Omagiu profesorilor nostri
Orice început de toamna se leaga de un nou început de an scolar.
Desi astazi scoala nu mai este ceea ce a fost, tehnica moderna încercand, posesiva si geloasa, sa se impuna tot mai mult, ea ramane un element fundamental al formarii tinerilor, mai ales datorita unor profesori dedicati si inimosi.
Daca astazi elevul are urechea înclinata adesea spre cell phone si nu spre spusele dascalului, daca astazi elevul se crede adesea destept si atoatestiutor fiindca e capabil sa navigheze pe Internet, profesorul ramane "busola" care poate si trebuie sa ghideze mintile spre adevar si realitate, spre cultura, valori morale si metode de afirmare.
Astazi, ca si ieri, dascalul se dovedeste indispensabil, în ciuda unor voci iresponsabile ce cred ca elevii de astazi sunt mai destepti decat cei de ieri si pot învata prin "corespondenta ". Un Euclid de acum 2000 de ani nu ar avea prea multi concurenti printre elevii din scolile publice!
În fiecare început de toamna, la începutul unui nou an scolar, fiecare dintre noi ar trebui sa ne aducem aminte de primul nostru învatator, de profesorii care ne-au marcat viata.
Am putea sa ne gandim la marii nostri profesori, ca la niste stejari.
Echilibrate si ferme, ramurile lor gazduiesc o lume întreaga. Sub coroana lor se adapostesc generatii de trecatori, zabovind fiecare o vreme, rezemati de trunchiul solid, captand parca seva copacului si dobandind taria de a merge mai departe. E loc pentru fiecare.
Am putea sa-i vedem si ca izvoare cu apa limpede, cristalina. Nu le pasa cine si cati se apleaca sa bea, atata vreme cat le pot astampara setea. La fel cum razele soarelui încalzesc fara discriminare pe toti, buni si rai.
Unii dintre noi poarta vreme îndelungata în memorie imaginea celor ce li s-au daruit cu generozitate, perpetuand prin propria lor viata modelele ce s-au impus prin seriozitate si verticalitate.
Este emotionant sa vezi cum, la întalnirile cu prieteni si colegi din tinerete, reiterarea ispravilor din scoala si evocarea dascalilor reînnoada legaturi ce pareau pierdute. Altii uita curand ajutorul acordat cu de-zinteres de profesori, dar e cu neputinta sa nu regaseasca în ei ceva cat de (aparent) neînsemnat din cuvintele, ideile, gesturile celor ce ani de-a randul le-au stat în fata
Adevaratii profesori sunt calauze iscusite ce însotesc mintile noastre neexperimentate în fundamentale calatorii de explorare, sunt cei care despica firul cunoasterii pentru noi, încurajandu-ne mai apoi sa-l împletim la loc în felul nostru.
Sunt cei de la care asteptam sa ne ajute sa crestem astfel încat sa nu ne fie rusine sa-i privim drept în ochi cand ne mai întalnim.
Profesorii nostri nu sunt, pe de alta parte, invulnerabilii eroi, detinatorii absoluti ai adevarului, cum îi vedem în prima zi de scoala. Învatam cu timpul ca sunt oameni cu slabiciuni si pasiuni, care stapanesc, însa, dificilul mestesug de a-si lasa grijile la usa clasei; sunt oameni care, fara a cunoaste toate tainele lumii, au harul de a ne trimite pe noi în cautarea lor. .
A fi profesor e o stiinta si o arta careia ne încredintam copilaria, adolescenta si o buna parte din tinerete. Iscusinta profesorilor si rabdarea lor pot face sa-nfloreasca talentele, înclinatiile, vocatiile, aptitudinile noastre.
Profesorii ne schimba viata. Asta marturiseau învatatii nostri, oamenii importanti ai culturii, stiintei noastre atunci cand, ajunsi la apogeul carierei, al vietii, nu uitau sa-si evoce cu veneratie profesorii, maestrii.
Astazi credem tot mai mult ca profesorii sunt simpli manuitori de informatii, de la care învatam calculul (si nu misterul cifrelor), re-gulile gramaticii (si nu spiritul viu al limbii), alcatuirea pamantului (si nu frumusetea lumii), formule si reactii chimice (si nu miracolul continuei transformari si interactiuni a materiei), sau aride formulari filosofice (si nu gandirea însasi).
Profesoratul ca vocatie e tot mai mult subiect doar de romane sau filme romantate - si asta pentru ca adesea se uita ca principalul dar al unui profesor este dragostea. Dragostea pentru cunoastere si pentru oameni. Ea e cea care se transmite. Ea e calea spre cuvinte si metode potrivite, spre rabdare, întelegere, apropiere si respect. O astfel de dragoste exista împreuna cu charisma, cu darul de a atrage si captiva.
De aceea, acum, la acest început de an scolar, sa le aducem profesorilor un sincer omagiu, întreaga noastra gratitudine; fostilor nostri profesori - un gand de recunostinta.
Marii nostri profesori ne-au dat dragostea lor înainte de toate si asta se cuvine sa dam si noi mai departe - în profesiile noastre, in contributiile noastre in viata de zi cu zi , la pastrarea prestigiului familiei - ca unica recunostinta posibila.
P.P. Observator
|
Observator 9/21/2008 |
Contact: |
|
|
