Cu Leonard Velcescu , in cautarea originilor
Recent apărută la Editura franceză Les Presses Littéraires, cartea domnului Leonard Velcescu, „Dacii în sculptura romană. Studiu de iconografie antică“, are pentru noi, românii, nu numai o exceptională importantă istorică, ci si una sentimentală. Pentru că, în această lucrare, autorul analizează si cataloghează peste o sută de sculpturi romane care-i înfătisează pe strămosii nostri. Încununarea celor 15 ani de cercetări intense în muzeele lumii si în siturile conservând relicve ale Antichitătii o constituie identificarea unor reprezentări necunoscute până acum ale regelui dac Decebal.
Leonard Velcescu s-a născut în anul 1961, la Pitesti. După absolvirea Liceului de Artă din localitate, a emigrat în Franta împreună cu mama sa, Cornelia Velcescu, sculptorită si pictorită apreciată. Si-a continuat studiile la Universitatea Paris IV, iar în anul 2000 a obtinut titlul de doctor în Istoria Artei. Mărturie a iubirii pentru pământul natal, cartea de fată este o extensie a tezei de doctorat sustinută la Sorbona si École Pratique des Hautes Études.
Prin descoperirile făcute si prin profunzimea interpretărilor, doctorul Leonard Velcescu ridică încă unul din vălurile care ascund civilizatia plină de taine a celor pe care Herodot îi numea „cei mai viteji si mai drepti dintre traci“.
– Domnule Leonard Velcescu, pentru început v-as ruga să ne spuneti câteva cuvinte despre studiul dvs. Ce îl singularizează fată de celelalte lucrări din domeniu?
– În această carte am încercat, mai întâi, să dau o viziune de ansamblu asupra reprezentărilor iconografice ale dacilor în Antichitate. După descrierea contextului istoric în care a apărut conceptul de „barbar“ în lumea romană, am definit – pe baza descrierilor literare si artistice antice existente – tipul de „barbar“, în general, si cel de „barbar dac“, în particular. Cu alte cuvinte, pornind de la basoreliefurile Columnei lui Traian si ale monumentului de la Adamclisi, am conturat „portretul-robot“ al dacului, pe baza căruia pot fi identificate alte reprezentări iconografice ale acestui popor. Am întocmit, apoi, inventarul sculpturilor de daci cunoscute sau descoperite de mine – inventar însotit de un aparat ilustrativ complet – si am descris si comparat piesele cele mai semnificative. Dintre operele cercetate, un loc foarte important îl ocupă cele care îl înfătisează pe Decebal. În trecut, studiul comparativ al busturilor regelui dac a fost abordat de mai multi autori, dar în lucrarea mea această metodă este aplicată, pentru prima dată, la sculptura statuară. În sfârsit, am abordat problematica restaurării sculpturilor antice reprezentând daci si am analizat tipurile de roci folosite, cu scopul de a facilita identificarea ariei geografice de provenientă si alegerea materialelor necesare refacerii operelor deteriorate. Dar, mai presus de toate, în studiul meu am încercat să răspund unor întrebări legate de civilizatia dacilor si de relatiile lor cu Roma.
– Când a apărut ideea acestui proiect inedit si în ce a constat munca de catalogare si identificare a sculpturilor antice înfatisând daci?
– Ideea de a studia din punct de vedere iconografic reprezentările de daci din arta sculpturală a Antichitătii a început să se contureze în timpul primilor ani de studentie la Sorbona. Am considerat că este un subiect interesant si care iesea, ca să spun asa, din cadrul obisnuit, traditional al tezelor de doctorat. Am început căutarea acestor sculpturi cu aproape două decenii în urmă. De existenta unora în anumite locatii – muzee, colectii particulare, situri arheologice – aflasem din literatura de specialitate. Multe le-am identificat însă cutreierând sălile muzeelor si, mai ales, scotocind prin depozitele acestor institutii. Muzeele marilor orase – Paris, Madrid, Berlin, Oxford, Toulouse, Bruxelles, New York, Atena, Sankt Petersburg, Praga… – sunt pline de sculpturi reprezentând daci, dar cea mai mare parte se află, evident, în Italia. Cercetările întreprinse în muzeele de acolo si în rezervele acestora mi-au oferit minunate surprize. Astfel, în Muzeul Forului lui Traian, am descoperit, în 1998, numeroase fragmente de statui si basoreliefuri necunoscute, iar în Muzeul dell’Opera di Santa Maria del Fiore, din Florenta, am identificat un cap antic de dac atasat la un corp de statuie din perioada medievală.
Cercetările mele au inclus, deci, nu numai statui sau busturi păstrate într-o stare mai mult sau mai putin bună, dar si fragmente – capete, torsuri, mâini, picioare... Identificarea am făcut-o în urma analizării aprofundate a detaliilor si pe baza studiului comparativ. Un astfel de detaliu este încăltămintea, asemănătoare opincilor care se poartă si astăzi pe la noi, de exemplu, în satul Izverna, din zona Mehedinti. În afara sculpturilor înfătisând personaje mature, în Forul lui Traian, dar si în alte muzee, am găsit si reprezentări de copii de „barbari“, care, după fizionomie si îmbrăcăminte, se înscriu în iconografia dacică de pe Columnă.
– De unde provin aceste sculpturi de daci?
– Cele mai multe au fost găsite în Forul lui Traian si sunt opera unor artisti de „curte“. După cum se stie, în timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.), arta romană se afla la apogeul ei. În consecintă, calitatea sculpturilor este remarcabilă, atât sub aspectul fizic al personajelor, cât si sub cel psihic. Trebuie să subliniez că aceste opere sunt adevărate lectii de sculptură si de reprezentare realistă. Pentru a-i înfătisa pe daci, artistii romani nu au folosit o imagine stereotipă, asa cum se obisnuia, de pildă, pentru divinităti, ci au apelat la modele reale, si anume la prizonierii daci, adusi în număr foarte mare la Roma. Stilul este realist, caracteristic pentru această perioadă, detaliile sunt minutios realizate. Conform reconstituirilor Forului lui Traian făcute de italieni si, mai recent, de americani, la origine au fost în jur de o sută de statui de daci. Realizate din marmură, ele erau asezate deasupra porticelor (galeriilor) care înconjurau piata principală a forului, în dreptul fiecărei coloane care sustinea porticul. La aceste statui trebuie să le adăugăm pe cele care au făcut parte din faimosul portic din porfir rosu al forului. Desi este mentionat în mai multe scrieri ale Antichitătii, arheologii n-au reusit să găsească nici o urmă a acestui ansamblu si, deci, n-au putut să-l localizeze. Dar faptul că a existat în realitate este dovedit de cele cinci statui de daci din porfir rosu-visiniu – din care două sunt la Luvru, iar trei la Florenta –, ca si de fragmentele de sculpturi aflate în depozitele Forului lui Traian...
Există si statui de daci făcute într-o perioadă posterioară lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), dar acestea au altă origine si altă istorie. Am în studiu o serie de imagini de „barbari” (daci) încă neincluse în catalogul cărtii: unele sunt antice, altele au fost făcute într-o perioadă mai recentă, într-un stil amatoristic, provincial, rustic.
– De ce credeti că nu s-a mai găsit nici o urmă a porticului din porfir rosu ?
– Pentru că toate complexele monumentale din Roma si, cu predilectie, forurile imperiale, garnisite cu marmuri colorate în diferite nuante, au fost jefuite în timpul Renasterii si Barocului, materialele luate fiind reutilizate la noile constructii.
– Cum apar dacii în aceste reprezentări sculpturale ?
– Au o atitudine demnă, linistită, naturală, si nu una de umilintă sau de furie, mai potrivită conditiei lor de învinsi si prizonieri. Un alt aspect interesant al acestor sculpturi de daci este pozitia mâinilor: împreunate în fată. O atitudine similară adoptau tăranii de la noi atunci când voiam să-i fotografiez: mă rugau să astept putin, îsi aranjau hainele, le scuturau si apoi îsi împreunau mâinile în fată, la nivelul pântecului. De ce sunt reprezentati dacii astfel, când se stie că romanii obisnuiau să îsi înlăntuiască prinsii „barbari“ cu mâinile la spate, rămâne, deocamdată, un mister.
– Un comentator al studiului dvs. observa că nici un alt popor subjugat de Roma nu s-a bucurat de o onoare atât de mare.
– Faptul că împăratul a decis să-si decoreze forul cu statui de daci, popor considerat „barbar“ de către romani, când mult mai logic ar fi fost să pună reprezentări ale personalitătilor autohtone, constituie un mare mister. Astfel, acest monument conceput să-l slăvească pe Traian îi glorifică, în aceeasi măsură, si pe daci. Este un fapt total iesit din comun: în cel mai de pret loc al lor, romanii au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii „barbare“. Numărul impresionant de statui de daci realizate pentru Forul lui Traian constituie un adevărat omagiu adus de Roma celui mai redutabil adversar al ei, o dovadă de respect si admiratie fată de învinsi.
– Un mister rămâne si faptul că, după două secole, un alt împărat roman, Constantin, si-a decorat Arcul de triumf cu opt statui de daci provenind din Forul lui Traian. Cercetând sculpturile de daci ati identificat câteva care îl înfătisează pe Decebal.
– Trei dintre sculpturile analizate de mine prezintă mari similitudini. Bustul aflat în Muzeul Vaticanului (sala Braccio Nuovo, nr. 127, inv. 2 214) – pentru prima dată atribuit lui Decebal de Emil Panaitescu – a fost descoperit în Forul lui Traian cu prilejul unor săpături făcute în anul 1822. Înainte de a fi expus, bustul a fost restaurat. Expresia chipului este naturală, realistă, privirea pătrunzătoare si ageră, conferind personajului o mare hotărâre de sine. Toate caracteristicile vorbesc despre un om inteligent si cult. Capul este acoperit cu binecunoscuta căciulă dacică – pileus. La Florenta, în Giardino di Boboli, din Palatul Pitti, se află două statui de daci. Una dintre ele reprezintă un nobil (tarabostes) de o statură si o noblete impresionante. Capul si partea inferioară a bratelor sunt făcute din marmură albă, iar restul – din porfir rosu-visiniu. Personajul poartă căciula dacică si este învesmântat cu o mantie lungă ce trece de genunchi, prinsă pe umărul drept cu o fibulă în formă de disc. Pantalonii – largi – sunt legati în jurul gleznelor cu ajutorul sireturilor de la „opinci“. Statuia este mentionată pentru prima dată pe la începutul secolului al XVI-lea, la Roma, dar nu există nici o însemnare privind locul si timpul când a fost descoperită. Analiza stilistică, analogiile si unele informatii istorice relevă că a fost realizată între anii 107 si 115 d.Hr. Si această sculptură a suferit, în decursul timpului, mai multe restaurări. Comparând capul statuii cu cel al bustului din Muzeul Vaticanului, am observat cu mare uimire că trăsăturile si felul cum este asezată căciula sunt foarte asemănătoare. Concluzia este că cele două sculpturi înfătisează una si aceeasi persoană. În sfârsit, tot la Florenta, în Muzeul Bisericii Santa Maria del Fiore, există încă o reprezentare a unui nobil dac. Nici locul unde a fost descoperită această sculptură nu este cunoscut. Desi chipul personajului este destul de deteriorat, din cauză că piesa a fost expusă timp îndelungat în exterior, asemănarea cu celelalte două chipuri este flagrantă. În fata acestei situatii, mi-am pus întrebarea: de ce si-au dat osteneală romanii să reprezinte acelasi nobil dac de mai multe ori? Iar răspunsul a venit firesc: pentru că era vorba de o personalitate importantă a acestui popor, poate chiar regele lor, Decebal. Ipoteza capătă o sustinere solidă când se constată asemănările foarte mari între aceste imagini si cele de pe Columnă care îl înfatisează cu certitudine pe Decebal, cum ar fi, de exemplu, cea din scena luptei de la Tapae (XXIV).
La Ermitaj există încă un cap de dac similar cu celelalte trei. Dar ce m-a intrigat putin – si din această cauză am ezitat să-l tratez laolaltă cu celelalte – este faptul că personajul pare să fie mai în vârsta. Probabil este un membru al familiei lui Decebal. Textele antice pomenesc chiar de un frate al regelui dac, pe nume Diegis.
Mentionez că ne aflăm în domeniul supozitiilor si ipotezelor plauzibile, si nu în domeniul adevărului absolut si al „dogmelor“. În lucrarea mea nu am căutat să tratez problemele în mod definitiv, ci să las loc pentru ca cercetarea să poată fi continuată.
– În încheierea discutiei noastre, vă rog să-mi spuneti câteva cuvinte despre proiectele dvs?
– Pentru mine, studiul iconografiei antice a dacilor nu este un capitol încheiat: în prezent, pregătesc un „Corpus” cu toate toate reprezentările de daci cunoscute, basoreliefuri, busturi sau statui, piese păstrate integral sau fragmente. Trebuie să subliniez că există sculpturi înfatisând daci încă neidentificate. De exemplu, în literatura germană sunt mentionate asemenea lucrări, despre care nu se mai stie absolut nimic. Încerc să le localizez si să le identific. Scopul cercetărilor mele este acela de a releva importanta deosebită a acestor sculpturi antice – care pentru noi, românii, constituie adevărate documente de identitate – si de a le repune la adevărata lor valoare.
(Dr. Leonard Velcescu poate fi contactat la adresa e-mail: velcescu66@yahoo.fr)
|
Dinu Moraru 11/3/2008 |
Contact: |
|
|
