Poeme
Definiții
Clapele pianului:
petale sărutate de fluturi
în zbor
în dansul amețitor
al iubirii încă nenuntite.
Lacrimile:
suflet transformat în mărgăritar.
Luna:
candela nopții
luminând neînțelesul vieții.
O viată:
Binecuvântarea Domnului
peste numele omului.
Iubirea:
speranta deplină
trecând peste pod de lumină.
Durerea:
cântec de alăută
peste nădejdea pierdută.
Ca o poveste
Se dedică pictoriței
Letitia Bucur din New York
În vis, fata cu părul de aur
locuia într-o scoică;
pielea ei roz-albăstruie
reflecta cu uimire
strălucirea peretilor de sidef;
nisipul împărtea si el, generos
a soarelui căldură
cu gazda ce primise diafana făptură.
Liniste deplină se asternuse
peste tinutul de basm si lumină.
Cuprinsă de amintiri,
aproape lenesă, întinsă
ca pe o canapea,
printesa din povestea de vară visa:
visa că pictează o casă de sidef
lângă valul de mare
care (nu-i asa)
aduce răcoare;
si totodată parcă mângâie
peretii de scoică străvezie;
si mai visa apoi că
nisip, apă si soare
în linistea curată, ca de sărbătoare
o transformaseră pe fată
într-o perlă de sidef adevărată.
...................................................
E mult de-atunci ...
dar - ca în orice poveste -
de aici încolo mult nu mai este;
ar mai fi doar o zi în care
îmi plimbam si eu visele pe plaja pustie;
si am întâlnit în cale scoica străvezie;
era goală acum si parcă nefiresc de curată.
Cine stie
de mai păstra amintire de perlă sau de fată?
Cuvântul ca o făptură
Vreau să văd cuvântul,
vreau să-i simt sudoarea
si mai vreau cu-ncetul
să-i aud chemarea ...
Nu-mi place cuvântul
când stă rece-n ceață
si chiar de iubire usor mă dezvață;
Nu-mi place cuvântul care nu miroase
si nu poți să-l cauti nici ... cu simtul sase!
Vreau să văd cuvântul
să-i stiu muschi si oase
într-o lume-n care atât mai rămase,
căci din ziua-n care el fu început
doar cu el pământul putu fi făcut.
Si-atunci ce-mi rămâne?
Să-l iau cu răbdare,
să-l învăt să-i placă si un strop de sare
si să-l chem aproape, să-l privesc în față
si apoi, smerită, să-i ascult povată.
O plimbare cu Tineretea
Am luat Tineretea la brat
si-am invitat-o la plimbare.
După o vreme i-am spus:
Ia-o-nainte!
Mergi înainte, suflete-al meu,
si-apoi asteaptă-mă cuminte
la coltul cu prieteni.
Poti trece si mai departe
chiar si de zidul ce ne desparte...
pe urmă ... nu mai astepta!
Doar dacă vrei poti să privesti
din când în când
în urma ta....
Raza de lumină
În întunericul ce te-a cuprins
nu stii că vezi;
esti ca sub apă
ti-e frică să deschizi ochii.
Încet, încet îndrăznesti
si înveti că si noaptea are lumina ei;
ajunge doar să te gândesti la ea
si o zăresti.
E ca un mugure de bucurie,
e ca o mână întinsă ...
numai să vrei să o primesti
si curajul urcă în tine
ca apa în tulpina însetată.
Floarea primeste atunci lumina
ce sparge densul întuneric al neputintei
si tu descoperi că răspunsul la întrebările disperării
nu e atât de departe pe cât ai crezut
când te-a cuprins cu brațe înselătoare
Întunericul.
Punct si de la capăt
Să începi visând ...
Să visezi că pornesti la drum
tu, cel vechi, pe o cale nouă;
În fata ta o pată luminoasă,
în spate culorile atât de familiare;
cu ochii închisi, ghicesti strălucirea;
ochiul dinlăuntru pare orbit;
prima rază taie în două întunericul;
lumina topeste gheața neîncrederii.
Mister si credintă cu-ncetul primesc
si spiritu-mi cheamă un sol îngeresc
si-nvată-a vedea.
New York, 2003
|
Mihaela Albu - New York 9/13/2003 |
Contact: |
|
|
