29 august - Sărbătoare Natională a Limbii Române
“La fel cu însemnătatea anului 1848 pentru istoria românească a următoarelor două secole, anul 1989 a culminat cu evenimentele eliberării noastre din Decembrie, tocmai pentru că a fost pe tot parcursul său un an frământat de miscări de emancipare românească manifestate în diverse moduri. El merită o notare specială si, prin stabilirea conjugării mai multor aniversări, printre care cea propusă de noi sărbătorind cu totii ZIUA LIMBII ROMÂNE, îi vom acorda întreaga însemnătate, ca un prag de constiintă românească ce vine a se afirma în fata chemărilor de iluminare democratică ale secolului al douăzecisiunulea…” (din propunerea Consfătuirii Nationale a Intelectualilor de la Sate)
STIMATI CITITORI, Vă rugăm să primiti editiile noastre speciale ce vor apare până la sfârsitul lunii, dedicând astfel aceste zile evenimentului pe care îl pregătim : SĂRBĂTORIREA LIMBII ROMÂNE LA 29 AUGUST DE CĂTRE TOTI VORBITORII EI, ÎN TOATE COLTURILE LUMII. Mărturiile pe care ne întemeiem sunt extrase din opera unor
MARI SLUJITORI AI LIMBII ROMÂNE
În această a doua editie specială:
ION HELIADE RĂDULESCU
CĂTRE DOMNII PRENUMERANTI (“Curierul românesc” din 12 mart 1837) “…Misia acestei scrieri periodice, după cum fiecare cititor se va putea convinge…(este ) spre a srervi de arhivă la istoria literaturii si limbii noastre, cât si a recomanda românilor literele străbunilor lor. Literele lor proprie nationali, a-i face a se deprinde cu dânsele, a le onora si a le ama, a-i face a vedea si cunoaste într-însele limba natională si unitară în tot adevărul si în toată natura ei…
Repede aruncătură de ochi asupra limbei si începuturilor românilor ( partea I, 1832)
„... Unii pe rumâni îi fac strănepoti ai dacilor, altii amestecătură de daci si de romani, altii, pentru câteva vorbe slovenesti ce se află în limba bisericească, slavi, scl. Foarte bine! Eu zic să priimim pe oricare dintr-acestea, dacă va fi adevăr; căci văz că niciuna nu este în stare să folosească nici să vatăme pe rumân, si că niciuna nu este în stare nici să adaoge nici să scază ceva la civilizatia, cinstea si luminarea rumânilor. Mai bine însă să cercetăm putin pe rumân si limba lui, s-apoi fără greutate vom afla prin dovediri firesti că el este ceea ce au fost părintii săi, sau cel putin că vorbeste o limbă ce se trage din latina. Mii de ani au trecut peste dânsul, mii de prefaceri, mii de neamuri streine. Fiestecare dintre acestea a luat câte ceva cu sine, si si-a lăsat urmele sale. Tot a trebuit să uite rumînul, si părinti, si obiceiuri, si fapte: de toate s-a depărtat în fugile si băjeniile sale; pe sine însă fireste nu a putut să îl uite, căci pretutindenea a fost nedezlipit de dânsul. Când ar întreba cineva un rumân din cei mai simpli si fără multe cunostinte: Care au fost părintii tăi? Care religia lor? Care obiceiurile lor? El negresit că nu ar sti ce să răspunză. Când însă l-ar întreba: Tu ce esti? El ar răspunde om-homo. – De ce fel de neam? – Rumân. – Cum se numesc în limba ta părtile trupului tău? Cap, ochi, nas, ureche, limbă, dinte, barbă, brat, mână, deget, unghie, inimă, piept, sânge scl. (adică) Caput, oculus, nasus, auricula, lingva, dens, barba, brachium, manus, digitus, ungvis, anima, pectus. De unde urmează că rumânul este întreg roman si toate părtile trupului său si chiar sângele îi sunt romane. Apoi să venim a-l întreba si pentru objecturile ce niciodată nu i-a scăpat din vedere, si care în fugile sale i-a fost de neapărată trebuintă a le avea cu sine. El si atunci va răspunde: pîine, făină, apă, foc, vin, car, bou, câine, cer, soare, lună scl; panis, farina,aqua, focus, vinus, carrus, bos, canis, caelum, sol, luna. Ce au fost dară părintii si strămosii rumânului de l-a învătat să numească astfel lucrurile?... Limba lui pentru sine si pentru trebuintele lui cele mai de aproape este toată latină. Când însă vom intra ăn biserică si în cantelariile divanului, unde atâta vreme a domnit limba slavonească, acolo o să găsim urmele ei. Tinta noastră aici nu este să aflăm pe rumânul popă sau pe rumânul logofăt, ori pe mesterul sau pe rumânul loghiotatos, ci pe rumânul rumân, în starea firei, si cu acele dintâi cunostinte ce le dobândeste la pieptul maicii sale care l-ar învăta slavoneste de ar fi slavonă, dăceste de ar fi dacă (Dumnezeu o mai sti care a fost limba dacilor). Putinele vorbe slavonesti nu schimbă nici natura rumânului nici sesătura limbii lui, al căria mehanism este tot acela cu al surorilor ei italiana, franteza scl. Formarea cazurilor, verburile auxiliare, conjugarea verburilor, timpii compusi, infinitivele, partitipiile trecute, toate dovedesc aceeasi urzeală cu a limbilor de sus. Când o dată avem un drum, o urzeală, o sistemă, poate vremea să schimbe toate vorbele cu altele străine, si rămâind tiparul rumânesc, limba în veci să fie rumânească... (Ce,) ... rumânul pentru că zice „slavă domnului” si nu glorie domnului, nu vorbeste româneste? – Iertati-mă să fac o asemănare care cu toate că este cam stravagantă, însă pricina o deslusaste foarte bine. Când cineva va avea înaite-i un scheletru de om si va grămădi pe dânsul, de va fi cu putintă, carne, muschi, vine, piele, negresit că va iesi un om alb sau negru, frumos sau urât, care mai pe urmă este primitor a fi îmbrăcat sau a rămânea gol, de a fi stăpân sau slugă, însă totdauna va fi om; dar dacă scheletrul va fi de alt dobitoc, negresit că orice îi va pune cineva, el în veci va avea forma sa. A fost odată o vreme, când limba românească, dezbrăcată de toată podoaba ei, goală, sfâsiată, a rămas ca un scheletru. De aici a început iară a se hrăni, a prinde putere, a se împrumuta câte o haină streină (pe care totdauna poate să o dea înapoi de se va îmbogăâi) si a veni în starea în care se află astăzi, când nu mai asteaptă decât îndemânatici si învătati mesteri ca să o împodobească. Fel de fel de croitori aleargă acum ca să o îmbrace, unii cu haine pestrise, altii cu haine mai largi, mai scurte, mai lungi si nepotrivite si altii zic ca, hainele cu care se află si nu-i ajung a se acoperi, să le taie în bucăti, să le înnădească, să le înnoade, si să le coasă ca să-i ajungă!!! Unde sunt aceia care să-i lase ce este al său si să-i potrivească pe al ei trup din magazia cea mare si bogată a maicii sale? Au venit si aceia, au fost putini, au fost neascultati; dar s+a înmultit si se înmultesc, si simba începe a se slobozi de strânsurile ce o sugruma, de lărgimea ce o făcea lenesă, de lungimea ce o împiedeca, de scurtimea ce o arăta goală si de pestritimeace o făcea de râs. În partea a doua vom arăta drumul si mijloacele regulării si înaintării acestii limbi.
Repede aruncătură de ochi asupra limbei si începuturilor românilor ( partea II: Pentru limba rumânească, 1832)
Limba este mijlocul prin care ne arătăm cunostintele si cugetările noastre, si prin urmare cu cât unui om i se întind si i se înmultesc cunostintele cu atâta i se înmultesc si zicerile prin care îsi numeste ideile sale. Limba plugarului se mărgineste care l-am avut si din origina noastră. Unii însă cu statornicie stau si zic că tot din limba de obste ce avem să cârpim vorbe si să botezăm lucrurile; si cine nu ar râde când, urmând acestii sisteme neurmate de nici o natie va vrea persoana să o numească obraz si prin urmare pronumele personale din grămatică să le numească în loc de nume obraznice, si personalitatea obrăznicie? cine nu s-ar mira de o limbă în care triunghiul s-ar numi clin si linia perpendiculară, linie popoiată? Care rumân învătat sau neînvătat ar întelege când fabricantul nostru în loc de citesc ar tălmăci din slovă în slovă zicerea grecească si ar zice prinpâsăsc, si loghica cea nu cunoscuts de toti ar numi-o cuvintelnică? Acestea sânt niste lucruri care de o dată cu nasterea lor s-au botezat cu numele lor ce nu se pot schimba fără a se face o mare amestecătură si nedăslusire. Pentru cei ce nu le cunosc, este tocmai asa cum este si pentru aceia ce nu cunosc un om, cu care după ce se împrietenesc îi află si numele si calitătile sale, si prin urmare când rumânii se vor împrieteni cu stiintele si mestesugurile trebuie să le cunoască cu numele lor cele adevărate. Apoi pentru înmultirea celorlalte vorbe, limba noastră trăgîndu-se din latină s-au întâmplat ca în limba cea de obste să avem multe ziceri primitive sau care sânt de rădăcină fără a ne întrebuinta si cu ziceri care ca niste ramure răsar dintr- însele, care când vom avea trebuinta de dânsele cu tot dreptul putem să le întrebuintăm, căci având tulpina care e încă vie, prin urmare o să avem si vlăstarele ei. Frantezii locului îi zic lieu si au avut atâta îndrăzneală încât cu de-a sila să ia zicerile localité si local, si noi, când avem o dată a noastră ca o mostenire zicerea loc, să ne fie frică să zicem la trebuinta noastră localitate si local? Avem zicerea nosc sau cunosc; de la nosc se face nobil adică cunoscut, notă, notare scl; avem zicerea lucire de unde se face luceafăr si altele, si putem întrebuinta în fizică pentru trupurile prin care poate trece lumina zicerea perlucid scl. Iată dar un mijloc ca dintru o zicere a noastră să mai nască si altele prea trebuincioase După acest chip asemenea putem urma si altele, cum de la zicerea înainte putem zice înaintare, de la înapoi înapoiere numai în zicerile de care el are trebuintă să-si numească uneltele si dobitoacele sale, precum si lucrurile de întâiasi trebuintă si care sânt cunoscute la tot omul, fără să cunoască si vorbele care mesterul, negutătorul, ostasul sau politicul le întrebuintează ca să-si numească lucrurile ce îi sânt de trebuintă întru meseria sa. Se mai amestecă plugarul si în alte meserii? inră în vorbă si cu altfel de oameni? numaidecât îl auzi si pe el vorbind si de alte lucruri ce până aici îi era necunoscute si ele si numele lor. Noi până astăzi atâtea ziceri sau numiri avem în limba noastră după câte mestesuguri sau stiinte ne era cunoscute, si cu cât se vor înmulti cunostintele noastre cu atîta si limba se va îmbogăti. Regulamentul Organic singur a intrudus multime de lucruri si prin urmare rumânii cunosc si numirile sau zicerile cu care se numesc ele. Militia asemenea îsi are termenii sau zicerile sale. Asemenea si stiintele si mestesugurile se vor introduce toate între noi dimpreună cu termenii lor. Când povesteste cineva o întâmplare obicinuită, când vorbeste de lucrurile ce sunt adesea înaintea noastră sau de acelea ce a auzit vorbind, atunci cu limba obstii poate să-si arate aceea ce cugetă; când însă va voi să vorbescă de oarecare stiintă sau mestesug, numaidecât vorbele si lipsesc si acelea pe care le întrebuintează nu sânt întelese celorlalti, dacă ei nu vor avea cunostintă de acea materie pentru care se vorbeste. Aceasta nu se întâmplă numai la noi ci si la toate natiile. Alta este limba copiilor si alta este a oamenilor mari, alta este limba norodului si alta a celor învătati, nu că doară se deosebeste la sunet, la glăsuire, sau că învătatii numesc altfel lucrurile cunoscute de obste, ci numai că ei pot să vorbescă de mai multe lucruri ce altii nu le cunosc si limba lor este mai bogată în ziceri. Noi vorbim, am zis, o limbă ce este fiică a latinii. Când am vrut să numim capul, ochiul, scl. le-am numit după limba latină, după cum am arătat; dar când vom vrea să vorbim pentru lucrurile ce nu sânt cunoscute tutulor, acelea nu îsi (au) numele lor în limba din care se trage a noastră si din carea ne-a rămas să numim toate cele trebuincioase ale noastre? acolo dar să alergăm cum am alergat si la început, sau acel drept să-l tinem Roma,pe ei să-i întrebăm cum pronuncia părintii lor, adică dacă romanii au zis Tatit sau Tacit, gheneralis sau generalis scl. Cine a învătat pe rumâni să zică tace, face, pace, scl. cine le-au spus lor întâiasi dată să zică: ginere, genuche, gemeni, funingene, ger, gemere, argint, sânge, deget, si nu ghinere, ghemeni, funinghene, ghem, ghemere, sânghe,deghit? Tot aceia dar strigă ca tot pe aceste temeiuri si însusiri să zicem general, geografie, geometrie scl. Am mai arătat în prefata Grămăticii ,si acum iară fiind trebuintă, aducem aminte că multi împrumutându-se sau în vorbă sau în scris de multe ziceri din vreo limbă care cunoaste, le pun întregi după forma si însusirea acelei limbi, lucru care pricinuieste o mare neorânduială în limbă, căci urmându-se tot asa, poate cu vremea să ajungă încât să nu se poată pune la nici o regulă hotărâtă; în vreme ce limba noastră acum îsi are drumul si mehanismul ei. Spre pildă unii întrebuintează ziceri grecesti zic: patriotismos, zilos, catahrisis, care după însusirea limbii sânt priimite a se zice patriotism, zil sau zel, si catahris. Altii cunoscând limba frantozească, dau la multe ziceri trebuincioase forma frantozească cum: calité, ocazion, recomandation, formalité, care de altii stiind italieneste se zic calita, ocazione, recomandatione, formalita; în vreme ce, ca să fie rumânesti trebuie a se zice calitate, ocazie, recomandatie, formalitate; altii iară, stiind latineste întrebuintează forme latinesti cum: punctum, centrum, coleghium, seminarium, în vreme ce rumânindu-se se zice punct, centru, colegiu, seminariu. Aici îndrăznesc a aduce aminte că acest fel de ziceri care în limba latineasc sânt neutre si cu toate că de sine ele nu sânt nici bărbătesti nici femeiesti si poate cineva a le da orice formă va voi; dar fiindcă pe de o parte sună mai bine rumâneste a avea formă iar de neutre, si pe de alta s-a legiut în limbă ca acest fel de ziceri să se întrebuinteze neutre precum: un punt, un privilegiu, un bun sau un bine, cu cuviintă ar fi să se unească la acesta si fratii nostri moldoveni, cari nu stiu de ce le întrebuintează în neam femeiesc, zicând privileghia, coleghia, seminaria scl. Multe verburi iar, fiind de trebuintă a ne împrumuta, în fiestece loc sau tinut se întrebuintează fără nici un fel de unire scl. Ajutorul iar al prepozitiilor este un izvor din care se poate îmbogăti limba cu multime de ziceri. Adică cum zicem de la sare, resare, asemenea putem zice de la poartă repoartă, de la ducere reducere, de la începere reîncepere. Cum avem zicerile coprindere, contenire, concenire, comândare, colindare care încep de la prepozitia con asemenea putem întrebuinta zicerile concetătean, compatriot, compătimire, corăspundere scl. Dar precum am avut multe ziceri radicale (de rădăcină), a cărora ramure nu am avut, asemenea avem si altfel de ziceri care sânt ramure, si pe rădăcina lor până acum nu a venit vremea a o întrebuinta. Avem zicerea opăcit care va să zică întunecat, si rădăcina de unde vine această, avem dreptul a o întrebuinta în fizică pentru trupurile prin care nu poate trece lumina, opac, ce este împotriva zicerii de sus perlucid scl. Pentru drumul si arătarea mai pă larg ca în zicerile primitive sau de rădăcină să facem sau să întrebuintăm pe cele derivate sau pe cele ce se trag dintr-însele, cum si când avem pe cele derivate putem avea si pe cele primitive, pentru aceasta cu cinste recomand scrierea răposatului Iorgovici tipărită la Buda în veacul trecut între 1790 si 1800. Să venim la mijlocul împrumutării, care este iertat fiestecăruia la vreme de trebuintă. Limba noastră si-a luat forma sa si drumul său atât în glăsuirea zicerilor cât si în mehanismul ei încă de la strămosii nostri si orice împrumutare se va face este lege obstească la toate natiile ca zicerea străină să se conformeze după însusirea limbei. Strămosii nostri au apucat din vechime ca întocmai si într-o unire cu fratii lor italieni pe c (ci) si g (gi) latinesti când este de trebuintă, lucru care dovedeste că poate si chiar romanii cei vechi au pronunciat aceste litere înainte de i si e; căci aceia care vorbea odată limba latină în Roma acum nu mai sânt, dar fiii lor au rămas si acestia au lăsat pronuncia lor altor rând de fii si până în zilele noastre. Apoi spaniolii si portughezii ne dau asemenea o dovadă pentru pronuncia limbii latinesti despre c si g. Nouă nu poate să ne puie regulă cum să glăsuim limba latinească streinii, adică nici nemtii, nici ungurii, nici niminea. Trăiesc fiii romanilor în zeu, zi, punere, judic, chiar, gheată, si prin urmare după însusirea limbii zicerea project si altele trebuie a se rumâni cu j, cum project iar nu proiect. Multe substantive femeiesti de la strămosii nostri au rămas si s-au legiuit ca în cazul numinativ să semene ca în cazul ablativ din latineste, cum bonitas bonitatis, rumâneste se zice bunătate, după care numile zililor săptămânii sau ale zeilor păgânătătii sau întrebuintat si au rămas la noi ca în cazul ablativ: Venus Veneris, noi zicem Vineri; Jupiter Jovis, noi zicem Joi, care asemenea trebuie să se urmeze si când vrem să numim zeii, iar nu Venus si Jupiter. Zicerile latinesti ce se încep cu prepozitia ex la rumâneste în loc de ex rămâne numai s, cum în loc de exponere zicem spunere, în loc de exmens zicem smintit, stâmpăr scl, pentru care si zicerile expeditie, excadron, excadră trebuie a se zice espeditie, espeditor, scadron, scadră. Afară de acestea, toti care au scris mai mult rumâneste si mai vârtos au tradus din alte limbi sânt încredintat că au făcut această băgare de seamă că zicerile, rumânesti sânt foarte lungi (polisilabe) mai vârtos la formarea numerelor din sigurit la înmultit, cum mormântul la singurit are trei silabe, iar la înmultit zicându-se mormânturile are cinci, si mai bine ar fi să se zică totdauna mormintele, după cum să si zice câteodată, si prin urmare a ne păzi în toate întâmplările acestea spre a împutina silabele; precum în loc de a zice jurământurile, asăz[mânturile, regulamenturile, să zicem jurămintele, asăzămintele, regulamentele. Asemenea se poate împutina silabele la multe substantive neutre făcându-se bărbătesti cum în loc de a zice substantive, adjective, verburi să zicem substantivi, adjectivi, verbi (lucru ce singur nu am păzit încă). Multe adjective iar, posesive ce rău s-au obisnuit a se termina în esc se pot schimba atăt spre împutinarea silabelor, cât si spre mai bunul înteles, spre pildă: în loc de politicesc, diplomaticesc, organicesc, moralicesc, putem zice politic, diplomatic, organic, moral. Având cineva drept temei împutinarea silabelor prin care limba se face mai puternică mai vârtos în poezie, va putea băga de seamă în mai multe prilejuri a scăpa limba de polisilabe. Poate cineva vedea câtă vrednicie se dă limbei din împutinarea sau răduială. Transilvănenii având împrejurul lor limbi mai aspre, mai la toate verburile alăluiesc si ururuiesc, noi aici, fiind mai familieri cu limba grecească, ne-am învătat să sisiriim si să pipiriim; cum spre pildă verbul recomandare transilvănenii îl conjugă recomădăluiesc după ungurie sau recomădăruiesc, am recomădăruit, după nemtie; noi aici îl cojug[m recomadarisesc, am recomadarisit; în vreme ce acest verb din începutul său au fost si este de întâia conjugare, si în limba noastră se potriveste mai bine a se zice recomand sau recomandez, am recomandat, cu si mai bine a zice secfestrare, formare, decât secfestrarisire, formarisire sau decât secfestruire, formăluire. Asemenea se urmează si cu verburile descriere, depunere si altele care fără nici un cuvânt am auzit conjugându-le describăluire, depozitarisire, scl. Fiind vorba de verburi găsesc prilejul a îmi da părerea asupra partitipiilor, care la noi până acuma s-au întrebuintat fără articole, lucru ce nu putină strâmtorare pricinuieste limbii la multe întâmplări. Din această strimtorare de multe ori multi întrebuintează niste adjective ce se sfârsesc în OR în loc de partitipii care face o mare schimbare întelesului; spre pildă: multi zic muritor în loc de murind, si este mare deosebire de la una până la alta, zicând muritorul om si murindul om; căci cea dintâi arată pe omul care este supus mortii, si cea de a doilea pe omul care se află în agonia mortii; si legiuindu-se acest obicei ce este în toate limbile, adică a lua partitipiile articol, se face o mare înlesnire si vrednicie limbei, care înlesnire se face si mai mare când vom da partitipiilor si neam, a se face si bărbătesti si femeiesti; adică zicând murindul să zicem si murinda; căci zicând răsăritoarea lună si răsărinda lună, este asemenea mare deosebire, fiindcă una însemnează luna care are însusirea de a răsări si cealaltă arată pe lun în minutul când răsare. La împrumutarea zicerilor pe latineste trebuie a se lua seama nu numai la declinatii si conjugatii ci la multe litere cum la a, e, d, l si o; căci a de multe ori se glăsuieste ca â, de multe ori ca ă; e ca ă ca si â, d ca z, j ca j, o ca u, l ca i si ca r scl. Cum spre pildă canto, cantimentum, dico, deus, dies, ponere, judico, clarus, glacies, care se zic în rumâneste cânt, căltământ, zic, silabelor numai prin următorul vers al D. I. Văcărescu din Primăvara amorului: « Miei pasc, alerg, se joc, săd », unde într-un rând de sapte silabe se coprind cinci ziceri.
DESPRE ÎNJURĂTURI
Bine ar fi ca oamenii să se iubească între sine si să se cinstească. Bine era ca ocările si înjurăturile să fie necunoscute între dânsii; însă vedem că nu e asa. Se vede că sau pornirea omului, sau cresterea lui îl împinge către ocărî ori îl face a si le trage asupră-si. Cu toate acestea, vedem la alte neamuri că au niste termini sau vorbe, în mânia si necazul lor, ce se potrivesc si corăspund cu scopul celui ce se vede în stare a ocărî si care se rostesc cu despretul si paguba celui ocărât. Au niste asemănări cu dobitoacele îndărătnice sau proaste, niste epitete sau porocliri de nerod, tont, neghiob, năuc s.c.l., în care vede cineva pe cel ocărât cu adevărat micsorat si umilit. Să vedem însă cum se fac înjurăturile la noi: socotească numai cineva să vază că totdauna, si mai cu deosebire la noi, cel care ocăraste este ocărât, cel care înjură este înjurat - si paguba este a celui necăjît, iar nu a celui vinovat (de va fi vinovat). Dar care neghiobie e mai mare decât aceea de a se ocărî si păgubi cineva singur? închipuiti-vă, rumânilor, ce vă iese din gură când vă vine mânia în vârful nasului si începeţi a înjura! Cercetati fiecare vorbă ce însemnează si până unde vă pogorâti si cât vă batjocoriti singuri vrând a batjocori pe altull Aveti un necaz, cereţi o răzbunare, - si cât vă este de nebună si fără socotintă dorinta răzbunării! Ce verb întrebuintati la înjurăturile voastre? Verbul care v-a dat fiinta; verbul prin care vă faceti tată, prin care legati cele mai scumpe noduri aci pre pământ; îndrăznesc a zice - însusi verbul prin care Provedinta veciniceste din generatie în generatie oamenii si dobitoacelel Socotiti-vă că ceea ce scoateti din gură mai întâi nu se poate face chiar de ati vrea voi, si vorba, prin urmare, vă este de nebun; iar a doilea, că si de s-ar putea face, cine s-ar ocărî oare, acela care vă este gresit “sau” voi însivă? Nu vedeti că în înjurăturile voastre vreti să mergeti si să vă tăvăliti prin locuri unde nu crez să vă miroase nici a izmă, nici a trandafir? vreti de multe ori să mergeti la morminte a dezgropa mortii, abia putrezi sau numai oase; să vă tăvăliti în scârbe si pe urmă să iesiti la obraze, numai buni asemănati cărătorilor de scremetele omenirei, sau întocmai strigoilor, tăvăliti si săturati de mucegaiurile ti putrezunele mormintelor; înjurati si iesiti la obraze! Vreti să intrati în biserică să batjocoriti crucea si tot ce are crestinul mai scump! Dar oare le-ati ierta voi acestea? Oare când cineva v-ar pune si cu d-a sila să le faceti, ati cuteza să le faceti? Si când le-ati face, nu v-ati socoti singuri cei mai ticălosi si cei mai batjocoriti? Sunt încredintat că nimini nu ar face asemenea nelegiuiri, dar gura s-a învătat rău din tată în fiu, si nici nu ia cineva seama la cele ce zice; însă e vreme să fim băgători de seamă, că râd altii de noi, râdem noi însine, când ne socotim; râde dracul, că ei el crez că va fi întru acestea mai civilizat si mai cinstit decât cel care înjură. Când nobilitatea s-ar da celui ce înjură mai putin, atunci diavolul ar fi cel mai nobil; si când, iară, s-ar da celui ce stie să înjure mai bine, atunci noi, rumânii, am fi boierii cei mai de căpetenie, încât n-am avea dopotrivă. Ce ocară, fratilor! De câte ori m-am rusinat de mine când, din blestematul de obicei, mi-au iesit asemenea vorbe fără socotintă din gură. Băgati seamă, că vorbele ce ne ies la înjurături sunt vorbe de nebuni, vorbe de oameni beti. Si beatul este de ocară, si treazul ce vorbeste si lucrează ca beatul este si mai de ocară. Asadar, pe noi ne ocărâm vrând să ocărâm pe altii. Preoti, povătuiti pe enoriasi să simtă ceea ce zic în necazul lor; învătători, străsniciti pe scolari să nu se învete rău. Negutători, mesteri, meseriasi, fiti strasnici cu ucenicii si calfele, să nu se învete rău, să fie trezi, si când sunt trezi să nu fie beti si nebuni. Omul ce ocăreste pe altul, si mai vârtos in chipul acesta norodul rumânesc, se ocăreste pe sine; si cine nu are cinstire, socotintă către sine-si, acela fireste că nu va avea si mai mult cinstire si socotintă pentru ceilalti. Ia să punem acum un dregător, un cocon, un coconas înjurând pe clăcasul sătean sau pe robul tău. Boierul necăjit iese afară cu ciubucul în gură si cu ghigealcul pe frunte, strigă din pridvor să iasă cioroiul afară; si ce-i face, ce zice dumnealui coconul? Îi pomeneste tiganului de mumă-sa, care cine stie cât este de gârbovită de bătrânete, strentăroasă si scălâmbă, si de ani, si de robie; si pomeneste de părinti, care cine stie de când sunt putrezi în mormânt, si le înjură si lumânarea ce n-au avut-o la ceasul mortii; Si pomeneste de cruce, de lege, de suflet si de dumnezei! si când ar avea cineva legea si credinta acestui cocon, negresit ar zice că tiganul trebuie să aibă alt Dumnezeu de vreme ce îl lasă atât de batjocorit si pe mâinile unor asfel de crestini. Socoteste-te acum, cititorule, la asfel de întâmplări cine este mai ocărât? Tiganul ce sade cu căciula în mână, sau coconul ce ar avea dorintă să facă toate câte le zice când înjură? O, blestem! o, ocară a omenirei! coconasule, oricare esti, omule ce te numesti dregător, ce dregi oare dumneata? nu vezi că fiinta-ti întreagă strică si dărapănă si sfintenie, si cinste, si pe aproapele tău, si pe sine-ti, si însusi acea numită nobilitate? Nobil mai esti! si nobil îti este sângele din care te-ai născut! pentru că, dacă dumneata injuri cu verbul cel născător, apoi părintii negresit te-au născut înjurând si nu esti decât fiul înjurăturei si al ocărei. Mare nobilitate! Norocire, însă, că la noi nu e mostenitoare ca în alte părti. Pitoresc, adică vrednic de zugrăvit mai esti când înjuri!
TOATE ACESTE EXTRASE DIN OPERA ÎNTEMEIETORULUI ION HELIADE RĂDULESCU LE ADUCEM AMINTE CITITORULUI ACUM CÂND ÎNCEPEM ÎN COMUNITĂTILE TUTUROR VORBITORILOR DE LIMBĂ ROMÂNĂ A PRĂZNUI BINEMERITATA EI SĂRBĂTOARE. ÎN EDITIILE SPECIALE VIITOARE, ASA CUM A FOST PREZENTAT ASACHI, VOM REVENI CU TEXTE DIN OPERELE LUI , KOGĂLNICEANU, HASDEU, XENOPOL, OVID DENSUSIANU SI FACEM CĂTRE CITITORI URMATOAREA PRECIZARE :
Dorim, prin asemenea pagini transmise periodic, să inaugurăm Sărbătoarea Limbii Române reînviind studiile cele mai semnificative dedicate ei de mari cărturari ai neamului nostru. Din acest motiv, ne vom concentra asupra a tot ce s-a afirmat mai temeinic în întregul secol al nouăsprezecelea, care a fost secolul impunerii definitive a unei limbi a tuturor românilor în scopul comunicării dintre toti românii si a realizării idealului national. Această selectie ne lipseste de începuturile constientizării latinitătii noastre, de la cronicari la Dimitrie Cantemir si de la el la Scoala Ardeleană, dar ne concentrează atentia asupra a ceea ce a constituit, vreme de un întreg secol, o adevărată politică preluată si conjugată de la un cărturar la altul si de la un curent la altul: POLITICA AFIRMĂRII NOASTRE PRINTR-O LIMBĂ MODERNĂ SI UNIVERSAL-ROMÂNEASCĂ dusă consecvent cu mijloacele tiparului, ale educatiei nationale, ale creatiei literare, ale comunicării ziaristice, ale studiului stiintific plasat de mari filologi în contextul studierii istoriei si resoartelor tuturor limbilor europene. Din acest motiv, ne începem demersul de la anii 1820 – 1830 cu Asachi si Heliade Rădulescu, laolaltă grămătici, slujitori ai tiparului, ai literelor si ai instructiunii publice, continuând cu altii asemenea lor precum Kogălniceanu, Hasdeu, Xenopol si încheind cu concluziile moderne, foarte apropiate de imaginea de astăzi asupra limbii noastre nationale, pe care le trage Ovid Densusianu a cărui carieră universitară de slujitor al istoriei limbii române începe în 1897. Este un prim demers, căruia vom fi bucurosi să-i adăugăm si altele, altfel grupate, altfel catalogate sau chiar altfel interpretate, ca si comentarii venite din partea Dumneavoastră, a tuturor celor cărora ne adresăm cu unicul scop de a impune această Sărbătoare Natională pe care o merită limba noastră din partea tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei astăzi.
vă rugăm să ne vizitati la adresa www.cartesiarte.ro si să ne comunicati opinia dumneavoastră privitor la propunerea pe care o facem de a se stabili oficial ca, ziua de 29 august să devină pentru toti românii SĂRBĂTOAREA NATIONALĂ A LIMBII ROMÂNE
|
Corneliu Leu 8/22/2008 |
Contact: |
|
|