Oscilatie de sentiment întru Pendulul Cunoasterii - Umberto Eco la Toronto
Toamna adulmeca intrarea în drepturi si zilele se scurg din calendar precum frunzele aurite din bolta tristã a copacilor. 8/10 2008 sau 10/8/08, zi de 18 cu 3 sensuri, poþi aduna cifrele din aceasta data în trei feluri si rezultatul va fi tot 18, acel 18 de 3 ori 6, sau 18 ori 2, acel numãr roza-crucean de 36. Data de 8/10/08 la ora 18:00, ora care de altfel a fost împinsã sa intarzie la intalnire. Religiozitatea aceasta numericã ce sunt convins ca a influenþat aritmetica religiei. Avem parte de o astfel de introducere in poveste pentru ca in aceasta zi si ora unicã in desfasurarea firelor vietii avem sansa sa ne intalnim si sa ascultam un mare ganditor al timpurilor noastre - Umberto Eco. University of Toronto ne acorda acest rarisim privilegiu de a-l asculta pe d-l Eco in cadrul unei conferinte publice organizate cu titlul "An Illustrated Presentation on the History of Beauty and Ugliness". Emoþii, ganduri ravasite, stanjeneala la ideile ce le-ai putea transmite sau vorbi liber in fata unei somitati care pana la urma va fi in aceasta seara un om intre oameni, un om inzestrat cu armura talentului si armele cunoasterii. Ma intreb care mai este gradina libertatii sale dat fiind statutul sau public de statuie monumentala in miscare. Incerc sa patrund inspre cel ce este omul, si ceea ce a directionat destinele scriiturilor sale parcurgand niscaiva excursii publice pe internet, prin parcurile interviurilor, criticilor, si opiniilor. Un om in afara cartilor ajuta la consolidarea sau intelegerea mai buna a ceea ce este initiat prin lectura. Dupa cele simtite si gandite m-am hotarat sa incerc sa ating cu varful degetelor imaginare lumi intr-un fel interzise dar totusi palpabile si posibile. Va scriu astazi in speranta ca veti citi maine... Greutatea sentimentului de inferioritate in fata eruditiei si a frumusetii interioare ce au facut atatea milioane de oameni sa tresalte la impresia creata de calatoriile imaginatiei d-voastra imi creaza stari vaste de emotiuni cotropitoare. Am avut sansa de a va intalni si de a va asculta, emozioni la tot pasul si norocul imi surade caci umorul si rasul d-voastra sanatos relaxeaza atmosfera si lasa loc unui pas inainte. Iata-ma in fata d-voastra, intrebarile survin dar tind sa cada in banal si retinerea e mama intelepciunii. Incerc si alunec, incerc din nou si ma redresez, pana la urma renunt si fac loc altora ce converg spre aceleasi doleante de chestionare sau apropiere. Existenta aceasta intru celebritate ce va limiteaza intr-un fel libertatea trebuie ca este apasatoare si rezulta de multe ori intr-un dribling al mintii printre atatea intrebari repetitive si de multe ori fara sens ca probabil ajungi sa-ti doresti poate sa ramaii in banal, in cotidian. "How are you?" "Nice weather.." "Good food..." Aceasta celebritate starneste si complexele noastre de inferioritate si limiteaza potentiala inteligenta ce ar putea crea o interesanta conversatie. Dar sunteti departe... Doar prin incursiunile literare prezentate lumii noastre si sunteti desprins cu totul dintre noi, si va invidiez inspre aceasta libertate, ati trait si ati crescut in lumi medievale, conspirative, istorice, simbolice, naturale, comice si dupa ani si ani va reintoarceti din cand in cand la noi pamantenii de rand, cei ai prezentului, dar si cei care va asteapta cu sufletul la gura in Gara Literei de Nord, si ne aduceti in dar viata altor timpuri extrase in file incarcate de scriitura erudita si interesanta. Va intalnesc acum la barul Pilade dupa ani si ani de zile, reciting Pendulul, si m-am intrebat tot timpul ce va tine pendulul in miscare, care va este forta gravitationala - pasiunea, cartea, crezul, codul genetic... Chiar mi-ar fi placut sa va intalnesc la Pilade in postura de stupido in discutii la un pahar de whisky... Interesanta impartirea lumii in Pendul intre cretini, imbecili, stupizi si nebuni... Nu mai ramane aproape nimic... Ii am in fata ochilor pe Belbo, Casaubon, Diotallevi. Respir un aer cunoscut cu un iz placut de vechi, ceasul merge inapoi, si ma infioara realizarea ca revad aceleasi imagini si scriituri de litere cu alti ochi. Imaginea Abulafiei, calculatorul ce aducea revelatii greu de imaginat imi pare acum cu totul alta dupa recentele evolutii in tehnologie si va parea si mai interesanta peste ani si ani de zile cand lumea poate nici nu va mai intelege intr-atat sensul de word processor. Dar si astazi m-a distrat si incantat povestea cu impresiile create de forta functiei computerizate de "search and replace" sau de conceptul de "undo" alaturi de logica si incercarea de a descifra parola care va aduce pe monitor mult doritele fisiere incarcate de secrete ce vor afisa multe din dezvaluirile intrigii povestite. Va regasesc in realitatea vietii printre randuri si incerc sa descifrez mai bine omul care este Umberto Eco. Povestirea decurge inspre o lume prezenta sau in prezentul lumii si totusi incarcata de detalii istorice, Templierii apar pe firmament in forta, in prima instanta tot la Pilade, desertati in poveste de Casaubon, la inceput ca o tirada de film western si mai apoi ca o chestiune serioasa si cu personaje eroice si unice. Colonelul Ardenti sigileaza Planul si ne introduce cu dibacie in legenda Graal-ului. Mai bine tac decat sa vorbesc. Si poate mai bine decat sa tac, scriu. Intram in camera de receptie, pasesc, inima imi bate si caut prezenta. Privesc niste ochi cunoscuti dar trec mai departe caci par singuratici, ma uit si ma intorc cautand barba cea familiara. Confirmarea imi ajunge la urechi, el este d-l Eco, intr-adevar fara de barba, de data aceasta ochii radeau. Baiguiesc ceva fara sens, imi lipseste indrazneala, sunt coplesit, ametit si fara de simturi, parca sunt la examen si totusi parca nu stiu care e subiectul. Oscilez de pe un picior pe altul, de pe un gand pe altul. Am adus aparatul de filmat/fotografiat dar am uitat complet sa opresc timpul in cadru. Ma apropii... Ma simt pierdut si irevocabil incapabil de a rosti o fraza inteligenta. Umberto Eco se uita la figura mea ca la o imagine translucida si atat de des intalnita incat este la orice pas pregatit de aparare si respingere a acelorasi intrebari sacaitoare. Cat de mult trebuie sa citesti dintr-un autor pentru a-l intelege, cat de multe randuri, interviuri, impresii, eseuri trebuiesc parcurse pentru a strapunge dincolo de armura intelepciunii si inspre sensul adevarat ce respira printre literele nascute din miscarea pendulului cunoasterii? Atunci am realizat ca exista mai multe etape in parcurgerea calatoriei unei carti. Mai multe etape si mai multe planuri. Mintea citind o carte ar putea deveni ea insasi o carte, si cartea ar fi diferita pentru fiecare minte si individ, uneori surprinzator de contrastanta chiar parcurgand aceleasi randuri. Prima etapa este una care se consuma relativ repede pentru ca reprezinta citirea cartii in sine, o imersare totala in filele imaginarului, actiunii si personajelor, o etapa rapida, intensa mai ales in comparatie cu cele urmatoare. Este poate si etapa cea mai reprezentativa, cea mai substantiala pentru ca iti ofera o buna parte a imaginii in formare in legatura cu impresia vietii acelei carti si a intelectului ce formeaza amprentele in mintea cititorului. Prima etapa nu lasa prea mult loc evadarii spre autor, mai ales autorul ca om, autorul in contextul lumii si muncii sale. Tot ce retii si vezi ori de cate ori lasi cartea din mana este numele celui ce incearca sa te captiveze, se imprima acel nume si o usoara umbra asociata unei potentiale figuri. Imaginea lui Baudolino, Belbo sau a preotului Baskerville te acapareaza cu totul in acea lume medievala sau contemporana si parca te tine acolo cu dintii. In cazul d-voastra experienta exceleaza sau exaspereaza, dupa cum au spus multi, date fiind multiplele planuri a multora din carti, cel pregatitor, creator de lume-n poveste, sau cel al actiunii, al descatusarii personajelor sau cel al descifrarii enigmelor. A doua etapa este cea a unei potentiale dorinte de cunoastere mai aprofundata ca urmare a epuizarii lecturii din prima runda. Cautarile converg spre noi carti, interpretari, interviuri, survine chestionarea identitatii autorului, se paseste afara din poveste, o noua analiza a literelor si randurilor se impune ca urmare a interesului nascut. Aceasta a doua etapa a aprofundarii este cea care te face sa cauti, de multe ori cu febrilitate, spre celelalte file dinspre alte tomuri si volume, ale aceluiasi om ce te-a fascinat initial. Pasesti pe noi teritorii, ai noi revelatii, completezi salba de lecturi avute la activ si simtamintele iti sunt confirmate sau infirmate. Cea de-a treia etapa a consacrarii devine parte-n parte, intreg in intreg si defineste intr-un mod unic si puternic legatura intre cititor si autor. Sunt de parere ca pentru fiecare individ nu sunt multi cei carora ai vrea sa le parcurgi opera completa, ai vrea sa-i citesti si sa-i recitesti, si sa incerci sa intelegi fiecare cuvant, ai vrea sa le fii alaturi sau sa le pui intrebari la tot pasul, ai vrea sa participi la toate evenimentele artistice, sa rasfoiesti fiecare coloana de ziar sau revista ce contine referinte la autor, fiecare critica sau aparitie editoriala - si mai mult de atat macar sa reusesti o parte din aceste doleante. Trebuie sa recunosc, chiar daca pretuiesc foarte mult scrierile d-voastra, ca ma aflu doar la un inceput de etapa a doua cu doleante de a ajunge la cea de-a treia destinatie. Cred ca pentru multi dintre noi nu sunt numerosi scriitorii care ajung la cea de-a treia etapa sau mai departe in cursul definirii valorilor individuale. Prezentarea despre uratenie a fost intr-un fel un subiect pe care l-as fi preferat cu alta ocazie, normalitatea aceasta ma impinge mai degraba spre frumos, cel putin asa am spus la inceput, dar am sfarsit prin a ma bucura de o viziune unica si a ma intrista de o viziune mai putin normala a urateniei contemporane, in care uratenia devine parte din viata noastra normala si acceptata. Stiti d-le Eco eu cred ca frumusetea este cea conceputa de fiecare din noi in parte. Cea invatata si acumulata din influente sociale anterioare poate sa fie intradevar falsa si plictisitoare. In acelasi fel uratenia declarata in mod oficial sau identificata dupa anumite standarde poate sa fie de fapt interesanta, chiar de-a dreptul frumoasa. Da, uratenia frumoasa. Am realizat ca as vrea sa invat, sa invat mai mult, o indrumare e necesara, o initiere pe care o caut de multa vreme, o initiere pentru care poate ca nu sunt gata sau nu sunt suficient. Ce ajungem sa devenim cu trecerea anilor, credem de multe ori in intelepciune si pe urma de fapt sunt episoade de incapatanare si tarie a personalitatii. Implinim idealuri si realizam pubertati ale tineretii naive, credem in noi orizonturi sau negam altele din ce in ce mai mult. Lumea curenta devine conspirativa si poate o ipostaza reala, ne mustram constiinta si ne intrebam cum am putut sa trecem cu vederea esente primordiale, da sigur a fost ignoranta. Lumea comparativa survine celor ce au migrat peste mari si tari, in cazul nostru timpurile izvorasc din comunism, se trezesc in incredibile lumi libere ale tranzitiei nebuloase si temporare si mai apoi navigheaza cu viteza maxima si cu capul inainte spre lumi libere si democratice. Lumea influentelor sapa o amprenta din ce in ce mai pregananta si formeaza curente de opinie ce erup din sufletele noastre revoltate sau incantate. Lumea curenta, cea prezenta a anilor 2000, aduce si un val imens in furtuna informatiilor: internetul. O noua forma de libertate, formari noi de opinii si personalitati, limbaje si imagni, aparitii neasteptate, informatii de mult cautate. Informatiile devin din ce in ce mai disponibile dar si din ce in ce mai virtuale (mai putin reale), mitul devine dintr-o data realitate, mitul devine accesibil, orizonturi noi se deschid, alte imagini sunt daramate precum castelele de nisip cu un nou fir de informatie defavorabil. Si totusi trebuie sa alegi... o cale... Cea personala poate conteaza prea putin... M-am reintalnit cu Belbo si Casaubon inainte de conferinta si memoriile m-au napadit. Memorii in legatura cu cartea si memorii ale timpurilor traite pe cand citeam cartea. Dupa conferinta am reinceput calatoria pendulului chiar daca Pamantul s-a invartit de ceva ori de la prima lectura si alte puncte de referinta au desenat trasee gravitationale pe nisipurile altor teritorii. Seara dupa conferinta, sunetul ploii in linistea serii, intamplarea imi aduce in dar unde sonore cu Toto Cutugno si Emozioni, parca sa mentina unda comunicarii aprinsa. M-au urmarit in timp conturul a doua harti imaginare ce s-au intiparit in memorie din penita randurilor Foucaultiene. Interesantul traseu al templierilor: Castel --> Ierusalim --> Agarttha --> Chartres --> Mediterana --> Stonehenge. "Spiritul templier era de inspiratie celitca, druidica, era spiritul arianismului nordic pe care traditia il identifica cu insula Avalon, sediu al adevaratei civilizatii hiperboreene." Privirea mi-a ramas de multe ori pironita inspre harta geografica, traseul mentionat si simbolul reprezentat in carte. Un motto de inceput de capitol 11, un citat de Cioran: "Sterilitatea lui era infinita. Tinea de extaz." As fi vrut sa va intreb de ce Cioran si de ce in acest context cu acest citat? Extaz ce tine de o anume euforie, o influenta religioasa, un rit? Cioran a fost cel care a inceput trasarea celei de-a doua harti mintale a conexiunilor si a unei continuari a oscilatiei in bine de sentimente, caci dupa Cioran ma intalnesc si cu Giovanni Papini, si Papini ma duce in mod automat cu gandul la Mircea Eliade. Un trio intelectual herculean ce contureaza aceasta harta fara de granite. As fi vrut sa parcurg din nou randurile cartilor inainte de intalnire pentru a avea baza conceperii de conversatii. Imi revin in minte subiectele numerologiei si a descifrarii simbolurilor si semnelor, numerelor si caracterelor ce ne parvin ca o parte esentiala a povestilor, ne imbina mereu la gandire, judecare, logica si o trezire inspre ceea ce este acolo in spatele zidurilor. Este coplesitoare prezenta atator referinte si de atatea tipuri, si nu poti sa nu te intrebi, sa te inclini si sa te inchini in fata maretiei cunoasterii si a expunerii acesteia. Evul Mediu si legenda Graalului, Templierii si Cruciadele si toate cele asociate lor apar amestecate de o mare roata a istoriei ce se invarte cu repeziciune si ne arunca in forta gravitationala a crezului partial si al imaginarului legendar. Dar lumea de fundal a cartii este superb conturata astfel si intrebarea ramane infipta in pamantul incercarilor si al descoperirilor. Pendulul lui Foucault este o continua invitatie la explorare data fiind cantitatea imensa de referinte si tangente la varii subiecte istorice. Ai constanta nevoie de creion si hartie pentru a lua notite si a merge mai departe in cercetari pentru a intelege mai bine lumea lui Belbo si Casaubon, pentru a avea o imagine cat mai realista a Planului. Am nevoie de intelegere in privinta alegerii Braziliei, personajului Amparo si a riturilor, cultelor pseudo-tribale, culturilor si sedintelor ocult-initiatice de la Santiago. Interesanta mi-a parut aparitia lui Aglie si asemanarea atribuita contelui de Sain-Germain. "Sentimentul diferentei dispare in Brazilia..." Explicatii exista, insa nu pentru pierderea lui in sufletul unui european. Identitatea nu se pierde usor si ne nastem sa apartinem unui loc de pe glob si sa gravitam in jurul unui punct identitar al Pendulului Personal. A calatori cu un somon a fost un alt timp petrecut si regasit acum nu de mult sub forma unui eseu publicat in Observatorul ce petrecea o intersectie cu trei semne ce ma indemnau la o alegere. Alegerea si lectura “Cum Sa Ai Parte De Vacante Inteligente” au mers mana in mana cu ocazia estivala de acum 3 ani sau mai bine si m-au ajutat in alegerea facuta: "In general alegerea unei carti si parcurgerea ei este un mare semn de intrebare. Cat de greu poate sa fie de a avea capacitatea de a alege intotdeauna o valoare demna de explorat in literatura. Recomandari, critici, doar si cea mai vaga idee a unui titlu sau autor in subconstient trezeste imediat curiozitatea atingerii si parcurgerii acelor randuri. Eliade in tinerete se caznea si isi folosea vointa sa extrem de puternica pentru a dormi cat mai putin pe noapte pentru a reusi sa traverseze marea de carti ce inundau mereu biroul din mansarda din strada Melodiei. Jurnalul de la Paltinis povesteste cum protagonistii principali doreau macar sa intretina un ritm constant de o zi si o carte. Umberto Eco spunea ca biblioteca este intotdeauna o sursa continua de incercare, pentru ca multe volume te cheama continuu, si pe fiecare in parte le iei si le deschizi, le frunzaresti si te gandesti, dar pana si facand acest lucru cartile traiesc inlauntrul persoanei doar si pentru acea atingere sau gandire de scurta durata. Cioran spunea ca cititul este o chestie repetitiva, fiecare carte, si in special cele de valoare, trebuie parcurse de mai multe ori, asa a ajuns sa calatoreasca in lumea lui Dostoievski de cinci, sase ori. Inceputul saptamanii de vacanta planuita in aceasta vara ma introdusese fata in fata cu acest mare semn de intrebare. Ma aflam in fata unui punct de rascruce, unde un stalp de lemn inalt si scorojit de vremuri, ce duce spre cerurile albastre si senine de vara, sta de straja cititorilor si rezista cu putere imaginativa acestui vant puternic al timpului. Ca orisice stalp al rascrucilor de drum el purta semet mai multe indicatoare spre mai multe destinatii, in acest caz destinatii literare. Pe lemnul imbatrinit apareau tiparite adanc pe sagetile indicatoare urmatoarele cuvinte: Dostoievski, Malraux, Eco." Sper sa nu ramanem la calatorii in hyperreality sau aceste randuri sa aiba drept companion doar un biet somon afumat. Calatoria continua si voi pleca mai departe inspre finalizarea etapei a doua si descoperirea semnului ce ma va directiona inspre cea de-a treia etapa a intelegerii scriiturilor d-voastra Ringraziamenti. Che Dio vi benedica. (Gratitudine. Dumnezeu sa va binecuvanteze.). "Cartea este o asigurare pe viata, o mica anticipare a nemuririi. Inspre trecut(vai) si nu spre viitor. Dar nu le poti avea pe toate.” - Umberto Eco, Pliculetul Minervei.
|
Andrei Lambert 11/29/2008 |
Contact: |
|
|