Cu Veta Biris despre traditii
“Unde sunt zăpezile de altă dată?”
G. A. Doamnă Veta Biris, identatea culturală a unui popor se transpune în capitalul simbolic acumulat, reprezentînd valori, atitudini, comportamente, credinte si simboluri împărtăsite de locuitorii din diverse zone ale arealului geografic în care convietuiesc. În contextul globalizării, identitatea culturală a poporului român va rămâne nealterată? Mai cu seamă că dumneavoastră faceti, spun fără a gresi, un apostolat din a păstra, pe cât posibil, bagajul identitar etno-folcloric din zona în care v-ati născut.
V.B. Se vorbeste destul de mult despre acest subiect în ultima vreme. Sigur că pericolul alterării identitătii noastre culturale, si nu numai, ar trebui să ne preocupe pe fiecare din noi. La urma urmelor, ce este Europa Unită, decât un grup de state, iată, fără frontiere, în care trăiesc popoare cu identitate si entitate diferită, cu traditii, obiceiuri si o cultură specifice? Noi ne-am alăturat acestui grup de tări din Europa, si este bine, numai că, din păcate, prea usor din cauza “modernismului” abandonăm ceea ce ne este specific ca neam, ca fire, ca entitate. Ca să nu mai vorbim de genocidul care face ravagii în limba română. Ne pasă din ce în ce mai putin cum vorbim, cât de corect ne exprimăm, cum pretuim si perpetuăm limba română. Eu cred că tot răul de aici porneste, de la batjocorirea, stâlcirea si masacrarea limbii noastre nationale. Sigur că orice limbă este, dacă vrei, un “organism viu”, suportă si se pretează la modificări, la evolutie, la îmbogătire… Dar ce se întâmplă azi cu limba română este, cel putin, îngrijorător.
Vorbind de celelalte elemente care determină identitatea noastră natională, traditii, datini, obiceiuri, cu toată atât de variata lor gamă de manifestare, cred că a le păstra si ale perpetua depinde de fiecare din noi. Nu numai că, se pare, astfel de preocupări nu prea sunt prioritare (prea) multora dintre noi. Stiti, problema creată este asemănătoare, dacă îmi permiteti comparatia, cu cea a mediului înconjurător si a climei. Dumnezeu a creat o lume perfectă în echilibru si frumusete -Pământul- pe care ni l-a dat nouă, oamenilor să-l administrăm si să-l folosim. Ce-am făcut din Pământ? Ce-am făcut din climă? Ce-am făcut cu sute, poate mii de specii de plante si animale care au dispărut? Si pentru că tot suntem în sărbătorile de iarnă, unde sunt zăpezile de altădată?… Asa-i si cu identitatea natională. Dumnezeu ne-a lăsat ca popor, ne-a dat o limbă, ne-a inspirit să ne creem o cultură, să avem propriile traditii… Ce-am făcut cu toate astea? Ce facem în continuare cu ele? Artrebui să mai aruncăm un ochi prin Europa si să vedem cum îsi pretuiesc cultura si istoria francezii, italienii, nemtii, ungurii … Cât pret pun pe valorile lor patrimoniale. La noi o multime de biserici, castele, cetăti, clădiri de patrimoniu, case vechi de la tară sunt în ruină. Văd lucrurile astea peste tot pe unde umblu în tară, mai ales aici, la noi, în Transilvania. Lucrurile astea nu ar trebui să-i lase pe multi din administratiile locale, judetene si natională să doarmă. La urma urmelor, Europa nu are nevoie de blocurile noastre…
G. A. Suntem în perioada când sufletul ni se deschide, devenind m-ai sensibili, de aceea încerc să apelez la sentimentele copilului ce se ascunde în dumneavoastră. Am auzit pe multi spunând că, indiferent de vârstă, cred în Mos Crăciun, în magia colindelor, pentru că dacă nu ar avea acest spirit ludic, reminescentă fericită a copilăriei, cu sigurantă s-ar simti dezrădăcinati si purtati de colo-colo prin viată. Dumneavoastră credeti în Mos Crăciun? M-ai simtiti aceeasi emotie din copilărie în fata cetelor de colindători? S-a mai păstrat acelasi filon traditional al traditiilor strămosesti ori asitati la “unele îmbunătătiri externe” (un fel de copy-paste din alte culturi) în zona rurală si, din câte semne sunt, diminuarea până spre disparitie a acestora în zonele urbane?
V.B. Cred în Mos Crăciun, dar într-un Mos Crăciun altfel. Mos Crăciunul meu este mult mai darnic si nu vine doar în preajma Nasterii Domnului. Copilului din mine Mos Crăciun îi adduce si primul ghiocel, si primul mugure care plesneste primăvara pe o ramură din pomii din curtea casei mele, si rândunelele care-si fac în fiecare primăvară cuib sub strasina casei… Mos Crăciun bucură copilul din mine cu o ploaie răcoroasă de vară, cu cer senin, cu florile de camp, cu primele frunze care se îngălbenesc si cad, cu prima ninsoare.Vedeti, îmi îngădui un Mos Crăciun altfel. E dreptul meu si… sansa mea. Sigur că perioada sărbătorilor de iarnă are specificul ei, fiorul ei. Dar, din păcate nici colindele nu mai sunt ce erau, nici colindătorii nu mai sunt pătrunsi –atât cât putem fi- de misterul Întrupării si venirii în lume a Domnului. Se diluează, se persiflează totul, din păcate. Iar spiritual comercial al sărbătorilor de iarnă este cât se poate de păgubos pentru spirit.
G. A. Vă rog să-mi povestiti câteva momente ce v-au marcat copilăria în perioada sărbătorilor de iarnă?
V.B. Domnule, dumneavoastră poate nici nu vă imaginati cu cât de putin ne multumeam noi când eram copii: Mă provocati să vă povestesc întâmplări care mi-au marcat copilăria în perioada sărbătorilor de iarnă. Oricât as încerca, nu pot să vă povestesc mirosul pâinii si al colacilor pe care mama, Dumnezeu s-o odihnească!, îi făcea. Nu vă pot povesti tihna si pacea din casa părintilor mei. Nu vă pot povesti simplitatea atât de “complexă” cu care ne raportam si percepeam sărbătorile de iarnă, respective Crăciunul. Ca să fii fericit, astfel de lucruri trebuie trăite. Eu le-am trăit si-am fost fericită si, uite, îmi curge o lacrimă, nu de tristete, nu de părere de rău pentru timpurile care au fost ci de bucurie pentru că Dumnezeu mi-a rânduit să trăiesc astfel de clipe.
|
Gabriel Argeseanu 12/28/2008 |
Contact: |
|
|
