Semne de intrebare : Lumea vazuta de sus
In prezent, printre cele mai inalte cladiri din lume se numara Empire State Buiding (construit intre anii 1930-1932, 102 etaje si 381 m inaltime, Manhattan, New York City), Sears Tower (construit intre 1973 si 1974, 443 m inaltime, Chicago) si turnurile Petronas (a caror constructie s-a incheiat in anul 1998, 88 de etaje, 452 m, Kuala Lumpur, Malaysia).
Constructia acestor colosi a implicat rezolvarea unei multitudini de aspecte si a fost in mare parte posibila datorita aparitiei lifturilor, a materialelor de constructie prefabricate si a scheletelor din metal (initial fier, apoi din otel). Existenta zgarie-norilor a ridicat si alte probleme, cum ar fi analiza solului (un sol nisipos, in caz de cutremur, se poate transforma rapid in nisipuri miscatoare care “inghit” cladirea), sistemele de alarma in caz de incendiu, prevenirea balansului cladirii in cazul vanturilor puternice, anihilarea efectului turbionar creat de curentii puternici de aer dintre cladiri, ce are drept consecinta vibratia intregii structuri, etansarea cladirilor, lifturile duble, supraetajate, care deservesc doua etaje deodata etc.
Daca pentru toate aceste probleme tehnice s-au gasit solutii sofisticate, mentinerea in buna stare a cochetelor inalte siluete este asigurata tot de sapun si de banala perie. Este ciudat cum acest aspect, ce pare poate mai putin important decat celelalte, nu a gasit pana acum o solutie mai putin riscanta pentru om.
Cei care fac toaleta colosilor sunt asa-numitii high rise window washers (sau cleaners); ei isi risca probabil viata in fiecare zi, dar iubesc ceea ce fac. Este o meserie, spun ei, pentru care trebuie sa fii “croit” atat fizic cat si mental.
In primul rand, trebuie sa ai o anumita varsta, apoi sa ai ceva cunostinte de alpinism, dar, in acelasi timp, trebuie sa posezi si o buna dexteritate in manuirea periei (aspect care se invata intai la sol!). Pe langa riscul evident pe care il implica lucrul la inaltime, in ciuda hamurilor de protectie, temerarii ingrijitori ai frumusetii zgarie-norilor trebuie sa infrunte frigul, vantul, ploaia sau chiar pescarusii (agresivi cu cei care se apropie de cuiburile lor).
De cand lucrez intr-un zgarie-nor, am inceput sa ii simpatizez si chiar sa astept cu nerabdare momentul de emotie in care esafodajul suspendat coboara lent in dreptul geamului meu, precum o uriasa farfurie zburatoare. Un geam subtire desparte doua lumi: de o parte caldura, confortul, siguranta, de cealalta, capriciile naturii, instabilitatea, riscul… si curajul. Cateva minute ne bucuram de spectacolul fascinant, apoi temerarii (in general tineri care fac aceasta meserie pentru a se putea intretine ca sa isi construiasca o alta cariera, adeseori artistica, ei gasind un mediu propice creatiei in privelistea magnifica, in linistea si izolarea pe care aceasta slujba le-o ofera), sfidand cu un superb curaj golul de sub ei, coboara spre un alt etaj, lasandu-ne visatori…
In incheiere, il citez pe unul dintre tinerii window cleaners : “atatia oameni sunt dispusi sa plateasca preturi exorbitante pentru a deveni proprietarii unui apartament cu “vedere”… iar noi ne bucuram de priveliste pe gratis, in fiecare zi!”
|
Eliza Ghinea 10/26/2008 |
Contact: |
|
|
