Ion Ionescu de la Brad
fragment din cartea " INTRE ACEI ZIDITORI AI TEMELIILOR VIITORULUI "
Ion Ionescu la studii de agricultură în Franta
Tratatul de la Adrianopol din 1829 a favorizat dezvoltarea comertului si pentru Tările Române , stimulând exporturile de cereale si animale. In aceste conditii marii proprietari au început să se preocupe mai mult de sporirea produselor agricole. Se cereau administratori specializati. Pentru formarea unor astfel de specialisti erau câteva catedre care functionau pe lângă unele universităti si care pregăteau cadre pentru casele monarhice. Pe lângă acestea, în Germania si în Franta, luaseră fiintă unele scoli particulare de agricultură, în care se formau agronomi cu un profil larg. Domnitorul Moldovei , Mihail Sturdza, s-a hotărât la începutul anului 1838, să trimită în Franta , la studii, un absolvent din prima promotie de la Academia Mihaileană din Iasi. Asa a fost propus Ion Ionescu să devină agronom.
Astfel , Ion Ionescu, pe care profesorii lui, printre care si Gh.Asachi îl apreciaseră pentru aptitudinile sale în domeniul literaturii ( printre altele la absolvire se evidentiase prin traducerile lui din limba franceză si linbile clasice greacă si latină) , a acceptat să învete agricultura, fată de care , după cum v-a mărturisi mai târziu, avea o plăcere înăscută. Cât priveste cunostiintele lui initiale, se rezumau la niste amintiri frumoase din copilaria petrecută pe lîngă mosioara de la Brad , unde tatăl său fusese administrator si din poemele lui Vergiliu citite în Bucolice si Georgice în limba latină . La acestea se adăugau cunostiintele de stiinte naturale de atunci.
La coincidenta dintre cerinta domnitorului si absolvirea lui Ion Ionescu, s-a mai adăugat si reîntoarcerea în patrie (Franta) , a profesorului său de faranceză si drept civil, Maisonnabe, care l-a ajutat în deplasarea la studii. După cum relatează Amilcar Vasiliu, cel mai important biograf al marelui agronom, în primăvara anului 1838 ( februarie- martie) Ion Ionescu a fost condus de profesorul Maisonnabe la vestita Fermă model de agricultură de la Roville de lângă Nancy. Această fermă scoală dispunea pe lângă terenuri pentru agricultură si de o fermă de animale, o fabrică de pluguri si unelte agricole precum si de o fabrică de zahăr din sfeclă. Ferma scoală era proprietatea profesorului Mathieu de Dombasle, chimist de profesie, care se dedicase tehnicilor agricole si prosperitătii agriculturii din Franta. Profesorul, prin elevii si publicatiile sale, a sprijinit dezvoltarea agriculturii în multe tări din Europa , printre care si România. El a introdus metode agrotehnice noi, privind aplicarea gunoiului de grajd, amendamentelor, înlocuirea ogorului negru cu plante cultivate, organizarea asolamentelor cu plante specifice zonei de cultură, a introdus si plante furajere cultivate , a perfectionat plugul de fier, a inventat si introdus masini agricole în Franta, a aplicat contabilitatea în agricultură si a publicat lucrări tehnice importante. Pentru meritele sale a obtinut de două ori Medalia de aur a Societatii de agricultură din Franta si a fost vizitat de regele Frantei care l-a decorat cu Legiunea de onoare.
La Roville ,Ion Ionescu a avut colegi din Franta precum si din alte tari si a urmat cursuri teoretice si practice de agricultură ratională, chimie,tehnologie ,fizică, matematică ,masini agricole ,cresterea animalelor,contabilitate si probabil cunostiinte generale de economie politică, botanică,mineralogie, etc.
Ferma scoală de agricultură de la Roville a reprezentat pentru Ion Ionescu un model pe care s-a străduit să-l aplice, atât în tară cât si în unele teritorii din Imperiul otoman, unde a lucrat ca administrator si ca profesor de agricultură. Desi a învătat numai un an si jumătate la Roville, Ion Ionescu a parcurs în întregime toate cursurile pe care si le-a completat printr-o amplă documentare precum si prin excursii cu ,, sacul în spate ‘’, în zonele rurale din Franta (inclusiv Alsacia) , Belgia ,Olanda, Elvetia si Germania. L-au interesat atat de mult excursiile
de documentare, încât în unele tări s-a deplasat de mai multe ori , mai târziu cănd, fiind în tară a vizitat si Anglia , Ungaria, Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Turcia, Grecia,Italia, Iugoslavia si Polonia.
După cursurile de la Roville s-a deplasat la Auxerres (Chmpagne) unde timp de sase luni a învătat viticultura si vinificatia, încât după întoarecerea în tară la 1840, a fabricat pentru prima dată la noi sampanie din strugurii de la Socola, pentru binefacătorul său, domnitorul Moldovei Mihail Sturdza .
După Auxerres încă o jumatate de an a învătat Sericicultura la Foret de Senart de lângă Paris. Apoi ajunge la Paris , stă în gazdă la profesorul Maisonnabe si urmează la Universitatea Sorbona cursuri de fizică , chimie si stiintele naturii. In acelasi timp a urmat si cursurile de economie politică la Consevatoire des Artes et Metiers si la Jardin de plantes un curs de botanică. Este de înteles, că aceste cursuri au fost sustinute de personalităti prestigioase ale timpului.
Despre studentul Ion Ionescu, Nicolae Iorga a scris : ,, De la Petrache Poenaru nu se mai văzuse în centrul cultural stiintific al lumii un valah mai harnic si mai dornic de a-si însusi cunostiintele ‘’.
Ion Ionescu, petrecâd la învătătură mai putin de trei ani, a reusit să fie la curent cu aproape tot ce se cunostea la acea vreme despre agricultură, cum scrie profesorul Amilcar Vasiliu : ,,Incărcat de nectar, prelucrat în bună măsură ,venea cu roadele ostenelilor voite care trebuiau să fructifice si să ridice starea agriculturii noastre’’.Se stie că pe lîngă cunostiintele însusite a adus si zece volume de notite pe care n-a reusit să le publice si s-au pierdut, precum si o bibliotecă în care se găseau cărtile care tratau probleme de agricultură si de activitati rurale.
Ion Ionescu stia acum că istoria agriculturii este strâns legată de istoria societatii omenesti si reprezintă perioadele străbătute de societatea omenească din trecutul îndepărtat si până în prezent. De asemenea era convins că sensul mersului agriculturii era spre progres.
Dintre acei ziditori ai temeliilor viitorului agriculturii citise pe Cato si Columella din antichitatea romană, pe care-i va mentiona în operele sale viitoare. Columella publicase treisprezece cărti în care tratase lucrările pamântului, fertilizarea, cultura plantelor de câmp, pomii roditori, vita de vie, prepararea vinului,cresterea si îngrijirea animalelor. In secolele XVI – XVII Olivier de Serres( 1539-1619) a publicat cartea Theatre de l’agriculture. In secolele XVIII – XIX au apărut alte lucrări si au început să se organizeze în universităti catedre de camerealistică la care se pregăteau administratori agricoli si silvici pentru proprietatile monarhilor . Stiinta agricolă sistematică bazată pe observatii repetate si verificări experimentale s-a întemeiat de fapt în secolul al XIX, după ce mai întâi stiintele de bază : chimia,fizica,matematica si mecanica au fost constituite ca atare.
In Franta întemeietorul stiintei agricole este considerat însusi profesorul său de la Roville, Mathieu de Donbasle (1777-1843) chimist, iar in Germania Albrecht Thaer(1752-1828), biolog. Albrecht Thaer, pe lângă preocupările privind agricultura, a fost si unul dintre promotorii reformei pentru eliberarea tăranilor din dependenta de mosiile pe care lucrau în Prusia.
Progresele stiintelor fundamentale si agricultura
Cât priveste legăturile dintre stiintele de bază si agricultură ,un exemplu este edificator. La începutul secolului unii chimisti au initiat cercetări asupra compozitiei chimice a corpului animalelor si respectiv asupra nutreturilor , inclusiv asupra plantelor furajere. Comparatia dintre aceste analize i-au ajutat să stabilească ratii mai bune , iar comparatiile cu compozitia chimică a solului le-a pemis să găsescă solutii si pentru ameliorarea solurilor.
John Benett Lawes în Anglia a fost primul care împreună cu Gilbert au pus bazele stiintei alimentatiei rationale a animalelor , pentru dezvoltarea cresterii animalelor, a productiei de lapte si de carne. Ei au studiat nutreturile naturale si cultivate din Ferma experimentală Rothamsted, care mai târziu a devenit vestita Statiune experimentală agricolă. O contributie tot
asa de mare, a avut în Germania Justius von Liebig , doctor în chimie la vârsta de 19 ani si profesor universitar la 22 ani la Universitatea din Giessen. Liebig studiase la Paris si colaborase cu Gay Lussac. Universitatea Giessen datorită lui a devenit centrul stiintei chimice a vremii care apoi s-a mutat cu Liebig la Munchen. Liebig a fundamentat teoria nutritiei minerale a plantelor si a înlăturat teoria hrănirii cu humus pe care o sustine gresit Albrecht Thaer. Liebig a devenit presedintele Academiei de stiinte germane si datorită lui stiinta
agricolă a fost introdusă în toate universitătile gemane.
Biologia a fost un alt domeniu important care a contribuit la dezvoltarea stiintei agricole. Până în secolul al XVIII- lea , în biologie au dominat ideile fixiste. Se considera că speciile de plante si animale au rămas asa cum au fost la început, domina expresia devenită celebră :,, Speciae tota sunt quod prius ab origenem fuerunt ‘’
Asemenea idei nu erau menite să influenteze progresul în agricultură. Jean Baptiste Lamarck (1744-1829), prin publicarea în 1809 a cărtii Filozofia zoologiei , a pus bazele stiintifice ale conceptiei despre evolutia vietuitoarelor si respectiv a omului.Lamarck a arătat că vietuitoarele au evoluat de la forme mai simple la forme mai dezvoltate, sub influenta factorilor de mediu la care s-au adaptat. Teoria lui Lamarck a fost dezvoltată de Charles Darwin (1809-1882).
Darwin a pus bazele biologiei moderne , datorită studiilor si observatiilor aprofundate pe care le-a efectuat asupra unui material imens , dovezi din toate continentele adunate în timpul călătoriei în jurul lumii, ca naturalist pe corabia Beagle. După cum se stie, el a publicat în 1859 opera sa fundamentală : Originea speciilor ,apoi in 1868 : Varietatea animalelor si speciilor sub influenta domesticirii si în 1871 Originea omului cu care, bisericile dominate de idei fixiste nu vor fi de acord nici în mileniul trei.
O ramură a biologiei, microbiologia, a luat fiintă si s-a dezvoltat tot în secolul al XIX lea de către Louis Pasteur(1822-1895) . Pasteur a descoperit bacteriile si microorganismele care produc fermentatiile si a întemeiat microbiologia. Microbiologia la rândul ei a revolutionat medicina si a influentat substantial si stiintele agricole.Prin cercetările lui, Winogradski a izolat bacteriile care asimilează azotul si apoi s-a descoperit originea azotului din sol. Asa s-a stabilit că solul este un complex dinamic, în care pulsează o viată intenă de microorganisme care asigură circuitul continuu al materiei si energiei. S-au descoperit si pus în valoare toate problemele de microbiologie ale plantelor si animalelor până la cauzele bolilor si mijloacele de combaterea lor.
In secolul al XIX lea s-a dezvoltat si mecanica si respectiv mecanizarea lucrărilor agricole. .Până la finele secolului al XVIII lea agricultura dispunea de o singură unealtă , plugul, care era tras cu animalele. La acesta se adaugau unelte de mână : sapa, hârletul, apoi tractate, grapa de lemn ,carul si sania. Plugul era greoi si nu putea fi reglat nici în adîncime nici în latime, decât prin forta bratelor .Plugul vechi cerea o fortă de tractiune de trei ori mai mare decât în prezent, plugul modern pentru aceeasi arătură. Un ceasornicar scotian, Small , a lucrat 30 de ani, până pe la 1800 pentru perfectionarea plugului. Se stie că plugul de fier a fost construit de abia la începutul secolului al XIX lea . A. Gasparin, în Journal d’agriculture practique, a scris : ,, Iată încă un pas făcut de om spre libertate . ‘’
Mathieu de Dombasle , profesorul lui Ion Ionescu, a reusit să elaboreze o teorie a componentelor plugului care a stat la baza constructiei plugului modern . Mai târziu , în 1855 la concursul de pluguri de la Paris , plugul construit pe baza teoriei lui Mathieu de Dombasle a luat premiul întâi .Pe la mijlocul secolului , au început să fie construite si extinse alte tipuri de utilaje agicole : grapa de fier, tăvălugul inelat, extirpatorul, cultivatorul si masina de semănat în rânduri . Dintre acestea , cele mai performante au fost cele construite de Mathieu de Dombasle.Desfiintarea iobăgiei a stimulat dezvoltarea mecanizării pentru înlocuirea muncii manuale .Astfel în 1861 au apărut în Europa masinile de cosit si secerat construite de
Husey si Mc Cormick în America de nord, depăsind calitativ realizările europene . Batozele miscate de animale au fost construite mai întâi în Franta la începutul secolului al XIX lea. După inventare, masinile cu aburi , au fost introduse si în agricultură pentru secerat ,treierat si arat. Masinile au revolutionat activitatea agricolă feudală , grăbindu-i trecerea la exploatatiile moderne. Asa cum mentionează G. Ionescu Sisesti si Ir. Staicu (1958) masinile agricole au dat
putintă extinderii culturii cerealelor pe mari întinderi de teren , care serveau înainte numai ca păsune pentru animale, cum a fost cazul si în tara noastră, în stepa Jijiei si stepa Bărăganului.
In anul 1857 s-a petrecut un fenomen epocal, la un concurs de masini agricole.Un constructor ,cu ajutorul masinilor puse în miscare de locomobilă a secerat un lan de grâu , a treerat recolta ,a arat terenul eliberat si l-a însământat cu napi de miriste.
De remarcat că din 1864 au început să fie construite si combine pentru secerat si treierat în acelasi timp.
Intoarcerea in tară
Ion Ionescu a revenit în tară în toamna anului 1840 si i-a prezentat Domnitorului Mihail Sturdza certificatele care atestau absolvirea cu succes a tuturor cursurilor pe care le urmase.Domnitorul mai primise si alte informatii favorabile si era multumit de bursierul domnesc , dar fie că l-a considerat prea tânăr, avea 22 de ani , fie din alte considerente l-a trimis să se ocupe de crescătoria de vite de la Cioara (Fântânelele de azi) . Amintindu-si de această perioadă Ion Ionescu va consemna mai târziu cu umor : ,, După patru ani de sedere în Franta la învătătură ( după datele existente par a fi numai trei 1838-1840), întorcandu-mă înapoi la Mihai Sturza Vodă care cheltuise cu mine , m-au trimis la tară unde avea vite si m-au făcut văcar ! Văcar ce-i drept mai mare peste ceilalti văcari, dar tot văcar.Mîncam brânză cu mămăligă, ascultam toate poruncile arendasilor ce mă privegheau. Am stat un an de zile văcar si am căutat atât de bine de vite cât si am pus la îngrăsat două cîrduri de boi. Cu vitele îngrăsate m-am dus de le-am vîndut un cîrd la Pesta si altul la Viena. M-am întors înapoi cu desagii plini de galbeni ,m-am dus de i-am dus lui Vodă. Vodă au fost atât de multumit de mine cât nu m-au trimis la vaci , m-au oprit lîngă dînsul, făcându-mă director în administrarea mosiilor sale.’’
Incă de la primii pasi, ca profesionist format la înalta scoală a occidentului, Ion Ionescu va începe să simtă pe umerii săi responsabilitatea de cetătean care a însufletit pe toti acei tineri si mai putin tineri români ,oameni ai secolului al XIX lea pe care Vasile Alecsandri i-a numit : ,, Apostoli ai civilizatiei ‘’si pe care noi îi numim : ,, Ziditori ai temeliilor vitorului . ‘’
Ion Ionescu era o personalitate enciclopedică după cum se va vedea în continuare , în scriindu-se si din acest punct de vedere în spiritul unor perioade care la noi au întîrziat ca multe din marile curente culturale , sociale si politice. Ion Ionescu poate ca si Ion Heliade Rădulescu , Bogdan Petriceicu Hasdeu si chiar Vasile Alecsandri nu putea să se ocupe cu o simplă functie , fie chiar aceea de director administrativ al mosiilor domnesti .
Din cultura apusului pe care si-o însusise , din relatiile cu colegii de generatie din afara tării, apoi cu cei din tară si poate în primul rînd cu Mihail Kogalniceanu , Vasile Alecsandri si altii , el a înteles că are o datorie care depăsea obligatiile de simplu functionar sau angajat domnesc. El trebuia să difuzeze tot ceea ce adunase din lumina occidentului. Acesta poate că era imboldul, care l-a determinat ca chiar din primul an de activitate, să traducă prima carte de crestere a vitelor : ,, Vitele albe din Englitera ‘’în paginile căreia pe lîngă experienta unor specialisti vestiti din Anglia a strecurat si observatiile proprii din realizările sale de la Cioara , care s-au transformat în dăsagi de galbeni. Referitor la această carte a scris :,, Spre a aduce si din partea mea o mică provizie trebuitoare la zidirea unui întreg curs de agricultură , socot a arăta aceea ce am observat în timpul petrecerii mele la Cioara , putine observatii însă făcute bine , unele sanctionate de o contabilitate foarte aspră.’’ Din această carte a donat 50 de
exemplare Epitropiei învătăturilor publice pentru a fi distribuite elevilor ca premii. Un alt aspect al intrării în viata publică îl constituie admiterea sa în 1842 ca membru în Societatea de medici si naturalisti din Moldova ( înfiintată în 1833). In cadrul acestei societati împreună
cu Chihac si Kogălniceanu va duce o muncă intensă pentru difuzarea cunostiintelor noi privind agricultura ratională .In spiritul zidirii nu numai a unui curs , ci chiar a unei scoli de agricultură românească ,tot în 1842 cere domnitorului si primeste aprobarea si deschide primul curs de agricultură din tară la Academia Mihăileană din Iasi..
Astfel Ion Ionescu, la vîrsta de 24 de ani ,în timp ce conducea comitetul de administratie a mosiilor domnitorului Mihail Sturdza, începe predarea cursului de agricultură si devine astfel întemeietorul învătământului agronomic românesc. Iată cum , prin competenta si preocuparea sa, Ion Ionescu fără a se gîndi la glorie sau avantaje de vreun fel , se înscrie în pleiada internatională a Ziditorilor temeliilor viitorului pentru România, situandu-se alături de Albrecht Thaer, întemeietorul învătămîntului agronomic în Germania si de mentorul său de la Roville, Mathieu de Dombasle, întemeietorul învătămîntului agronomic din Franta .Programa analitică a cursului cuprindea : o introducere generală , o introducere în agricultură , economie rurală , agronomie , cultură (plantelor), masini si instrumente , vitele domestice , grădini , livezi, vii, lăptărie .
In introducerea generală ,arată printre altele , aspecte valabile si astăzi : ,,Tema introducerii este că după împrejurările politice si economice ale popoarelor , au urmat si îmbunătătirile agriculturii, dovedind aceasta ,arăt si starea agriculturii Moldovei si îmbunătătirile ce se poftesc de împrejurări.’’.Pe lăngă Agricultură a predat si Botanica, cuprinzand Anatomia si Fiziologia vegetală , precum si cursul de Agricultură după Dombasle. In cadrul cursurilor,dădea exemple atît din autori antici ( Cato, Columella, Cicero) cît mai ales din cei contemporani ( francezi, germani, englezi) pentru a sustine diverse idei, privind importanta agriculturii ,a lucrărilor agricole si a modului cum pot fi introduse în practică la noi..
A activat ca profesor pînă în 1848, se deplasa la Iasi o dată pe săptămînă ,cînd sustinea cîte două cursuri..
Din nefericire nu s-a păstrat decît o temă din 1846 care a fost publicată în Foaia de agricultură practică (decembrie1859).
In perioada cît a fost profesor si director la mosiile domnesti , a publicat mai întîi o carte de agricultură , pe întelesul tuturor cu titlul:”Calendar pentru bunul gospodar ‘’ ,ca supliment la Foaia de învătătură folositoare în 1844 , apoi în 1845 editia a doua (260 pagini) , care în 1861 va apărea în editia aIII a cu 512 pagini si titlul : Calendar pentru bunul cultivator. In acest caz s-a folosit un alfabet de tranzitie latin-cirilic. Acest calendar va fi completat cu cartea :”Manual de agricultură poporană “, care cuprindea elemente de meteorologie ,agronomie, si mecanică agricolă cu masinile agricole prezentate în 53 de gravuri.
Ultima editie a Calendarului din 1861 a fost oprit la difuzare , deoarece ministrul instructiei publice N. Niculescu era supărat pe Ion Ionescu , pentru că îl criticase în paginile ziarului sau Tăranul român.
In cărtile mereu îmbunătătite si dezvoltate , scrise sub formă de calendar , prezenta lucrările agricole desfăsurate pe luni , avînd grije să îmbine ceea ce era bun si viabil din practica locală cu tehnicile si practicile ameliorate din tările avansate ale vremii.
Despre acest aspect mentionează : ,, Agricultura românilor ca si a oricărui neam are obiceiurule sale rezemate pe climă ,pe pămînt, pe întinderea mosiilor ,pe numărul locuitorilor, pe tipul hranei lor si în fine pe trebuintele tării dinăuntru si pe interesul negotului ei din afară….. Metoda agricolă a fiecărei tări izvorîtă, fiind din pozitia geografică, din caracterul populatiei si din împrejurări economice si comerciale ale tării, are un puternic cuvînt de a fi …Prin urmare România are o sistemă de agricultură, are si ea oarecare lucrări practice ce sunt în adevăr folositoare si care ar fi o nebunie de a se înlocui prin sisteme engleze, franceze sau germane. Insă ……vedem că printre multe lucruri bune avem destule si rele si că în multe a rămas îndărăt de înaintările făcute în agricultura altor tari.Obiceiurile vechi au fost de bună seamă , bune si folositoare odinioară însă astăzi au ajuns a fi nepotrivite cât sunt în aevea mai mult pagubitoare decît folositoare .’’După aceste precizări continuă : ,, Am altoit , ca să zic asa , în trunchiul a cărui rădăcini sunt adînc întinse în pământul nostru oarecări îmbunătătiri ce le-am cules din agricultura altor tări ‘’.Dar revenind la perioada 1847-1848 ,trebuie mentionat că tot acum a publicat o lucrare de înalt nivel care exprima de fapt idealul său de realizare mai întâi în Moldova si anume : ,, Ferma Model si Institutul de Agricultură în Moldova ‘’( Iasi 1847). Ferma model era ferma scoală cu ajutorul căreia pe lîngă atîtea altele , si-a propus să învete pe tărani , micii producatori si pe mosieri si arendasi, marii producători agricoli, cum să-si organizeze si să-si administreze activitatea . Aceasta era cum i-a zis marele agronom :,, Busola noastră în această stare de tranzitie care nu poate fi alta decît aceea iesită din numeroasele încercări( cercetări nn.) cărora în de obste suntem datori pentru toate propăsirile de care se foloseste veacul nostru. La această busolă, privind am arătat in Calendarul bunului gospodar , ce se află împărtit în toate casele din tară , precum si în alte scrieri ale mele, lucruri ce ar trebui să cunostem si să încercăm a păsi cu încredere în căutarea intereselor noastre si spre a dobândi produse mai multe , mai bune si mai ieftine decât acelea pe care le avem astăzi.’’ Fermele model, ca scoli de agricultură le considera ca niste : ….răsadnite de oameni capabili de a aplica pe orice mosie chipurile (metodele)prin care să sporească veniturile’’.In acest scop a depus Epitropiei Invătăturilor publice din Moldova un act întocmit la 21 iunie 1846 la Paris între dânsul care aducea capitalul intelectual si Scarlat Vasiliu Vârnav cu capitalul pecuniar la care a adăugat si ,, programul învătăturii’’ cu detalii. S-a obtinut ,,anafora‘’(aprobare) Epitropiei, dar proiectul nu s- a realizat datorită unor greutăti la achizitionarea terenului necesar.
Prezenta sa la Paris în 1846 a făcut parte dintr-un plan secret prin care îmbina activitatea profesională cu cea de participant la manifestările pasoptistilor. Fiind încă profesor la Iasi si manager agronomic, Ion Ionescu s-a deplasat probabil cu aprobare la Grignon unde a urmat niste cursuri de specializare la Scoala de agricultură . Această specializare a coincis cu o întrunire a studentilor români care s-a tinut la Paris si la care au participat si unii dintre fruntasii pasoptisti : N.Balcescu, M. Kogălniceanu, C. Negri , V. Alecsandri,C.A. Rosetti, Scarlat Vasiliu Vârnav si Ion Ionescu. In aceeasi deplasare a inclus si o vizită de documentare prin Anglia , Elvetia si Italia.
Pentru a întelege mai bine pe acei ziditori ai temeliilor viitorului , între care s-a aflat si marele nostru agronom, precum si frămîntata si întunecata epocă în care au trăit , să-i dăm cuvîntul acelui Rege al poeziei , cum l-a numit Eminescu pe Vasile Alecsandri , care vorbind despre Nicolae Bălcescu ne întoarece ,, cu gîndul pe cărările sterse ale trecutului , … ca intr-un pelerinagiu fantastic ‘’ …din care se descifrează si izvorul , comoara de idei care a condus tinerimea română , acel mic ,, număr de apostoli ai civilizatiei ’’spre izbânda renasterii nationale.
Vasile Alecsandri despre Bălcescu si apostolii civilizatie
,, E o datorie sacră pentru amicii si contemporanii lor de a face apel suvenirilor spre a feri de uitare toate notitiile ce pot contribui la completarea biografiei lor . Această idee m-a îndemnat a vorbi astăzi de Neculaie Bălcescu ca de un om al cărui nume onorează România si ca de un amic scump si jelit.
…………………………………………………………………………………………………...
Simt doar o multumire adîncă , o plăcere duioasă de a mă întoarce cu găndul pe cărările sterse ale trecutului si a întâlni în acest pelerinagiu fantastic ,dulcea imagine a lui Bălcescu.
…………………………………………………………………………………………………...
* volumul este un omagiu adus marelui savant la 190 de ani de la nasterea
|
Dr. ing. Ion Marin Taru 12/16/2008 |
Contact: |
|
|
