Studii traditionale - Miorita ( VII )
“Una’i una si dou-s mai multe” Ion Creanga "
“Iata, copiii mei, ce este (glasui ariciul). Pana acum aveam un Soare care ne lumina si ne încalzea si cu totii stim ca vara, de focul lui, nici în gaura de sarpe nu ne putem lipsi de vapaia lui. Dar când el s-o însura si-o avea copii n-o sa mai fie si alti sori, si atunci, ce are sa fie pe pamânt? O sa mai fie atunci buruiana, o sa mai fie atunci pasare pe cer si oratanii în curte, vita în curte si jivini în padure? N-are sa mai fie nimic. si în loc de ele, de caldura, totul are sa se prefaca în jaratec, si noi toti, de vapaia lui fierbinte, o sa pierim de sete si de foame, pentru ca apele secând odata cu izvoarele lor, o sa se duca si buruienile si dobitoacele de pe pamânt”. Interesant este ca, în aceasta legenda, spre deosebire de altele, nunta va avea totusi loc, Luna aratându-se la fel de doritoare ca si Soarele sa realizeze unirea, în ciuda împotrivirii vadite a lui Dumnezeu si a ariciului. si chiar Dumnezeu: “de cu zorile, luase sub cârma sa carul Soarelui, ca de, odata se însoara omul si are si el dreptul la o zi de satiu, si-l tinea asa de sus de data asta, ca pe pamânt era cum e mai bine. Era, ma rog, ca o zi de primavara, când vine rânduneaua si cocorii. Cica, fârtate, se zice din batrâni, ca ziua aia a fost cea mai lunga, pentru ca Dumnezeu o tinut carul cu foc al Soarelui tot mereu în acelasi loc, pâna când s-a ispravit nunta”.
Apoi însa, Dumnezeu meditand la cele spuse de arici, se hotaraste sa-i desparta pe miri: “‘Chiar acum am sa-i despart, ca de nu, el cu copiii lui, are sa-mi dogoreasca si parjoleasca tot de pe pamant’. si deodata începe sa miste carul înspre apus si seara purcese a se face mai repede ca oricand. Oaspetii benchetuira într-una si-ntr-un timp, chiar Luna si Soarele dantasera. Se zice ca a fost atunci atata stralucire si foc de dragoste în ochii lor, ca mesenii ramasera uimiti de vapaia asta îngereasca ce-i unea.
Lacrami curgeau fara sa vrei de nevinovatia acestei mirese, cum n-a mai fost alta pe lume, şi de mândretea mirelui, cum nu s-a mai dovedit altul de atunci. Aşa se zice din mosi stramosi. Cu sosirea noptii, împaratii, împaratesele, printii, craiesele, începura a pleca… Se mai povesteste înca, ca la plecarea mirilor înspre palatul de cristal, a fost atâta dulceata în privirile lor, încât toti dusmanii din lume s-au împacat atunci si au trait multa vreme în dragoste si bine! Dar Dumnezeu trimise doi telegari neîntrecuti ce rapira Soarele si Luna, aducându-i în fata sa si atunci, Atotputernicul le spuse: ‘Eu nu voiesc ca cele orânduite de mine în tineretile mele sa iasa din zagazul lor, si deci eu, prin puterea mea, va despart. Va blestem ca de aici înainte, tu, Soare, sa luminezi ziua, iar tu, Luna, sa luminezi noaptea, si întotdeauna sa va alergati din zori pâna în seara si niciodata sa nu va ajungeti. Însa, fiindca durerea ce cade peste capul vostru are sa fie atât de mare, iata va dau dreptul ca de doua ori pe zi sa va zariti, sa va priviti o clipa s-apoi sa dispareti unul din fata altuia pentru putin timp’. Se spune, fârtate, ca atunci Soarele s-a înrosit asa de tare, cum se înroseste el de dragoste dimineata când rasare pe sprânceana dealului, de cauta sa zareasca, printre picaturile de roua, pe tovarasa sa, Luna, iar Luna s-a îngalbenit asa de mult, cum o vedem fugind noaptea printre nourii trentuiti, când cerul e înourat! Ei n-au mai zis nimic! S-au mai uitat unul la altul pentru ultima oara si, despartindu-se cu lacramile în ochi, au plecat în lume sa se caute pe veci, si sa nu se gaseasca iarasi pe veci!”
Fara îndoiala, din punct de vedere sentimental, legenda se dovedeste a fi o minunata “poveste de dragoste”, cu final tragic, un fel de “dragoste interzisa”, incestul în morala crestina reprezentând un pacat capital ce sfarâma si împiedeca unirea mirilor, Shakespeare reluând aceasta tema în Romea si Julieta, unde bariera dintre tineri este figurata de ura dintre familii. În realitate, tema depaseste nemasurat ordinul sentimental, si numai ignoranta si amnezia omenirii decazute au permis o interpretare superficiala, legata de asa-zisul incest; de fapt, aceasta chestiune nu exista daca problema se pune corect, caci din punct de vedere traditional si simbolic, Regele si Regina vor fi frate si sora, gemenii cu parul de aur proveniti din Principiul unic, si nu arareori, în cadrul diverselor societati traditionale, aceasta rudenie se respecta efectiv, dovedind ca aici nu este vorba de un element moral, ci de o lege principiala, metafizica am putea zice, ce se reflecta în manifestare. Despartirea Androginului primordial în Barbat si Femeie, respectiv polarizarea lui Isvara (Persoana suprema, Fiinta pura, Dumnezeu) în Purusa (polul masculin) si Prakriti (polul feminin), este arhetipul ce dovedeste ca sotii sunt Fratele si Sora, cei doi copii cu parul de aur din basmele românesti si este chiar necesar ca cei doi sa fie frate si sora, unirea lor fiind posibila numai în anumite conditii. În limba româna s-a pastrat termenul “însurare”, pentru a exprima casatoria Barbatului (în timp ce Femeia se “marita”), termen similar cu “înfratire”, desemnând legarea sacra de sora, o legatura spirituala, ceea ce infirma orice idee de incest si de morala; în legenda de mai sus, Soarele se “însoara” (în adevaratul înteles al cuvîntului) cu Luna, aceasta nunta fiind în acelasi timp o moarte de care se teme mos Nicola, asa cum moartea ciobanului mioritic, erou solar, este în realitate nunta sa cu o mândra craiasa, Luna.
Mircea A Tamas / Aurora Ontario
|
Mircea A Tamas 9/25/2008 |
Contact: |
|
|
