Note personale : Cu ochi in patru
Cum era din pãcate de asteptat, a venit si noiembrie.
Doar dacã venea Ba-ba-ul era mai rãu. De fapt Ba-ba-ul a venit, dar e încã la sud de graniþã. Acolo cred eu cã îi place cel mai mult pentru cã e mai cald, pentru cã þinutul e bogat si pentru cã oamenii, luaþi cu treaba de dimineaþa pînã seara, ori nu-l bagã în seamã, ori cînd dau cu ochii de hidosenia lui li se taie picioarele. Asa cã el îsi poate face de cap cum vrea. Si de data asta, ca de multe alte ori, a dat pentru început iama prin lumea financiarã.
Acum, noi cei care vorba aia „muncim nu gîndim”, cum sã luãm chestia asta? Cum sã înþlelegem cã o crizã a creditelor imobiliare din America dã peste cap sistemul bancar al Estoniei, Islandei sau Australiei? Cum? Prima nedumerire care ne vine la gurã este cã într-o þarã care este mama bãncilor creditoare, în care toatã lumea trãieste de zeci si zeci de ani din credite, unde pînã si cea mai micã bancã din cel mai mic oras american stie cum sã-þi dea un credit, asa deodatã bãncile (nu le stiu numele, dar le bãnuiesc afilierea) s-au apucat sã dea credite în stînga si în dreapta fãrã sã verifice solvabilitatea clienþilor. Si n-au dat cîteva zeci de mii de dolari, ci milioane, zeci si sute de milioane. Adicã s-au prostit acele bãnci peste noapte si s-au încãlcat cît de tare au putut propriile reguli? Si le-au tot încãlcat asa cu sute, mii si zeci de mii de clienþi? Si nimeni din mai marii lor, din „comitele si comiþiile” lor n-a sesizat nimic, n-a înþeles ce se petrece, n-a fãcut nimic ca sã stopeze prostia? Chiar nimeni? Mãi sã fie! S-au lãcomit acele bãnci? Au fost ele bãnci pirat? Dacã au fost din astea, de ce s-au grãbit celelalte sã se amestece într-atît încît au dat totul peste cap?
Spre bucuria noastrã, de data asta poporul american a priceput care e miscarea. S-a dus la vot ca niciodatã si a votat Schimbarea. S-a sãturat de povesti cu zmei si balauri care zboarã pe cer si pe sub pãmînt si care sunt vinovaþi de toate relele.
Votul a fost un fel de „f...you!”. Noi robotim de dimineaþa pînã seara, n-am oprit deloc motoarele, n-am intrat în greva grevelor si voi ne serviþi crize! Ca sã faceþi ceaþã, fum, sã puteþi schimba pe nevãzute decorul, costumul si pãlãria magicianului.
Acum sã dea Dumnezeu sã fie într-un ceas bun! zic eu.
Aud cã în România se ascultã din ce în ce mai des cîntecul lui Seicaru care zice cam asa: Aia hoþi, ãstia hoþi/Mama lor la toþi! Asta cu trei sãptãmîni înainte de alegerile parlamentare (deci tot în noiembrie). Se mai zice, ca si altã datã de fapt, cã doar prostii mai cred cã mergînd la vot pot schimba ceva în bine. Dupã cum se prezintã majoritatea candidaþilor care se reped în faþa camerelor de luat vederi ale televiziunilor, parcã as da si eu sã cred. Dar dacã e asa, n-ar trebui oprit cumva caruselul ãsta?
Din toatã povestea alegerilor americane, cel mai mult m-a impresionat nu discursul lui Obama, nu unul al lui Hilary Clinton, ci spusele unei politiciene cãreia din pãcate nu i-am reþinut numele: am demonstrat cã suntem o naþiune care are capacitatea de a se autocontrola si autocorecta. Nu stiu dacã vorbele ei sunt întru totul adevãrate, dar la asa ceva ar trebui sã tindã orice natie.
Si cel mai mult mi-as dori s-o vãd atinsã de români.
Ce te faci însã cu românul nostru al cãrui mediu preferat e hãrmãlaia, care e tare de tot în criticã si nul în autocriticã, care bate cuiul pe jumãtate, dupã care dã o fugã sã vadã dacã plouã afarã sau dacã s-a deschis la bodegã? Care are mintea atît de iute cã n-o poate aþinti pe nimic. Care îi ia pe toþi peste picior pentru ca sã nu apuce ei s-o facã. Si care se vede pus acum sã aleagã politicianul român cel mai bun. Care sã fie ãla? Pentru cã, vorba lui Ricã Venturiano: si el e român.
Adicã se ajunge la un impas ca uneori în matematicã, cînd o ecuaþie nu are solutii din rîndul numerelor reale, ci doar din cel al celor imaginare.
Poate gresesc. Poate cã de vinã e noiembrie ãsta care mi-a fãcut dintotdeauna zile amare. Care aduce ploaie, frig, tuse si junghiuri.
Si printre ele, tocmai cînd nu bagi de seamã, se strecoarã si Ba-ba-ul. Sã fim asadar cu ochii în patru.
V.N. Toronto
|
Viorel Neacsu 11/8/2008 |
Contact: |
|
|
