Life : Puterea dragostei neconditionate
Nu stiu cum a fost pentru voi perioada 14-18 iulie 2008, dar pentru mine a fost plina de evenimente care mi-au marcat viata. Despre unul dintre acestea va voi povesti in continuare: curbarea unei bare de fier beton (ca cea folosita in constructii) de 1.6 m plasata intre doi participanti, pe partea cea mai moale a gatului fiecaruia.. impingand simultan bara catre celalalt.
Evident, la toti cei 220 participanti la acel workshop ni s-a facut frica auzind ce ni s-a propus sa facem, dar nici unul n-am dat inapoi. Mai mult decat experienta in sine, interesant a fost ce-am invatat din ea… fiecare. N-as recomanda experienta in lipsa unui instructor care sa creeze conditiile necesare.
Inainte de a trece mai departe, o scurta paranteza despre GPS: cu o zi inainte instructorul ne-a povestit ca si-a luat o masina noua, care are si GPS. Era foarte incantat de el, mai ales ca atunci cand greseste sa ia o curba, GPS-ul nu-l cearta deloc! Ii spune doar cu o voce duioasa de femeie: “e ok.. recalculez.. vezi ca peste 100 de metri ai alta iesire.. “
Cum trebuia sa ne alegem un partener pentru indoirea barei, am intrebat o participanta cam de marimea mea daca vrea sa lucram impreuna. A confirmat, asa ca ne-am asteptat cuminti randul. Instructiunile erau clare: priviti partenerul in ochi, incercati sa faceti o conexiune cu el si impingeti inainte ca sa ajungeti sa-l imbratisati (tinand bara intre gaturile voastre). Am incercat de cateva ori sa-i spun partenerei ce sfaturi mai auzeam imprejur sau ce mai credeam eu ca ne-ar prinde bine, dar ea repeta mereu: “nu-mi spune nimic, o sa reusim noi”. Am continuat insa sa fiu atenta la experientele celorlalti si ce sfaturi mai primeau ei, de ex. “energia din voi doi e mai mare decat energia barei!”. Incerc sa ma vizualizez cu bara curbandu-se intre noi .. si reusesc sa vad imaginea cu ochii mintii. Iata ca ne vine si noua randul; ni se aseaza bara intre gaturile noastre, ne punem mainile inclestate la nivelul nasului (fara sa atungem bara), ne uitam una la alta si incepem sa impingem. Nu prea placuta presiunea pe gat, va puteti imagina si voi. Continui sa imping, dar partenera mea inchide ochii dupa cateva secunde si se focalizeaza pe durerea din gat.. apoi cedeaza. Urmatoarea data a reusit sa impinga ea mai tare, m-am dezechilibrat si m-am oprit. Incercam din nou, cedeaza si se retrage intr-o parte. Merg la ea, incerc s-o linistesc: “e ok”, ii spun, “recalculam..”. Ne imbratisam si reluam experienta inca de doua ori fara rezultat.. a cedat iar. Cei din jur se uita la mine stupefiati, mai vrei sa continui? Esti ok?! Parca simt presiunea in gat si fara sa am bara, dar vreau sa continui. Mi-aduc o alta partenera: se vedea limpede pe fata ei cat de frica ii e, nu cred c-a rezistat mai mult de 5 secunde. Se retrage si ea, revine si iar cedeaza.
O cunostinta pe care am intalnit-o la un alt workshop vine sa-mi fie partener: “Eu am reusit din prima si vreau sa te ajut si pe tine”, imi spune. Incepem sa impingem bara simultan, dar renunta repede. Parca ar vrea sa mai incearce a doua oara, dar renunta din start. Aud din nou “Vrei sa continui?” Imi adun puterile si confirm. De data asta apare in fata mea ca partener un tip mai inalt cu vreo doua capete, mai solid si prezentabil; el reusise deja, venise sa ma ajute. Oups, eu ma ferisem de barbati crezand ca-s prea puternici si nu voi rezista! Incepem sa impingem, dupa cateva secunde tipul se da inapoi. Iau o pauza de 2-3 minute, ca sa-mi revin si incercam din nou. Ne punem in pozitie, imi fixez privirea pe el, imping, imping.. simt ca nu mai pot, fac un efort sa imping din nou, si .. bara incepe sa se curbeze!!! Continui bucuroasa sa ma intind sa-i dau o imbratisare, tocmai cand bara cade intre noi, curbata!!! Tzip bucuroasa c-am reusit, sar sa ne-mbratisam, ma ia pe sus si ma-nvarte! Uraaa, am reusit!!! Aud strigatele bucuroase ale celor din jur. Au fost acolo tot timpul, sustinandu-ma. Marea majoritate a celor prezenti au reusit sa indoaie bara.
Putin jenata ca mi-a luat atat de mult sa indoi si eu bara, merg in camera si ma gandesc la aceasta experienta: Ce-am invatat din ea? Cu ce am contribuit eu la ea? De ce-a fost asa dificila pentru mine? Raspunsurile incep sa-mi curga in minte si le astern pe hartie. Ard de nerabdare a doua zi sa aud parerea celui care a organizat totul. Cand ne da voie sa punem intrebari, sar nerabdatoare in picioare, ca multi altii. Imi vine randul si incep: “Am avut aseara o experienta care pare a fi una dificila si as dori sa aud parerea dumneavoastra, eu am cateva idei despre ce-a fost asa. Am avut patru parteneri la indoirea barei, cred ca vreo 10 incercari. Trei femei care s-au retras si-am reusit sa indoi bara doar cu al patrulea, un barbat mult mai inalt.
Vreau sa multumesc tutoror partenerilor, pentru ca am invatat mult din fiecare experienta”. “Patru parteneri?!”, ma opreste surprins, “De cativa ani organizez acest workshop si n-am intalnit pe cineva sa reziste la atatea incercari de indoit bara. Aplaudati-o!”, le spune celorlalti. Trec uimita de la jena, la balbairea unui “multumesc”, nu ma asteptam! Continui: “Cred ca experienta a fost mai dificila pentru ca intentia mea pentru aceasta saptamana (sa scap de toate limitarile) a fost destul de mare, asa ca am primit o incercare pe masura.
Banuiesc si ca subconstientul m-a testat sa vada cat de determinata sunt sa realizez ce vreau. Totdeauna am crezut ca viata e grea, dar eu reusesc sa ma descurc (am reusit si-acum, dar cu ce pret!).” “Da”, raspunde el, “se pare ca a fost un patern de care ai mai avut parte in viata ta si acum s-a aratat inca o data. Si a mai fost ceva: ai reusit sa treci cu bine de atatia parteneri pentru ca nu i-ai blamat pe nici unul!” Fac o pauza si adaug: “Am mai invatat ceva: Puterea Dragostei Neconditionate!!!
Mai este ceva?” “Ajunge pentru acum” si face un semn celorlalti sa ma aplaude din nou.
Wow, chiar am avut multe de invatat! Ma opresc, si-un gand nou apare: a fost prima data in viata mea cand am fost in stare sa fiu eu insumi in fata unui barbat prezentabil, sa nu renunt la ce vreau eu! Uraa!
In pauza urmatoare ma intalnesc cu partenerul din seara anterioara: “Esti o femeie puternica”, imi spune, “prima data a trebuit sa ma dau inapoi ca impingeai prea tare!” In sfarsit, imi dau seama de puterea vointei mele! Ma intalnesc si cu cea care a renuntat inaintea lui: “Imi cer scuze, dar am vazut asa o frica in ochii tai ca mi-am zis ca n-o sa reusim si-am renuntat; dar acum am inteles de ce am reusit de prima data cu celalalta persoana”. Imi asum responsabilitatea si ii spun: “Dupa atatea incercari, poate chiar aveam frica, multumesc oricum ca ai incercat”. Dupa vreo jumate de ora, ma duc insa la ea si o-ntreb curioasa: “Au mai fost momente in viata ta cand te-ai dat la o parte in fata unei incercari dificile, crezand ca n-ai sa reusesti? Poate frica pe care ai vazut-o in ochii mei nu era decat o reflexie a fricii tale, dupa ce-ai vazut ca nu reusisem pana atunci.”
Mi-aduc aminte de momentul cand am indoit bara: se pare ca nu este nevoie decat sa impingem inca putin ca sa reusim sa trecem de punctual cheie si sa reusim! Si de incredere ca impreuna putem reusi!
Restul saptamanii am mai avut alte incercari, dar nimic nu mi-a mai parut dificil dupa indoirea barei. Doar prin impartasirea acelei experiente, am castigat foarte mult: multi oameni necunoscuti ma salutau, vorbeam si ne-mbratisam. Nu subminati puterea unei simple imbratisari si-a dragostei neconditinate!
Gabriela Casineanu / Toronto
gc_lifecoach@yahoo.ca
www.quantumlifecoach.ca
|
Gabriela Casineanu 10/30/2008 |
Contact: |
|
|
