Dupa o premiera cu aplauze si felicitari .
Iesirea la rampa cu “ O Noapte Furtunoasa” de I.L.Caragiale a trupei teatrului “Tudor Musatescu” din Toronto a fost rasplatita cu aplauze indelungi si felicitari prietenesti!
Semnul cel mai concludent ca efortul si ambitia acestei “minunate echipe” ( cum a numit-o dl. Puiu Popescu, moderatorul cenaclului Observatorul, care patroneaza teatrul) si-a atins cu “brio” scopul este marturisirea unuia dintre spectatori:
- Nu ne venea sa plecam, ne-a parut rau ca s-a terminat !
Inainte de a da cuvantul regizorului si interpretilor, in obisnuitul interviu ziaristic, aflati si dv., dragi cititori, ce le-au transmis prietenii de la “Observatorul”, prin penita editorului, intr-un “articol de fond”, strecurat in “Vocea Patriotului Nationale”, din care a citit Ipingescu:
“Grupul de la Observatorul, prieteni si colaboratori din Canada, USA, Romania, Spania, Germania, Franta, Italia vor fi cu prezenta sau gandul alaturi de trupa tetrului Tudor Musatescu, in serile din 1 si 2 noiembrie… Va multumim inainte de a se deschide cortina si va aplaudam furtunos, alaturi de spectatori, in urma succesului de la inchiderea cortinei de final !”
Reporter: Iata, dle Stelian, un frumos succes, pe care colegii de la Observatorul l-au anticipat si l-au urat trupei dv., in modul acesta original! Cum ati raspunde gestului dumnealor afectuos, ca regizor si ca interpret al jupanului Dumitrache?
Dl. St.: Si prin unul si prin altul, ce sa zic?… “Mai primeam eu” sa pun in scena Noaptea Furtunoasa, sa joc un rol atat de jinduit, fara incurajarile dumnealor?
Rep.: Ca in romanul dv., mereu pe buze cu cate o vorba uitata de lume ! Chiar ati jinduit sa puneti in scena Noaptea Furtunoasa, sa-l jucati pe Titirca ?
Dl St.: O, da! Am dorit sa arat iubitorilor nostri de teatru din Canada un Caragiale al timpului sau si pe gustul publicului de astazi, un spectacol mai aproape de teatrul televizat, pe care noi il vedem zi de zi, ceas de ceas!
Rep.: Despre echipa si spectatori ?
Dl. St.: Toti, toti, de la repetitii la spectacol, peste asteptarile mele ! Cred ca ne-am atins obiectivul, acela de a juca caractere, nu debitori de replici seci. Le multumesc coechipierilor de joc, le multumesc, peste masura de fericit, ca l-au ajutat pe nea Stelian sa se pastreze in albia profesionalismului! Spectatorii, Doamne, romanii nostri sunt atat de receptivi, traiesc spectacolul vorba cu vorba si poanta cu poanta, atat de darnici cu rasul si aplauzele, pentru noi, cei de pe scena, un adevarat partener de replica! Ne-a stimulat, ne-a intarit cheful de joc! Va multumim, va multumim din inima, dragi spectatori !
Rep.: Dna. Steluta Moody, ce doriti sa spuneti generosului public, care va aplaudat la scena deschisa, cum se zice?
Dna. M : As vrea sa incep prin a spune ca nu este niciodata prea tarziu de a transfera in realitate visurile ascunse ce le purtam in suflet. Visul meu si dorinta mea cea mai secreta a fost de a mai juca din nou pe scena si aici in Canada, de a mai interpreta un rol, din frumoasele piese romanesti, asa cum am mai jucat si in tara. Auzisem de dl. Stelian, de succesul celor doua piese pe care le-a regizat inainte, “Steua fara nume” si “Sosesc deseara”. I-m cerut din vreme sa dau o proba, sa ma distribuie intr-o viitoare piesa ce are de gand s-o regizeze. Din fericire, dansul nu m-a uitat, si m-a distribuit in Veta, rol de care m-am indragostit de la prima citire. Treptat, in cursul repetitiilor, m-am identificat cu ea, ca suflet si temperament. Plus indicatia de capatai a regizorului, de a trai, dupa situatie, trei Vete, nu una, cand cocoana rea, cand taranca bigota, cu cruci pe piept si juraminte, cand amanta impacata, indulcita de vorba mea obisnuita, siropoasa, cum i-a zis dansul, ca doar pentru asta, se pare, a avut incredere in mine si m-a distribuit in Veta fara proba! Bogatele aplauze ale spectatorilor de la sfarsit sper ca m-au privit si pe mine ! Multumiri spectatoarei care m-a magulit cu marturisirea ca “asa si-a inchipuit-o pe Veta, cum am jucat-o eu !”
Rep.: Dle Cristi Tunariu, ai-ia-ia, taler cu doua fete si amant fara scrupule…
Dl.T: Nu eu, doamna, Chiriac, eu am sotie si o fata mare, frumoasa si destepta foc, pe care le iubesc temeinic!
Rep.: Stiu, draga Cristi, tocmai de aceea, cateva cuvinte despre rol, despre colaborarea cu regizorul, despre intalnirea cu publicul spectator !
Dl.T : Apai, e greu sa spun numai cateva cuvinte despre toate astea. Dar, ma rog sa incerc ! Rolul lui Chiriac mi l-a hotarit dl. Stelian, desi inca de acum trei ani, cand a fost vederea la fata, ca sa zic asa, dansul ma tinea in rezerva pentru Rica Venturiano. Cand a fost sa incepem piesa, s-a razgandit, tie iti vine manusa Chiriac ! Ca sa ma convinga, a facut o proba deschisa cu amandoi, cu mine si cu Virgil, ne-a incercat pe rand, cand intr-un rol, cand intr-altul, si asa a fost batuta in cuie distributia celor doua roluri. Dupa cum au confirmat aplauzele salii la scena deschisa, atat pentru mine, cat si pentru Virgil, mai poti spune ca regizorul n-a avut dreptate? Mi-a placut in mod deosebit piperul dumnealui pe care l-a pus in comportarea noastra de gardieni, cu ifose militaresti, ca in armata lui Mos Teaca ! De asemenea, aceasta indicatie, la ezitarea mea de a-mi arata “amoarea” fata de Veta, sincer sau prefacut. “Sincer, foarte sincer, nici vorba de prefacatorie, nu-ti convine s-o pierzi, abia astepti sa moara jupanul, sa-i iei locul, sa nu mai fii un biet tejghetar !” mi-a decretat dansul. Despre intalnirea cu publicul spectator…L-am simtit tot timpul cum ne urmareste amuzat, cu rasul pe buze, cum se zice. Multumiri, mii de multumiri pentru caldura vesela cu care ne-a primit!
Rep.: Dra. Laura, emotii, enervari, dar, in cele din urma, si deplina multumire, asa e ?
Dra.L: Ce spuneti, sunt fericita, dau pe dinafara de bucurie, prietenii, cunoscutii, lume cunoscuta si necunoscuta, cate nu mi-au spus, ca sunt cea mai, ca m-au placut cum am jucat, ca bat la fund toate actritele de pe lume, ma rog, vorbe, vorbe, vorbe… Ce vreau sa ramana clar este asta: pentru debutul meu actoricesc, nu pe scena, ca pe scena am mai iesit, ca solista, am doar un conservator de muzica, pentru acest debut, nu cred ca ar fi existat rol mai potrivit pentru mine decat Zita ! Personajul acesta s-a potrivit bine pe temperamental meu volcanic. Acesta a fost si motivul care mi-a favorizat intruchiparea Zitei asa cum a vazut-o Caragiale, bataioasa, frantuzita, modista, bonjurista, ma rog, tot caimacul ! A, a nu se uita frecusurile regizorale! Doamne, cand imi amintisc prin cate variante, vreo patru, am trecut la repetitiile de citire a scrisorii lui Rica…Iar schimbam, iar ?! “Iar, un adevarat meserias cauta mereu, nu se multumeste cu ce-i vine la prima mana ! “, m-a calmat dl. Stelian. Acum recunosc ca a avut dreptate. Daca Zita mea a fost atat de bine primita de public, aceasta se datoreaza si frecusului regizoral, care, atunci m-a enervat, dar in final, pe scena, mi-a prins bine. Ii multumesc din inima regizorului !
Rep.: Dl. Virgil Raban, ce aveti de spus despre reusita unui Rica Venturiano, intr-adevar
intr-o interpretare originala, ferita de orice influenta dinspre marii actori ai scenei romanesti?
Dl.R.: Mare ocazie, mare bucurie sa joc un rol intr-o comedie a lui Caragiale. Caragiale a fost nasul copilariei mele. Mama i-a indragit foarte mult tot ce a scris! Imi citea din schitele si chiar din piesele lui, vorbeam prin casa cu replicile hazlii de acolo!In ceea ce priveste rolul Rica Venturiano, este adevarat, m-a preocupat sa nu ma las influentat de marii actori. Daca am reusit sa-mi depasesc aceste “frici”, aceasta se datoreaza si regizorului, care mi-a spus din capul locului: “ Beligan l-a interpretat pe Rica, nazal si cerbral, dupa cum i-a fost felul, tu esti altfel facut, tu ai sa scoti un Rica in felul tau, emotional, trait cu sufletul! Sunt la al patrulea rol important, prezenta publicului, reactia lui binevoitoare, amuzata, mi-a dat incredere si m-a transpus total in rol. Ii multumesc din inima pentru aplauze si pentru aprecierile elogioase!
Rep.: Ei, draga Gelu, bietul nostru Spiridon, mai simti, cumva, urmele de bici ale jupanului ?
Gelu: A, nici vorba, a stiut dl. Stelian sa mi le aplice, fara sa ma doara !
Rep.: Ei, ce ai de spus de rol, de colegi, de publicul din sala?
Gelu: Eu le multumesc tuturor actorilor din trupa si dlui regizor Stelian, pentru ca mi-au oferit sansa de a juca alaturi de dansi. Pentru mine aceasta experienta reprezinta un castig important; faptul ca am invatat sa ma exprim bine in limba romana. Mi-au fost de mare ajutor exercitiile de dictie ce mi le-a cerut dl. Stelian: sa pronut cum trebuie vocalele din cuvinte!
Asa cum mi-a cerut, am tot recitat din Eminescu cuvinte cu multe vocale. “De din vale de rovine,/ Graim domna catre tine…” etc. Asa am reusit sa vorbesc bine romaneste pe scena ! Un secret pe care il recomand si altor elevi romani de aici, care nu mai vorbesc bine romaneste, datorita accentului Canadian. Eu am 16 ani si mi-a fost usor sa intru in personajul Spiridon, care este de varsta mea. Desi am jucat “intaiasi data pentru prima oara” intr-o piesa de teatru, m-am simtit relaxat, natural, tocmai pentru ca personajul era de varsta mea si pe sufletul meu, deci ca nu trebuie sa ma prefac. Multumesc tuturor celor care au venit sa ne vada, sper ca am fost si eu la nivelul asteptarilor dumnealor !
Rep.: Dl. Viorel Neacsu, la urma, dar nu cel din urma. Rolul dv. de rezoneur al piesei a fost f.greu, sa stie ca un adevarat actor se remarca mai ales prin priceperea de reactiona pe replica partenerului. Si v-ati descurcat bine, ca sa nu mai vorbim de excelenta citire a ziarului! Am preferat ordinea aceasta, stiindu-va bun cronicar si astfel, prin dv.,sa facem un final acestui interviu !
Dl. V.N.: Am acceptat rolul lui Ipingescu doar pus in fata faptului implinit. Ii spusesem regizorului ca nu ma vad in stare de asa ceva si cu toate acestea, m-am vazut anuntat in rol. M-am mai linistit dupa ce l-am ascultat vorbind despre ce are de gand sa faca, dupa cum vede fiecare personaj in parte, dupa cum l-a dibuit pe Caragiale. Mi-a placut si m-am lasat pe mana lui. Personajul a fost mult mai greu decat l-am banuit. Ipingescu e personaj fara trairi. E acolo ca sa dea culoare mahalalei. Si asta nu mi-a fost chiar la indemana. Colegii de trupa au fost atat de buni pe rolurile lor, incat tot timpul mi-am dorit nu mai mult decat sa fiu capabil sa le tin isonul. Intalnirea cu publicul? Dinspre partea mea foarte buna! Dinspre partea lui, nu stiu inca. Aplauzele ni s-au adresat oricum tuturor si cel mai mult regizorului!
A consemnat: Ecaterina Dumitrescu
|
Ecaterina Dumitrescu 11/8/2008 |
Contact: |
|
|
