Un mare român: George Emil Palade
S-a stins nu de mult din viată, la o vârstă venerabilă, un savant medicinist de notorietate mondială si singurul român laureat al Premiului Nobel, asa cum notează toate agentiile de presă. George Emil Palade este, fără îndoială, una dintre acele strălucite personalităti cu care, pe bună dreptate, orice român, din orice colt al lumii, se poate mândri, iar numele său e demn să figureze în panteonul ilustrelor personalităti nationale, alături de Eminescu, Hasdeu, Iorga, Eliade, Enescu sau Brâncusi.
Destinul savantului George Emil Palade este unul exemplar, pentru că si personalitatea omului era una de exceptie. Născut în 1912 la Iasi, într-o familie de intelectuali (ambii părinti erau devotati slujitori ai scolii), viitorul savant a parcurs cu succes toate treptele de studii si s-a făcut remarcat si apreciat de timpuriu. Remarcabil este, desigur, si faptul că o personalitate stiintifică de talia lui s-a putut forma în mod exclusiv la scoala românească de medicină care, în epoca interbelică, se afla la un nivel foarte înalt (prin personalităti precum Grigore T. Popa, Gh. Marinescu, Nicolae Paulescu si altii). Triumful doctorului Emil Palade este triumful inteligentei românesti. Încă de pe băncile facultătii, el accede în rândul corpului profesoral, ca asistent si sef de lucrări, pentru ca ulterior obtinerii licentei (1936) să devină conferentiar universitar. Originalitatea si temeinicia epistemică a viitorului savant de renume mondial s-a văzut cu ochiul liber atunci când, în 1940, la numai 28 de ani, a obtinut titlul de doctor în medicină al Universitătii din Bucuresti cu o teză care trata o temă de cercetare mai putin „uzuală”- asa cum consemnează în autobiografia redactată în 1974 pentru juriul Academiei Regale Suedeze. Lucrarea se intitula „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie si fiziologie comparativă”. Desigur că tocmai orientarea către asemenea teme de studiu, ocolite de cei mai multi, dar destinate să pună borne pe teritorii încă putin cercetate ale stiintelor medicale, l-au condus pe savantul român către remarcabilele descoperiri de mai târziu. Evolutia politică postbelică a tării către falimentarul sistem comunist de tip sovietic a privat poporul român de o întreagă elită stiintifică care avea să ia calea lumii libere din vestul Europei sau de dincolo de Ocean. În 1946, George Emil Palade a traversat si el Cortina de Fier, lăsând în urma sa o lume peste care se instala lunga noapte a totalitarismului rosu, care le lua indivizilor libertatea în schimbul unui blid de linte si în numele unui paradis social care avea să fie instalat cândva, într-un viitor cât mai nebulos. Ca si Mircea Eliade, în America doctorul George Emil Palade s-a facut rapid remarcat si a început o carieră de succes în domeniul său de activitate. El a obtinut mai întâi statutul de „visiting professor” la Institutul Rockefeller pentru Cercetări Medicale din New York, în 1956 a devenit profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller, pentru ca după câtiva ani să i se încredinteze si conducerea departamentului de specialitate din cadrul renumitului institut. În 1972 a început o lungă si fructuoasă carieră de profesor la catedra de biologie celulară a prestigioasei Yale University din New Haven, Connecticut. Între timp, George Emil Palade repurtase o serie de succese în domeniul cercetării fundamentale, prin inovatii si descoperiri foarte bine apreciate în lumea specialistilor. În 1952 el a realizat „fixatorul Palade”, un aport util în microscopia electronică aflată în stadiul de pionierat si tot atunci a reusit să facă descrierea proceselor chimice de la nivel celular. În 1953 cercetătorul de origine română a descifrat mecanismul de producere a proteinelor la nivel celular (ribozomii identificati de către savant vor purta, prin decizia forurilor stiintifice americane, numele de „granulele Palade”), a descris reticulul endoplasmic si a pus la punct tehnica autocitoradiografiei (1954), efectuând o parte din studii prin munca în echipă, alături de specialisti precum Keith Porter, Marylin Farquhar si S. L. Wissing. Ca o recunoastere a contributiilor sale în domeniul studierii proceselor celulare, în anii 60 i s-a acordat Premiul Albert Lasker, cel mai prestigios premiu stiintific al Statelor Unite, precedat sau urmat de alte premii importante, devenind si doctor honoris causa al mai multor universităti de prestigiu si publicând numeroase studii, în volum si în revistele de specialitate.
Motivatia juriului Academiei Regale Suedeze la decernarea Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974 (premiu împărtit colegial cu Christian Duve – SUA - si Albert Claude - Belgia) a avut în vedere faptul că George Emil Palade împreună cu ceilalti doi savanti au revolutionat prin lucrările lor domeniul proceselor celulare „a căror cunoastere s-a schimbat complet sub impulsul pe care ei l-au dat în ultimii 30 de ani”.
Ne exprimam, cu alt prilej, regretul că un alt savant român pe tărâm medical, Nicolae Paulescu, a fost privat de un Premiu Nobel, care i-ar fi putut reveni pentru prioritatea în cercetările legate de descoperirea insulinei. Nu a fost să fie - putem zice - asa cum nu a fost să fie nici în cazul lui Arghezi, care a ratat, în anii 60, acelasi premiu ( i-a fost preferat un poet de limbă spaniolă). Nobelizarea din 1974 a savantului american de origine română George Emil Palade trebuie, de aceea, privită atât ca un triumf binemeritat al inteligentei românesti, cât si ca o reparatie de ordin moral.
|
Daniel Dragomirescu 10/26/2008 |
Contact: |
|
|
