori să fim
spre-a răspândi în fire elanul cosmic iar
ca temerea de moarte să moară-n calendar
si fiecărei clipe să-o dăruim temei:
la lucrul cel de taină să-i ajutăm pe zei...
TRUFASUL CĂLĂRET
Si iată Cerul mândru peste Pământul nou:
ce cade în lumină câstigă în ecou;
năvala ierbii urcă în aer verzi cetăti
spirală-n frăgezime îndatorată să-ti
împrospăteze ochii si să-ti pătrundă-n vis
tie în prea-adânce melancolii închis.
(... Eu, Steaua diminetii în dar ti-o voi aduce:
la clipa de-nviere în clipa de răscruce
spre-a te înmiresmare interior, târziu
nisipul să-ti rănească si-n marile-ti pustiu
grădini să se arate: potoape dulci de flori
spre roditoare toamne când nu mai poti să mori...)
Da, iată Cerul mândru peste Pământul nou:
ce cade în lumină câstigă în ecou –
mai multe nu-ti pot spune: cântările m-adun’
într-o plutire calmă, într-un fior, într-un
potir de-ntelepciune (ca mir de mare pret!)
ci Timpul peste toate-i Trufasul Călăret...
SUFLETUL ÎN GRĂDINĂ
Nicicând mai neuitată, grădina mea, te caut
si te zăresc de ceată si te aud în flaut
lumină a luminii luminilor străvechi
la tine-mi sapă visul ca somnul în urechi
dăinuitor si totusi topindu-se domol
ca umbra-nchipuirii mereu cu-acelasi gol.
(... Ce arbori de mărire, legănător tezaur
ce păsări de uimire la zilele de aur
si dăinuirea dulce fără-a te sti în fire
iar în mijloc stând Pomul cunoasterii-orbire
cu ispitiri în fructul de taină, aplecatul
spre care îndrăzniră femeia si bărbatul...?
Te caut: zori sunt ochii, alti pomi plantează ei
si alte-amiezi de ploaie sub arc de curcubei
si alte păsări care în sunet locuiesc
Eu, cu sudoarea fruntii la tot ce-i omenesc
mă dărui (deopotrivă se-nvredniceste Ea)
si iată, cu iubirea, suim în cer o stea...
Scrise în Spitalul Panduri,
Bucuresti, 19
Nota Observator;
Ii multumim venerabilului poet Radu Carneci pentru amabiltatea de a ne trimite periodic minunate poezii.
Ii dorim santate si putere de munca in continuare.
|
Radu Carneci 1/11/2009 |
Contact: |
|
|
