Note personale - Lacul
Cĩnd vine septembrie mă cuprind toate nostalgiile. Parcă mai ieri imi cosea mama initialele numelui pe pijama ca să mă văd gata de plecat la internat. Pe Dealul Viilor se ĩndulceau strugurii si prin spatele surilor mirosea a prune puse la afumat pe paturi de nuiele. Nostalgiile astea sunt cĩteodată mai rele decĩt durerile de măsele. Mă gĩndesc acum, sezĩnd pe piatra mea de lĩngă lac, dacă ce-i acum, va fi cĩndva o nostalgie. Poate. Timpul, dacă se scurge cam cĩt crede el de mult, poate face cum se zice: din rahat bici. Dacă multe de odinioară s-au facut frumoase doar ĩn mintea mea de-acum, lacul ăsta e o frumusete adevarată. Astăzi nu e doar frumos, e de-a dreptul seducător. E gri-verzui si languros. Clipoceste din cĩnd ĩn cĩnd ca să se alinte. Nu e nimic pe el. Parcă ar fi ĩn pielea goală. Si miroase incitant: a apă rece, a dimineată. Ce bine ar fi să am curajul să mă ĩnnec ĩn el acum. Să mă ridic de pe piatra mea, de pe patul meu, să-mi pun pălăria lĩngă mine si să mă las să mă preling ĩn el. Să-i simt corpul cum ĩl ĩnghite pe al meu. Să-i simt răcoarea care mă va linisti pentru totdeauna. Hĩm, a aparut o barcă, un intrus ĩn universul nostru. Vine de după insulă, ĩncet, cu pĩnzele lăsate. Cine-o fi pe ea? Ce-or face ei? Beau cafele, ce să facă? Isi fac ouă prăjite. Se ceartă, mai bine. Barca parcă dă să facă calea ĩntoarsă. Să ocolească insula. Parcă ar fi de capul ei. Aia s-or fi sinucis! S-or fi sinucis din disperare, de săraci ce sunt. Se ĩntorc la mal? Si-au uitat ziarul. Sau tablele. Nu, iar se ĩntorc spre larg. Au blocat cĩrma ca să facă dus. Să facă ea dus si el sa-i aducă prosopul si gheata de peste whisky. Din spatele insulei, peste ei, peste mine si peste lac, a iesit soarele. Era sub un scai de nori. Piatra de sub mine e răcoroasă, dar tare rău de tot. Dumnezeu ăsta a facut numai pietre tari ca să nu sedem prea mult. Să ne ridicăm si să ne apucăm iar de treabă. Păi pĩnă cĩnd Doamne? Uite, ăia de pe barcă de ce nu fac si ei ceva? Pentru că vă spun eu, sunt neamurile Lui. Nu zice El si ĩn Biblie: … don’t worry, voi sunteti poporul meu, la, la, la… Uite, cĩt m-am uitat eu ĩn dreapta, de-a lungul soarelui, au ocolit insula si s-au apropiat mai mult de mine. Ii văd: sunt doi la pupă. Au cotit acum spre larg, spre americani, si prind viteză. “ Bă..! ĩmi vine să le strig, vă duceti degeaba! Nu mai e nimic ! Mai bine ĩnvĩrtiti-vă ĩn loc ca mai ĩnainte si mai luati un whisky să vă taie greata!” S-au dus. Bine că am rămas iarasi singuri! Niciodată nu mi-a fost atĩt de drag ca astăzi. Pĩnă la urmă, cĩndva, tot am să-l violez cu corpul meu. Acolo adĩnc, adĩnc ĩn răcoarea lui. Doamne ce lumină frumoasă, ce răcoare bună! Cum de-ai stiut Tu Doamne să faci toate astea si nu stii să faci dreptate? Cum? Uite de pildă: să-i dai jos pe ăia de pe barcă si să mă pui pe mine. Chiar si numai pentru un ceas. Cĩt să beau si eu ceva, ce-o fi. Ce s-o găsi acolo. Că eu n-am. Stii! Eu am necazuri. D-astea am! Nu, nu mă amăgesc. Stiu că nu faci, dar zic si eu asa. Doamne, de ce-oi tot vorbi eu cu tine, nu stiu. Pe deasupra noastră zboară patru gĩste negre. Zboară una după alta, la distante perfect egale, paralel cu el, bătĩnd la unison din aripi. Asta face parte din spectacolul zilei? Nu-mi raspunde. L-a ĩncalzit soarele, ĩsi bĩtĩie apele si ĩi e lene. Am să plec atunci. Trebuie să plec, de fapt. Imi pare rău, pentru că stiu că fără el nu am putere, mă simt uscat. Cĩnd sunt cu el, cĩnd mă ĩntorc la el, simt viata cum pătrunde iar ĩn mine. D-aia ziceam că am să i-o ĩnapoiez cĩndva. Dragul de el, vede că dau să plec si vrea să-mi spele din nou picioarele. Gata lacule, n-am ce face, trebuie să plec. Mă duc să văd dacă pot să nu fac nimic. Poate pot. Să-i păcălesc si eu pe ei. Pe care? Pe ăia de pe barcă. Pa!
Viorel Neacsu / Toronto
|
Viorel Neacsu 9/14/2008 |
Contact: |
|
|
