Ce iubire de demult ?
NĂSTRAPA NEVĂZUTĂ
O năframă luminată
blând în inimă-mi tresaltă
E năstrapa nevăzută
ce din raze e tesută
Un văl tandru de lumină
mă-nfăsoară si mă-nchină
Tatălui si Cerului
Maicii ca si Fiului
Un văl cald tesut din rouă
cade când e lună nouă
ca să-mi aducă aminte
că am sânge în vesminte
Sângele ce nu se vede
si unii nu vor a-L crede
Ca să-mi aducă aminte
că am coroană pe frunte
Făcută numai din spini
culesi de prin mărăcini
Si, când fruntea mi-o aplec,
eu cu lacrimi mă înec
Si, când fruntea salt în sus,
dorul meu e de nespus
Mă tot duce si mă duce
până la Iisus pe Cruce
Mă tot poartă si mă poartă
lui Christos să-I bat în poartă
Să mă primescă putin
ca să iau pâine si vin
Să mă primească nitel
ca să-mi dea un clopotel
si să-l bat tot într-o dungă
dorul când o să m-ajungă
Si să-l bat încetinel
ca să merg mai cătinel
Tot spre Crucea Cerului
în inima Mielului
Tot spre Crucea cea rotată
să-I bat Tatălui în poartă
Să mă primească putin
Duhul Sfânt să pot să-L tin
Să mă primească nitel
ca să fiu una cu El
Să mă-nvârt tot roată-roată
ca si cum n-am fost vreodată
ZIDIREA TA CAZUTĂ EU SUNT
Zidirea Ta căzută
eu sunt de-o vesnicie
si, harul de mi-l dai
stăpân din nou să fiu
peste fiare si plante,
eu îl percep în vis,
dar nu-l mai pot avea
din zori pân la chindie
Doar frunza când o văd,
îmi plec ochii cu vină,
dar musc avid din măr,
desi parc-as simti
venind din alte veacuri,
mir, smirnă si răsină
M-ai vrut un brad vânjos
cu crengile în sus –
să pot primi lumina
tăceri când am de spus
Dar eu cobor din vis
cu crengile de lut
si nu mai stiu nimic
din tot ce mi-ai descris
O singură coloană
ai vrut să fiu,
ca bradul,
dar eu m-am vrut stejar –
să am mai multe brate,
să-mbin într-o tulpină
si raiul, dar si iadul
Chiar de mi-ai spus în vis
că ghinda e prea mică
pentru-un copac prea mare,
eu tot m-am vrut risipă
Si iată-mă acum
în fata Ta sunt goală –
nu mi-a căzut de sus
nici chiar un fruct în poală
Sau de mi-o fi căzut,
s-a dus în van, de-a dura
si simt că s-a-mpietrit
si inima, si gura
Si mâinile-mpreună
abia de le mai tin
să-mi intre între palme
viu, suflul cel divin
Mai iartă, Doamne, o dată
tot neamul lui Adam –
sunt Eva cu pricina,
dar Ti-am născut toti fiii
prin veac, din neam în neam.
CE E TRUPUL CEL DE LUT
Ce e trupul cel de lut
Tu din Ceruri ai stiut
si ne-ai arătat prin chin,
prin dureri, al Tău destin
Dar noi tot nu te-am crezut,
chiar de viata ne-a durut
si ne-am revoltat mereu
crezându-ne Dumnezeu
Cine-acum să ne aline
sufletul pierdut în vine,
cine-n suflet să ne crească
pacea Ta dumnezeiască?
Tot Tu, stiu,
vei coborî,
chiar de vesnic Te-am urî,
har ceresc să ne slobozi,
chiar de suntem toti Irozi
Tu vrei Iovi din nou să fim,
cu iubire să hrănim
pe toti cei ce ne-au trădat,
viata chiar de ne-au luat
Da, mai este-o altă viată –
în asta ne-ai dat povată –
sufletu-i nemuritor,
chiar de esti nestiutor
Stiu, Hristoase, Tu esti Domnul
care ne dezghioacă somnul
ca-ncet în suflet să crească
Pacea Ta dumnezeiască.
PIERDUTĂ STAU
Avânt esti, Doamne, Tu
si-n suflete, lumină,
ca să ne speli mereu
dureri si vină
Pierdută stau
privind până în seară
cum se topeste
primăvara-n vară
Si toată sunt
neauzitul cântec
de parcă vara
mi s-ar coace-n pântec
Văd frunzele
cum îsi desfoaie vălul
din muguri dând vietii
crud obolul
Văd florile
cum se deschid la soare
în sunete ascunse rotitoare
E totul doar o muzică
si sus, si jos
ce se topeste într-un vers duios
răzbind ca firul ierbii
din pământ
să ne aducă-n suflete avânt
Avânt vreau să rămâi
mereu în noi
să Te simtim
în suflete, suvoi
Prin zbor întors
si unduit, stingher,
să Îl primim pe Tatăl cel din cer
Prin zbor încet,
dar luminat, senin
să Îl primim pe Tatăl cel divin
Si contopiti
în marea lui iubire
să fim ca ploaia blândă
peste fire.
CE FRUMOASĂ-I TOAMNA-N IASI!
Ce frumoasă-i toamna-n Iasi! –
frunze galbene si verzi
întretes viata cu moartea
si sub pleoapele închise
sfinti moldavi parcă străvezi
Ce frumoasă-i toamna azi!
Poate va mai fi si mâine,
dar păstrez în mine clipa
ca să pot să mă salvez
de-orice inimă de câine
Ce frumoasă-i toamna, Doamne,
când Te caut prin livezi
si prin lăzile cu poame! –
mort si viu Te etalezi
si privind mi-e si mai foame
Si privind mi-e si mai foame
de prezenta Ta cea vie
Dn dorinta mea cea mare
totul parcă-n jur învie,
totul parcă-n jur m-adoarme
Somn ca toamna vreau să am:
când mi-e somnul cel mai dulce
să Te văd, Doamne, sărman,
moartea-n Cer cum Te va duce
Duhul Sfânt să ni-L cobori
moartera-n Cer când Te va duce
Rămas răstignit pe Cruce,
Tu ne-alini mereu durerea
si de-o vesnicie mori.
CUI SĂ-I MULTUMESC EU, DOAMNE?
Ceru-ntreg cuprins de stele
si mirosul de tămâie
când ascunse-mi stau în suflet
precum sâni sfiosi de fată
stau ascunsi rotunzi sub ie,
cu-i să-i multumesc eu, Doamne?...
Simt atâta fericire
cât nu am nici când pioasă
stau în coltul cu icoane
Cui să-i multumesc eu, Doamne?...
M-ai trimis în astă lume
pentru ce, nu am aminte
si de-aceea am o teamă
că nu-ti spun ce am în minte
Nu sunt sigură că pot
să-mplinesc a Ta dorintă:
să fiu una pentru toti
să fim toti ca o fiintă
Gânduri bune de le dau
si-mi las sufletul în palmă,
ei pe mine nu pun pret
si-mi răspund cu o sudalmă
Cum să fac să pot ca Tine
să-mi las sufletul în chin
când ei râd cu-atât mai tare
cu cât eu mai mult suspin?...
CE IUBIRE DE DEMULT?
Ce iubire de demult
răscoleste al meu suflet
de-mi curg lacrime-n tumult?...
Te iubesc fără să simt
c-am iubit si-odinioară
Duhul Tău de Soare Sfânt
Cine-atunci îmi toarnă-n suflet
dar de lacrimi, dor nestins
ca si cum m-ai rupt din Tine
si-ncă focul nu s-a stins?...
Plâng eu oare-a mea iubire
ce de veacuri a fost ninsă
sau mă plâng pe mine însămi
c-am ajuns doar o învinsă?...
|
Olga Alexandra Diaconu 12/28/2008 |
Contact: |
|
|
