Durere
Mă doare neputinta
Inertia încită în mine nevoia de urlet.
Să răgnesc as vrea ca un leu
Cătărat pe bolovanii coconi crescuti cât casa
În crisalida cărora viermii minciunii
Împletesc sforăriile viitoare.
Sufăr când nimeni nu tresare
Când letargia-si întinde aripile pe întreaga zare
Lăsând dospeala urzelilor să hrănească bâzâitul mustelor
Si gândacii subterani să sape nestiuti
Rădăcina de unde ne tragem vlaga.
Cum ne-au adormit eroii?
Trâmbitele luptei cum de-au amutit?
Lasitatea s-a risipit în aer ca eterul
Si drogul nepăsării a paralizat in noi
Setea de dreptate?
Nu! Cu barda voi să sfărămăm coconii
Larvelor nemetamofozate în fluturi.
Să brăzdăm adânc pământul
Peste furnicarele adăpostite de întuneric
Gata de-a distruge
Sământa asteptatelor recolte
Si, să slăvim măslinul din vale
Ce-si anină a rămurea promitătoare
După urgia focului din jur.
|
David Kimel 1/10/2009 |
Contact: |
|
|
